Inadmissibility of revision after cassation remand under Art. 452(1) CPP despite subsequent Constitutional Court decision on cassation grounds

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364 din data de 05 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, numai în ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., s-a suspendat executarea hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

În baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., pe durata suspendării executării hotărârii, recurentul - inculpat A. trebuie să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinţei penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului de trei judecători şi s-a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurentului inculpat.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul A., printre altele, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că în raport de acuzaţia adusă şi încadrarea juridică (o singură faptă de participaţie, fără reţinerea concursului de infracţiuni sau a infracţiunii continuate), pentru participant (indiferent de forma de participaţie instigare/complicitate) termenul de prescripţie a răspunderii penale, începe să curgă de la data la care fapta este considerată ca fiind săvârşită de către autor, respectiv data consumării/epuizării (decizia CCR nr. 443 din 22.06.2017, pct. 23). Prin urmare, în condiţiile în care acuzaţia penală adusă recurentului - inculpat vizează o singură faptă de participaţie, în raport de inculpatul B., s-a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la data de 25.10.2013 şi s-a împlinit la data de 25.10.2021.

Totodată, recurentul a arătat că, şi în situaţia în care, prin absurd, s-ar reţine că termenul de prescripţie a răspunderii penale ar fi marcat de a doua tranşă, acesta s-ar fi împlinit la data de 08.12.2023, perioada judecării recursului în casaţie nereprezentând o cauză de suspendare a prescripţiei răspunderii penale.

În considerentele încheierii mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspectele de fapt menţionate de către recurent nu se circumscriu motivului de casare invocat, acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". S-a arătat că, în ipoteza susţinută, poate fi cel mult adusă în atenţia organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.). Aşadar, s-a reţinut că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În cauza ce a avut ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364 din data de 05 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, acesta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. din C. proc. pen.

Prin încheierea din 20 iunie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2018, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 23/RC din 23 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2018 s-a admis recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364 din data de 05 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

S-a casat, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută şi pedepsită de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului A. şi s-a trimis cauza spre rejudecare către instanţa de apel, Curtea de Apel Bacău.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinţei penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018.

S-a constatat că recurentul-inculpat s-a aflat în executarea pedepsei aplicate prin decizia atacată, în perioada 05.04.2024 - 20.06.2024.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Ulterior, la data de 8 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018.

Prin cererea formulată, A. a solicitat admiterea căii de atac formulate motivat de admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale.

Astfel, în esenţă, inculpatul a susţinut că a sesizat instanţa având în vedere recenta decizie nr. 50 din 18.02.2025 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională. A arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa de recurs a respins calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, fără a analiza incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi doar hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi doar pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele care pot determina o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În speţă, cererea de revizuire formulată de A. se întemeiază pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate). Cererea de revizuire are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ce excludea posibilitatea exercitării recursului în casaţie în ipoteza în care, în mod greşit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Înalta Curte reaminteşte că o cerere de revizuire parcurge mai multe etape, prima fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică regularitatea cererii, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile privitoare la hotărârile susceptibile de a fi atacate, cazurile care o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere.

Pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este necesar ca:

- să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală;

- această decizie să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacare;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;

- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, aceste condiţii nu sunt întrunite.

Prin încheierea atacată din 20 iunie 2024, Înalta Curte a admis în principiu recursul în casaţie declarat de inculpatul A., dar numai cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respingând ca inadmisibil recursul în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Ulterior, prin decizia penală nr. 23/RC din 23 ianuarie 2025, Înalta Curte a admis recursul în casaţie al inculpatului A., a casat decizia penală nr. 364 din 05 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bacău şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În aceste condiţii, hotărârea de condamnare a încetat să mai producă efecte juridice, cauza fiind în prezent pe rolul instanţei de apel în rejudecare. Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea este admisibilă numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive. Or, prin admiterea recursului în casaţie soluţia asupra acţiunii penale a fost desfiinţată, astfel că în cauză nu mai există o hotărâre definitivă pe fond care să poată fi atacată cu o cale extraordinară de atac.

Pe cale de consecinţă, nu există efecte care să continue să se producă din aplicarea dispoziţiei declarate neconstituţionale, eventualele apărări privind prescripţia răspunderii penale urmând a fi valorificate, dacă este cazul, în cursul rejudecării apelului.

De altfel, efectul devolutiv al apelului obligă instanţa de rejudecare să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv incidenţa prescripţiei răspunderii penale, astfel încât problemele ridicate de revizuent pot fi pe deplin analizate în această etapă, instanţa putând pronunţa orice soluţie prevăzută de lege: condamnare, achitare ori încetarea procesului penal.

Rezultă, aşadar, că lipsa unei hotărâri definitive asupra fondului cauzei face ca cererea de revizuire să fie inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia premisă prevăzută de art. 452 alin. (1) din Codul de procedură.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, Înalta Curte, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2025.