Transfer of convicted person from third country under European Convention: adaptation of foreign sentence lacking domestic equivalent and override of consent due to deportation order

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentinţa penală pronunţată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231 la pedeapsa de 14 ani închisoare cu executare, la care s-a adăugat 4 ani de control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de rănire a două persoane, tâlhărie asupra a două persoane şi port de arme (câte două fapte), având corespondent în legea penală română în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) şi f) din C. pen., două infracţiuni de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi o infracţiune de port şi folosire fără drept de obiecte periculoase (armă-cuţit), prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) alin. (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei de 14 ani închisoare cu executare (prin adaptarea sancţiunii penale conform legii penale române), sentinţa penală pronunţată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231, privind pe condamnatul A..

S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute într-un penitenciar din România pedeapsa de 14 ani închisoare.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv şi a pedepsei deja executate de la data de 03.04.2018 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată nu beneficiază de regula specialităţii prevăzută de art. 169 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind expulzată în România după executarea pedepsei închisorii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, deşi Marea Britanie, începând cu data de 01.02.2020, nu mai este stat membru al Uniunii Europene, iar dispoziţiile Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi ale Acordului dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru schimbul de informaţii clasificate şi protecţia acestora (partea a treia: cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară în materie penală) nu acoperă transferul persoanelor condamnate, documentaţia privind transferul persoanei condamnate A., înaintată de autorităţile britanice, producând efecte juridice în continuare, având în vedere dispoziţiile art. 153 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care dispune că "Prezentul titlu se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat care conţine dispoziţii similare deciziei-cadru", fiind aplicabilă Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 (ratificată prin Legea nr. 76/1996), similară Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv:

a) hotărârea este definitivă şi executorie, astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Regatul Unit la data de 21.11.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei finale de 14 ani închisoare cu executare;

b) faptele pentru care a fost condamnată persoana transferabilă constituie infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, acestea fiind infracţiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracţiuni de natură politică sau militară şi având corespondent în dispoziţiile C. pen. român.

De asemenea, în cauză nu a rezultat că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social.

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) în ceea ce priveşte consimţământul la transfer, Curtea a constatat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei, însă autorităţile judiciare engleze au emis pe numele acestuia ordinul de deportare din 11.09.2020, privind expulzarea şi interdicţia de a intra în Regatul Unit;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv: din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România şi nici nu figurează cu condamnări aplicate în alte state; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată nu ar răspunde penal potrivit legii române; pedeapsa nu constă într-o măsură care să presupună asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România şi nici nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare din Regatul Unit au avut loc în prezenţa persoanei condamnate.

În consecinţă, Curtea a constatat că în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii penale mai sus menţionate, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

În speţă, Curtea a procedat la adaptarea sancţiunii penale pronunţată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, deoarece pedeapsa aplicată de autoritatea judiciară din Marea Britanie este una compusă potrivit legii penale engleze, dintr-o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executare, care a început să fie executată încă de la data arestării inculpatului - din data de 04.04.2018 şi care urmează să fie executată la zi în data de 03.04.2032, la care urmare liberării la termen ori în urma liberării condiţionate, urmează să se adauge o perioadă de control judiciar de 4 ani, respectiv o măsură de supraveghere sub autoritatea unui birou de supraveghere, perioadă care conform legii engleze ar fi urmat să se împlinească la data de 02.04.2036.

Curtea, în vederea consultării autorităţii judiciare emitente a efectuat o corespondenţă cu aceasta şi i-a făcut cunoscut că, potrivit legii penale române, nu ar putea fi recunoscută pe teritoriul Românei decât o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executarea efectivă, pentru concursul de infracţiuni pentru care a fost condamnat numitul A., nu şi perioada suplimentară de supraveghere de 4 ani prevăzută de legea din Marea Britanie ca un control judiciar.

Astfel, în ceea ce priveşte perioada extinsă de încă 4 ani (total 18 ani), Curtea a menţionat în corespondenţa purtată cu autoritatea judiciară străină, că potrivit legii penale române, condamnatul va executa efectiv în închisoare numai 14 ani închisoare, cu posibilitatea liberării condiţionate după executarea a 3/4 din această pedeapsă de 14 ani conform art. 100 alin. (1) lit. a) C. pen.. Începând executarea de la 03.04.2018, pedeapsa ar fi considerată executată la termen la data de 02.04.2032. Dacă ar fi liberat condiţionat, condamnatul ar trebui să execute din pedeapsa de 14 ani închisoare o perioadă de 10 ani şi 6 luni închisoare, adică până la data de 02.10.2028, urmând să rămână într-o perioadă de supraveghere până la data împlinirii pedepsei, până la 02.04.2032, fără a i se mai adăuga vreun alt termen de 4 ani de supraveghere conform legii penale a statului emitent, deci nu va fi supravegheat după data de 02.04.2032 în continuare, în niciun caz până în 02.04.2036. S-a adus ca argument de text dispoziţiile art. 100 alin. (6) din C. pen.

S-a reţinut că, prin înscrisul înaintat Curţii la data de 24.02.2025, autoritatea judiciară emitentă din Marea Britanie a precizat că este de acord cu această adaptare a pedepsei aplicate condamnatului A. şi că îşi menţine cererea de transfer a acestuia pentru executarea pedepsei în continuare într-un penitenciar din România.

Curtea a constatat că prin adaptarea pedepsei nu se creează condamnatului o situaţie mai grea, pedeapsa adaptată corespunde, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu se transformă în niciun caz într-o pedeapsă pecuniară.

Împotriva acestei sentinţe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul a arătat că nu doreşte transferarea într-un penitenciar din România.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, în materia transferării persoanei condamnate, între România şi statul de condamnare sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Ca atare, reţinerea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 166 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată nu este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind ţară terţă.

Prin urmare, procedura iniţiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, respectiv art. 140 - art. 142 din lege, aplicabile în relaţia cu state terţe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum şi de cele ale Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine în relaţia cu state terţe îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătoreşti străine pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Analizând cerinţele impuse de Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.

Aşadar, prin sentinţa penală pronunţată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231, definitivă, s-a aplicat condamnatului A. o pedeapsă de 18 ani (compusă din 14 ani închisoare cu executare şi 4 ani de control judiciar), pentru comiterea infracţiunilor de rănire a două persoane, tâlhărie asupra a două persoane şi port de arme (câte două fapte) comise la data de 31.03.2018, hotărâre definitivă şi executorie, în acord cu condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta este îndeplinită, în sensul că infracţiunile reţinute în sarcina condamnatului A. au corespondent în legea română în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) şi f) din C. pen. (o infracţiune), pedepsită cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani sau detenţia pe viaţă, două infracţiuni de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedepsite fiecare cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi o infracţiune de port şi folosire fără drept de obiecte periculoase (armă - cuţit), prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amenda penală.

Prin urmare, pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată condamnatului de autorităţile britanice, nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea română.

Referitor la pedeapsa de 4 ani de control judiciar, Înalta Curte constată că aceasta nu are un corespondent în pedepsele reglementate de legea penală română, nici în ce priveşte denumirea şi nici sub aspectul regimului juridic şi, prin urmare, în mod corect prima instanţă a procedat la o adaptare a pedepsei stabilite de autorităţile judiciare britanice în raport de dispoziţiile art. 141 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în sensul că, deşi apelantul nu şi-a exprimat acordul în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, aceasta nu constituie un impediment la recunoaşterea condamnării şi transferarea sa în România pentru continuarea executării pedepsei, având în vedere că faţă de persoana condamnată a fost emis un ordin de deportare la data de 11.09.2020.

Totodată, se reţine că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei condamnate fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nefiind pronunţată pentru infracţiuni politice sau militare, hotărârea pronunţată în străinătate respectând ordinea publică a statului român şi producând efecte juridice în România şi, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinţei apelate.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.