Negligent destruction: whether violation of secondary regulations is required to establish fault under Art. 255(1) Penal Code

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 761/21.06.2024 a Judecătoriei Focşani s-au dispus, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., de către inculpatul A., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1190/A/03.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 761/21.06.2024 a Judecătoriei Focşani.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 15.09.2018, în jurul orei 15:00, intenţionând să confecţioneze un sistem de închidere la nivelul uşii de acces în podul blocului cu nr. 2 de pe str. x din mun. Focşani, a improvizat şi folosit un prelungitor electric deteriorat, care a condus la producerea unui scurtcircuit şi la declanşarea unui incendiu la nivelul acoperişului, care s-a propagat şi la acoperişul de la scara 1 a imobilului şi care a distrus şi alte bunuri.

III. Împotriva deciziei penale nr. 1190/A/03.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin e-mail, la data de 08.01.2025, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarului de recurs în casaţie al Curţii de Apel Galaţi. Cererea a fost formulată prin apărător ales, avocat B., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 2/2025, aflată în dosarul de recurs în casaţie al instanţei de apel, la fila nr. x.

Prin cererea formulată la data de 08.01.2025, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând admiterea recursului în casaţie, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

Astfel, a apreciat că nu a încălcat vreo normă prevăzută în lege, ca act normativ primar emis de Parlament sau de Guvern pe baza delegării legislative, privind exploatarea instalaţiilor şi/sau dispozitivelor electrice care să contureze în mod explicit, neechivoc, o conduită nelegală şi, pe cale de consecinţă, culpa în folosirea acestora.

În concret, conduita inculpatului, cea care ar fi generat incendiul/distrugerea, constând în improvizarea şi folosirea unui prelungitor electric deteriorat care a condus la producerea unui scurtcircuit şi declanşarea unui incendiu, ar fi trebuit să fie în dezacord cu o prevedere legală expresă care să-1 fi obligat pe inculpat la o anumită acţiune sau inacţiune.

În acest sens, a apreciat că art. 255 alin. (1) din C. pen. incriminează distrugerea din culpă, însă culpa la care se referă textul de lege trebuie analizată, din perspectiva răspunderii penale, prin raportare la o prevedere legală expresă pe care inculpatul ar fi nesocotit-o, respectiv la o anumită conduită prescrisă de lege şi nerespectată de acesta. Conduita antisocială a inculpatului şi caracterul infracţional trebuie descrise de către legiuitor, prin lege, act normativ înţeles ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie (sau de Guvern, în delegarea legislativă).

Or, în rechizitoriu, în sentinţă şi în decizie se face referire la faptul că prevederile legale încălcate de inculpat ce ar fi condus la incendiu şi distrugere ar fi reprezentate de Indicativul nr. 17/2011 şi O.M.A.I. nr. 163/2007 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune, interzicerea utilizării aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii, interzicerea depozitării de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor.

Or, a apreciat că aceste prevederi fac parte însă din legislaţia secundară, adoptată de organele puterii executive şi, prin urmare este inadmisibil a se califica o faptă ca fiind infracţiune pe ipoteze normative adoptate prin ordine/hotărâri ale organelor administrative.

A solicitat să se aibă în vedere că din rechizitoriu şi din actele de urmărire penală nu rezultă norma prevăzută de lege (ca act adoptat de Parlament) care îl obliga pe inculpat, de exemplu, să folosească sau să nu folosească un anumit tip de dispozitiv electric sau care să stabilească limitele folosirii acestui dispozitiv şi a instalaţiei electrice a apartamentului său, iar culpa şi limitele în care aceasta este incriminată trebuie circumscrise încălcării unei dispoziţii legale exprese.

Pentru identitate de argumente, a arătat că la aprecierea existenţei culpei în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă în cazul unui accident de circulaţie se are în vedere încălcarea de către făptuitor a unei norme din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cum ar fi, de exemplu, încălcarea obligaţiei de a acorda prioritate.

În altă ordine de idei, a arătat că simpla producere a unor pagube ca urmare a acţiunii/inacţiunii unei persoane nu este de natură să conducă automat la concluzia existenţei unei infracţiuni, iar în absenţa oricărei prevederi din lege care să reglementeze, în concret, folosirea unui dispozitiv electric şi limitele şi condiţiile unei astfel de utilizări şi care să prescrie o anumită conduită subiectelor de drept, faptele inculpatului nu pot constitui infracţiune, în sensul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Pe de altă parte, a considerat că nu acţiunea comisivă a inculpatului a fost determinantă în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv în producerea distrugerii prin incendiere. În absenţa structurii reprezentate de pod şi acoperiş, simplul scurtcircuit produs pe terasa blocului nu ar fi avut potenţial pirogen, iar incendiul nu ar fi avut loc.

De asemenea, conform rechizitoriului, iniţierea şi propagarea rapidă a focului au fost favorizate în primul rând de depozitarea diverselor materiale combustibile în podul blocului, aspect consemnat şi în procesele-verbale întocmite de I.S.U.

În susţinerea celor arătate, a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 230/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, unde la alin. (2) se prevede că sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, după caz, consecinţele neluării măsurilor de organizare şi funcţionare cu privire la administrarea şi gestiunea proprietăţii comune.

Faţă de aceste dispoziţii, a apreciat că răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat de incendiul produs într-un spaţiu comun (pod/acoperiş), spaţiu/structură edificat(ă) nelegal, fără autorizaţie de construire, şi folosit(ă) contrar normelor (prin depozitarea de materiale combustibile), este imputabilă tuturor celor care, prin acţiune sau prin inacţiune/omisiune, nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile legale, respectiv asociaţiei de proprietari şi tuturor proprietarilor.

A conchis că toate aspectele de fapt imputate inculpatului au fost circumscrise ilicitului penal, deşi nu s-a indicat legea sau actul normativ asimilat legii care ar prescrie o anumită conduită, comisivă sau omisivă, subiectului de drept destinatar al normei.

Cu privire la latura civilă, a apreciat că aceasta trebuie lăsată nesoluţionată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 433-451 C. proc. pen.

IV. Prin încheierea din 26.02.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1190/A/03.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26.02.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, că fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu este prevăzută de legea penală, întrucât inculpatul nu a încălcat vreo normă prevăzută de lege, ca act normativ primar care să contureze neechivoc o conduită nelegală şi, în consecinţă, culpa acestuia.

Pe de altă parte, a invocat faptul că nu acţiunea comisivă a inculpatului a fost determinată în producerea rezultatului socialmente periculos.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că inculpatul A., la data de 15.09.2018, în jurul orei 15:00, intenţionând să confecţioneze un sistem de închidere la nivelul uşii de acces în podul blocului cu nr. 2 de pe str. x din mun. Focşani, a improvizat şi folosit un prelungitor electric deteriorat, care a condus la producerea unui scurtcircuit şi la declanşarea unui incendiu la nivelul acoperişului, care s-a propagat şi la acoperişul de la scara 1 a imobilului şi care a distrus şi alte bunuri, precum şi de la încadrarea juridică reţinută de aceeaşi instanţă: art. 255 alin. (1) C. pen. - distrugere din culpă.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 255 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de distrugere din culpă: Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Din analiza normei de incriminare, rezultă că pentru existenţa infracţiunii este necesară întrunirea următoarelor condiţii: să se producă distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, acţiunea/inacţiunea făptuitorului să fie caracterizată de culpă, fapta să fie săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Procedând la examinarea acestor condiţii prin raportare la speţa de faţă, fără a antama latura subiectivă care în aceste condiţii implică reaprecierea materialului probator, Înalta Curte constată că fapta inculpatului este prevăzută de legea penală şi întruneşte la nivel obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere din culpă.

Astfel, elementul material al laturii obiective a constat în distrugerea acoperişului blocului nr. 2 situat în mun. Focşani, pe str. x a imobilului.

În ceea ce priveşte acţiunea de distrugere, aceasta s-a realizat prin incendiere urmare a improvizării şi folosirii unui prelungitor electric deteriorat ce a condus la producerea unui scurtcircuit electric, declanşând focul la nivelul podului imobilului anterior menţionat.

Referitor la această conduită a inculpatului, instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că în după-amiaza zilei de 15.09.2018, inculpatul a folosit un prelungitor electric, asupra căruia efectuase unele improvizaţii (iniţial prelungitorul avea lungimea de 5 metri, iar la momentul producerii incendiului avea 8 metri întrucât inculpatul l-a prelungit cu 3 metri în partea dinspre ştecher şi a izolat zona îmbinării cu o porţiune de copex) pentru a efectua unele lucrări în podul blocului, prelungitor pe care l-a scos în afara apartamentului printr-o gaură din tavanul băii. În momentul în care a introdus ştecherul de la prelungitor într-un alt prelungitor din baie, care era conectat la o priză de pe hol, a constatat că s-au oprit din funcţionare radioul şi televizorul, astfel că şi-a dat seama că a sărit o siguranţă şi s-a produs un scurtcircuit.

Ulterior, inculpatul a verificat siguranţele de la panoul electric din interiorul locuinţei, după care, dându-şi seama că a sărit siguranţa de la parterul blocului, a mers să verifice acest aspect, ocazie cu care a constatat că era sărită una din siguranţele de 32 amperi, însă nu avea asupra sa cheia de la lacătul ce asigura uşa de la panou. Când a urcat la etajul patru a auzit zgomot de geam spart în zona podului şi a văzut flăcări în pod, a anunţat un vecin să sune la 112, după care a mers în apartamentul său, unde a constatat cu privire la cablul prelungitorului pe care îl trăsese în pod că prezenta urme de topire în zona plafonului.

Nu în ultimul rând, acţiunea inculpatului a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, imobilul afectat fiind un bloc de locuinţe comune. Astfel, a acţiunea inculpatului a creat o stare de pericol atât la adresa locatarilor celor două imobile, cât şi la adresa bunurilor acestora. Este de precizat că legea nu impune ca starea de pericol să se fi produs efectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa infracţiunii de distrugere din culpă din punct de vedere al laturii obiective, în cazul de faţă producându-se distrugerea, prin incendiere, a acoperişurilor a două imobile, acţiunea fiind de natură să pună în pericol alte bunuri sau persoane.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Un prim aspect invocat de inculpat a vizat faptul că nu i se poate imputa o conduită nelegală, respectiv existenţa unei culpe, întrucât nu încălcat vreo normă prevăzută de legislaţia primară care îi impunea un anumit comportament.

Înalta Curte nu poate primi o astfel de critică, având în vedere că norma de incriminare reglementă în art. 255 alin. (1) C. pen. nu impune pentru existenţa infracţiunii ca acţiunea de distrugere să se fi produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, ci este suficient ca prin conduita făptuitorului, săvârşită prin modalităţile alternative, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. proc. pen. (incendiere, explozie sau alte asemenea mijloace) să se producă distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, în acelaşi timp fapta fiind de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Aşadar, infracţiunea există chiar şi în situaţia în care conduita inculpatului nu este contrară legii (de exemplu aprinderea unei lămpi sau a unei lumânări pentru iluminat), însă se produce urmarea imediată (producerea unei pagube, respectiv distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun) prin modalităţile alternative anterior menţionate. De asemenea, este necesar ca fapta să fie de natură a pune în pericol alte persoane sau bunuri.

Pe de altă parte, chiar dacă legea nu impune o astfel de condiţie, instanţa de apel a reţinut încălcarea unor norme, respectiv a Normativului pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor, Indicativul I7/2011, şi OMAI nr. 163/2007 (art. 51, 63, 116 şi 118) care se referă în special la interzicerea utilizării aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi interzicerea depozitării de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor.

În altă ordine de idei, inculpatului nu i se reproşează acţiunea de a fi folosit un prelungitor în scopuri casnice, ci i se impută faptul că urmare a neglijenţei sale de a folosi acel prelungitor improvizat şi deteriorat s-a produs un scurt circuit electric care a determinat aprinderea şi incendierea acoperişurilor celor două imobile, conduită care fost de natură să pună în pericol ceilalţi locatari şi bunurile acestora.

În argumentarea acestei teze, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere, ca identitate de argumente, infracţiunea de vătămare corporală din culpă în cazul unui accident de circulaţie.

Această comparaţie nu poate fi primită.

Dacă în cazul distrugerii din culpă nu se cere pentru existenţa infracţiunii încălcarea unor dispoziţii legale, în cazul vătămării corporale din culpă, în varianta invocată de inculpat, ca şi în cazul uciderii din culpă în formă agravată, legiuitorul a reglementat expres că infracţiunea există doar când vătămarea corporală sau uciderea din culpă se produce ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale.

În cazul de faţă, textul penal incriminator de la art. 255 alin. (1) C. pen. reprezintă o normă penală de sine stătătoare, în timp ce în cazul vătămării corporale din culpă, invocată de inculpat, în forma prevăzută la art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., textul legal are natura juridică a unei norme incomplete, norma completatoare putând consta fie în dispoziţii din legea primară, fie în norme stipulate în legislaţia secundară.

Prin urmare, condiţiile de răspundere penală fiind diferite, nu se poate realiza o paralelă între vătămarea corporală din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale şi distrugerea din culpă, unde nu se cere, pentru existenţa infracţiunii, încălcarea unor norme legale.

Este neîntemeiată şi critica referitoare la faptul că nu acţiunea comisivă a inculpatului a fost determinantă în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv în producerea distrugerii prin incendiere, întrucât în absenţa structurii ridicată ilegal, reprezentată de pod şi acoperiş, simplul scurtcircuit produs pe terasa blocului nu ar fi avut potenţial pirogen, iar incendiul nu ar fi avut loc.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că nu existenţa structurii reprezentată de pod şi acoperiş, chiar dacă aceasta a fost realizată fără respectarea normelor legale/fără autorizaţie, a reprezentat factorul declanşator pentru urmarea imediată prevăzută de norma de incriminare, respectiv distrugerea acoperişurilor celor două imobile şi potenţiala stare de pericol pentru celelalte persoane sau bunuri.

În speţa de faţă, conduita inculpatului, de a improviza şi folosi un prelungitor electric deteriorat, a fost cea care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv distrugerea acoperişurilor celor două imobile, prin producerea unui scurtcircuit şi declanşarea unui incendiu la nivelul acoperişului.

Deşi este adevărat că au existat alţi factori care au favorizat propagarea incendiului, instanţa de apel statuând în acest sens, nu aceştia au condus la declanşarea incendiului, ci improvizaţiile efectuate de inculpat la instalaţia electrică din apartamentul său şi folosirea unui prelungitor artizanal conectat la o instalaţie electrică, de asemenea improvizată.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte, constată că fapta inculpatului A., astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., motiv pentru care:

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1190/A din data de 03 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1190/A din data de 03 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2025.