Cassation appeal inadmissible where bribery complicity challenge targeted only mens rea; appellate conviction stands.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 478/09.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre alţii, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. şi la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 11 (unsprezece) luni reprezentând o treime din celelalte pedepse stabilite, în final inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 11 (unsprezece) zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa din data de 4 mai 2020 emisă în dosarul nr. x/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penal, printre altele, s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 478 din data de 09.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. şi la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs în casaţie recurentul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul A., prin apărător ales, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar pe fond a solicitat ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. să se dispune achitarea, având în vedere faptul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate al infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă. Inculpatul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că prin prisma acestui caz de casare poate fi analizată inclusiv tipicitatea subiectivă a faptei.

Recurentul a arătat că în momentul intermedierii relaţiilor infracţionale dintre martorul denunţător C. şi poliţistul judiciar B. nu ar fi avut reprezentarea că banii, obiect al mitei, erau pentru toate persoanele menţionate, poziţia psihică a inculpatului fiind cea care face diferenţa dintre existenţa ori inexistenţa unei infracţiuni în concurs. A susţinut că în dosar nu există probe care să releve cu certitudine că ar fi cunoscut că banii sunt meniţi să ajungă şi la procurorul de caz şi procurorul superior, neputând fi dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă poziţionarea subiectivă a inculpatului, pentru a exista temei legal în a reţine şi concursul cu complicitatea la traficul de influenţă.

S-a menţionat că intermedierea a avut loc, latura obiectivă a complicităţii la luare de mită existând indiscutabil, care suprapunându-se cu latura obiectivă a complicităţii la traficul de influenţă, la prima vedere recurentul fiind vinovat pentru acest concurs ideal, însă, în lipsa reprezentării cognitive a tuturor circumstanţelor în care acţionează, antrenarea sa în cadrul relaţiilor infracţionale capătă conotaţia juridică a participaţiei improprii. A susţinut că informaţia privind destinaţia sumelor de bani de a servi drept catalizator al traficului de influenţă a circulat exclusiv între două persoane: C. şi B., iar recurentul necunoscând şi această destinaţie subsidiară a banilor, ştiind doar că banii vor fi reţinuţi de inculpatul B., a acţionat determinat de acesta, în sensul complicităţii cu vinovăţie (ştiind care este scopul sumelor de bani) la luarea de mită şi în sensul complicităţii fără vinovăţie (neştiind că banii sunt destinaţi şi procurorului de caz şi procurorului superior) la traficul de influenţă.

Recurentul a precizat că, sub aspect faptic, nu prezenta niciun interes, nici pentru compărătorul şi nici traficantul de influenţă ca intermediarul să cunoască în detaliu conivenţa lor, motivaţia sa fiind obţinerea unui comision, de profit din înţelegerea frauduloasă a celor doi. Neavând niciun fel de calitate în dosarul în care C. avea interesul de a se dispune clasarea şi ridicarea măsurilor asigurătorii, recurentul a susţinut că a acţionat fără vinovăţie în ceea ce priveşte complicitatea la traficul de influenţă.

Concluzionând, recurentul a arătat că a fost condamnat pentru complicitate la trafic de influenţă în mod nelegal, analiza probatoriului fiind una sumară, neavând aptitudinea de a motiva o poziţie subiectivă specifică complicelui la traficul de influenţă, singurele probe analizate conducând la concluzia că a cunoscut că intermediază exclusiv relaţiile dintre martorul denunţător şi poliţistul judiciar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu pot fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. şi la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ci aceste critici ale recurentului vizează elementele subiective din structura normei de incriminare a infracţiunii.

Aspectele ce vizează neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) din C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". Or, recurentul critică

Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2025.