Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 166/RC/2025 AI generated

Extraordinary appeal inadmissible for lack of statutory standing and non-merits ruling; costs awarded

Case Number Încheierea nr. 166/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the applicant's extraordinary appeal (recurs în casaţie) against the Court of Appeal's decision of 26 November 2024, which had itself dismissed as inadmissible the applicant's appeal against a ruling rejecting his motion to annul (contestaţie în anulare); the applicant was ordered to pay 100 RON in judicial costs. The applicant had sought joinder of criminal investigation files, cassation of lower-court judgments, and resumption of prosecution against a defendant. The Court held that the appeal failed the admissibility requirements of Articles 434(1), 436(1), and 437(1)(c) of the Criminal Procedure Code: the challenged decision was not a ruling on the merits issued by a court of appeal in its appellate capacity, the applicant was not among the parties expressly entitled to bring this extraordinary remedy, and he had not invoked any of the grounds enumerated in Article 438(1) CPC.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (1) C. proc. pen, art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 439 alin. (1) C. proc. pen, art. 439 C. proc. pen, art. 440 C. proc. pen, art. 434 alin. (1) C. proc. pen; Extraordinary appeal inadmissible for lack of statutory standing and non-merits ruling; costs awarded: The applicant had sought joinder of criminal investigation files, cassation of lower-court judgments, and resumption of prosecution against a defendant. The Court held that the appeal failed the admissibility requirements of Articles 434(1), 436(1), and 437(1)(c) of the Criminal Procedure Code: the challenged decision was not a ruling on the merits issued by a court of appeal in its appellate capacity, the applicant was not among the parties expressly entitled to bring this extraordinary remedy, and he had not invoked any of the grounds enumerated in Article 438(1) CPC.

Keywords

AI generated
grounds for cassation standing to appeal code of criminal procedure costs of investigation statutory requirement party costs

Cited Legislation

AI generated
art. 431 alin. (1) C. proc. pen
x/2024, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.
art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
1451 din 26.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A., împotriva deciziei penale nr.
art. 439 alin. (1) C. proc. pen
Conform dispoziţiilor art. 439 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată procurorului la data de 17.01.2025, la dosar nefiind depuse concluzii scrise.
art. 439 C. proc. pen
Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art.
art. 440 C. proc. pen
pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.
art. 434 alin. (1) C. proc. pen
Raportul întocmit de magistratul asistent prin care s-a constatat că recursul în casaţe nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, calea de atac fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., art.
art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
(1) din acelaşi cod şi art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost depus la dosar la data de 14 mai 2025.
art. 440 alin. (2) C. proc. pen
Basis for rejecting the request for appeal on points of law as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for rejecting the request for appeal on points of law as inadmissible.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the applicant to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 5 din 12 septembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva decizie penale nr. 296 din 12.06.2024 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2024.

Împotriva acestei decizii a declarat apel apelantul A., solicitând admiterea apelului şi refacerea anchetei de către o instituţie mai mare în grad, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin decizia penală nr. 1451 din 26.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A., împotriva deciziei penale nr. 5/2024 a Tribunalului Mehedinţi.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat.

Împotriva deciziei penale nr. 1451 din 26.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie contestatorul A., solicitând conexarea dosarelor de urmărire penală ale Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, casarea hotărârilor pronunţate de către instanţele de fond şi reluarea urmăririi penale faţă de inculpatul C..

Conform dispoziţiilor art. 439 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată procurorului la data de 17.01.2025, la dosar nefiind depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12.02.2025, cauza fiind repartizată aleatoriu completului C6 filtru, fixându-se termen pentru soluţionarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie la data de 20 martie 2025.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

Raportul întocmit de magistratul asistent prin care s-a constatat că recursul în casaţe nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, calea de atac fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., art. 436 alin. (1) din acelaşi cod şi art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost depus la dosar la data de 14 mai 2025.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi 6 C. proc. pen., art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că, cererea de recurs în casaţie nu întruneşte cerinţa prevăzută de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia celor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Astfel, se observă că decizia penală nr. 1451 din 26.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori nu face parte din categoria celor la care se referă art. 434 alin. (1) C. proc. pen. şi care pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac, în condiţiile în care, calea de atac nu a fost promovată împotriva unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a curţii de apel, ca instanţă de apel, deci cu privire la fondul cauzei, hotărârea fiind pronunţată de curtea de apel într-o cauză având ca obiect apelul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 296 din 12.06.2024 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr x/2024

Pe de altă parte, recurentul A., care în faţa Curţii de Apel Craiova, a avut calitatea de apelant - contestator, nu se numără printre titularii căii extraordinare de atac, aceştia fiind expres şi limitativ prevăzuţi de lege.

Verificând, totodată, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării condiţiilor de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., se observă că aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lit. a), b) şi d) ale textului de lege indicat, în cuprinsul cererii fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul recurentului, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie expres prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, calea de atac fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., art. 436 alin. (1) din acelaşi cod şi art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1451 din 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1451 din 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2025.