Negative conflict of competence in fraud complaint resolved by assigning jurisdiction to first seised court

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22.04.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, iar în baza art. 340 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 50 C. proc. pen. şi art. 41 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a plângerii depuse de petentul A., dispusă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în favoarea instanţei competente - Judecătoria Timişoara.

În consecinţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, astfel că, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus sesizarea instanţei superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în prezenta cauză.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 10.10.2024 sub nr. x/2024, petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 C. proc. pen., plângere împotriva soluţiei de clasare din data de 08.07.2024 dispusă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, solicitând admiterea plângerii împotriva soluţiei de clasare, desfiinţarea soluţiei de clasare şi trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale şi punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva numitei B..

La termenul de judecată din data de 03.12.2024, judecătorul de cameră preliminară a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, ţinând cont de dispoziţiile art. 340 alin. (1) teza finală C. proc. pen., prin raportare la locul săvârşirii presupusei fapte.

Prin încheierea penală nr. 15 din 08.01.2025, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen. şi la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii împotriva soluţiei de clasare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 03.03.2025, fixându-se termen de judecată la data de 02.04.2025.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că în raport de obiectul cauzei, de art. 41 alin. (3) C. proc. pen. şi de locul săvârşirii infracţiunii (presupusa infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., raportat la descrierea faptelor din plângerea penală, şi-a produs urmarea imediată în locul unde se afla persoana vătămată la momentul comiterii), Judecătoria Timişoara fiind instanţa competentă să judece cauza în fond, ca instanţă mai întâi sesizată. De asemenea, s-a reţinut că Judecătoria Timişoara a mai soluţionat anterior în cadrul aceluiaşi dosar penal o plângere împotriva soluţiei de clasare formulată de petent, aceasta fiind admisă prin încheierea nr. 2863/11.10.2023, în dosarul nr. x/2023.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 23.04.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 29.04.2025.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara pentru următoarele considerente:

Conflictul de competenţă reprezintă situaţia juridică provocată de hotărârile a două instanţe care îşi declină reciproc judecarea aceleiaşi cauze.

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Totodată, dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece.

Prin urmare, prin norma de procedură se instituie competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

În consecinţă, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb, competenţa egală a instanţelor, competentă fiind atât instanţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită activitatea infracţională, cât şi instanţa în circumscripţia căreia s-a produs urmarea imediată a infracţiunii.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului de lege are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

În cauză, se constată că petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 C. proc. pen., plângere împotriva soluţiei de clasare din data de 08.07.2024 dispuse în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Înalta Curte constată că urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în considerarea criteriului locului săvârşirii infracţiunii, conform art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, se observă că petentul A. a formulat plângere penală împotriva numitei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în care a arătat că făptuitoarea i-a comunicat că nu are unde să locuiască în Bucureşti, că părinţii acesteia locuiesc în Piteşti şi că nu poate să stea pe stradă, afirmaţii care l-au determinat, în calitate de iubit al acesteia, ca la data de 18.03.2020, să achite contravaloarea închirierii imobilului cu două camere din ansamblul C. situat în Şos. Fabrica de Glucoza din Municipiul Bucureşti, pentru un an de zile.

Din actele dosarului rezultă că infracţiunea de înşelăciune s-ar fi comis prin mijloace de comunicare la distanţă, de unde rezultă că presupusa inducere în eroare a petentului A. s-a produs prin schimbul de mesaje text, când acesta se afla pe raza de competenţă a Judecătoriei Timişoara.

Închirierea apartamentului situat în Bucureşti a survenit ca urmare a acestei presupuse induceri în eroare, urmarea imediată constând în paguba produsă prin achitarea chiriei de către persoana vătămată, producându-se în patrimoniul acesteia.

Din perspectiva "locului de desfăşurare a activităţii infracţionale", prin aplicarea criteriului referitor la locul săvârşirii infracţiuni, prevăzut de art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atât Judecătoria Timişoara (în a cărui rază teritorială s-a produs urmarea imediată, respectiv la domiciliul persoanei vătămate A.), cât şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (în a cărui rază teritorială s-a desfăşurat o parte a activităţii infracţionale) deţin competenţa de soluţionare a cauzei.

Dat fiind că a existat o sesizare succesivă a ambelor instanţe, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 41 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de sesizare succesivă a mai multor instanţe deopotrivă competente, competenţa de judecare a cauzei aparţine celei mai întâi învestite.

Având în vedere că Judecătoria Timişoara a fost prima instanţă sesizată cu plângerea împotriva soluţiei de clasare, competenţa de soluţionare a cauzei va reveni acestei instanţe, devenind nerelevant faptul că pe rolul acestei instanţe a mai fost soluţionată o plângere formulată de petent în cadrul aceluiaşi dosar de urmărire penală, în raport cu art. 41 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2025.