Judicial Rehabilitation Refusal for Unpaid Civil Indemnities Despite Insolvency and No Partial Payment

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 532 C. proc. pen. coroborat cu art. 168 lit. b) C. pen., s-a respins cererea de reabilitare formulată de petentul A..

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că reabilitarea vizează condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen. aplicată prin Decizia nr. 71/2015 pronunţată la data de 20 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Alba Iulia. Pedeapsa a rezultat prin contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1291/09.11.2006 în dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 561/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 10 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 27/05.03.2012 în dosar nr. x/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia şi cu pedepsele de 4 ani închisoare şi de 2 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 94/27.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat că pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen. aplicată a fost executată.

Condiţiile reabilitării judecătoreşti sunt cele prevăzute la art. 168 C. pen., respectiv petentul: a) să nu fi săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b) să fi achitat integral cheltuielile de judecată şi să fi îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Analizând cererea petentului prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte termenul de reabilitare, acesta este cel de 4 ani, prevăzut în art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât pedeapsa cea mai grea aplicată petentului prin condamnările succesive suferite este de 4 ani închisoare. Pedeapsa aplicată petentului a fost executată în perioada 17.05.2011 - 07.08.2013, fiind liberat condiţionat cu un rest de 456 zile.

A arătat că în speţă, termenul de reabilitare se calculează potrivit art. 167 alin. (5) C. pen., astfel prin sentinţa penală nr. 71/2015 s-a constatat că pedeapsa respectivă a fost executată, rezultă că la acest moment termenul de reabilitare este împlinit, iar petentul nu a mai săvârşit alte infracţiuni.

Instanţa de fond a constatat, aşadar, îndeplinită condiţia prevăzută la art. 168 lit. a) C. pen.

În ce priveşte obligaţiile civile stabilite în sarcina inculpatului, prin sentinţa penală nr. 1291/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, petentul a fost obligat la plata sumei de 26.673,20 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societăţii C. S.R.L., la plata sumei de 8.810 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societăţii D. S.R.L. şi la plata sumei de 400 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare.

Totodată, prin sentinţa penală nr. 94/2010 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a ÎCCJ, petentul a fost obligat la plata sumei de 644.808 RON, reprezentând despăgubiri civile în favoarea statului, prin ANAF - DGFP Dolj şi la plata sumei de 1.050 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin sentinţa penală nr. 27/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin nerecurare, petentul a fost obligat (în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea E. SRL) la plata sumei de 5.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare."

În acest context, a reţinut Curtea că până în prezent, deşi au trecut aproximativ 9 ani de la momentul condamnării, petentul nu a achitat aceste sume, susţinând că a fost în imposibilitate datorită lipsei veniturilor.

În analiza caracterului solvabil ori a imposibilităţii de plată, a situaţiei personale a petentului de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la împlinirea termenului de reabilitare, precum şi a conduitei sociale a acestuia, Curtea a avut în vedere teza finală a art. 168, lit. b) C. pen., conform căreia îndeplinirea obligaţiilor civile nu reprezintă o condiţie absolută, ci este supusă analizei instanţei, aceasta apreciind în ce măsură petentul a avut posibilitatea să le îndeplinească şi în ce măsură a reuşit să dovedească acest fapt.

A opinat în sensul că acelaşi aspect rezultă şi din cuprinsul art. 534, alin. (1) C. proc. pen., care stabileşte că atunci când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedeşte că nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea.

Curtea a reţinut că de la pronunţarea ultimei hotărâri privind reabilitarea (sentinţa penală nr. 46/30.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022), nu au intervenit schimbări substanţiale în privinţa situaţiei petentului, acesta nefăcând nici de data aceasta dovada imposibilităţii de a achita, cel puţin parţial şi într-un cuantum rezonabil, despăgubirile civile stabilite în sarcina sa, ori că a întreprins măsuri de orice fel în acest sens, deşi de la momentul pronunţării hotărârii antemenţionate şi până în prezent au trecut aproximativ 2 ani. Cu alte cuvinte, prin sentinţa menţionată anterior, rămasă definitivă, s-a constatat fără dubiu că inculpatul nu a îndeplinit condiţiile de reabilitare prevăzute de art. 168 lit. b) C. pen., sustrăgându-se în totalitate de la plata cheltuielilor civile şi judiciare. Mai clar, nu a achitat nici o sumă, oricât de mică, pentru a demonstra buna credinţă. Mai mult, tot prin sentinţa amintită, s-a constatat că pretinsele demersuri ale petentului de a găsi un loc de muncă precum şi obligaţiile pecuniare faţă de terţi nu au fost deloc convingătoare pentru instanţă.

Aşadar, a apreciat că se impune cu precădere a analiza care sunt acţiunile persoanei condamnate în ultimii doi ani, în sensul îndeplinirii obligaţiilor civile şi judiciare. Dintre toate înscrisurile depuse, majoritatea întocmite anterior anului 2022, trebuie menţionată adresa de înfiinţare a popririi nr. 2419/16.05.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Aceasta, nu doar că nu reprezintă o probă în susţinerea bunei credinţe a petentului, dar înlătură orice îndoială asupra demersurilor continue a părţii civile de recuperare a pagubei, chiar în ciuda insolvabilităţii persoanei condamnate. Astfel, una dintre apărările principale în prezenta cauză, că partea civilă ar fi renunţat tacit la despăgubiri, este contrazisă prin documentul depus. Oricum, posibila prescriere a datoriilor sau pasivitatea părţilor civile în întreprinderea unor demersuri de executare silită nu poate avea semnificaţia unei renunţări tacite la despăgubirile civile, atâta timp cât prevederile art. 1678 lit. b) teza finală C. civ., statuează că:

"partea civilă a renunţat la despăgubiri", referindu-se fără echivoc la renunţarea expresă.

Pe de altă parte, nu a fost primită de către instanţa de fond susţinerea petentului că este acţionar unic şi administrator în cadrul unei societăţi ce se ocupă de consultanţă pentru afaceri şi management, ale cărei încasări sunt de aproximativ 50.000 RON pe an (presupunând că afirmaţia, nedovedită cu înscrisuri, este veridică), nu demonstrează imposibilitatea obiectivă de achitare a debitelor, ci dimpotrivă, arată că cel puţin parţial, puteau fi achitate sume oricât de mici, dar convingătoare asupra atitudinii de regret sincer şi asumare a faptelor comise.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, petentul A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de reabilitare.

A apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile cerute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare, chiar dacă nu a achitat despăgubirile civile stabilite în sarcina sa.

În opinia contestatorului, din actele depuse în susţinerea cererii de reabilitare rezultă că nu a fost de rea credinţă în îndeplinirea obligaţiilor civile, dar nu a avut posibilitate materială să achite integral sumele.

Examinând contestaţia formulată de petentul A., în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Reabilitarea judecătorească este o cauză care înlătură consecinţele condamnării şi se caracterizează prin intervenţia instanţei de judecată la cererea persoanelor interesate, care va acorda reabilitarea numai după ce a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 166-art. 168 din C. pen.

Astfel, reabilitarea nu poate fi acordată decât în situaţia executării în întregime a hotărârii de condamnare, aspect ce presupune executarea hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei dispuse, cât şi sub aspectul laturii civile. Pentru acest motiv, legiuitorul a reglementat, în cuprinsul art. 168 din C. pen., două condiţii ale reabilitării judecătoreşti, una referitoare la aspectele de natură penală a cauzei, constând în nesăvârşirea niciunei infracţiuni de către persoana condamnată, în termenul de reabilitare prevăzut de art. 166 alin. (1) C. pen., iar cea de-a doua vizând latura civilă a cauzei penale, constând în achitarea integrală a cheltuielilor de judecată şi în îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

De la această ultimă regulă, legiuitorul a prevăzut în mod expres, o singură excepţie, respectiv situaţia în care persoana condamnată dovedeşte că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligaţiilor civile sau partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Reglementând termenele de reabilitare judecătorească, art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. stabileşte că persoana condamnată poate fi reabilitată, la cerere, de instanţă, după împlinirea termenului de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar potrivit art. 167 alin. (1) C. pen., termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Aplicând aceste dispoziţii legale speţei de faţă, Înalta Curte reţine că în cauză, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen. aplicată prin Decizia nr. 71/2015 pronunţată la data de 20 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Alba Iulia.

Pedeapsa a rezultat prin contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1291/09.11.2006 în dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 561/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 10 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 27/05.03.2012 în dosar nr. x/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia şi cu pedepsele de 4 ani închisoare şi de 2 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 94/27.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, având în vedere situaţia juridică a petentului şi prevederile legale menţionate, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia de fond referitoare la termenul de reabilitare judecătorească, calculat conform dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din C. pen. de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale: liberat condiţionat din executarea pedepsei de 4 ani închisoare la data de 07.08.2013, cu un rest de pedeapsă de 456 zile,

Totodată, din cuprinsul aceluiaşi referat, reiese că acesta nu a săvârşit o altă infracţiune în interiorul termenului de reabilitare, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 168 lit. a) C. pen.

Astfel, deşi termenul de reabilitare este o condiţie esenţială a reabilitării judecătoreşti şi reprezintă intervalul de timp dintre executarea pedepsei ori stingerea executării acesteia, prin modurile prevăzute de lege, şi judecarea cererii de reabilitare, interval în care condamnatul, prin conduita sa, probează că s-a îndreptat, Înalta Curte apreciază, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, că acest aspect singular nu justifică doar prin el însuşi admiterea cererii de reabilitare, impunându-se deopotrivă verificarea îndeplinirii şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege, cu prioritate îndeplinirea obligaţiilor civile şi a plăţii cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârile de condamnare.

Astfel, reţine Înalta Curte că petentul a fost obligat la plata sumei de:

- 26.673,20 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societăţii C. S.R.L., la plata sumei de 8.810 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societăţii D. S.R.L. şi la plata sumei de 400 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, prin sentinţa penală nr. 1291/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia.

- 644.808 RON, reprezentând despăgubiri civile în favoarea statului, prin ANAF - DGFP Dolj şi la plata sumei de 1.050 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, prin sentinţa penală nr. 94/2010 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curţi;

- 5.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, dispune prin sentinţa penală nr. 27/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte constată însă că acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., cerinţă obligatorie pentru a se acorda reabilitarea judecătorească. Dispoziţiile C. pen. instituie o dispoziţie în favoarea persoanei condamnate, prin prevederea posibilităţii acordării reabilitării judecătoreşti în cazul în care dovedeşte că nu a avut posibilitatea să achite despăgubirile civile sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Susţinerile petentului sub acest aspect privesc imposibilitatea achitării sumelor de bani la care a fost obligat, invocând posibilităţile sale materiale reduse prin raportare la cuantumul obligaţiilor, existând o discrepanţă foarte mare între acestea.

Evaluând actele depuse la dosar în susţinerea cererii de reabilitare, constată Înalta Curte că petentul, deşi a fost liberat condiţionat de aproximativ 9 ani, până în prezent nu a achitat, nici măcar parţial, despăgubirile civile dispuse prin hotărârile de condamnare.

Astfel cum rezultă din adresa din 28.02.2025 emisă de Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, contestatorul nu a efectuat nicio plată voluntară şi nici nu s-a reuşit recuperarea vreunei sume prin executare silită. De asemenea, contestatorul a fost declarat insolvabil, fără bunuri şi venituri, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x din 25.05.2022 şi procesul-verbal adiţional nr. x din 12.12.2024.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte că de la pronunţarea sentinţei penale nr. 46/30.06.2022, în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă cererea de reabilitare tot pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la plata obligaţiilor civile, nu au intervenit schimbări substanţiale în privinţa situaţiei petentului, acesta nu a produs nicio dovadă prin care să demonstreze buna sa credinţă sau că a făcut demersuri suficiente pentru a achita măcar eşalonat aceste sume.

Într-adevăr, veniturile obţinute de petent până în prezent sunt într-un cuantum redus raportat la suma obligaţiilor civile, însă în dovedirea bunei-credinţe este suficient ca petentul să facă dovada demersurilor pe care le-a efectuat în vederea achitării despăgubirilor, prin plata constantă a unei sume, oricât de mici, reprezentând parte din sumele la care a fost obligat.

În consecinţă, faptul că petentul a obţinut venituri modice nu reprezintă o justificare rezonabilă pentru neachitarea despăgubirilor civile în condiţiile menţionate anterior.

Apreciază Înalta Curte că pentru a opera reabilitarea trebuie ca petentul să facă propriile demersuri în acoperirea despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, chiar şi în ipoteza în care veniturile dobândite ar fi modeste, nefiind suficient a se prevala de disproporţia vădită existentă între posibilităţile materiale ale sale şi cuantumul obligaţiilor civile la care acesta a fost obligat.

Reabilitarea persoanei condamnate nu poate fi concepută fără executarea în întregime a hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei, cât şi al laturii civile, prin plata cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile, fiindcă numai astfel se stinge complet şi definitiv raportul juridic penal de conflict născut prin săvârşirea infracţiunii de către condamnat.

Prin plata despăgubirilor civile stabilite de instanţa de judecată se realizează o restabilire reală a ordinii de drept ce a fost încălcată prin infracţiune, nefiind just ca persoana condamnată să fie reabilitată cu nesocotirea drepturilor părţilor civile.

Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia privind achitarea de către petent a despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentinţa de condamnare, iar petentul nu a dat dovadă de bună-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, astfel cum a fost argumentat în cele ce preced, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie formulată de petentul A., este nefondată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2025.