Request to transfer criminal case between appellate courts rejected as unfounded due to lack of objective impartiality concerns

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra prezentei cereri de strămutare,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2025 la Curtea de Apel Alba Iulia, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Alba Iulia.

În susţinerea cererii, petentul a învederat că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată, apreciind că este inadmisibil ca aceeaşi instanţă care a dispus condamnarea acestuia să soluţioneze cererea de revizuire, invocând totodată şi faptul că magistraţii care au soluţionat dosarul respectiv au comis infracţiuni.

Totodată, în cuprinsul notelor scrise transmise la dosar în susţinerea cererii de strămutare, petentul a invocat faptul că magistraţii din cadrul Tribunalului Hunedoara şi Curţii de Apel Alba Iulia au dispus în mod netemeinic condamnarea acestuia, motivând în mod greşit hotărârea.

Cererea a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04.04.2025, fiind înregistrată, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2025, cu termen de judecată la data de 23 aprilie 2025.

La data de 16 aprilie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia a transmis informaţiile prevăzute de art. 73 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul cărora a comunicat, în esenţă, că nu a fost identificată vreo calitate specială a vreuneia dintre părţile din dosar şi nici împrejurări obiective care să sugereze existenţa şi actualitatea unor relaţii conflictuale în dosarul care face obiectul prezentei cereri de strămutare.

Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute".

În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calităţi ale părţilor care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de nepărtinire, reflex al influenţei exercitată de climatul în care se desfăşoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, împrejurările invocate în speţă drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea vizează existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia ar fi afectată prin raportare la împrejurarea că magistraţii care au soluţionat dosarul în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare a petentului, au comis infracţiuni şi au pronunţat o hotărâre netemeinică.

Totodată, s-a susţinut că această instanţă urmează să soluţioneze o cerere de revizuire pentru înlăturarea erorilor unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de către aceeaşi instanţă, fapt inadmisibil, în opinia petentului.

Înalta Curte constată că afirmaţiile petentului nu sunt susţinute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparţialităţii instanţei învestite cu soluţionarea apelului formulat de acesta împotriva sentinţei prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire.

Aspectele învederate de petent nu pot da naştere unor suspiciuni de parţialitate a tuturor magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia, în absenţa unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susţinerile petentului şi să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către acea instanţă s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire.

Astfel, Înalta Curte constată, prioritar, că, prin sentinţa penală nr. 29/24.02.2025 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 84/29.06.2021 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 395/25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei sentinţe pronunţată în calea extraordinară de atac a revizuirii a declarat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 27 martie 2025 şi repartizată aleatoriu completului C4 Apel cu prim termen de judecată la data de 22 aprilie 2025.

Din cuprinsul cererii de strămutare rezultă că nemulţumirea petentului este reprezentată, în esenţă, de faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare a acestuia, a fost învestită cu soluţionarea căii de atac formulate împotriva sentinţei penale nr. 29/24.02.2025 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2025, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 84/29.06.2021 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 395/25.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2021.

În raport de aspectele învederate de petent, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) C. proc. pen. "Sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea".

Pe cale de consecinţă, având în vedere că hotărârea la care se referă revizuirea a fost supusă apelului, sentinţa prin care a fost respinsă cererea de revizuire este, la rândul acesteia, supusă apelului, iar această cale de atac se judecă, conform dispoziţiilor legale, de către curtea de apel, în speţă de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Aşadar, simpla referire la instanţa care soluţionează calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuire, fără indicarea unor circumstanţe concrete care să contureze o bănuială cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor respectivei instanţe, nu poate constitui temei pentru admiterea unei cereri de strămutare, atât timp cât competenţa organelor judiciare este reglementată de lege.

Deopotrivă, simpla referire la "săvârşirea unor infracţiuni" de către magistraţii care au soluţionat dosarul în care petentul din prezenta cauză a avut calitatea de inculpat, nu poate conduce la concluzia lipsei de obiectivitate a tuturor judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la soluţionarea dosarului a cărui strămutare se solicită, întrucât aceste motive nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 71 C. proc. pen. şi nu conduc la strămutarea cauzei.

Astfel, în urma analizei argumentelor invocate de petent, dar şi a informaţiilor furnizate de către Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit cărora, la nivelul acestei instanţe nu a fost identificată vreo calitate specială a vreuneia dintre părţile din dosar şi nici împrejurări obiective care să sugereze existenţa şi actualitatea unor relaţii conflictuale, Înalta Curte apreciază că nu au fost evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală ar putea fi ştirbită, iar la nivelul acestei instanţe nu există un climat neprielnic sau o ambianţă defavorabilă desfăşurării normale a procesului penal.

Se reţine că imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv (cauza Aleksandr Nikolayevich Ovcharenko v. Ucraina).

Cu alte cuvinte, pentru a determina existenţa, într-un anumit caz, a unui motiv întemeiat cu privire la lipsa de nepărtinire a unei instanţe, punctul de vedere al celui care se îndoieşte de imparţialitate trebuie luat în considerare, dar acesta nu joacă un rol decisiv, factorul determinant constând în a şti dacă această teamă este justificată în mod obiectiv. (cauza Ferrantelli si Santangelo contra Italiei).

Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, supunând controlului de constituţionalitate a posteriori dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de buna-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorului este afectată.

Astfel, instanţele de judecată au obligaţia de a efectua un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, independent de soluţiile pronunţate în alte cauze.

Deopotrivă, instanţele au obligaţia de a stabili starea de fapt avută în vedere, încadrarea juridică, precum şi incidenţa unor eventuale cazuri de împiedicare a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale în baza actelor şi lucrărilor dosarului respectiv.

Totodată, se impune precizarea că toţi judecătorii sunt obligaţi prin prevederile Codului deontologic să decidă în mod obiectiv şi liberi de orice influenţe asupra cauzelor repartizate, or, aceştia nu pot deroga de la această obligaţie profesională.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Concluzionând, în contextul celor expuse, simpla invocare a netemeiniciei hotărârii pronunţate de completul din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia care a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă cu privire la petentul A., precum şi faptului că membrii acestui complet ar fi săvârşit infracţiuni, în lipsa indicării unor circumstanţe concrete care să contureze o bănuială legitimă în acest sens, nu pot constitui elemente de natură să conducă la existenţa vreunei îndoieli asupra imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei sau la concluzia că, la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil.

Înalta Curte constată că elementele de netemeinicie ale hotărârii în baza căreia a fost condamnat petentul, invocate în susţinerea cererii de strămutare, nu reprezintă în esenţă motive de strămutare, nefiind apte să contureze o suspiciune colectivă de parţialitate asupra tuturor magistraţilor judecători ai Curţii de Apel Alba Iulia, ci apărări a căror analiză este dată în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, precum şi a instanţelor de control judiciar, prin intermediul căilor de atac care se pot exercita în cauză. În acest context, trebuie precizat că orice nemulţumire cu privire la modul de soluţionare a unei cauze, poate şi trebuie să fie adusă la cunoştinţă instanţelor competente funcţional şi material, în condiţiile legii, prin intermediul căilor de atac.

În consecinţă, aspectele privind nemulţumirea petentului în legătură cu soluţia de condamnare dispusă în ceea ce-l priveşte sau faptul că aceeaşi instanţă soluţionează şi cererea de revizuire formulată de acesta, nu pot justifica strămutarea judecării cauzei aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Ca atare, deşi formal, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., petentul nu a prezentat, în concret, fapte ori împrejurări de fapt din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că toţi judecătorii din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia ar fi părtinitori, prin raportare la împrejurările cauzei ori calităţile părţilor.

Pentru considerentele expuse, în contextul informaţiilor transmise conform art. 72 alin. (6) C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petentului din prezenta cauză, simpla susţinere că judecătorii din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate prin prisma soluţiei anterioare dispuse într-un alt dosar, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Ca atare, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.