DUI Conviction Upheld; Extraordinary Appeal Inadmissible as Evidence Reassessment Sought

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 330 din data de 24 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buftea, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din data de 12.03.2023).

A constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită şi descoperită în termenul de supraveghere stabilit prin sentinţa penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021, prin care s-a stabilit pedeapsa 2 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. din C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei închisorii dispusă cu privire la inculpatul A. prin sentinţa penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021 şi a dispus adăugarea la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 156 din data de 19.07.2021 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul penal nr. x/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.08.2021, a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., fiind de 2 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă, perioada reţinerii de la data de 22.03.2023, ora 16:15 până la data de 23.03.2023, ora 16:15.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (150 RON în faza de urmărire penală şi 350 RON în faza de judecată).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 1452/A din 27.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 330/24.04.2024 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 18 decembrie 2024.

Acesta a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., recurentul a solicitat suspendarea executării pedepsei după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte motivele de recurs în casaţie, în esenţă, recurentul a susţinut că faptei îi lipseşte o trăsătură esenţială a infracţiunii prev. de art. 336 C. pen., având în vedere neconcordanţele ce reies din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică nr. x privind starea sa.

A susţinut că această împrejurare constituie un motiv de casare, întrucât presupune chiar inexistenţa infracţiunii. În această ordine de idei, a menţionat că a fost condamnat în condiţiile în care cerinţa privind concentraţia de alcool mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, esenţială pentru stabilirea elementului material al infracţiunii, este contrazisă de concluziile reţinute în cuprinsul Buletinului de analiză.

Mai arată că, potrivit normei de incriminare (art. 336 alin. (1) C. pen.) persoana care conduce trebuie să aibă la momentul recoltării mostrelor biologice o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

A arătat că, atât din cuprinsul sentinţei, cât şi din cuprinsul deciziei reiese că instanţele au reţinut situaţia de fapt astfel cum a fost arătată în rechizitoriu, constatând că din probatoriu ar reieşi că a avut o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,12 g‰ la prima probă şi 2,89 g‰ la cea de-a doua probă). De asemenea, s-a reţinut că o îmbibaţie alcoolică precum cea constată în cazul său produce efecte incontestabile asupra atenţiei şi reflexelor oricărui conducător auto şi determină un pericol potenţial semnificativ la adresa celorlalţi participanţi la trafic şi că această îmbibaţie este la limita comei alcoolice.

Recurentul a susţinut că aceste aspecte reţinute de instanţă sunt contrazise de constatările din cuprinsul examenului clinic efectuat la data de 12.03.2023, potrivit cărora avea o ţinută ordonată, atitudine cooperantă, adecvată situaţional, avea o comunicare coerentă, era orientat în spaţiu, nu prezenta tulburări emoţional-instinctuale, nu prezenta tulburări de ordin static şi dinamic, nu avea incoordonare motorie sau imprecizie în mişcări. Un alt aspect important l-a reprezentat faptul că nu s-a putut evalua prezenţa halenei alcoolice.

Având în vedere toate aceste observaţii reţinute de către specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, recurentul a considerat că există o vădită neconcordanţă între starea efectivă a sa şi valorile îmbibaţiei alcoolice, astfel cum au fost reţinute de către instanţele de fond şi apel.

În acest sens, a susţinut că intoxicaţia cu alcool (coma alcoolică) apare în momentul în care se consumă o cantitate mare de alcool într-o perioadă scurtă de timp şi se manifestă prin următoarele simptome:

i. mirosul respiraţiei:

ii. greaţă şi vomă;

iii. ochi luminoşi;

iv. puls crescut;

v. logoree;

vi. agitaţie psihomotorie;

vii. frecvenţa crescută a respiraţiei;

viii. pierderea conştiinţei de sine;

ix. bâlbâială;

x. hipotermie;

xi. dificultate în menţinerea echilibrului

Recurentul a susţinut că, în cazul său, nu a fost reţinută nici o astfel de caracteristică la nivel comportamental şi fiziologic, astfel că există dubii serioase cu privire la cele stabilite de către instanţele de fond şi apel. A menţionat că suferă de o serie de afecţiuni medicale, respectiv de hepatită cronică-toxică şi insuficienţă hepatică remisă, ceea ce ar fi putut afecta corectitudinea analizelor de sânge.

A mai menţionat că, potrivit art. 15 C. pen., infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Sintagma fapta nu este prevăzută de legea penală vizează atât lipsa incriminării - neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege.

Luând în considerare cele expuse mai sus, recurentul A. a considerat că nu se poate stabili cu exactitate dacă cerinţa privind îmbibaţia alcoolică mai mare de 0,80 g/l a fost într-adevăr prezentă, deoarece nu a prezentat, în fapt, simptomele intoxicaţiei cu alcool.

Prin urmare, a solicitat să se constate că nu rezultă, fără nici un dubiu, că fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. şi că îndoiala ce rezultă din cuprinsul Buletinului de analize, ar trebui să îi profite.

Deopotrivă, a menţionat că a fost testat şi cu aparatul Drugtest în data de 12.03.2023 şi a ieşit pozitiv la "Amfetamina". Cu toate acestea, Buletinul de analiză toxicologică nr. x a relevat faptul că testul cu privire la prezenţa substanţelor psihoactive a fost negativ. În aceste condiţii, a considerat că se ridică din nou un semn de întrebare serios cu privire la corectitudinea datelor din cauza a rezultat o alcoolemie atât de mare.

A mai susţinut că in dubio pro reo constituie un element al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 4 C. proc. pen.., se regăseşte în materia analizării probelor şi se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată. Or, dacă autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.

Instanţele pot pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În consecinţă, în situaţia în care există elemente care se contrazic în cuprinsul probelor administrate, ar trebui să subziste o îndoială cu privire la elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei în cauză, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăţiei sale.

A solicitat instanţei de recurs în casaţie să analizeze starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel şi să constate că nu putea avea o concentraţie de 3,49 g%o alcool pur în sânge raportat la starea de sănătate şi la verificările efectuate de personal medical calificat imediat după săvârşirea faptei, astfel cum au fost reţinute în Examenul clinic. În cauză a fost luat în calcul un "Formular pentru determinarea alcoolemiei corespunzătoare la momentul cu relevanţă juridică", din care ar fi rezultat această valoare exagerată a alcoolemiei 3,49%o

A susţinut că în speţă, ar fi trebuit să fie efectuată o expertiză medico-legală pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei, pe baza tuturor factorilor existenţi la dosarul cauzei. În acest caz, sigur s-ar fi observat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar valoarea alcoolemiei ar fi fost sub 0,80 g%o.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 83 lit. d). art. 100 şi art. 172 C. proc. pen.., recurentul a solicitat efectuarea acestei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei în faza de judecată a recursului în casaţie, fiind unica probă ce poate lămuri cauza şi prin care se poate demonstra că valoarea alcoolemiei era sub limita de 0,80 g%o.

Având în vedere că aceste valori, 3,49 g%o, 3,12 g‰ şi 2,89 g%o, sunt foarte mari raportate la cantitatea de alcool pe care recurentul susţine că a ingerat-o (2 litri de bere în intervalul 19:00 - 00:00, în ziua de 11.03.2023), a considerat utilă şi oportună efectuarea unei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei. Astfel, a propus ca unic obiectiv al expertizei: să se efectueze calculul retroactiv al alcoolemiei, pentru determinarea alcoolemiei din momentul conducerii autovehiculului.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului în casaţie, achitarea sa pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză C. proc. pen.., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În probaţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 83 lit. d), art. 100 şi art. 172 C. proc. pen., a solicitat efectuarea acestei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 februarie 2025, sub numărul x/2023.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conţinutul cererii şi cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia nr. 1452/A pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, cererea fiind introdusă la data de 18.12.2024, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., raportat la data comunicării deciziei instanţei de apel, care s-a realizat locul de deţinere - Penitenciarul Mărgineni, la data de 03.12.2024 .

Se mai notează că A. având calitatea de inculpat în cauză, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins ca nefondat.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria nr. x/18.12.2024.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă aceasta nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie, fiind necesar a se prezente motive care să-l susţină, cel puţin în aparenţă.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere decât cea penală, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În atare condiţii, se observă că, pe calea recursului în casaţie recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă motivele prezentate, prin care recurentul inculpat solicită, în esenţă, reinterpretarea probatoriului şi reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinut că instanţa de apel, precum şi invocarea principiului in dubio pro reo, nu se circumscriu nici măcar în aparenţă acestui caz de casare şi nici unui alt caz de casare dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, susţinerile recurentului potrivit cărora o probă ştiinţifice de la dosar, respectiv buletinul de analiză toxicologică efectuată în cauză, conţine o serie de neconcordanţe, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei în recurs în casaţie, nu se subsumează unor critici referitoare la lipsa incriminării sau lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, ci vizează reinterpretarea probatoriului pe baza căruia să se stabilească o altă situaţie de fapt cu privire la nivelul alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice (DN 1, km 23 în sensul de mers către Bucureşti); contestând că a avut o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,12 g‰ la prima probă şi 2,89 g‰ la cea de-a doua probă).

Aceste critici antamează aspecte de temeinicie a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reiterează că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanţa de apel.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen..; cu alte cuvinte, pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Prin urmare, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte mai subliniază că, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurentul inculpat trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

În raport de aceste constatări cu privire la neîntrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, devine redundantă orice analiză asupra cererii de suspendare a executării hotărârii pronunţate de instanţa de apel, astfel cum s-a solicitat de către recurent.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din 27 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din 27 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2025.