Lifting of pre-trial security seizure based on loss of proportionality following acquittal for non-existence of the act

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Prin încheierea din 27.01.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. a ridicat măsura sechestrului asigurator luată prin încheierea din data de 18.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.1 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel Bucureşti a reţinut că prin încheierea din data de 18.03.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.1, în baza art. 249 alin. (1), (2) şi (5) din C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică prin rechizitoriul emis la data de 27.01.2022 în dosarul nr. x/2020 şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în localitatea Snagov, Intrarea Lotusului nr. 8, jud. Ilfov, tarla x, parcele 1420-1427, înscris în cărţile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 8.085,00 m.p. şi construcţiile existente pe acesta, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.351.463,00 RON.

Prin rechizitoriul din data de 27.01.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală luarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.351.463,00 RON.

Măsura asiguratorie a fost instituită pentru a servi la garantarea reparării presupusei pagube produse prin infracţiunea dedusă judecăţii.

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a făcut trimitere la condiţia proporţionalităţii şi a reţinut că în situaţia particulară din cauza de faţă, în care acuzaţia a vizat comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală în anul 2016, în care urmărirea penală a început în anul 2020, iar trimiterea în judecată a intervenit în anul 2022, măsura asigurătorie fiind instituită în martie 2022, în cauză intervenind o schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de bancrută frauduloasă şi o soluţie de achitare în primă instanţă faţă de inculpatul A. în temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. pentru această infracţiune, împrejurările menţionate constituie elemente în raport de care măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului imobil aparţinând inculpatului A. nu se mai justifică, impunându-se ridicarea acesteia.

A mai reţinut instanţa că aspectele legate de încadrarea juridică, de existenţa/inexistenţa unei constituiri de parte civilă urmează a fi lămurite în soluţionarea apelurilor formulate, însă la acest moment, în raport de datele cauzei şi de aspectele avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii nu se mai justifică impunându-se ridicarea acesteia.

Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022.1 a formulat contestaţie Agenţia Naţonală de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în termen legal.

A solicitat admiterea contestaţiei, în temeiul art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. şi modificarea încheierii atacate în sensul menţinerii sechestrului asigurător asupra tututor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor A. şi B., în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 2.350.091 RON.

A arătat că, odată cu plângerea prealabilă formulată pentru săvârşirea infracţiuniii de bancrută frauduloasă pedepsită de art. 241 alin. (1) din C. pen., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.350.091 RON reprezentând creanţe bugetare conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 şi a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor A. şi B. până la achitarea sumei de 2.350.091 RON.

A evidenţiat că măsura sechestrului asigurător a fost insitituită în vederea reparării pagubei produse bugetului de stat, astfel că este inexplicabil cum după aproape 3 ani, în contextul în care paguba nu a fost recuperată, s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii ce are ca scop protejarea părţii civile şi posibila valorificare a bunurilor pentru acoperirea prejudiciului produs.

Pe de altă parte, a apreciat că o astfel de soluţie poate fi încadrată ca o antepronunţare în ceea ce priveşte soluţia ce urmează a fi dispusă pe fondul cauzei, având în vedere faptul că încă de la constituirea dosarului pe rolul instanţei de judecată a existat un prejudiciu produs bugetului de sat, astfel că motivele pentru care a fost instituită măsura asiguratorie în anul 2022 subzistă până în prezent, cadrul procesual nefiind modificat.

A opinat că se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător în vederea recuperării creanţelor bugetare neachitate către bugetul de stat întrucât sunt îndeplinite condiţiile instituirii/menţinerii măsurii asiguratorii.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 27.01.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală luarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.351.463,00 RON.

S-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., administratori ai societăţii C. S.R.L., care, începând cu data de 26.05.2016, au ascuns documentele justificative şi de evidenţă contabilă întocmite de societatea C. S.R.L., în scopul de a face imposibilă recuperarea creanţelor existente în patrimoniul societăţii şi, implicit, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 2.351.463,00 RON, înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, faptă care ar realiza elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, prin încheierea din 18.03.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.1 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra imobilului situat în localitatea Snagov, Intrarea Lotusului nr. 8, jud. Ilfov, tarla x, parcele 1420-1427, înscris în cărţile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 8.085,00 mp şi construcţiile existente pe acesta, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.351.463,00 RON, pentru a servi la garantare reparării presupusei pagube produse prin infracţiunea dedusă judecăţii.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A., prin încheierea nr. 155/CP din data de 31 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind respinsă ca nefondată contestaţia astfel formulată.

Prin sentinţa penală nr. 753 din data de 14.06.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi Cod a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act de faptul că persoana vătămată Statul Român prin ANAF nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Sentinţa nu conţine vreo referire la măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul B. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală sub nr. x/2022*.

Prin încheierea atacată, instanţa de apel a proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii şi a procedat la ridicarea acesteia în raport de faptul că a intervenit o schimbare a încadrării juridice în cauză în infracţiunea de bancrută frauduloasă şi o soluţie de achitare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apreciind că măsura asiguratorie nu se mai justifică.

Raportat la această soluţie, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat menţinerea măsurii asiguratorii dispuse în cauză, întrucât subzistă motivele pentru care a fost instituită, respectiv pentru repararea pagubei, apreciind că ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului aparţinând inculpatului A. poate fi încadrată ca o antepronunţarea în ceea ce priveşte soluţia ce urmează a fi dispusă pe fondului cauzei. Suplimentar, a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor A. şi B..

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen.: În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

În continuare, Înalta Curte observă că art. 2501 alin. (1) prevede că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare.".

Din coroborarea celor două texte legale rezultă că şi în cazul încheierii prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii poate fi exercitată calea de atac a contestaţiei.

Examinând cauza dedusă judecăţii în raport de particularităţile acesteia, de scopul în considerarea căruia măsura a fost dispusă şi având în vedere dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit încheierii judecătorului de cameră preliminară a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra imobilului aparţinând inculpatului A., în considerarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea presupusei pagube produse prin infracţiunea de evaziune fiscală, pentru a servi la repararea pagubei.

În acelaşi timp, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 753 din 14.06.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, inculpatul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) din acelaşi cod.

Înalta Curte subliniază că unul dintre criteriile care trebuie avute în vedere în verificarea măsurilor asigurătorii este acela al proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate, având în vedere efectul măsurilor asigurătorii, acela de indisponibilizare a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin acuzatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, atâta vreme cât proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau de a le greva cu sarcini.

În considerarea caracterului provizoriu şi al rolului eminamente preventiv (iar nu sancţionator), măsurile asigurătorii rămân active atât timp cât satisfac existenţele pentru care au fost instituite. Modificarea ori dispariţia împrejurărilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii afectează însăşi substanţa acestora.

Procedând prin prisma criteriilor mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii, având în vedere situaţia particulară din prezenta cauză, respectiv pronunţarea de către instanţa de fond a unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (infracţiunea pentru care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie) în infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen., precum şi în raport de data luării măsurii asigurătorii, respectiv 18.03.2022, în urmă cu mai bine de 3 ani.

Astfel, scopul măsurii nu mai este unul actual, măsura asiguratorie nefiind aptă la acest moment procesual să asigure justa proporţionalitate între restrângerea dreptului de pro­prietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În plus, la acest moment procesual, nu se mai poate reţine existenţa unui risc de insuficienţă a resurselor financiare ale inculpatului din care să fie satisfăcute obligaţiile ce decurg din hotărârea judecătorească definitivă, precum şi a posibilităţii apariţiei unei acţiuni sau inacţiuni a acestora de natură de a diminua patrimoniul.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare a celor doi inculpaţi, A. şi B., Înalta Curte aminteşte că prezenta cauză are ca obiect contestaţia formulată împotriva încheierii din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost ridicat sechestrul instituit asupra imobilului aparţinând inculpatului A., judecarea contestaţiei realizându-se în limitele trasate la momentul verificării măsurii asigurătorii, respectiv în aceleaşi limite în care a judecat şi Curtea de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, nu pot fi instituite măsuri asigurătorii direct în calea de atac a contestaţiei, întrucât într-o atare situaţie s-ar încălca dreptul inculpaţilor la dublul grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte aspectele învederate de apărare în sensul că după verificarea măsurilor asigurătorii instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de bancrută frauduloasă în infracţiunea de evaziune fiscală şi că prejudiciul ar fi fost acoperit, în contradictoriu cu solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a se menţine măsura asigurătorie tocmai în raport de noua încadrare juridică dată faptei, Înalta Curte constată că acestea excedează obiectului prezentei cauze, date fiind limitele trasate de cadrul stabilit prin încheierea atacată la momentul verificării măsurii asigurătorii instituite în cauză.

Înalta Curte arată că aspectele referitoare la existenţa/inexistenţa unei constituiri de parte civilă urmează a fi lămurite în soluţionarea apelurilor formulate şi nu în această procedură.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată susţinerea contestatoarei în sensul că ridicarea măsurii asigurătorii ar echivala cu o antepronunţare pe fondul cauzei, întrucât, pe de o parte măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, iar pe de altă parte încheierea prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii nu are valenţe de judecată anticipativă, având un alt obiect şi un alt standard de analiză, însuşi textul de lege reglementând posibilitatea ridicării măsurii.

Dacă se merge pe acelaşi raţionament, atunci şi instituirea/menţinerea măsurilor asigurătorii ar echivala tot cu o antepronunţare. Or, dispoziţiile legale reglementează întocmai în ce condiţii se dispun luarea/menţinerea şi ridicarea măsurilor asigurătorii, în cauză de faţă nemaifiind îndeplinită condiţia proporţionalităţii, motiv pentru care s-a dispus ridicarea măsurii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2501 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2025.