UK sentence recognized and transfer ordered despite convict's refusal due to deportation order

Şedinţa publică din data de 26 august 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 142 coroborat cu art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut sentinţa penală nr. T20227080 a Curţii Coroanei din Luton, Marea Britanie, pronunţată la data de 23.02.2023, rămasă definitivă la data de 23.02.2023, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor echivalente în legislaţia naţională română de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. c) şi d) din C. pen. şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) şi (3) din C. pen.

S-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa din Marea Britanie şi transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2.922 de zile de închisoare.

S-a constatat că pedeapsa de executat în România pentru condamnatul A. este 2.922 de zile de închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat de persoana condamnată perioada deja executată de 741 de zile închisoare calculată întocmai de autorităţile britanice, din care 264 de zile arestat preventiv (în perioada 04.06.2022 - 23.02.2023) şi 477 de zile din durata pedepsei (în perioada 24.02.2023 - 14.06.2024), precum şi perioada calculată începând cu data de 14.06.2024 şi până la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 142 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoaşterea hotărârii străine şi transferarea persoanei condamnate în România pentru continuarea executării pedepsei, aceasta fiind cetăţean român, iar conform informaţiilor şi documentelor comunicate de statul de condamnare rezultând că prin sentinţa penală nr. T20227080 a Curţii Coroanei din Luton, Marea Britanie, pronunţată la data de 23.02.2023, rămasă definitivă la data de 23.02.2023, A., actualmente încarcerat într-un penitenciar din Marea Britanie, a fost condamnat la pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzută de secţiunile 18 şi 20 din Legea Infracţiunilor contra Persoanei 1861 şi dezordine violentă, prevăzută de secţiunea 2 (1) a Legii Ordinii Publice 1986.

Curtea a reţinut că este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv condiţia dublei incriminări, faptele reţinute în sarcina condamnatului A. având corespondent şi în legislaţia penală română în infracţiunile de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. c) şi d) din C. pen. şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) şi (3) din C. pen.

Din verificările efectuate la cazierul judiciar de către procuror, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost cercetat/judecat pentru infracţiunile vizate de prezenta cerere formulată de autorităţile judiciare britanice de către autorităţile judiciare din România.

Curtea a constatat că persoana transferabilă a declarat că nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru executarea restului din pedeapsă aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, însă a reţinut că prin Ordinul de expulzare LI466969 autorităţile britanice au dispus obligarea cetăţeanului român A. să părăsească teritoriul britanic, perioada de interdicţie de reintrare şi şederea pe teritoriul britanic subzistând pe toată perioada de validitate a ordinului sus menţionat, context în care, nu mai este necesar consimţământul persoanei condamnate.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a constatat că persoana condamnată A., la data de 14.06.2024, executase 741 de zile închisoare, din care 264 de zile arestat preventiv (în perioada 04.06.2022 - 23.02.2023) şi 477 de zile din durata pedepsei (în perioada 24.02.2023 - 14.06.2024), pedeapsa urmând să fie executată integral la data de 02.06.2030.

Împotriva acestei sentinţe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul a arătat că nu doreşte transferarea într-un penitenciar din România şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare britanice, cu consecinţa continuării executării pedepsei pe teritoriul acestora.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, în materia transferării persoanei condamnate, între România şi statul de condamnare sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Prin urmare, procedura iniţiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, respectiv art. 140 - art. 142 din lege, aplicabile în relaţia cu state terţe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum şi de cele ale Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine în relaţia cu state terţe îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătoreşti străine pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Analizând cerinţele impuse de Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.

Aşadar, prin sentinţa penală pronunţată de Curtea Coroanei din Luton la data de 23.02.2023 în cauza nr. T20227080, definitivă la data de 23.02.2023, s-a aplicat condamnatului A. o pedeapsă de 2.922 de zile de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzută de secţiunile 18 şi 20 din Legea Infracţiunilor contra Persoanei 1861 şi dezordine violentă, prevăzută de secţiunea 2 (1) a Legii Ordinii Publice 1986, hotărâre definitivă şi executorie, în acord cu condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta este îndeplinită, în sensul că infracţiunile reţinute în sarcina condamnatului A. au corespondent în legea română în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. c) şi d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni, precum şi infracţiunea de tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) şi (3) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 ani la 5 ani.

Prin urmare, pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare, aplicată condamnatului de autorităţile britanice, nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea română.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în sensul că, deşi apelantul nu şi-a exprimat acordul în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, aceasta nu constituie un impediment la recunoaşterea condamnării şi transferarea sa în România pentru continuarea executării pedepsei, având în vedere că faţă de persoana condamnată a fost emis un ordin de deportare LI466969, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul primei instanţe.

Totodată, se reţine că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei condamnate fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nefiind pronunţată pentru infracţiuni politice sau militare, hotărârea pronunţată în străinătate respectând ordinea publică a statului român şi producând efecte juridice în România şi, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinţei apelate.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025. .

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 304 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 304 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 august 2025.