Transfer of criminal jurisdiction denied for unsubstantiated suspicion of judicial bias based on collegial relations

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Asupra cererii de strămutare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25 martie 2025, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 1 aprilie 2025, sub nr. x/2025, petentul B. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova, susţinând că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea magistraţilor judecători ai acestei instanţe este afectată atât din cauza împrejurărilor cauzei, cât şi a calităţii părţilor.

În argumentare, apărarea a arătat în esenţă, că, în anul 2015, petentul a fost trimis în judecată, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 195/2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1593/2019 a Curţii de Apel Craiova.

Ulterior, la data de 21 februarie 2020, petentul a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care a instrumentat dosarul în care a fost cercetat şi trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013, precum şi împotriva magistratului judecător care a soluţionat în fond dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, reclamând comiterea de către aceştia a mai multor acte de abuz în serviciu.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie sub numărul x/2020, în cauză fiind începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Ulterior, ca efect al Legii nr. 49/2022, cauza a fost trimisă spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde a fost înregistrată sub nr. x/2022.

În contextul acestor aspecte factuale, apărarea a susţinut că un prim motiv al bănuielii rezonabile invocate prin cererea de strămutare este dat de calitatea de magistraţi a celor două persoane împotriva cărora a formulat plângerea penală, respectiv procurorul C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi judecătorul D. din cadrul Tribunalului Gorj, calitate în raport de care există există riscul ca magistraţii procurori şi judecători din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curţii de Apel Craiova să nu fie imparţiali.

Aceasta întrucât cei doi magistraţi sus-menţionaţi îşi desfăşoară activitatea la un tribunal/parchet imediat inferior Curţii de Apel Craiova/Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. În plus, având în vedere criteriile de avansare în funcţie stabilite conform Legii nr. 303/2022, este foarte probabil ca magistraţii care au efectuat urmărirea penală în cauză/respectiv judecă cauza să fi fost, la un moment dat, colegi cu magistraţii cercetaţi în dosarul nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Nu în ultimul rând, având în vedere natura umană, este foarte posibil ca între aceşti magistraţi să existe şi o relaţie de prietenie în afara locului de muncă, nu doar o relaţie de colegialitate, aspect care, oricum, este suficient pentru a determina o bănuială rezonabilă cu privire la imparţialitatea acestora.

Mai mult, doamna procuror C. a promovat examenul pentru dobândirea gradului de procuror de parchet pe lângă curtea de apel în anul 2015, astfel că, deşi nu s-a identificat vreun document care să ateste faptul că aceasta a lucrat în cadrul Parchetului de pe lână Curtea de Apel Craiova, faptul prezentat reprezintă un temei în plus care alimentează suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea magistraţilor Curţii de Apel Craiova este afectată.

Apărarea a mai arătat că, nu în ultimul rând, un alt motiv de strămutare a cauzei este dat de modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale în dosarul nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aceasta întrucât, deşi în plângerea penală ce face obiectul acestui dosar este expusă o situaţie de fapt care necesită anumite completări, fiind evident că a fost făcută de o persoană care nu deţine cunoştinţe juridice (nefiind întemeiată în drept), iar de la momentul formulării plângerii penale şi până la momentul emiterii ordonanţei de clasare au trecut 4 ani de zile, nu s-a procedat la audierea petentului B..

Mai mult decât atât, din actele dosarului reiese că doar s-a început urmărirea penală in rem, nefiind detaliat în cuprinsul ordonanţei de clasare ce alte acte de urmărire penală s-au mai întocmit în cauză. În plus, s-a tras concluzia conform căreia fapta nu există, în condiţiile în care nici nu s-a procedat la audierea petentului care a formulat plângerea penală, acestuia nefiindu-i dată şansa de a relata pe larg cele expuse în respectiva plângere.

De altfel, prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o prezumţie de imparţialitate în cazul în care un judecător are calitatea de reclamat sau de pârât într-o cauză civilă care este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, recunoscând că există riscul ca judecătorul care judecă o cauză să nu fie imparţial în momentul în care un coleg al său are o anumită calitate în dosar. Or, cu atât mai mult într-o cauză penală există un risc evident ca magistratul care efectuează urmărirea penală să poate fi influenţat, având în vedere faptul că magistratul cercetat a fost la un moment dat, probabil, colegul său de serviciu.

Nu în ultimul rând, apărarea a susţinut ca fiind relevante în susţinerea cererii de strămutare şi argumentele expuse de procurorul de caz în cuprinsul ordonanţei de clasare, în sensul că, prin plângerea penală formulată, petentul B. a încercat o reevaluare a probelor din dosarul în care a fost cercetat/judecat, urmărind astfel să suplimenteze căile de atac prevăzute de lege.

Or, este adevărat faptul că legiuitorul a prevăzut că se poate exercita calea de atac a revizuirii în cazul în care un membru al completului de judecată sau procurorul a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar această infracţiune a influenţat soluţia pronunţată în acea cauză. Cu toate acestea, dacă nu se efectuează cercetări efective cu privire la diverşi magistraţi atunci când se formulează o plângere penală împotriva acestora, cazul de revizuire este lipsit de conţinut, nefiind aplicabil de facto.

Mai mult decât atât, tocmai faptul că această cercetare se realizează de către colegii apropiaţi ai magistratului cercetat, precum şi împrejurarea că nu s-au efectuat alte acte de urmărire penală, susţin existenţa suspiciunii rezonabile necesare strămutării cauzei.

În raport cu argumentele prezentate, invocând o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu judecarea cauzei obiect al cererii formulate, apărarea a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Craiova la o altă curte de apel competentă.

La data de 9 aprilie 2025, Curtea de Apel Craiova a transmis dovezile de încunoştinţare a părţilor prev. de art. 73 alin. (2), precum şi referatul de informaţii prevăzut de art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., în cuprinsul căruia, după ce a făcut un amplu istoric al cauzei, arătând obiectul acesteia - plângerea formulată de petentul B., în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 523/321/P/2020 (462/P/2022) din 11 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., sesizată de acesta în sarcina procurorului C. (din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în prezent pensionat) şi a magistratului judecător D. (de la Tribunalul Gorj), în legătură cu modalitatea concretă de instrumentare şi/sau soluţionare a dosarului penal în care acesta a fost cercetat şi condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (329 acte materiale) şi art. 41 C. pen. conţinutul plângerii formulate de petent; termenele acordate în cauză şi măsurile dispuse de instanţă, comunicând că dosarul a rămas în pronunţare la data de 25 martie 2025, cu termen de pronunţare la data de 9 aprilie 2025.

Deopotrivă, a comunicat şi un succint punct de vedere cu privire la cererea de strămutare, susţinând că în cauză nu sunt întrunite niciuna dintre cerinţele prev. de art. 71 C. proc. pen., aspectele invocate de petent referitoare la imparţialitatea magistraţilor nefiind circumscrise situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 24 aprilie 2025, apărătorul ales al petentului şi reprezentantul Ministerului Public au expus concluziile asupra cererii de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

*

Analizând cererea formulată de petentul B., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, împrejurările invocate de petentul B. drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea se referă la suspiciunea lipsei de imparţialitate a judecătorilor Curţii de Apel Craiova învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2024, decurgând, în primul rând, din calitatea persoanelor vizate de plângerea penală soluţionată prin ordonanţa de clasare atacată în cauză, în procedura prev. de art. 340 C. proc. pen., respectiv C. - procuror (pensionat) care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi D. - judecător în cadrul Tribunalului Gorj.

Petentul susţine că, funcţionând în cadrul unei unităţi de parchet/instanţe (tribunal) situate, în ierarhia organelor judiciare, în poziţia imediat inferioară Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curţii de Apel Craiova şi având în vedere criteriile de avansare în funcţie stabilite prin Legea nr. 303/2022, este foarte posibil ca magistraţii sus-menţionaţi - împotriva cărora a formulat plângere penală pentru pretinse abuzuri săvârşite cu ocazia instrumentării/judecării în fond a dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, să fi fost colegi cu cei care au efectuat urmărirea penală în cauza în care a fost dispusă soluţia de clasare contestată/respectiv care judecă în prezent plângerea formulată împotriva acesteia, împrejurare similară celei reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aptă a afecta imparţialitatea celor din urmă magistraţi în aceeaşi măsură ca şi eventualele relaţii de prietenie dezvoltate cu cei dintâi.

În al doilea rând, petentul a invocat împrejurările cauzei vizând modalitatea concretă de desfăşurare a anchetei penale finalizate prin soluţia de clasare contestată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova, învederând că lipsa de diligenţă a procurorului de caz în audierea sa, care se impunea a fi realizată cu necesitate pentru a avea posibilitatea să clarifice/completeze conţinutul plângerii penale iniţiale, lipsa oricăror acte de cercetare a aspectelor sesizate, argumentele invocate în susţinerea ordonanţei de clasare şi, implicit, această din urmă soluţie, constituie tot atâtea argumente în sensul existenţei unei suspiciuni rezonabile care ar justifica admiterea cererii de strămutare.

Evaluând aceste susţineri, Înalta Curte constată că simpla invocare a împrejurării că persoanele împotriva cărora a formulat plângerea penală soluţionată prin ordonanţa de clasare atacată în cauza obiect al cererii de strămutat sunt numiţii C. - procuror (pensionat) care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi D. - judecător în cadrul Tribunalului Gorj, urmată de exprimarea supoziţiei că, prin calitatea deţinută, aceştia ar fi putut dezvolta relaţii de colegialitate şi/sau prietenie cu magistraţii Curţii de Apel Craiova care soluţionează dosarul nr. x/2024, ceea ce ar putea afecta conduita acestora din urmă, fără indicarea, însă, şi a unor circumstanţe concrete care să contureze o astfel de bănuială legitimă de parţialitate a tuturor judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, nu poate constitui temei pentru admiterea prezentei cereri de strămutare.

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea sunt acele împrejurări care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate a majorităţii judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare, reflex al influenţei exercitate de calitatea părţilor şi de climatul în care se desfăşoară procesul penal.

Pentru a justifica admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, supunând controlului de constituţionalitate a posteriori dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziţie că anumite împrejurări preexistente sau contemporane pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile.

Tocmai de aceea, în lipsa unui minimum de date obiective care să susţină o atare temere şi să legitimeze eventuala strămutare a cauzei, suspiciunea exprimată de petentul B. cu privire la posibila lipsă de imparţialitate a judecătorilor Curţii de Apel Craiova, pretins determinată de calitatea/funcţia deţinută de persoanele vizate de plângerea penală în care a fost dispusă soluţia de clasare contestată, are, în realitate, valoarea unei simple alegaţii.

Înalta Curte reţine în acest sens că, deşi inerente în contextul modului de organizare actuală a organelor judiciare, relaţiile de colegialitate dintre magistraţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curţii de Apel Craiova implicaţi în soluţionarea dosarului petentului şi procurorul (din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj), respectiv judecătorul (din cadrul Tribunalului Gorj) împotriva cărora a formulat plângerea penală, nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parţialitate a întregii instanţe, fiind necesar a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile asupra imparţialităţii tuturor judecătorilor instanţei, neevidenţiate în cauză.

Mai reţine că prezumţia legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii judecătorului fundamentată pe relaţiile de colegialitate dintre acesta şi părţile cauzei, reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., nu îşi găseşte aplicabilitate şi în materie penală întrucât, constituind o normă de competenţă specială, acesta este de strictă interpretare şi se aplică numai în situaţiile expres prevăzute, respectiv în cazul cererilor în materie civilă formulate de un judecător (grefier, asistent judiciar şi procuror), care intră în competenţa de soluţionare a instanţei (organului judiciar) în care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

În al doilea rând, constată că nici suspiciunile privind imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Craiova grefate pe împrejurările cauzei nu sunt apte a justifica admiterea cererii de strămutare.

Înalta Curte constată în acest sens, ab initio, că temerile petentului se fundamentează nu pe o anumită conduită a judecătorilor Curţii de Apel Craiova aptă să contureze o bănuială legitimă de parţialitate, ci pe existenţa unei pretinse parţialităţi a procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă aceeaşi instanţă, care, în opinia apărării, ar crea premisele unei atitudini părtinitoare şi din partea magistraţilor judecători.

Practic, petentul susţine că pretinsa parţialitate a procurorilor craioveni ar decurge, pe de o parte, din modalitatea concretă de desfăşurarea a cercetărilor în dosarul nr. x/2020 (462/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova (în lipsa audierii sale şi a efectuării unei anchete efective) iar, pe de altă parte, din soluţia de clasare atacată, care este netemeinică şi inadecvat motivată.

Raportat la aceste susţineri, prioritar, se impune precizarea că modul în care, în dosarul anterior menţionat, s-au efectuat acte de cercetare penală cu privire la plângerea penală formulată de petentul B. împotriva magistraţilor C. şi D. sunt împrejurări ce aduc în discuţie, exclusiv, conduita organelor de urmărire penală, iar nu a judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află în prezent cauza obiect al cererii de strămutare, în procedura prev. de art. 340 C. proc. pen.

Or, reglementând strămutarea ca mijloc procedural de care se poate uza în cursul judecăţii, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, doar suspiciunile cu privire la imparţialitatea judecătorilor, nu a procurorilor şi, după caz, pericolul de tulburare a ordinii publice.

Prin urmare, argumentele petentului relativ la conduita pretins arbitrară a organelor de anchetă nu se raportează pertinent la instituţia strămutării şi nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.

Subsidiar, se constată că, astfel formulate, susţinerile petentului se circumscriu unor veritabile critici cu privire la soluţie de clasare contestată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova, care nu pot fi, însă, evaluate prin prisma criteriilor de imparţialitate şi obiectivitate prevăzute de art. 71 C. proc. pen., putând fi valorificate exclusiv în căile de atac prevăzute de lege, demers pe care petentul l-a şi întreprins prin exercitarea plângerii prev. de art. 340 în cauza sus-menţionată, care face obiectul cererii de strămutare.

În consecinţă, în contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petentului, Înalta Curte concluzionează că simpla susţinere că instanţa pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.