Extraordinary appeal against foreign judgment recognition and execution inadmissible due to executing state's lack of jurisdiction over the conviction's merits

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate A., pentru continuarea executării detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 19/2019, pronunţată în data de 14.02.2019, de Curtea de Apel din Ioannina, Grecia, rămasă definitivă la data de 11.05.2019.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a adaptat pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, în pedeapsa închisorii de 18 ani, limita maximă specială prevăzută de art. 236 rap la art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) din C. pen. român.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza de art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa rezultantă de 21 ani şi 4 luni închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă un număr de 1274 de zile închisoare executate până la data de 12.12.2019, precum şi în continuare, perioada executată de la 13.12.2019 la zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin decizia penală nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana solicitată A., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 21 ani şi 4 luni închisoare, în cele două pedepse componente, respectiv de 10 ani închisoare şi 18 ani închisoare.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus adiţionarea pedepselor de 10 ani închisoare şi 18 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 28 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 28 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Împotriva sentinţei penale nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 28.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 23.05.2025, sub nr. x/2025.

În motivarea căii de atac, contestatorul a invocat aplicabilitatea cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., solicitând desfiinţarea hotărârii şi încetarea procesului penal, motivat de intervenţia prescripţiei răspunderii penale.

La termenul din 17.06.2025, Curtea de Apel Bacău a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei în anulare.

Analizând excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, instanţa a constatat că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare şi în cazul în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestaţia în anulare se judecă de instanţa care a rezolvat definitiv cauza cu încălcarea prevederilor legale, prin urmare, instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, care poate fi, după caz, prima instanţă (pentru hotărârile rămase definitive prin neapelare) sau instanţa de apel (pentru sentinţele rămase definitive prin decizia instanţei de apel, conform legii).

În cauză, hotărârea a cărei anulare se cere, sentinţa penală nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, a rămas definitivă prin hotărârea instanţei de apel, anume decizia penală nr. 89/A/28.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere hotărârea împotriva căreia a fost formulată calea extraordinară de atac şi văzând şi prevederile art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a constatat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de soluţionare a contestaţiei în anulare.

Pentru aceste motive, prin sentinţa penală nr. 53 din 20 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2025, în baza art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 47, art. 50 din C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/28.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 iunie 2025, sub nr. x/2025.

La termenul din 01 iulie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia necompetenţei materiale, considerând că revine instanţei de fond competenţa soluţionării contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât a fost formulată împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Bacău.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A. au fost, de asemenea, în sensul că revine Curţii de Apel Bacău competenţa de soluţionare a prezentei cauze, având ca obiect o contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât a fost formulată împotriva sentinţei nr. 142 din 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul A. a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, având în vedere natura soluţiei care se critică şi motivele invocate, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură, iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, întrucât se critică o hotărâre a Curţii de Apel Bacău prin care a fost recunoscută în România o hotărâre a unui alt stat, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, referitor la excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, Înalta Curte reţine că, din examinarea ansamblului dispoziţiilor procedurale aplicabile contestaţiei în anulare, în ceea ce priveşte competenţa soluţionării acestei căi extraordinare de atac, rezultă că aceasta aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine fie instanţei de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat şi, în unele cazuri, cu modul în care hotărârea a rămas definitivă.

Contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanţa de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi lit. i) din C. proc. pen. este de competenţa primei instanţe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanţei de apel (cu menţiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Drept urmare, în cauză, revine instanţei de apel (în speţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) competenţa soluţionării prezentei contestaţiei în anulare, întemeiată pe cazul reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aceasta fiind instanţa în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă [art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. - hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel].

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte va respinge excepţia necompetenţei materiale invocată de reprezentantul Ministerului Public la termenul din 01 iulie 2025.

În continuare, instanţa reţine că prezenta cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate, ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Conform prevederilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se verifică îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

În privinţa condiţiei ca hotărârea împotriva căreia este declarată calea de atac să fie susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare, se observă că, prin decizia penală atacată (nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022), a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 142/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana solicitată A., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 21 ani şi 4 luni închisoare, în cele două pedepse componente, respectiv de 10 ani închisoare şi 18 ani închisoare şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus adiţionarea pedepselor de 10 ani închisoare şi 18 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 28 ani închisoare. S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 28 ani închisoare.

Aşadar, hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare a fost pronunţată în procedura referitoare la transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, reglementată de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004.

Obiectul acestei proceduri îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Astfel, în această procedură, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii: a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Statul solicitat nu are competenţa de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, nici măcar prin intermediul unei căi extraordinare de atac, precum contestaţia în anulare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne şi, eventual, de a adapta dispoziţiile hotărârii autorităţilor străine atunci când este cazul.

Drept urmare, hotărârea atacată, prin care instanţa română a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Grecia, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare potrivit art. 426 şi următoarele din C. proc. pen.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme:

"(...) hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare în faţa instanţelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne şi adaptând dispoziţiile hotărârii autorităţilor străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestaţiei în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.

O atare constatare, respectiv că hotărârea atacată nu este o hotărâre de condamnare, ci de recunoaştere a unei condamnări stabilite de o autoritate judiciară străină, atrage inadmisibilitatea cererii formulate şi face inutilă examinarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.." (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 161/A/2022).

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei materiale invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2025.