Sentence execution objection on Swedish conviction upheld, convict's appeal dismissed as exceeding scope
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the convicted person's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that corrected the execution of a Swedish prison sentence in Romania by removing the period from April 7, 2021, to July 14, 2021 (during which the inmate was present in the country but not formally transferred to penitentiary authorities due to an administrative error) from the time credited toward the 2,190-day penalty. The dispute involved a "contestație la executare" (objection to execution) initiated by the delegated judge regarding the calculation of the sentence for a foreign conviction recognized under Law No. 302/2004, while the convict’s own appeal challenged the start date of his prior detention in Sweden, arguing it began in December 2019 rather than November 2020. The Court ruled that the convict’s new arguments exceeded the limited scope of the execution objection, which only addressed the specific gap in custody transfer, and that the previously deducted 291 days remained validly applied via the original recognition order; consequently, the convict was ordered to pay 300 RON in judicial costs, while the state covered the legal aid fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din C. pen, art. 7 din C. pen, art. 206 C. pen, art. 193 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 166 alin. (10) din Legea nr. 302/2004; Sentence execution objection on Swedish conviction upheld, convict's appeal dismissed as exceeding scope: The dispute involved a "contestație la executare" (objection to execution) initiated by the delegated judge regarding the calculation of the sentence for a foreign conviction recognized under Law No. 302/2004, while the convict’s own appeal challenged the start date of his prior detention in Sweden, arguing it began in December 2019 rather than November 2020. The Court ruled that the convict’s new arguments exceeded the limited scope of the execution objection, which only addressed the specific gap in custody transfer, and that the previously deducted 291 days remained validly applied via the original recognition order; consequently, the convict was ordered to pay 300 RON in judicial costs, while the state covered the legal aid fees.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ordering the appellant to pay judicial costs of 300 RON.
Basis for determining that the legal aid fee of 360 RON is borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 martie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 20.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) şi c) teza a II Cod proced. penală, a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti privind sentinţa penală nr. 5 C. civ./3.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, intimat condamnat fiind A., aflat în Penitenciarul Ploieşti.
A fost dedusă din pedeapsa de 2190 zile stabilită prin hotărârea sus-menţionată perioada 5.11.2020-7.04.2021 şi 14.07.2021 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii a sentinţei care nu contravin hotărârii.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5/52/42/2021 din data de 9.03.2021 emis de Curtea de Apel Ploieşti şi emiterea unui nou mandat, conform hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.12.2024, judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat lămurirea cu privire la punerea în executare a MEPÎ nr. 5/52/42/2021 din 9.03.2021, emis de Curtea de Apel Ploieşti pe numele condamnatului A., respectiv a se aprecia asupra perioadei deducerii pedepsei.
În motivarea sesizării, s-a arătat că ulterior emiterii acestui mandat, Biroul Naţional Interpol a transmis, prin adresa nr. x/sg/19.07.2021, că la data de 7.04.2021 numitul A. a fost adus în ţară de o escortă a poliţiei suedeze, însă, din eroare, nu a fost predată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ca şi persoană transferată, ci ca persoană returnată, fiind liberat.
Ulterior a fost depistat şi încarcerat în Penitenciarul Focşani la data de 14.07.2021; în acest sens fiind şi documentaţia depusă de Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava .
Faţă de cele expuse anterior, potrivit art. 111 alin. (6) teza a II-a din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375/2015, a fost sesizată instanţa de executare pentru a se pronunţa asupra incidenţei dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c), teza a II -a C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5 C. civ./3.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la solicitarea autorităţilor judiciare din Suedia, privind persoana condamnată A..
În baza art. 166 şi urm. din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României sentinţa nr. B 18568-19 a Tribunalului de Prima Instanta Goteborg din data de 26.03.2020, mentinută prin sentinţa Curţii de Apel pentru Regiunea de Vest a Suediei nr. B 2395-20 din 15.06.2020, rămasă definitivă la data de 15.07.2020, prin care a fost aplicată pedeapsa de 2190 zile (6 ani) închisoare persoanei condamnate A. pentru săvârşirea a 5 infracţiuni, respectiv: viol, prev. de Capitolul 6, art. 1, 1a propozitie si a3a propozitie, pct. 1 si alin. (3) din C. pen. sudez; trafic de persoane, prev. de Capitolul 4, art. 1a, alin. (1) din C. pen. sudez; amenintari prev. de Capitolul 4, art. 5 din C. pen. suedez; vătămare corporala, prev. de Capitolul 3, art. 5 din C. pen. suedez; molestare, prev. de Capitolul 4, art. 7 din C. pen. suedez, potrivit legii penale române, faptele persoanei condamnate fiind prevăzute de art. 218 alin. (1), (2) C. pen., art. 210 alin. (1) lit. a) si b C. pen., art. 206 C. pen., art. 193 alin. (1) C. pen., art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.
S-a luat act că persoana condamnată A. şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare suedeze, într-un penitenciar de pe teritoriul României.
S-a luat act că expirarea executării pedepsei de 2190 zile închisoare va avea loc la data de 17.01.2024.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 2190 zile închisoare, aplicată prin hotărârea sus - menţionată.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 2190 zile închisoare, la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 141 alin. (9) din Legea 302/2004, a fost dedusă din pedeapsă perioada deja executată de 291 zile şi perioada de la 05.11.2020 la zi.
Raportându-se la contestaţia ce face obiectul sesizării, Curtea a reţinut că în cazul recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti străine, conform art. 166 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare se face potrivit disp. din C. proc. pen. român.
De asemenea, conform art. 73 C. pen. computarea pedepselor şi a măsurilor preventive se realizează şi în cazul în care acestea au fost executate în afara ţării.
S-a mai reţinut că potrivit art. 141 alin. (9) pct. II din Legea nr. 302/2004, instanţa va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent;
În speţă, s-a reţinut că MEPÎ nr. 5/52/42/2021 emis de Curtea de Apel Ploieşti la data de 9.03.2021 a fost pus în executare, conform adresei Biroului Naţional Interpol la data de 14.07.2021, când persoana condamnată a fost încarcerată, în condiţiile în care, deşi la 7.04.2021 a fost adusă în ţară de o escortă a poliţiei suedeze, din eroare nu a fost predată autorităţilor din cadrul ANP.
S-a mai reţinut că susţinerile apărării cu privire la momentul arestării sale în Suedia, care nu ar coincide cu cel menţionat în hotărâre exced contestaţiei, persoana condamnată putând formula o cerere separată cu acel obiect.
Împotriva sentinţei 129 din data de 20 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie persoana condamnată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 04.02.2025.
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul condamnat A. a susţinut că în cuprinsul sentinţei atacate s-a reţinut, în mod greşit, că a fost încarcerat în Suedia la data de 05.11.2020, deşi, în realitate, a fost privat de libertate începând cu data de 10.12.2019.
Analizând hotărârea contestată, în raport cu susţinerile contestatorului condamnat A. şi cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Prioritar, Înalta Curte constată că obiectul contestaţiei la executare l-a constituit cererea formulată de judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti privind sentinţa penală nr. 5 C. civ./3.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, în sensul înlăturării de la deducere a perioadei cuprinse între 07.04.2021 şi 14.07.2021, întrucât, deşi la data de 7.04.2021, persoana solicitată a fost adusă în ţară de o escortă a poliţiei suedeze, din eroare nu a fost predată autorităţilor din cadrul ANP până la data de 14.07.2021, când a fost încarcerată.
Prin contestaţia promovată de condamnatul A. împotriva sentinţei mai sus menţionate, acesta a invocat faptul că, în mod greşit, s-a reţinut că executarea pedepsei în Suedia a început la data de 05.11.2020, deşi, în realitate, a fost privat de libertate începând cu data de 10.12.2019.
Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul condamnat A. nu au făcut obiectul verificărilor în cadrul contestaţiei la executare analizate de prima instanţă, astfel că nu pot fi examinate pentru prima dată în contestaţie.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 129 din data de 20 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (prin care a fost soluţionată contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti privind sentinţa penală nr. 5 C. civ./3.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021), s-a reţinut că susţinerile apărării cu privire la momentul arestării sale în Suedia, care nu ar coincide cu cel menţionat în hotărâre, excedează contestaţiei, persoana condamnată putând formula o cerere separată cu acel obiect.
Pe cale de consecinţă, având în vedere motivele care au stat la baza contestaţiei la executare, pe de-o parte, şi aspectele invocate de contestator în calea de atac, pe de altă parte, (acesta criticând modalitatea de deducere a pedepsei, prin raportare la împrejurarea că nu ar fi fost reţinută în mod corect data încarcerării efective într-un penitenciar din Suedia, respectiv 10.12.2019, în loc de 05.11.2020), instanţa de control judiciar constată că aceste critici nu pot face obiectul prezentei căi de atac.
În ceea ce priveşte susţinerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că dispozitivul sentinţei penale contestate este neclar în ceea ce priveşte deducerea pedepsei, precizându-se, în esenţă, că se deduc perioadele cuprinse între 05.11.2020 şi 07.04.2021 şi de la 14.07.2021 la zi, fără să se mai facă trimitere la perioada de 291 de zile care a fost dedusă anterior prin hotărârea de recunoaştere, Înalta Curte le apreciază neîntemeiate.
Astfel, prin sentinţa care face obiectul prezentei căi de atac, s-a dispus deducerea perioadei 5.11.2020-7.04.2021 şi 14.07.2021 la zi din pedeapsa de 2190 zile stabilită prin hotărârea nr. 5 C. civ./3.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, înlăturarea din pedeapsă a perioadei 07.04.2021 - 14.07.2021 făcând obiectul contestaţiei la executare.
Cât priveşte perioada de 291 de zile la care a făcut trimitere reprezentantul Parchetului, Înalta Curte constată că această perioadă a fost deja dedusă prin sentinţa penală nr. 5 C. civ./3.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2024, prin care a fost recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României hotărârea definitivă pronunţată de autorităţile judiciare din Suedia de condamnare a contestatorului condamnat.
Deopotrivă, instanţa de control judiciar constată că, în dispozitivul sentinţei contestate, s-a precizat în mod expres că se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin hotărârii, sens în care, în mod neîndoielnic, se va menţine şi dispoziţia de deducere a perioadei de 291 de zile din pedeapsa aplicată contestatorului condamnat.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 129 din data de 20 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 129 din data de 20 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2025.