Motion for annulment against dismissal of prior annulment inadmissible; ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 5 din data de 14 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 506 din 22 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, s-a reţinut că, având în vedere că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare nu a fost pronunţată în apel (fiind o sentinţă prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestaţie în anulare), s-a apreciat că aceasta nu se încadrează în categoria hotărârilor împotriva cărora se poate exercita contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. d) şi i) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare petentul A..

Prin cererea formulată, petentul a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) şi i) C. proc. pen., arătând, în esenţă, faptul că, în cauză magistraţii B., C. şi D. s-au pronunţat de mai multe ori asupra cauzei, refuzând în a valorifica actele probatorii ataşate la plângerea penală şi de a aplica punctual prevederile legale în vigoare, motiv pentru care a apreciat că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt false şi abuzive ceea ce l-a determinat formularea unor plângeri penale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 26.03.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 23.04.2025, termen la care au avut loc dezbaterile.

Examinând contestaţia în anulare formulată de petentul A., în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea drepturilor procesuale şi al pronunţării unei noi hotărâri cu respectarea prevederilor legale.

Procedura de judecată a contestaţiei în anulare presupune două etape, şi anume admiterea în principiu şi judecata pe fond după admiterea în principiu a contestaţiei.

În vederea verificării prealabile a contestaţiei în anulare, legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, condiţii ce rezultă din prevederile art. 426-428 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, instanţa verifică dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

De asemenea, se verifică dacă motivele invocate şi probele aduse în susţinerea cererii nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Analizând condiţiile de admisibilitate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 426 C. proc. pen.:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate (…)

Din analiza acestui text de lege se constată faptul că sunt supuse contestaţiei în anulare numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de procedură pe care le conţin hotărârile judecătoreşti. În acest sens, Înalta Curte reţine că hotărârile judecătoreşti prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, soluţionând acţiunea penală/civilă, potrivit art. 396 alin. (1) şi/sau art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, iar prin aceeaşi hotărâre se pronunţă şi asupra acţiunii civile, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 426 C. proc. pen. şi poate fi formulată numai în cazurile expres prevăzute în acelaşi articol la lit. a)-i) din acelaşi act normativ, singurele apte a provoca o reexaminare a cauzei penale.

Interpretând coroborat şi per a contrario textele de lege anterior menţionate, se constată că nu pot fi supuse contestaţiei în anulare hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei, consecinţa fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

În cauză, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei nr. 5 din data de 14 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 506 din 22 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Aşadar, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare formulate de petent nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanţial prin pronunţarea vreunei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, astfel cum prevede art. 396 alin. (1) C. proc. pen., ori de soluţionare a acţiunii civile, potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, petentul A. a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede posibilitatea de reformare prin această cale de atac.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în conformitate cu legea.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Totodată, raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv calitatea în care petentul a introdus cererea, termenul de introducere a cererii şi motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen. şi, în consecinţă, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinţei nr. 5 din data de 14 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinţei nr. 5 din data de 14 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.