Probation revocation denied for insolvent embezzlement convict, suspended sentence upheld

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025

Deliberând asupra contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 583 C. proc. pen. cu referire la art. 96 alin. (2) C. pen., a fost respinsă, ca nefondată, solicitarea Serviciului de Probaţiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 165/03.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, prima instanţă a reţinut că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a înregistrat sub nr. x/2024, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 165/03.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii s-a invocat faptul că pe durata termenului de supraveghere persoana supravegheată nu a depus niciun document la dosarul de probaţiune din care să rezulte achitarea unei sume de bani în contul obligaţiilor civile stabilite de instanţa de judecata.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 96 alin. (2) C. proc. pen., art. 57 alin. (2) raportat la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi art. 67 alin. (2) din Legea 252/2013.

Examinând sesizarea, prima instanţă, raportat la înscrisurile de la dosarul cauzei, a apreciat că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 96 alin. (2) C. proc. pen., întrucât persoana supravegheată nu a avut posibilitatea să îşi îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, în termenul legal prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, procurorul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, admiterea sesizării şi revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsă de 2 ani închisoare, şi executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Pe fondul contestaţiei, a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică, având în vedere că persoana supravegheată A., în vârstă de 47 ani, nu a îndeplinit obligaţiile civile la care a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi din dosar (cu excepţia achitării sumei de 5.000 RON înainte cu 6 zile de primul termen de judecată).

Deşi din înscrisurile depuse rezultă că persoana condamnată nu deţine niciun bun mobil sau imobil, nu a avut niciun loc de muncă şi niciun venit în cei 4 ani de supraveghere, a fost întreţinut de familia soţiei sale B. şi de fratele său C., care a arătat că îi remite lunar suma de 500 RON, acesta nu figurează în evidenţe cu vreo afecţiune medicală sau ca persoană inaptă de muncă.

Deşi a susţinut că nu-şi poate îndeplini obligaţiile civile, totuşi pe perioada termenului de supraveghere, de patru ani, nu a întreprins demersuri reale, active, în vederea achitării parţiale a obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa, demonstrând rea-credinţă în neexecutarea acestei obligaţii, mai ales că personalului din cadrul Serviciul de Probaţiune Ilfov, cu ocazia întrevederilor realizate, le-a declarat că înţelege consecinţele neexecutării obligaţiei.

În ciuda acestui fapt, persoana condamnată nici nu a formulat vreo cerere de eşalonare plată sau să încheie vreun acord de mediere cu părţile civile.

Singura schimbare de atitudine a persoanei condamnate a avut loc după sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, cu şase zile înainte de primul termen de judecată din 23.09.2024, când a achitat suma totală de 5000 RON.

În final, s-a arătat că în cei patru ani nu a demonstrat că a efectuat demersuri reale pentru obţinerea unui loc de muncă şi, prin urmare, imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile civile la care face referire intimatul nu este una de natură obiectivă, rezultând reaua-credinţă în neexecutarea acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25.11.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.01.2025, dată la care au avut loc dezbaterile.

Prin notele scrise depuse în timpul dezbaterilor, intimatul A. a solicitat să se aibă în vedere că susţinerile Serviciului de Probaţiune nu corespund realităţii, în condiţiile în care au existat impedimente de ordin obiectiv, respectiv problemele de natură penală, în găsirea şi ocuparea unui loc de muncă.

În plus, a arătat că singurul ajutor financiar a fost cel primit de la fratele său, însă acesta a fost folosit pentru asigurarea mijloacelor elementare de subzistenţă.

A conchis în sensul că nu se poate susţine că s-a sustras cu rea-credinţă de la executarea obligaţiilor impuse prin hotărârea de condamnare.

III. Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar reţine că în prezenta cauză, în temeiul art. 583 alin. (2) C. proc. pen., Serviciul de Probaţiune Ilfov a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea aplicării dispoziţiilor art. 96 alin. (2) C. pen., privind persoana condamnată A., cu privire la neplata obligaţiilor civile dispuse în sarcina acesteia prin sentinţa penală nr. 165/03.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, a fost întocmit de către Serviciul de Probaţiune Ilfov raportul de evaluare nr. x/20.08.2024, prin care s-a solicitat să se constate dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 96 alin. (2) C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pentru neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite în sarcina persoanei condamnate A..

În esenţă, conform raportului de evaluare, s-a reţinut că numitul A. a fost condamnat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (5 acte materiale), pedeapsa stabilită fiind de 2 ani închisoare, faţă de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Printre altele, prin hotărârea de condamnare a fost obligat să plătească părţii civile, Camera de Comerţ şi Industrie a României, mai multe sume de bani în solidar cu ceilalţi inculpaţi din cauză

Referitor la persoana condamnatului, s-a reţinut că acesta nu desfăşoară şi nici nu a desfăşurat activităţi lucrative pe perioada termenului de supraveghere, veniturile declarate fiind în cuantum de 500 de RON, ajutor de la fratele său şi de la părinţi. De asemenea, s-a reţinut că persoana condamnată nu declară probleme de sănătate.

În ceea ce priveşte obligaţiile civile, s-a reţinut că numitul A. nu a achitat nicio sumă de bani în contul obligaţiilor civile stabilite de instanţa de judecată.

Serviciul de Probaţiune a apreciat că neexecutarea obligaţiilor civile este asumată, condamnatul nefăcând niciun efort concret de a-şi găsi loc de muncă, manifestând lipsă evidentă de interes şi prezentând risc mediu-crescut de recidivă.

Potrivit art. 583 alin. (2) C. proc. pen.: Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din C. pen., condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia (…).

Şi, de asemenea, art. 96 alin. (2) C. pen. prevede că: Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Din examinarea coroborată a acestor texte de lege, Înalta Curte observă că pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este necesară reţinerea neîndoielnică a unei neexecutări culpabile din partea condamnatului cu privire la achitarea obligaţiilor civile.

Practic, revocarea intervine atunci când persoana condamnată, deşi dispune de posibilităţi financiare, nu îşi îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, alegând în mod voluntar să nu acţioneze în maniera impusă de lege, nesocotind astfel clemenţa instanţei de judecată.

Or, atunci când condamnatul dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească obligaţiile civile, revocarea nu va fi dispusă de instanţa de judecată. Se poate observa că în acest din urmă caz, sarcina probei incumbă persoanei condamnate care trebuie să facă dovada că nu a avut nicio posibilitate reală şi concretă să ducă la îndeplinire obligaţiile civile.

Analizând motivele contestaţiei Ministerului Public prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că datele concrete ale cauzei nu pot fundamenta o soluţie de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile în care în speţă nu se poate reţine că persoana supravegheată a avut posibilitatea de a-şi îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Astfel, în raport cu informaţiile obţinute în virtutea dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se constată că posibilităţile materiale ale intimatului-persoană condamnată A. sunt limitate, în sensul că acesta nu obţine venituri periodice, singura sursă care-i asigură mijloacele de trai fiind un ajutor modic din partea fratelui şi a părinţilor.

Prin urmare, din datele înaintate de Serviciul de Probaţiune Ilfov nu rezultă că persoana condamnată ar fi avut o posibilitate reală şi concretă să achite obligaţiile civile ce i-au fost impuse. Practic, lipsa veniturilor constituie motivul pentru care persoana condamnată a fost în imposibilitate de a respecta dispoziţia instanţei privind latura civilă a cauzei.

Deopotrivă, este adevărat că eforturile persoanei condamnate de a-şi îmbunătăţi situaţia materială au fost minime, astfel cum rezultă din referatul serviciului de probaţiune, însă acest aspect, în contextul datelor reţinute în cauză referitor la situaţia materială şi familială a persoanei condamnate, nu constituie de plano un motiv pentru revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, deşi simplul fapt că nu a avut un loc de muncă nu este de natură a-l exonera pe intimatul-condamnat de obligaţiile sale, se poate observa că acesta şi-a motivat şi probat efortul (chiar dacă unul minim) de a obţine venituri şi, în consecinţă, de a-şi achita măcar o parte din despăgubirile la care a fost obligat de către instanţa de judecată.

În această ordine de idei, se poate observa din înscrisurile depuse de persoana condamnată în faţa primei instanţei că acesta a efectuat demersuri pentru a-şi găsi loc de muncă (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la dosarul primei instanţe). De asemenea, a depus înscrisuri care probează cele afirmate, respectiv fluctuaţia veniturilor obţinute prin intermediul firmei sale urmare a problemelor de natură penală (acte contabile, adeverinţe de venit) sau a perioadei pandemiei.

Practic, în cauză, existenţa prezumţiei relei-credinţe ce decurge din simpla neîndeplinire a obligaţiei a fost răsturnată prin dovezile şi explicaţiile aduse de inculpat, acestea apărând ca fiind întemeiate şi plauzibile coroborându-se cu concluziile raportului de evaluare.

Or, în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului a rezultat că persoana condamnată nu dispune de venituri certe, acestea fiind relativ reduse (a se vedea ajutorul de 500 de RON oferit de fratele său), din care trebuie să-şi asigure propriile mijloace de existenţă, în cauză nu se poate reţine existenţa unei rele-credinţe care să justifice soluţia invocată prin sesizarea Serviciului de Probaţiune.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia de speţă nr. 289/10.05.2022 a secţiei penale, a reţinut că: nu se impune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, întrucât în cazul contestatoarei condamnate nu se poate reţine reaua-credinţă în neîndeplinirea obligaţiilor civile, fiind incidente dispoziţiile art. 96 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., faţă de faptul că deşi veniturile de care dispune sunt modice acoperind doar nevoile de bază ale familiei şi pentru câştigarea existenţei sale în mod onest, a dovedit o atitudine cooperantă.

Conchizând, Înalta Curte constată că, dovedind că s-a aflat în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile civile, nu se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult cu cât persoana condamnată a îndeplinit toate celelalte măsuri şi obligaţii stabilite de lege sau dispuse de instanţă.

Referitor la criticile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie prin motivele de contestaţie, instanţa supremă le apreciază nefondate.

Deşi legiuitorul a instituit prezumţia de rea-credinţă în neexecutarea obligaţiilor civile, aceasta nu este una absolută, în prezenta cauză fiind răsturnată de probele aduse de persoana condamnată care a demonstrat că neplata despăgubirilor civile nu îi poate fi imputată.

Argumentul, în sensul că intimatul nu a întreprins demersuri reale, active, în vederea achitării parţiale a obligaţiilor civile nu poate, nu poate fi primit, din înscrisurile de la dosar rezultând că, deşi au fost reduse, acestea au existat.

Cu privire la faptul că persoana condamnată nici nu a formulat vreo cerere de eşalonare plată sau să încheie vreun acord de mediere cu părţile civile, Înalta Curte constată că posibilităţile materiale ale intimatului au fost reduse, chiar nule. Prin urmare, aceste cereri, chiar dacă ar fi fost formulate, ar fi avut doar caracter formal, fără vreo finalitate concretă.

În ceea ce priveşte critica, conform căreia, singura schimbare de atitudine a persoanei condamnate a avut loc după sesizarea serviciului de probaţiune, cu şase zile înainte de primul termen de judecată din 23.09.2024, când a achitat suma totală de 5000 RON, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care această plată nu a avut ca sursă venituri efective realizate de condamnat, ci a avut la bază un împrumut oferit de fratele său C., astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul primei instanţe. Prin urmare, nu se poate aprecia irefutabil că posibilitatea de achitare a obligaţiilor civile a fost una reală şi concretă.

În consecinţă, având în vedere înscrisurile de la dosar coroborate cu informaţiile conţinute în raportul de evaluare, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana condamnată dovedind că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Pentru aceste considerente, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (2) teza a II-a C. pen., în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) cu referire la art. 583 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană condamnată, în cuantum de 360, RON vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2025.