Recognition of Foreign Life Imprisonment and Forensic Internment; Appellate Deadline Expiration in Mutual Recognition Proceedings

Şedinţa publică din data de 21 august 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025, s-a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de autorităţile din Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 166 alin. (1)-(4) şi (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut sentinţa penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, privind condamnarea cetăţeanului român A., în prezent aflat în executarea pedepsei în Centrul forensic-terapeutic Asten din Austria, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, şi depunerea într-un centru de terapie forensică, pentru săvârşirea a două infracţiuni omor, prev. de art. 75 din C. pen. austriac, având corespondent în legislaţia penală română o infracţiune de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., şi o infracţiune de suprimare de documente conform art. 229 alin. (1) C. pen., având corespondent în legislaţia penală română o infracţiune de omor calificat, prev. de art. 188-189 alin. (1) lit. a) şi f) din C. pen., şi s-a dispus executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a măsurii de siguranţă a internării medicale.

S-a luat act că persoana condamnată A. este de acord să execute pedeapsa în România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea 302/2004 republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, conform C. proc. pen. român.

S-a luat act că perioada deja executată de către persoana condamnată în statul emitent al hotărârii de condamnare era de 1077 de zile, la data de 10.01.2025, persoana condamnată executând în continuare, de la această dată la zi.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Oradea în esenţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Ploieşti, prin ordonanţa nr. 5532/II-5/2025 din data de 28.04.2025, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în temeiul dispoziţiilor art. 165 şi 166 din Legea nr. 302/2004, a sesizat Curtea de Apel Ploieşti pe care a apreciat-o ca fiind competentă să examineze hotărârea străină ce priveşte persoana condamnată, cetăţean român, A., şi să dispună conform dispoziţiilor art. 166 din Legea 302/2004.

În considerentele ordonanţei, Parchetul de pe lângă Curtea Apel Ploieşti a înfăţişat următoarele argumente:

În temeiul Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, autorităţile din Republica Austria au solicitat transferarea într-un penitenciar din România a cetăţeanului român A., în vederea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor conform art. 75 din C. pen. austriac, prin sentinţa penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt, rămasă definitivă la 23.01.2024.

Prin adresa din 14.04.2025, Ministerul Justiţiei din România -Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, după ce a efectuat controlul de regularitate, a transmis lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru continuarea procedurii şi sesizarea Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca această instanţă să hotărască asupra recunoaşterii hotărârii străine şi cu privire la punerea ei în executare. La data de 22.04.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a înregistrat lucrarea sub nr. x/2025.

Ca prim aspect, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală definitivă a cărei recunoaştere şi executare se solicită, s-a procedat atât la condamnarea la pedeapsa privativă de libertate a detenţiunii pe viaţă, cât şi la dispunerea depunerii persoanei condamnate într-un centru de terapie forensică, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din C. pen. austriac. În certificatul întocmit în conformitate cu articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, la rubrica referitoare la tipul pedepsei, este bifat atât "pedeapsă privativă de libertate", cât şi "măsură privativă de libertate", detaliile menţionate cu privire la această măsură, detalii necesar a fi precizate, conform formularului, fiind "internarea într-un centru forensic-terapeutic conform art. 21 alin. (2) C. pen..". În conţinutul certificatului, la rubrica "Alte informaţii relevante pentru caz", este redat, printre altele, şi conţinutul următoarelor texte relevante din C. pen. austriac: art. 21, având denumirea marginală "Detenţie penală într-un centru forensic-terapeutic", art. 24 şi art. 25. Articolul 21 alin. (2) C. pen. austriac, invocat ca temei de drept al măsurii privative de libertate dispuse în cauză pe lângă pedeapsa detenţiunii pe viaţă, are următorul conţinut:

"dacă există astfel de temeri (că, ţinând cont de persoana, de starea sa şi de natura faptei există temeri că aceasta, sub influenţa tulburării personalităţii sale, ar mai comite o faptă penală- n.n.), internarea într-un centru forensic terapeutic se face şi în cazul unei persoane, care, fără să fie în stare de iresponsabilitate, comite, sub influenţa anormalităţii mintale sau psihice de un grad ridicat, o faptă conform alin. (3) (relevantă este menţionearea infracţiunilor care se pedepsesc cu mai mult decât un an închisoare-n.n.). Într-un astfel de caz, internarea se face totodată cu aplicarea pedepsei".

Curtea a considerat că este, în aceste condiţii, evident, că intenţia autorităţilor austriece a fost aceea de a obţine o recunoaştere şi o executare în România a sentinţei penale nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, atât sub aspectul pedepsei cu detenţiunea pe viaţă, cât şi sub aspectul măsurii privative de libertate anterior menţionate.

Curtea a apreciat că o astfel de modalitate de soluţionare a sesizării nu depăşeşte nici limitele a ceea ce se poate solicita şi dispune în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, şi nici limitele învestirii instanţei prin Ordonanţa nr. 5532/II-5/2025 din data de 28.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Astfel, în privinţa celui din urmă aspect, Curtea constată că, deşi, în considerentele ordonanţei se fac referiri în principal la pedeapsa detenţiunii pe viaţă (referiri sunt şi la internarea persoanei condamnate într-un centru forensic-terapeutic), dispoziţia de sesizare vizează examinarea hotărârii străine şi pronunţarea unei soluţii în conformitate cu dispoziţiile art. 166 din Legea 302/2004.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a solicita şi dispune în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a constatat că, în însăşi titulatura actului ("Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană"), pe lângă pedepse, sunt menţionate şi măsurile privative de libertate.

La articolul 1) al Deciziei-cadru, care conţine definiţii ale unor termeni folosiţi în textul deciziei, la lit. b), se arată că prin "pedeapsă" în sensul prezentei decizii-cadru, se înţelege "orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracţiuni pe baza unui proces penal".

Din analiza articolului 9 alin. (1) lit. k) din Decizia-cadru, rezultă că "o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală sau o altă măsură privativă de libertate", constituie un motiv facultativ de refuz al dispunerii recunoaşterii si executării sentinţei străine ("autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească şi să dispună executarea pedepsei"), doar în cazul în care această măsură, nu poate fi aplicată de statul de executare în conformitate cu sistemul său juridic sau medical.

Toate aceste reglementări au fost preluate şi în legislaţia română (Legea 302/2004). Astfel, articolul 156 alin. (1) din Legea 302/2004 vorbeşte despre legea care guvernează "executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română", iar la articolul 163 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, este prevăzută, printre cazurile de nerecunoaştere şi neexecutare, ipoteza în care "pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate".

Curtea, analizând comparativ dispoziţiile din legislaţia austriacă referitoare la măsura privativă de libertate a internării într-un centru forensic-terapeutic conform art. 21 alin. (2) C. pen., cu dispoziţiile din C. pen. şi C. proc. pen. referitoare la măsura de siguranţă cu caracter medical a internării medicale, a concluzionat că instituţia aplicabilă în dreptul românesc, corespunzătoare măsurii privative de libertate dispuse faţă de persoana condamnată, este aceea a internării medicale, care, asemeni celei reglementate de dreptul penal austriac, nu este condiţionată de reţinerea iresponsabilităţii (în cazul concret al persoanei condamnate, deşi s-a reţinut prin raportul de expertiză întocmit în cauză, că "suferă de o tulburare de personalitate gravă, combinată şi persistentă, cu părţi narcisiste, histrionice şi emoţional instabile de proporţii patologice", care face să existe "o mare probabilitate" de a comite "noi infracţiuni cu consecinţe grave, mai ales acte grave de violenţă gravă până la omucideri în relaţii noi", la individualizarea pedepsei, instanţa austriacă a avut în vedere "o uşoară reducere a capacităţii de discernământ a inculpatei în timpul crimei"), putând coexista cu o soluţie de condamnare şi nu se dispune pe o perioadă determinată, durata acesteia depinzând de evoluţia stării de sănătate a condamnatului.

Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile legale, nefiind incident niciun caz de nerecunoaştere şi neexecutare, obligatoriu sau facultativ.

Astfel, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită a fi efectuată este definitivă de la data pronunţării, 23.01.2024, şi executoriee, persoana condamnată fiind la momentul prezentei, privată de libertate în Centrul criminalistico-terapeutic Asten.

Curtea a reţinut că cele două infracţiuni reţinute în sarcina persoanei condamnate, aşa cum sunt ele descrise în sentinţa penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, dar şi în certificatul întocmit conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, constând, au corespondent în legislaţia penală română o infracţiune de omor calificat, prev. de art. 188-189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen.

În privinţa persoanei condamnate nu ar fi operat, potrivit legislaţiei penale române, nicio cauză justificativă, de neimputabilitate sau de nerăspundere.

Curtea a mai reţinut că, deşi la momentul completării certificatului, 04.02.2025, persoana condamnată nu îşi exprimase consimţământul de a fi transferată în România, motivul, indicat în certificat, fiind acela că în Austria sunt condiţii mai bune de detenţie, ulterior, aceasta a revenit asupra poziţiei iniţial exprimate, din informarea întocmită de autorităţile din Republica Austria în data de 05.03.2025, avută în vedere şi de Ministerul Justiţiei în momentul întocmirii adresei cu nr. 8442/2025 din 14.04.2025 aflate al dosar, rezultând că doreşte să fie transferată în România. Consimţământul nu era, oricum, necesar, conform art. 167 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., persoana în cauză având cetăţenie română şi locuind în România, aşa cum se arată în certificat.

Curtea a avut în vedere şi rezultatele verificărilor efectuate de procuror, faptul că persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, răspunde penal potrivit legii române, pedeapsa şi măsura privativă de libertate a căror executare se cere nu constau într-o măsură de asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, nu prevăd un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei potrivit legii penale române, iar persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată.

Împotriva acestei sentinţe, persoana condamnată A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.08.2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 21.08.2025.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii declarării căii de atac a apelului, întrucât potrivit actelor dosarului, faţă de data comunicării hotărârii atacate către apelantul persoană condamantă (11.07.2025), a fost încălcat termenul de 10 zile prevăzut de art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, întrucât apelul a fost formulat la data de 23.07.2024.

Examinând excepţia tardivităţii apelului declarat de persoana condamnată A., invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 "împotriva sentinţei pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunţare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv."

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că o copie după minuta şi sentinţa penală nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025, a fost comunicată autorităţilor judiciare austriece, respectiv Ministerul Federal al Justiţiei din Austria, la data de 04.07.2025 prin intermediul poştei electronice, mesajul fiind citit de autorităţi la aceeaşi dată, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul instanţei de fond.

Ulterior, la data de 29.07.2024, Curtea de Apel Ploieşti a înregistrat adresa autorităţilor judiciare austriece, care se regăseşte ataşată atât la dosarul de fond, cât şi la dosarul Înaltei Curţi, care cuprinde declaraţia de apel a persoanei condamnate A. din data de 23.07.2025. În cuprinsul declaraţiei, persoana condamnată a precizat că a primit sentinţa instanţei române la data de 11.07.2025, semnând dovada de primire.

În faţa instanţei supreme, cauză a fost amânată în vederea obţinerii de relaţii de la autorităţile din Austria cu privire la data comunicării sentinţei penale, relaţii transmise în data de 20 august 2025, prin intermediul cărora au precizat că dovada de comunicare s-a pierdut, iar pe cale de consecinţă, au reluat procedura de comunicare către persoana condamnată, ocazie cu care a fost semnată o nouă dovadă, iar persoana condamnată a declarat apel, toate acestea fiind datate cu 19 august 2025.

Cu toate acestea, relevant sub aspectul stabilirii momentului de la care curge termenul de 10 zile, în interiorul căruia persoana condamnată poate formula apel, este declaraţia acesteia din data de 23.07.2025, semnată şi înaintată Curţii de Apel Ploieşti prin intermediul Ministerului Federal al Justiţiei din Austria, prin care a învederat că a luat cunoştinţă de sentinţa instanţei române în data de 11.07.2025.

În aceste condiţii, termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile legale anterior menţionate, pentru formularea căii de atac în prezenta cauză s-a împlinit la data de 22.07.2025.

În speţă, persoana condamnată A. a formulat prezenta cale de atac a apelului la data de 23.07.2024, aşadar cu încălcarea termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că "atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen."

În consecinţă, declararea în cauză a apelului, cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 (termen legal imperativ), va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecinţa respingerii apelului ca tardiv formulat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca tardiv, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din acelaşi cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul formulat de apelanta - condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta - condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 august 2025.