Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 218/2025 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision dismissing revision request lacking party status in substantive proceedings

Case Number Decizia nr. 218/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice rejected as inadmissible the appeal filed by a convicted individual against a 2024 decision that had already taken note of the withdrawal of revision requests and dismissed another individual's revision petition, thereby upholding the finality of the underlying appellate court's 2024 ruling. The dispute centered on the procedural admissibility of an appeal against a decision dismissing a criminal revision request filed by an individual who lacked party status in the original proceedings; the lower court had found the revision inadmissible because the challenged 2023 decision was merely an administrative act taking note of the withdrawal of an annulment appeal, rather than a substantive resolution on the merits. Relying on the principle of the legality of judicial remedies under Article 129 of the Romanian Constitution and Article 459(7) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the dismissal of the revision request was final and not subject to any further appellate challenge, as the law does not provide a remedy against decisions dismissing revision applications that are themselves final, thereby enforcing the strict statutory limits on appeals in criminal proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) din C. proc. pen, art. 459 alin. (3) din C. proc. pen, art. 453 alin. (1) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision dismissing revision request lacking party status in substantive proceedings: În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul C. împotriva deciziei penale nr. 676 din data de 26.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023.

Keywords

AI generated
revision proceedings judicial law withdrawal of petition annulment proceedings challenge of administrative decisions principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) din C. proc. pen
În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.
art. 459 alin. (3) din C. proc. pen
Ca atare, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei, s-a arătat că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunţate într-o contestaţie în anulare şi că nu se impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.
art. 453 alin. (1) din C. proc. pen
şi nici dacă aspectele invocate de către revizuent pot fi încadrate în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1034 din data de 30 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 s-a luat act că persoanele condamnate A. şi B. şi-au retras cererile de revizuire formulate împotriva deciziei penale nr. 676 din data de 26.04.2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul C. împotriva deciziei penale nr. 676 din data de 26.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că persoana condamnată C. nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. x/2022 în care a fost pronunţată decizia penală nr. 676/26.04.2023 a Curţii de Apel Suceava împotriva căreia a formulat cererea de revizuire ce formează obiectul cauzei.

Curtea constată că, în cauza de faţă, revizuentul C. a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri definitive, dar prin această hotărâre nu a fost soluţionat conflictul de drept penal substanţial, ci s-a luat act de retragerea contestaţiei în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 687 din data de 25.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2013.

Ca atare, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei, s-a arătat că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunţate într-o contestaţie în anulare şi că nu se impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. şi nici dacă aspectele invocate de către revizuent pot fi încadrate în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii persoana condamnată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a criticat incompatibilitatea preşedintelui de complet raportat la Decizia CCR nr. 501/2016, apreciind că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la un alt complet de judecată.

Examinând contestaţia, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea contestaţiei exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Prin decizia penală nr. 1034 din data de 30 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 s-a luat act că persoanele condamnate A. şi B. şi-au retras cererile de revizuire formulate împotriva deciziei penale nr. 676 din data de 26.04.2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023 şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul C. împotriva aceleiaşi decizii penale, hotărâre care este definitivă.

Conform art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea. Or, decizia penală la care se referă revizuirea, respectiv decizia penală nr. 676 din data de 26.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2022, este o hotărâre definitivă.

Prin urmare, decizia penală nr. 1034 din data de 30 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024 prin care s-a retras/respins cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu şi care face obiectul prezentului dosar, este definitivă şi nu mai poate face obiectul vreunei căi de atac.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1034 din data de 30 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1034 din data de 30 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2025.