Transfer of UK-convicted murderer to Romania ordered after life sentence adapted to 20 years

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60/F din 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 172 alin. (7), în referire la art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recunoaştere şi executare a sentinţei penale nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curţii Penale Centrale, privind pe persoana condamnată A. .

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

Prin sesizarea nr. 6754/II/5/2025 din 30.05.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2025, s-a solicitat, în temeiul art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a se pronunţa asupra cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare britanice, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Marea Britanie într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au ataşat la sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi: cererea de transferare formulată de către autorităţile britanice, împreună cu traducerea în limba română; certificatul emis la 03.10.2024 de către Serviciul Majestăţii Sale pentru Penitenciare şi Probaţiune, împreună cu traducerea în limba română; ordinul de deportare nr. P396278/08.05.2024, împreună cu traducerea în limba română; declaraţia persoanei condamnate A. din 30.09.2024 prin care îşi exprimă consimţământul de a fi transferat, împreună cu traducerea în limba română; copia sentinţei de condamnare nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curţii Penale Centrale, conţinând certificarea privind menţiunea caracterului definitiv, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă; rechizitoriul; informaţii legate de sentinţă; informaţii privind pedeapsa.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

Prin hotărârea penală cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, la 09.05.2021, numitul A. a ucis-o pe victima B., în vârstă de 20 ani, persoană ale cărei servicii sexuale le folosea ocazional. Acesta s-a lansat într-un atac violent asupra victimei, a lovit-o în cap de cel puţin 20 de ori cu o unealtă electrică de mână, un fierăstrău electric şi i-a provocat o fractură cominutivă a nasului. Victima nu avea leziuni defensive, prin urmare a fost luată prin surprindere. Acest atac a provocat o sângerare abundentă, iar A. a fost nevoit să ascundă urmele. A curăţat tot sângele, s-a descotorosit de tot ceea ce i-a aparţinut lui B. - o parte dintre lucruri fiind aruncate într-o pubelă dintr-o zonă industrială. De asemenea, a scăpat de arma crimei. A scos apoi cadavrul din containerul respectiv, l-a ţinut peste noapte într-o maşină şi apoi l-a îngropat pe terenul de recreere din Neasden.

Analizând fapta pentru care a fost condamnat numitul A. prin hotărârea penală cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, Curtea de Apel Galaţi a constatat că aceasta se regăseşte incriminată ca infracţiune şi în legislaţia penală română, având corespondent în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

În ceea ce priveşte legislaţia aplicabilă prezentei sesizări, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că deşi începând cu data de 01.02.2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene, iar dispoziţiile Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi ale Acordului dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru schimbul de informaţii clasificate şi protecţia acestora (partea a treia: cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară în materie penală) nu acoperă transferul persoanelor condamnate, documentaţia privind transferul persoanei condamnate A., înaintată de autorităţile britanice, produce efecte juridice în continuare, având în vedere dispoziţiile art. 153 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care dispune că "Prezentul titlu se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat care conţine dispoziţii similare deciziei-cadru", fiind aplicabilă Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 (ratificată prin Legea nr. 76/1996), similară Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008.

S-a reţinut că, potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată a doua oară, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Regatul Unit, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A., este certificată privind caracterul definitiv la 03.10.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte);

Fapta pentru care a fost condamnată persoana transferabilă A. constituie infracţiune şi dacă ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, aceasta fiind infracţiune de drept comun (astfel cum s-a arătat anterior), nefiind vorba despre infracţiuni de natură politică sau militară. Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunea pentru care persoana transferabilă a fost condamnată în Regatul Unit având corespondent în dispoziţiile C. pen. român. De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

Şi această condiţie este îndeplinită, condamnatul A. fiind cetăţean român;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România);

În ceea ce priveşte consimţământul la transfer, Curtea de Apel Galaţi a constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar .

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, respectiv: persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (din fişa de cazier judiciar ataşată la dosar - fila x - reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România, însă figurează cu condamnări aplicate în alte state); persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României (în fişa de cazier judiciar a condamnatului sunt notate condamnări, însă nu pentru aceleaşi fapte penale); persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală (nu este cazul); pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificată nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române); pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate (nu este cazul); potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (nu este cazul); persoana condamnată a participat la judecată prin videoconferinţă (procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare din Regatul Unit au avut loc în prezenţa persoanei condamnate).

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, potrivit art. 142 alin. (2) lit. i) şi j) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când: i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative; j) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România.

Din actele aflate la dosar rezultă că persoana condamnată A. nu mai are legături semnificative cu statul român. Astfel, acesta a mai fost condamnat pe teritoriul Marii Britanii în anul 2010, iar fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în anul 2021. Prin urmare, încă din 2010 acesta se află în Marea Britanie. Mai mult, infracţiunea săvârşită de acesta este deosebit de gravă, fiind de natură să producă un amplu ecou social şi face aproape imposibilă orice reintegrare socială în România.

Deopotrivă, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii: d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2); în cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Faţă de cele expuse anterior, Curtea de Apel Galaţi a constatat că executarea în România a pedepsei cu detenţiunea pe viaţă aplicată persoanei solicitate A. nu va contribui la reintegrarea socială a acestuia din cel puţin două motive: persoana solicitată a părăsit cu mulţi ani în urmă teritoriul României şi are legături mai semnificative cu Marea Britanie decât cu ţara de origine; A. avea 65 ani la momentul când a fost condamnat, iar când pedeapsa aplicată va fi executată, acesta va avea 86 ani. Aşadar, noţiunea de reintegrare socială devine cel puţin iluzorie.

Mai mult, dispoziţiile britanice privind liberarea condiţionată sunt mai favorabile decât dispoziţiile în materie de liberare condiţionată din România, fie din punct de vedere al fracţiilor, fie din punct de vedere al naturii procedurii care, în Marea Britanie, este automată şi nu implică o procedură judiciară.

Suplimentar, s-a menţionat şi aspectul sesizat de Ministerul Justiţiei în cuprinsul adresei nr. x/2024 potrivit căruia în relaţia cu Marea Britanie nu există reciprocitate în privinţa recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţelor penale române de condamnare, atunci când acestea privesc cetăţeni români/străini. Autorităţile britanice au refuzat numeroase cereri de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti române pentru motive diferite în care a fost subliniată lipsa unei astfel de obligaţii. Totodată, deciziile de respingere nu sunt dispuse de instanţele britanice, ci acestea sunt luate de organe administrative, în urma a numeroase reveniri şi pe parcursul unor perioade semnificative de timp.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect recunoaşterea şi executarea în România a sentinţei penale nr. T20217153 din 25.07.2022 a Curţii Penale Centrale, privind pe persoana condamnată A..

Împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel condamnatul A..

Prin motivele formulate, în esenţă, apelantul condamnat A. a susţinut că are familia în România, soţia sa este profesoară şi locuieşte în Oneşti, fiul său a terminat Universitatea din Iaşi, fiica sa este medic stomatolog în Oradea, fratele său geamăn locuieşte în Mărăşeşti şi are şi o soră bolnavă, care locuieşte în casa sa. Totodată, a învederat că are proprietăţi în România şi este de acord cu condiţiile liberării condiţionate din România.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, recunoaşterea sentinţei penale T20217153 din 25.07.2022 a Curţii Penale Centrale a Marii Britanii şi transferarea sa într-un penitenciar din România, cu menţiunea de a se avea în vedere că şi-a dat acordul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România.

Analizând hotărârea apelată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului şi cu motivele formulate de apelantul condamnat A., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa notează că, urmare a retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi dobândirii statutului de stat terţ, în înţelesul dat acestei sintagme prin art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, în materia transferului de persoane condamnate, procedurile în relaţia cu acest stat, demarate ulterior datei de 31.12.2020, sunt guvernate de Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificate atât de Regatul Unit, cât şi de România (prin Legea nr. 76/1996 şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/1999).

Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008) se aplică doar procedurilor demarate anterior datei de 31.12.2020, astfel cum s-a stabilit prin art. 62 lit. f) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nr. 219/C384I/01 (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 384 I/1 din 12.11.2019).

Altfel spus, în cadrul procedurilor de transfer declanşate în relaţia cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ulterior datei de 31.12.2020, cum este şi cazul speţei (în care cererea autorităţilor judiciare britanice a fost transmisă Ministerului Justiţiei la data de 19.05.2025), se aplică Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, care au fost transpuse în legislaţia internă în Titlul V, Cap. II, Secţiunea 1 - "Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România" din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare britanice faţă de cetăţeanul român A. este condiţionată, în speţă, de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 141 alin. (3) din aceeaşi lege.

În aceste coordonate normative, evaluând datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare britanice faţă de apelantul A..

În acest sens notează, prioritar, statutul de cetăţean român al persoanei condamnate, dar şi respectarea exigenţei dublei incriminări a faptei pentru care a fost condamnat A., reţinând că, astfel cum este descrisă în hotărârea autorităţilor judiciare britanice, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, fiind sancţionată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Astfel, aşa cum rezultă din hotărârea cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor.

În cauză este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile judiciare din Regatul Unit, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A. este certificată privind caracterul definitiv la 03.10.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.

Referitor la pedeapsa aplicată condamnatului, închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, Înalta Curte constată că durata acesteia depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, astfel încât se impune adaptarea pedepsei stabilite de autorităţile judiciare britanice în raport cu dispoziţiile art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Drept urmare, având în vedere că infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român, este sancţionată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, Înalta Curte va adapta pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, aplicată de autorităţile judiciare britanice, prin reducerea acesteia până la limita maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 20 ani închisoare.

În privinţa cerinţei reglementate de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din conţinutul formularului aflat la dosarul Curţii de Apel Galaţi, persoana condamnată A. şi-a dat consimţământul la transfer, iar apărătorul desemnat din oficiu, la momentul dezbaterilor în faţa Înaltei Curţi, a precizat în mod expres că partea este de acord cu transferarea sa în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Deopotrivă, este respectată şi cerinţa prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 [nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2)].

Astfel, din prisma aspectelor menţionate de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ce reglementează motivele de refuz al unei cereri de recunoaştere şi punere în executare a unei hotărâri străine se constată că: recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii penale pronunţată de autorităţile judiciare din Regatul Unit, definitivă şi executorie, nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a Statului român; nu se referă la infracţiuni politice sau militare; nu există date că pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă etc.; persoana transferabilă nu a fost condamnată în România sau în alt stat pentru aceleaşi fapte penale, stat al cărei hotărâre să fi fost recunoscută în România; nu există date că persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu este vorba de pedepse aplicate unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; pedeapsa nu constă într-o măsură de asistenţă psihiatrică sau medicală ce nu poate fi executată în România; nu rezultă că, potrivit legii române a intervenit prescripţia executării pedepsei; nu există date că persoana transferabilă şi-a stabilit domiciliul în străinătate; nu există date că ar fi incidente condiţiile de refuz prevăzute la art. 140 alin. (2) lit. j) şi k); persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei.

Referitor la condiţia reglementată de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, conform căreia executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, se observă că apelantul este cetăţean român şi figurează cu domiciliul în România, judeţul Vrancea.

Deopotrivă, conform susţinerilor apelantului, familia sa se află pe teritoriul României (soţia sa este profesoară şi locuieşte în Oneşti; fiul său a terminat Universitatea din Iaşi; fratele său geamăn locuieşte în Mărăşeşti; are o soră bolnavă, care locuieşte în casa sa), existând, astfel, date că executarea în România a pedepsei cu închisoarea este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, condamnatul ar urma să fie expulzat în România, potrivit ordinului de deportare emis de autorităţile judiciare britanice .

Referitor la instituţia liberării condiţionate reglementată de statul britanic, Înalta Curte reţine că aplicabilitatea acestei instituţii excedează verificărilor impuse de art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, neregăsindu-se printre motivele de refuz al unei cereri de recunoaştere şi punere în executare a unei hotărâri străine menţionate de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În consecinţă, în raport cu cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii penale cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Va recunoaşte hotărârea penală cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024 prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Va adapta pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, în sensul că persoana transferabilă A. va executa pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Va dispune transferarea şi executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 20 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Va deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare următoarele perioade: custodie pre-detenţie din 24.05.2021 până la 25.07.2022 (427 zile), perioada executată în custodie din 26.07.2022 până la 03.10.2024 (801 zile), totalul perioadei executate în custodie fiind de 1228 zile, precum şi de la 03.10.2024 la zi.

Va dispune comunicarea hotărârii definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritatea competentă a statului emitent, către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Urmare a soluţiei dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Recunoaşte hotărârea penală cu numărul de referinţă T20217153, pronunţată de Curtea Penală Centrală, Regatul Unit la data de 25.07.2022, certificată privind caracterul definitiv la data de 03.10.2024 prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Adaptează pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, minim 22 ani (8045 zile) de executat, în sensul că persoana transferabilă A. va executa pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. român.

Dispune transferarea şi executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 20 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare următoarele perioade: custodie pre-detenţie din 24.05.2021 până la 25.07.2022 (427 zile), perioada executată în custodie din 26.07.2022 până la 03.10.2024 (801 zile), totalul perioadei executate în custodie fiind de 1228 zile, precum şi de la 03.10.2024 la zi.

Dispune comunicarea hotărârii definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritatea competentă a statului emitent, către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1159 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iulie 2025.