Driving under influence of psychoactive substances: sufficiency of toxicological evidence and application of indirect intent to rebut claimed error

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 218 din 05 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 336 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe - 200 de zile amendă stabilite conform dispoziţiilor art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. x 25 de RON valoarea unei zile amendă stabilită conform dispoziţiilor art. 61 alin. (2) C. pen.

S-a dispus ca executarea amenzii penale în cuantum de 5000 RON să se facă potrivit dispoziţiilor art. 559 alin. (1) C. proc. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 1193 RON avansată în faza de urmărire penală).

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 29.08.2022, în jurul orei 00:21, organele de poliţie din cadrul Politiei mun. Craiova - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada x din municipiu, pe inculpatul A. în timp ce conducea autoturismul. Ulterior opririi, inculpatul a fost testat cu dispozitivul Drager Drugtest 5000, fiind emis un rezultat pozitiv la THC-5, substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis.

În continuare, organele de poliţie au dispus prelevarea de probe de sânge şi urină de la inculpat, probe recoltate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi înaintate Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici în vederea efectuării unei evaluări toxicologice.

Prin buletinul de analiză toxicologică nr. x din 23.09.2022 emis de Laboratorul de toxicologie medico - legală din cadrul INML Mina Minovici s-a stabilit că în probele de sânge şi urină prelevate de la inculpat a fost identificat THC (0,003 µg/ml) - substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, respectiv THC - OH(0,002 µg/ml) şi THC - COOH(0,002 µg/ml) - principalii metaboliţi ai THC, stabilindu-se, astfel, de o manieră lipsită de echivoc că inculpatul a consumat canabis şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul conducerii autoturismului, situat, sub aspect temporal, la aproximativ o oră faţă de momentul recoltării probelor biologice.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul A. a negat implicarea sa în activitatea ilicită care face obiectul acţiunii penale, susţinând că, cel mai probabil, rezultatul analizelor este urmare a consumului de Xanax şi Cipralex, medicamente care îi fuseseră prescrise de către medic la data de 18.08.2022, apărare care nu a fost reţinută de către instanţa de fond întrucât expertiza toxicologică a confirmat, fără dubiu, consumul de canabis, iar nu al altor substanţe care să se regăsească în conţinutul medicamentelor la care a făcut trimitere inculpatul, această apărare fiind înlăturată de o manieră convingătoare şi de către organul de urmărire penală prin actul de sesizare a instanţei.

Fiind audiat în cursul judecăţii, inculpatul a expus o altă versiune asupra faptelor deduse judecăţii, invocând existenţa unei cauze de neimputabilitate dintre cele prevăzute de legea penală, respectiv cea prevăzută de art. 30 C. pen., în referire la lipsa tipicităţii subiective a faptei, versiune pe care instanţa de fond a apreciat-o ca fiind lipsită de credibilitate având în vedere, pe de-o parte, împrejurările în care inculpatul consideră că a intervenit eroarea, iar, pe de altă parte, conduita inculpatului care a furnizat organelor judiciare această versiune la mai mult de 2 ani de la comiterea faptei, fiind imposibil de acceptat, ţinând cont de vârsta, de experienţa de viaţă şi de formarea profesională (fiind avocat de 15 ani potrivit propriilor afirmaţii), că inculpatul nu ar fi putut evalua în mod corespunzător şi nu ar fi comunicat organelor judiciare, încă de la momentul constatării faptei, elementele de fapt relevante cu privire la poziţia sa subiectivă în legătură cu fapta care face obiectul acţiunii penale, elemente expuse pentru prima dată cu ocazia audierii din data de 09.09.2024.

În concret, inculpatul a susţinut că în seara care a precedat momentului depistării în trafic de către organele de poliţie a participat alături de un prieten al său, B., la o nuntă cu aproximativ 800 de participanţi, unde, spre miezul nopţii, rămânând fără ţigări, a fumat o ţigară primită de la un individ participant la acea nuntă şi pe care nu-l cunoştea, confecţionată manual şi care era păstrată într-o tabacheră. După ce a fumat acea ţigară i s-a făcut imediat rău, context în care a hotărât să plece către domiciliul său cu autoturismul cu care venise la nuntă, fiind depistat de către organele de poliţie pe raza mun. Craiova. A precizat că nu a prezentat aceste elemente de fapt organelor judiciare încă din faza de urmărire penală întrucât a fost tot timpul convins că rezultatul testării a fost determinat de ingerarea medicamentelor care îi fuseseră prescrise de către medic cu ceva timp înainte, invocând, totodată, existenţa unei înscenări din partea organelor de poliţie cu care se mai aflase în conflict. În plus, a declarat că despre posibilitatea ca acea ţigară să fi conţinut canabis a aflat abia în luna august a anului curent când, întâlnindu-se cu prietenul său, martorul B., persoană care îl însoţise la nuntă, acesta i-a comunicat faptul că grupul din care făcea parte individul care i-a pus la dispoziţie ţigara consuma canabis la nuntă, fiind foarte probabil ca acea ţigară să fi avut în conţinutul său o astfel de substanţă.

Pentru a da consistenţă probatorie apărărilor sale, inculpatul a propus, în cursul judecăţii, audierea în calitate de martor a numitului B., persoană care a fost audiată la termenul din 09.09.2024 şi care a susţinut, în linii generale, apărarea inculpatului.

Instanţa de fond, ţinând cont de perioada îndelungată care a trecut de la momentul comiterii faptei, a apreciat ca neverosimilă versiunea faptică expusă de către inculpat cu ocazia audierii de la termenul din 09.09.2024, apărarea acestuia potrivit căreia ar fi aflat despre posibilitatea ca ţigara primită să fi conţinut canabis cu puţin timp înainte de această audiere, de la martorul B., nefiind posibil a fi avută în vedere la soluţionarea acţiunii penale. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere, pe de-o parte, că inculpatul nu a făcut dovada celor susţinute, iar pe de altă parte, în urma evaluării neconcordanţelor apărute între declaraţiile date de inculpat şi martor la acelaşi termen de judecată, a apreciat că depoziţia martorului este neconformă realităţii, fiind făcută doar pentru a-l plasa pe inculpat, prietenul său, într-o poziţie favorabilă, în scopul de a evita răspunderea penală pentru fapta prev.

şi ped. de art. 336 alin. (2) C. pen. Astfel, având în vedere contradicţiile referitoare la modalitatea în care cei doi ar fi ajuns la petrecere (inculpatul susţinând că atât el cât şi martorul au plecat de la domiciliul său, iar martorul susţinând că a fost preluat cu autoturismul de către inculpat dintr-o zonă a oraşului aflată la o distanţă considerabilă de locuinţa inculpatului), dar şi la aspectul ţigării care ar fi fost pusă la dispoziţia inculpatului de către o persoană necunoscută (inculpatul susţinând că foiţa învelitoare a ţigării era de culoare alb, iar martorul susţinând că era transparentă, nici albă, nici de altă culoare, fiind observabile chiar substanţele care se aflau în interiorul ei), instanţa de fond a apreciat că martorul fie nu a participat la acea petrecerea despre care s-a făcut vorbire în cadrul audierilor, fie, dacă a participat, nu şi-a petrecut timpul împreună cu inculpatul, declaraţia sa fiind făcută în scopul de a-l favoriza pe inculpat, doar pentru a-l ajuta pe acesta să scape de răspundere penală.

În plus, ţinând cont de relaţia de prietenie invocată de către inculpat şi martor - prietenie apropiată, de lungă durată, se vedeau şi de mai multe ori pe săptămână, luau masa împreună, ţineau legătura şi telefonic - instanţa de fond a apreciat că este dificil de acceptat că cel din urmă, luând la cunoştinţă de conţinutul ţigării fumate de către inculpat şi având în vedere relaţia de prietenie invocată, ar fi rămas în pasivitate timp de mai bine de doi ani şi nu l-ar fi sunat/căutat pe inculpat chiar în acea noapte sau în ziua următoare pentru a-l informa cu privire la ceea ce aflase sau pentru a constata starea în care se află mai ales că, aşa cum rezultă chiar din declaraţia sa, inculpatul ar fi plecat cu autoturismul de la nuntă acuzând o stare de rău, prezentând ameţeli, existând astfel posibilitatea de a se afla într-o stare de pericol, versiunea nouă prezentată de către inculpat şi de către martor fiind lipsită de seriozitate şi, inaptă, în acelaşi timp, să genereze o altă stare de fapt decât cea expusă în actul de sesizare a instanţei, stare de fapt care ar putea atrage incidenţa dispoziţiilor art. 30 C. pen.

De altfel, având în vedere rezultatul testării cu dispozitivul Drugtest, inculpatul primind un rezultat pozitiv la THC-5 (substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis), iar nu la substanţe conţinute de acele medicamente, instanţa de fond a reţinut că nu poate accepta, ţinând cont şi de calitatea inculpatului, că acesta ar fi avut nevoie de trecerea a doi ani de zile şi de o întâlnire cu martorul pentru a înţelege că lucrurile s-au derulat de o altă manieră decât cea pe care a expus-o iniţial organelor de urmărire penală, fiind cert că starea de fapt expusă cu ocazia audierii din data de 09.09.2024 este necorespunzătoare adevărului, în acelaşi fel fiind şi aprecierile inculpatului în referire la eventualitatea unei înscenări de către organele de poliţie ca urmare a unor conflicte anterioare. În măsura în care lucrurile s-ar fi derulat în modalitatea exprimată de către inculpat cu ocazia audierii în cursul judecăţii, inculpatul avea tot interesul, inclusiv judiciar, de a expune organelor de poliţie acea stare de fapt având în vedere că, imediat după testare, a luat la cunoştinţă de rezultatul testului, iar medicamentele pe care le-a consumat nu conţineau substanţe de natura celor identificate în corpul inculpatului, aspect cunoscut de acesta din urmă, fiind dificil de acceptat că inculpatul a rămas pentru o perioadă mare de timp, de mai mulţi ani, într-o stare de nedumerire în legătură cu rezultatul testării sale ori în legătură cu cel al analizei toxicologice.

Chiar acceptând că evenimentele s-ar fi derulat în maniera descrisă de către inculpat, instanţa de fond a constatat că, în cauză, nu este incidentă cauza de neimputabilitate prevăzute de art. 30 C. pen., invocată în susţinerea soluţiei de achitare, această cauză care înlătură caracterul imputabil al faptei implicând necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a realităţii iar nu doar o îndoială privind tipicitatea faptei, precum în prezenta cauză, în cea din urmă ipoteză fapta fiind imputabilă, sub aspect subiectiv, autorului acesteia.

În concret, atâta timp cât inculpatul, potrivit declaraţiilor sale, ar fi fumat o ţigară confecţionată manual şi primită de la o persoană necunoscută, iar la numai câteva minute i s-ar fi făcut rău, acuzând stări de ameţeală, urcând, în această stare, la volanul autoturismului său şi conducându-l pe drumurile publice, nu s-ar putea reţine că acesta a acţionat în condiţiile unei erori asupra tipicităţii faptei sau că i-ar lipsi vinovăţia pretinsă de legea penală în comiterea faptei, acesta putând prezuma de o manieră rezonabilă, în raport de efectele imediate produse de acea ţigară, că ar fi putut ingera o substanţă din categoria celor care generează o stare de incompatibilitate cu manevrarea autovehiculelor pe drumurile publice, tratând situaţia cu nepermisă superficialitate, asumându-şi riscul de a conduce autoturismul în această stare, sub influenţa unui drog, comiţând astfel fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit.

b) C. pen., inculpatul având reprezentarea consecinţelor acţiunilor sale şi acceptând că astfel pune în pericol siguranţa circulaţiei (intenţie indirectă). Aşadar, chiar acceptând versiunea prezentată de către inculpat, instanţa de fond a subliniat că nu ar putea reţine incidenţa, în speţă, a cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30 C. pen. sau lipsa vinovăţiei inculpatului în comiterea faptei, astfel cum a solicitat în faza de judecată, fapta fiind comisă cu intenţie indirectă. De asemenea, instanţa a reţinut că apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi avut convingerea că starea de rău i-a fost provocată de medicamentele pe care le lua de câteva zile nu poate conduce la o altă concluzie decât cea expusă în precedent în legătură cu dispoziţiile art. 30 C. pen., pe de-o parte, pentru că starea de rău i-a apărut, potrivit afirmaţiilor sale, la puţin timp după ce ar fi fumat ţigara şi nu după ce ar fi ingerat medicamentele, iar, pe de altă parte, pentru că, deşi medicamentele la care face trimitere inculpatul au fost prescrise încă de la data de 18.08.2022, acesta, în cadrul apărărilor formulate pe parcursul procedurii, nu a invocat existenţa unor stări de rău, de ameţeală sau de altă natură, pe care i le-ar fi cauzat tratamentul administrat astfel încât acesta să presupună că starea de indispoziţie provine de la aceste medicamente.

În raport de aspectele expuse, instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat în cauză nu confirmă apărările formulate de către inculpat potrivit cărora substanţele psihoactive ar fi ajuns de o manieră întâmplătoare, aflată dincolo de controlul său, în organism sau prin intermediul medicamentelor ingerate în perioada anterioară comiterii faptei, fiind cert că acesta a consumat voluntar canabis într-un interval de timp relativ apropiat de cel al constatării faptei, fiind irelevant din perspectiva angajării răspunderii penale pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 336 alin. (2) C. pen. că organele de urmărire penală nu au stabilit împrejurările în care a avut loc acest consum.

Cel din urmă aspect a fost apreciat de instanţa de fond ca fiind relevant în ceea ce priveşte cea de-a doua acuzaţie formulată împotriva inculpatului, probatoriul administrat în cauză nefăcând dovada, lipsită de echivoc, că inculpatul a deţinut canabis în intervalul 28-29.08.2022 astfel încât să fie atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Analizând acuzaţia expusă în actul de sesizare a instanţei în legătură cu infracţiunea prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanţa a constatat că aceasta constă în deţinerea de către inculpat a cel mult un gram de canabis în intervalul 28-29.08.2022, stare de fapt care se bazează pe o prezumţie a organului de urmărire penală, născută din faptul identificării în organismul inculpatului a unor substanţe psihoactive generate de consumul de canabis, nefiind susţinută de vreo altă probă dintre cele administrate în cauză în cursul urmăririi penale sau în cel al judecăţii.

Curtea de Apel Craiova a reţinut că, într-adevăr, identificarea în organismul inculpatului a unor substanţe psihoactive generate de consumul de canabis furnizează o serie de date cu privire la presupusa conduită ilicită a inculpatului, însă aceste date pot reprezenta doar nişte indicii de comitere a faptei, nefiind posibil a se constitui, în lipsa coroborării altor date, în elemente de probă care să servească la constatarea existenţei faptei imputate şi a împrejurărilor de comitere a acesteia astfel încât să fie posibilă angajarea răspunderii penale a inculpatului. Astfel, atâta timp cât consumul de droguri, fie ele de risc ori de mare risc, nu este incriminat în mod autonom potrivit legii penale, ceea ce reprezintă infracţiune fiind, în realitate, deţinerea drogurilor în vederea consumului, cea din urmă activitate neimplicând, în mod obligatoriu, în toate cazurile, şi o activitate de deţinere a substanţelor ilicite, s-a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, datele certe rezultate din actele dosarului, în referire la consumul de canabis, în lipsa altor elemente de fapt care să le dea consistenţă probatorie şi care ar fi putut rezulta în urma efectuării unei percheziţii corporale ori a autoturismului condus de către inculpat, procedee pe care însă organele de poliţie nu le-au desfăşurat deşi aveau permisiunea legii procesual penale în această privinţă (art. 165 alin. (2) teza ultimă şi art. 167 alin. (2) C. proc. pen..), reprezentând doar indicii de comitere a faptei, insuficiente pentru a atinge standardul de probă impus de dispoziţiile art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen.., astfel încât să poată fi dispusă o soluţie de condamnare, fiind incident, în legătură cu infracţiunea prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. în referire la inexistenţa probelor că o persoană a săvârşit o infracţiune.

Intanţa de fond a constatat, aşadar, că situaţia de fapt reţinută rezultă din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, rezultat testare dispozitiv Drager DrugTest, buletinul de analiză toxicologică, declaraţii suspect/inculpat, alte înscrisuri.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 29.08.2022 a condus autoturismul pe drumurile publice din mun. Craiova aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive (canabis), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. (2) C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în acţiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, cerinţe îndeplinite în prezenta cauză atâta timp cât strada pe care a fost depistat inculpatul intră în categoria drumurilor publice în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., iar inculpatul se afla sub influenţa unor substanţe psihoactive, aspect care rezultă din buletinul de analiză toxicologică nr. x din 23.09.2022 emis de Laboratorul de toxicologie medico-legală din cadrul INML Mina Minovici, mijloc de probă prin care s-a stabilit că în probele de sânge şi urină prelevate de la inculpat a fost identificat THC (0,003 µg/ml) - substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, respectiv THC-OH (0,002 µg/ml) şi THC-COOH (0,002 µg/ml) - principalii metaboliţi ai THC, prezenţa în sânge a acestor substanţe, fluid ce ajunge la sistemul nervos central, reprezentând un element obiectiv care confirmă atât un consum al substanţelor psihoactive la un moment apropiat de cel al depistării de către organele de poliţie, cât şi împrejurarea că inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive în timpul conducerii autoturismului, operând modificări ale sistemul nervos central şi, implicit, alterări ale funcţiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranţă a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Aşadar, constatările medico-legale, astfel cum au fost analizate anterior, nu atestă doar consumul de substanţe psihoactive, ci şi împrejurarea că inculpatul se afla sub influenţa acestor substanţe, aspect, de altfel, confirmat şi de către inculpat cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătoreşti, acesta susţinând că a consumat substanţe psihoactive cu puţin timp înainte de a conduce autoturismul, în urma consumului acestor substanţe acuzând o stare de rău.

De altfel, în privinţa îndeplinirii cerinţelor impuse de elementul material al infracţiunii deduse judecăţii, instanţa a constatat faptul că, în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că persoana se află sub influenţa unor substanţe psihoactive, în accepţiunea dispoziţiilor art. 336 alin. (2) C. pen., ori de câte ori în organismul acesteia au fost introduse substanţe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanţă consumată sau de concentraţia de substanţă identificată în probele sale biologice şi indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile, întrucât legiuitorul prezumă că orice substanţă psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemul nervos central şi ale funcţiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranţă a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere - I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020.

Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a apreciat că simpla prezenţă a drogului în organismul unui conducător auto este susceptibilă a afecta funcţiile sale cognitive şi îl plasează sub influenţa substanţei respective, imprimând, astfel, caracter penal conducerii unui vehicul pe drumurile publice în această stare, cerinţe care sunt îndeplinite, în raport de starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului, şi în cauza de faţă.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că urmarea imediată, în cazul infracţiunii deduse judecăţii, constă în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul conceptului de siguranţă a traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente, legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultând din însăşi săvârşirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale (starea de pericol pentru siguranţa traficului rutier) şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În raport de considerentele expuse în alineatele anterioare, Curtea de Apel Craiova a constatat, dincolo de orice dubiu, că fapta care face obiectul acţiunii penale - în referire la conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive - există, constituie infracţiunea prev. şi ped. de art. 336 alin. (2) C. pen. şi a fost săvârşită de către inculpat.

Constatând că de la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii până în prezent a intervenit o lege penală nouă care prevede un alt tratament sancţionator pentru fapte de natura celei comise de către inculpat, Curtea a apreciat că este necesar a realiza o analiză din perspectiva art. 5 C. pen. în referire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Norma de incriminare de la data comiterii faptei prevedea pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, iar, ca urmare a modificărilor intervenite prin Legea nr. 172/2024, în vigoare de la data de 03.06.2024, aceeaşi normă prevede doar pedeapsa închisorii, fiind evident că legea penală mai favorabilă este legea veche, mai ales că instanţa, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, s-a orientat către pedeapsa amenzii penale, pedeapsă care nu mai este prevăzută de legea nouă.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanţa de fona a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa a reţinut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut şi regretat fapta reţinută în sarcina, este o persoană bine integrată în familie şi comunitate şi a răspuns la toate chemările organelor judiciare. Pe de altă parte, instanţa a constatat că inculpatul nu se află la primul conflict cu normele care reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, anterior fiind sancţionat contravenţional în mod repetat pentru mai multe abateri de la aceste norme - în acest sens procesul-verbal din data de 17.10.2023 aflat la fila x d.u.p. De asemenea, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere starea de pericol social creată de inculpat pentru ceilalţi participanţi la trafic prin acţiunea de a conduce autovehiculul pe drumurile publice aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive, aceasta cu atât mai mult cu cât acţiunea inculpatului s-a derulat pe raza unei localităţi urbane, intens circulate, pe timpul nopţii când vizibilitatea este scăzută iar riscul de producere a accidentelor rutiere creşte semnificativ şi într-un interval orar în care circulaţia rutieră se afla încă în desfăşurare, încetarea activităţii ilicite nefiind voluntară, ci doar ca urmare a intervenţiei organelor de poliţie, toate aceste aspecte imprimând faptei inculpatului o gravitate sporită.

Cu respectarea limitelor prevăzute de lege şi ţinând cont de considerentele anterior expuse, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu amenda, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei, urmările produse prin fapta inculpatului, dar şi persoana acestuia care nu s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu s-a implicat în comiterea altor fapte ulterior comiterii faptei deduse judecăţii, constituind criterii care pledează pentru aplicarea pedepsei amenzii, această sancţiune fiind suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului şi pentru a preveni comiterea de către acesta a altei infracţiuni. Aşadar, Curtea de Apel Craiova a apreciat că, la acest moment, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amenda penală este suficientă, atât sub aspectul represiv, cât şi sub aspectul preventiv al sancţiunii, urmând a constitui un avertisment serios pentru inculpat şi un prilej de reflecţie şi reanalizare a propriului comportament social.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., limitele speciale ale zilelor - amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile-amendă când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, precum în prezenta cauză.

Pentru individualizarea numărului de zile-amendă, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. pen., criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C. pen., astfel cum, în fapt, au fost analizate anterior, stabilind un grad mediu de pericol social ale faptei şi, în consecinţă, a apreciat ca adecvat un număr de 200 zile-amendă.

În privinţa cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, stabilit de legiuitor între 10 RON şi 500 de RON, potrivit art. 61 alin. (2) C. pen., instanţa de fond l-a individualizat potrivit criteriilor reglementate de art. 61 alin. (3) teza a II-a C. pen., motiv pentru care a stabilit cuantumul de 25 RON pentru o zi-amendă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., prin motivele scrise de apel invocând, în esenţă, următoarele:

- Fapta nu a fost săvârşită cu intenţia prevăzută de lege (art. 16 alin. (6) C. pen.), probele administrate creând un dubiu rezonabil asupra vinovăţiei acestuia (art. 4 C. proc. pen., principiul "in dubio pro reo"), în condiţiile în care nu avea cunoştinţă că ţigara primită conţinea o substanţă interzisă şi, mai mult, imediat după consum, i-a comunicat martorului că nu se simte bine şi a decis să plece acasă, ceea ce exclude orice intenţie de a se afla la volan sub influenta unor substanţe interzise. În acest sens, a mai susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat declaraţia martorului (care a susţinut că inculpatul a cerut o ţigară rulată de la o persoană la un eveniment cu peste 700 de persoane, fără a avea cunoştinţă despre conţinutul acesteia iar, ulterior, martorul a observat că acea persoană adăuga substanţă interzisă în ţigaretele sale, însă această informaţie nu era disponibilă inculpatului la momentul consumului), depoziţia acestuia fiind coerentă şi susţinută de alte probe materiale, respectiv de faptul că există diferite tipuri de foite folosite pentru rularea ţigaretelor, ceea ce susţine sinceritatea martorului şi elimină presupusa contradicţie asupra culorii foiţelor.

- Instanţa de fond şi parchetul nu au respectat principiul rolului activ şi al imparţialităţii (art. 10 C. proc. pen.), întrucât a fost respinsă cererea de reexpertizare fără o justificare temeinică. De asemenea, având în vedere că procesul-verbal de percheziţie era la dosar încă de la momentul comiterii faptei, instanţa ar fi trebuit să intervină pentru clarificarea aspectelor neclare, nu să accepte în mod pasiv argumentele procurorului.

- Refuzul nejustificat al parchetului de a admite o reexpertizare toxicologică a afectat dreptul la apărare (art. 6 CEDO şi art. 10 C. proc. pen.), având în vedere că se afla sub tratament medical cu Xanax şi Cipralex, substanţe care pot influenţa rezultatul testului toxicologic, iar legislaţia impune clarificarea influenţei tratamentului medicamentos asupra testelor toxicologice, ceea ce justifica necesitatea unei reexpertizări toxicometrice. În plus, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 356/2023, simpla prezenţă a unei substanţe în organism nu implică automat influenţa asupra capacităţii de a conduce.

- Prima instanţă a dispus achitarea pentru infracţiunea de deţinere de droguri, aşadar Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată nu avea competenţă în cauză (art. 35 C. proc. pen.). Inculpatul a susţinut că dosarul ar fi trebuit să fie instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, însă acuzaţia de deţinere de droguri a fost formulată artificial pentru a atrage competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, deşi nu exista nicio probă materială care să dovedească posesia voluntară a unei substanţe interzise.

- În cauză se aplică Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a clarificat interpretarea art. 336 alin. (2) C. pen., statuându-se că simpla prezenţă a unei substanţe psihoactive în organism nu este suficientă pentru a întruni elementele constitutive ale infracţiunii, ci este necesar să se dovedească faptul că substanţa a influenţat capacitatea de a conduce. Astfel, dacă se poate demonstra că, în ciuda prezenţei substanţei, capacitatea de a conduce nu a fost afectată, inculpatul poate fi achitat.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea pentru conducerea sub influenţa substanţelor interzise, având în vedere lipsa vinovăţiei, existenţa unui dubiu rezonabil şi necesitatea unei reexpertizări obiective.

La data de 18 martie 2025, inculpatul a depus concluzii scrise, reiterând motivele de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03.01.2025, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 28.01.2025, când inculpatul A., prezent personal şi asistat de apărător desemnat din oficiu, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător ales şi depunerii motivelor de apel.

La termenul din 11.03.2025, Înalta Curte a procedat la audierea aplantului inculpat A. (declaraţia acestuia aflându-se la dosar Înalta Curte) şi a respins cererea formulată de apelantul inculpat, prin avocat ales, de efectuare a unui nou raport de expertiză medico-legală, apreciind că, în raport cu stadiul procesual şi probatoriul administrat, nu este utilă cauzei, iar, ulterior, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) C. proc. pen., la data de 22.04.2025.

Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, faţă de imposibilitatea constituirii completului de judecată, unul dintre membrii acestuia aflându-se în concediu legal de odihnă, în baza art. 123 alin. (3) teza I din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 391 C. proc. pen.., s-a amânat pronunţarea la data de 17.06.2025, când s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, 10 iulie 2025.

Analizând sentinţa apelată atât sub aspectul criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil examinării motivelor de apel ce antamează chestiuni de fapt sau de drept, trebuie subliniat că, în cauză, nu este contestată soluţia pronunţată de instanţa de fond, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., de achitare a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, criticile apelantului inculpat vizând exclusiv soluţia de condamnare pentru pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că susţinerile apelantului referitoare la urmărirea penală (necompetenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi refuzul nejustificat al parchetului de a încuviinţa reexpertizarea toxicologică) nu pot face obiectul analizei în apel, încălcarea dispoziţiilor care reglementează competenţa materială a organului de urmărire penală putând fi invocată până la încheierea procedurii de cameră preliminară (potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen..), iar pretinsele aspecte de nelegalitate a ordonanţei prin care parchetul a respins cererea de readministrare a probei cu expertiza toxicologică făcând obiectul procedurii de cameră preliminară (art. 342 C. proc. pen..).

Totodată, din analiza actelor dosarului rezultă, contrar celor susţinute de apelant referitor la respingerea, de către instanţa de fond, a cererii de reexpertizare toxicologică, că o atare cerere de probatorii nu a fost formulată la Curtea de Apel Craiova.

Examinând, în continuare, hotărârea apelată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (inclusiv din perspectiva apărărilor inculpatului, punctând aspectele de fapt redate de acesta şi martorul audiat, apreciate ca relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt), din care rezultă atât existenţa faptei imputate apelantului inculpat, cât şi săvârşirea acesteia cu forma de vinovăţie cerută de lege.

În faza procesuală pendinte, apelantul nu a contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, însă a susţinut, pe de-o parte, că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (întrucât nu ştia că ţigara primită conţinea canabis, iar probele administrate creează un dubiu rezonabil asupra vinovăţiei sale) şi, pe de altă pare, că în cauză se aplică Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că simpla prezenţă a unei substanţe psihoactive în organism nu este suficientă pentru a întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., ci este necesar să se dovedească faptul că substanţa a influenţat capacitatea de a conduce.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 336 alin. (2) C. pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe presupune, sub aspectul elementului material, conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, din formularea textului de lege rezultă necesitatea existenţei vinovăţiei sub forma intenţiei directe sau indirecte. Intenţia, ca element al laturii subiective, se deduce din latura obiectivă, deoarece se prezumă că persoana acuzată a acţionat în conformitate cu elementul său subiectiv. Elementul subiectiv se probează prin întreaga conduită a persoanei acuzate, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei. Caracteristic intenţiei este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei şi urmărirea sau acceptarea rezultatului.

Analizând în aceste coordonate de principiu fapta imputată inculpatului A., în urma propriei analize a materialului probator administrat în cauză (procesul-verbal de recoltare mostre biologice, declaraţiile de suspect/inculpat date în cursul urmăririi penale, buletinul de analiză toxicologică nr. x din 23.09.2022 al Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, raportul de evaluare întocmit de Centrul Regional de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Craiova, celelalte înscrisuri, declaraţia martorului B. dată în faţa instanţei de fond, declaraţia inculpatului dată în faţa primei instanţe la 09 septembrie 2024 şi în faţa instanţei de apel la 11 martie 2025), Înalta Curte constată că, la data de 29.08.2022, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumurile publice din mun. Craiova, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive (canabis), având în vedere, pe de-o parte, că, în urma testării apelantului inculpat cu aparatul Drager DrugTest 5000, seria x, la 29.08.2022, la ora 00:21, rezultatul a fost pozitiv pentru THC-5, substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x din 23.09.2022, emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, în probele de sânge prelevate de la inculpat a fost identificat THC (0,003 µg/ml) - substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, respectiv THC - OH(0,002 µg/ml) şi THC - COOH(0,002 µg/ml) - principalii metaboliţi ai THC, şi, pe de altă parte, starea de rău, de ameţeală, invocată chiar de inculpat în declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi de apel.

Aşadar, fapta imputată inculpatului întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Sub aspectul laturii subiective, examinând conduita inculpatului A., în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte constată, dincolo de orice dubiu, că fapta acestuia a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia indirectă.

Astfel, se observă că, iniţial, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că nu a consumat cannabis, iar prezenţa THC în sânge şi urină s-ar putea datora consumului de Xanax şi Cipralex, medicamente care i-au fost prescrise de medic pentru tratarea unor atacuri de panică, şi pe care le-a luat chiar şi în ziua în care a fost oprit de poliţie şi testat cu aparatul Drager DrugTest.

În cursul judecăţii, în faţa instanţei de fond, inculpatul a declarat că în data de 28-29.08.2022 a participat alături de prietenul său, B., la o nuntă, unde, spre miezul nopţii, rămânând fără ţigări, a fumat o ţigară primită de la o persoană de la acea nuntă, pe care nu o cunoştea, confecţionată manual şi care era păstrată într-o tabacheră, iar după ce a fumat ţigara i s-a făcut rău, motiv pentru care a hotărât să plece către domiciliul său cu autoturismul cu care venise la nuntă, fiind depistat de către organele de poliţie pe raza mun. Craiova. De asemenea, a susţinut că nu a prezentat aceste elemente de fapt organelor judiciare în faza de urmărire penală întrucât a fost tot timpul convins că rezultatul testării a fost determinat de medicamentele prescrise de medic, şi a aflat despre posibilitatea ca acea ţigară să fi conţinut canabis în luna august a anului 2024 când, întâlnindu-se cu prietenul său, martorul B., persoana care îl însoţise la nuntă, acesta i-a comunicat că grupul din care făcea parte individul care i-a pus la dispoziţie ţigara consuma canabis la nuntă, fiind foarte probabil ca acea ţigară să fi avut în conţinutul său o astfel de substanţă.

În faţa Înaltei Curţi, inculpatul şi-a menţinut declaraţiile de la instanţa de fond, susţinând, în esenţă, că în seara în care a fost oprit în trafic a fost la o nuntă unde a primit o ţigară rulată, de la o persoană pe care nu o cunoştea şi, întrucât s-a simţit rău şi un pic ameţit a plecat spre casă cu maşina, fiind oprit pe drum de organele de poliţie. De asemenea, a susţinut că se afla sub influenţa tratamentului medicamentos prescris de medicul psihiatru, respectiv Xanax şi Cipralex, motiv pentru care a considerat, timp de doi ani, că starea de ameţeală pe care a simţit-o a fost determinată de aceste medicamente, şi chiar uitase că a fumat acea ţigară.

Înalta Curte reţine, pe de-o parte, că apărarea inculpatului privind administrarea de medicamente (Xanax şi Cipralex) în ziua în care a fost oprit de poliţie şi testat cu aparatul Drugtest nu este de natură să îl exonereze de răspundere penală, în sensul că, şi în ipoteza în care ar fi consumat medicamentele prescrise de medic, conducerea vehiculului pe drumurile publice, aflat sub influenţa acestor substanţe (medicamente administrate în mod legal, în baza unei prescripţii medicale speciale, cu supravegherea medicului) ar fi atras reţinerea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) C. pen. Aceasta întrucât nu prezintă relevanţă dacă starea conducătorului vehiculului care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive este urmarea unui abuz (ceea ce presupune consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce conţin substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripţii medicale) sau este urmarea uzului medical (care semnifică utilizarea pe bază de prescripţie medicală, licită, a medicamentelor aflate sub controlul legislaţiei naţionale).

Pe de altă parte, susţinerile referitoare la tratamentul cu Xanax şi Cipralex nici nu reflectă realitatea, având în vedere că substanţele conţinute de respectivele medicamente nu au fost identificate în sângele acestuia. Or, contrar celor susţinute de apelant, consumul de Cipralex nu poate da un rezultat fals pozitiv la THC (substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis), iar existenţa alprazolamului (Xanax) în organismul inculpatului ar fi rezultat atât la testarea cu DrugTestul, cât şi la analiza de sânge, datorită reactivilor specifici la această substanţă. De asemenea, aceste susţineri nu se coroborează nici cu celelalte probe administrate în cauză. În acest sens, se observă că la întocmirea procesului-verbal de recoltare a mostrelor biologice din 29.08.2022, inculpatul nu a precizat că ar fi luat medicamente, la rubrica "menţiuni formulate de persoana supusă recoltării mostrelor biologice în legătură cu consumul de alcool şi/sau de substanţe psihoactive, alimente, antecedente patologice" fiind precizat că "pacientul refuză să dea declaraţie" . Toate acestea demonstrează nesinceritatea inculpatului privind administrarea medicamentelor la care a făcut referire.

Totodată, Înalta Curte constată că inculpatul şi-a adaptat apărarea în raport de datele evidenţiate prin mijloacele de probă administrate de-a lungul procesului. Astfel, acesta nu a relatat despre ţigara pe care ar fi fumat-o la nuntă în niciuna dintre cele două declaraţii date în faza de urmărire penală, la datele de 05.10.2022 (în calitate de suspect) şi 06.10.2023 (în calitate de inculpat). Împrejurarea invocată de inculpat în faţa instanţei de fond şi de apel, respectiv că a aflat la aproximativ 2 ani de la data săvârşirii faptei, de la martorul B., că este foarte probabil ca ţigara pe care a fumat-o la nuntă să fi avut în conţinutul său canabis, nu poate fi considerată o justificare rezonabilă a omiterii declarării acestor aspecte şi în faţa organelor de urmărire penală. Altfel spus, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, având în vedere rezultatul pozitiv al testării cu dispozitivul Drugtest, precum şi faptul că în probele de sânge prelevate de la inculpat a fost identificat THC (0,003 µg/ml) - substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, respectiv THC - OH(0,002 µg/ml) şi THC - COOH(0,002 µg/ml) - principalii metaboliţi ai THC, şi ţinând cont de calitatea de avocat a inculpatului, nu poate fi acceptat că acesta a avut nevoie de trecerea a doi ani de zile şi de o întâlnire cu martorul B. pentru a înţelege că lucrurile s-au derulat de o altă manieră decât cea pe care a expus-o iniţial organelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât a avut acces la buletinul de analiză toxicologică (emis la 23.09.2022), cunoscând, aşadar, rezultatele acestuia, anterior audierii în calitate de suspect (05.10.2022) sau de inculpat (06.10.2023).

În plus, Înalta Curte constată că, în declaraţiile date în cursul judecăţii (atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel), inculpatul nu a mai negat consumul de substanţe psihoactive, ci a susţinut, în esenţă, că nu avea cunoştinţă că ţigara primită conţinea o substanţă interzisă, invocând existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea, care vizează exclusiv latura subiectivă, aşa cum rezultă din formularea din cuprinsul art. 30 alin. (1) C. pen. ("nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei").

Or, fără a mai relua aspectele anterior menţionate din care rezultă în mod clar că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia indirectă, Înalta Curte subliniază, totuşi, că eroarea de care se prevalează inculpatul este rezultatul propriei sale conduite nediligente. Altfel spus, îndoiala asupra unei împrejurări de fapt (respectiv asupra conţinutului ţigării), ea însăşi rezultatul culpei inculpatului (a fumat o ţigară confecţionată manual, de la o persoană necunoscută, iar câteva minute mai târziu i s-ar fi făcut rău, acuzând stări de ameţeală, urcând, în această stare, la volanul autoturismului său şi conducându-l pe drumurile publice), a lipsei sale de diligenţă, nu echivalează cu eroarea de fapt sau de drept, ci determină obligaţia subiectului activ de a nu acţiona în condiţiile unei cunoaşteri incerte a datelor esenţiale ale cauzei, iar în cazul în care făptuitorul are chiar şi numai o îndoială, un dubiu, cu privire la tipicitatea faptei, aceasta îi va fi imputabilă. În acest sens, trebuie menţionat că îndoiala, dubiul cu privire la tipicitatea faptei imputabilă inculpatului reiese din aspectele invocate de acesta cu privire la starea de rău, de ameţeală, în declaraţiile date în faţa instanţei de fond ("După ce am fumat am mai stat foarte puţin după care am plecat pentru că am început să mă simt rău.") şi de apel ("Am fumat ţigara, după care, simţindu-mă rău, am plecat acasă la volanul autoturismului. Mă simţeam un pic ameţit şi nu am mai putut să stau la petrecere.").

Aşadar, împrejurările obţinerii ţigării, potrivit declaraţiilor inculpatului (de la o persoană pe care nu o cunoştea, ţigara fiind confecţionată manual), precum şi nesocotirea cerinţelor minime de prudenţă şi diligenţă, care ar fi presupus să nu conducă autovehiculul în condiţiile în care se simţea rău, exclud posibilitatea ca inculpatul să nu fi acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

Analizând, în continuare, susţinerile inculpatului referitoare la incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 25 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de apel constată că, prin hotărârea invocată, s-a stabilit că în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei. Prin această decizie se stabileşte un standard probatoriu superior în cazul infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, în sensul că trebuie dovedită şi aptitudinea substanţei de afectare a capacităţii de a conduce a autorului faptei, nefiind suficientă simpla prezenţa a substanţei psihoactive în probele biologice, însă nu se impune administrarea unei anumite probe. În plus, decizia are în vedere acele situaţii în care se ridică problema unui consum mult anterior săvârşirii faptei, subliniindu-se că efectele acestor substanţe sunt limitate în timp, ajungând ca, la un moment dat, deşi prezentă în corp sub forma metaboliţilor activi sau inactivi, să nu mai fie aptă să producă nici un efect psihoactiv pentru că nu se mai află în sânge, sau în sânge se află metaboliţi inactivi sau chiar activi, însă sub limita cut-off, acceptată la nivel internaţional.

Or, în cauza dedusă judecăţii, nu numai că atât substanţa pshihoactivă cât şi metaboliţii săi au fost depistaţi în sânge [THC (0,003 µg/ml) - substanţă psihoactivă biosintetizată de planta canabis, respectiv THC - OH(0,002 µg/ml) şi THC - COOH(0,002 µg/ml) - principalii metaboliţi ai THC], ci chiar inculpatul recunoaşte faptul că a condus autoturismul la scurt timp după ce a fumat acea ţigară şi când efectele psihoactive se manifestau, neexistând, astfel, niciun dubiu cu privire la faptul că era afectată capacitatea de a conduce ("După ce am fumat am mai stat foarte puţin după care am plecat pentru că am început să mă simt rău." - declaraţia din 09 septembrie 2024; "Am fumat ţigara, după care, simţindu-mă rău, am plecat acasă la volanul autoturismului. Mă simţeam un pic ameţit şi nu am mai putut să stau la petrecere." - declaraţia din 11 martie 2025).

Prin urmare, criticile inculpatului sunt nefondate, în drept, fapta acestuia de a conduce, la data de 29.08.2022, autoturismul pe drumurile publice din mun. Craiova aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive (canabis), întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 172/2024, întrucât, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în raport cu modificările aduse normei de incriminare şi dispoziţiilor art. 83 C. pen. prin Legea nr. 172/2024, varianta legislativă în vigoare la data săvârşirii faptei este, faţă de limitele de pedeapsă mai reduse, de natură a asigura un tratament sancţionator în ansamblu mai favorabil pentru inculpat.

Sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul nu a formulat critici, iar Înalta Curte, din oficiu, nu a identificat motive care să conducă la reducerea acesteia, constatând că judecătorul fondului a valorificat în mod corespunzător toate criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 218 din 05 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 218 din 05 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2025.