Inadmissibility of revision against foreign conviction recognition under Law No. 302/2004

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2/F/CC din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A., cetăţean român, împotriva sentinţei penale nr. 45/F din 24.07.2024 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 258/A din 8.10.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat revizuentul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 RON.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 377 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 45/F din 24.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i din Legea nr. 302/2004, cu aplicarea art. 141 alin. (6), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală din 12 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea Coroanei din Swansea, Marea Britanie, în dosarul nr. x, rămasă definitivă la 07.05.2024, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- infracţiunea de răpire contrar Legii ordinare, constând ân aceea că, în 02.07.2023, fără temei legal sau prin forţă a luat-o sau cărat-o pe B. împotriva voinţei acesteia, fiindu-i aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare;

- infracţiunea de răpire particularizată anterior cu intenţia de a comite o infracţiune sexuală relevantă, contrar Legii ordinare, contrar secţiunii 62 a Legii infracţiunilor sexuale din 2003, comisă în data de 02.07.2023, fiindu-i aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare;

- infracţiunea de agresare sexuală contrar secţiunii 3 a Legii infracţiunilor sexuale din 2003, comisă în 02.07.2023, constând în aceea că, a atins-o pe B., cu intenţie, circumstanţele fiind acelea că atingerea a fost de natură sexuală, B. nu consimţise la această atingere, iar A. nu crezuse în mod rezonabilă că B. consimţise, fiindu-i aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 141 alin. (6) lit. c) raportat la art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de recunoaştere a sentinţei penale în cazul 63AC0143722 al Curţii Coroanei Swansea, pentru infracţiunea constând în aceea că în data de 07.11.2022 la Llandovery, fiind un infractor relevant în termenii secţiunii 80 a Legii Infracţiunilor sexuale din 2003 şi subiect al unui ordin de notificare, a încălcat fără o scuză rezonabilă respectarea cerinţelor de notificare, aşa cum sunt prevăzute în Partea a 2-1 a acelei Legi şi anume că nu a informat poliţia despre o călătorie în străinătate, contrar secţiunii 91 (1) (a) şi (2) a Legii infracţiunilor sexuale din 2003, fiindu-i aplicată pedeapsa de 4 luni închisoare.

A fost adaptată sentinţa de 6 ani închisoare, după cum urmează:

S-a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat A. este compusă din: pedeapsa de 4 ani închisoare, infracţiunea de răpire contrar Legii ordinare, ce corespunde infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen., care corespunde infracţiunii prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen., lipsirea de libertate în mod ilegal, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la unu la 7 ani; pedeapsa de 6 ani închisoare, infracţiunea de răpire particularizată anterior cu intenţia de a comite o infracţiune sexuală relevantă, contrar Legii ordinare, contrar secţiunii 62 a Legii infracţiunilor sexuale din 2003, care corespunde infracţiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) din C. pen., tentativă la viol pedepsită cu închisoarea de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare şi pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de agresare sexuală contrar secţiunii 3 a Legii infracţiunilor sexuale din 2003, care corespunde infracţiunii prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen., agresiune sexuală, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

A fost redusă pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de tentativă la viol la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A fost adaptată pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, transformând-o în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

S-a dispus punerea în executare în România a acestei pedepse rezultante, precum şi transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, perioada executată de condamnatul A. de 383 de zile, calculată până la data de 07.05.2024, precum şi în continuare până la zi.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel persoana condamnată A..

Prin decizia nr. 258/A/8.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2024, a fost respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 45/F/24.07.2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 45/F din 24.07.2024 pronunţate de către Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. arătând, în esenţă, că nu este vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

Analizând cererea de revizuire în procedura de verificare a admisibilităţii în principiu, prin prisma ansamblului actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, curtea de apel a reţinut că aceasta este inadmisibilă.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

De asemenea, s-a arătat că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Faţă de acestea, curtea de apel a constatat că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplineşte condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei. Aşadar, soluţionarea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare ale Marii Britanii nu este de competenţa organelor judiciare române.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri, respectiv sentinţa penală nr. 45/F din 24.07.2024, definitivă prin decizia penală nr. 258/A din 8.10.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2024, având ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile engleze şi executarea sancţiunii aplicate, nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă din România chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, s-a constatat că revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, cererea de revizuire s-a apreciat a fi inadmisibilă.

În consecinţă, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea privind revizuirea sentinţei penale nr. 45/F din 24.07.2024 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 258/A din 8.10.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2024.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală, sub nr. x/2025.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., prin prisma normelor legale incidente şi prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, în care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 şi urm. din C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă (decizia de unificare a practicii judiciare nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent).

În speţă, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a formulat revizuire împotriva sentinţei penale nr. 45/F din 24.07.2024 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 258/A din 8.10.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2024 prin care a fost recunoscută sentinţa penală din 12 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea Coroanei din Swansea, Marea Britanie, în dosarul nr. x, rămasă definitivă la 07.05.2024, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă 6 ani închisoare şi a fost respinsă cererea de recunoaştere a sentinţei penale în cazul 63AC0143722 al Curţii Coroanei Swansea. A fost adaptată pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, fiind redusă la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Ca atare, soluţionarea cauzei privind pe persoana condamnată A. de către instanţa română, nu a fost guvernată de dispoziţiile C. proc. pen., ci de cele ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, act normativ ce reglementează o procedură specială în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine.

Aşadar, se reţine că în procedura ce a format obiectul acestei cauze instanţa a fost sesizată în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare pronunţate în Marea Britanie privind pe persoană condamnată A., iar urmare a recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii străine, s-a dispus ca persoana condamnată să execute în România pedeapsa de 5 ani închisoare, astfel cum a fost recunoscută în cauză.

Fiind vorba, aşadar, de o condamnare pronunţată de o instanţă străină faţă de cetăţeanul român A. raportat la normele legale incidente, devine evident că prin hotărârea de recunoaştere a condamnării şi punerea în executare în România a pedepsei rezultante adaptate, pronunţată de instanţa română în condiţiile Legii nr. 302/2004, nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale. Deopotrivă, se constată că, în procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine, temeinicia acuzaţiei penale, astfel cum a solicitat persoana condamnată prin precizarea că nu se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, reprezintă o chestiune ce excede competenţei instanţei române, a cărei învestire este limitată la verificarea îndeplinirii cerinţelor impuse de Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, faţă de cele reţinute anterior, se constată că apelul formulat în cauză este nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întrucât calea de atac de faţă nu a fost exercitată împotriva unei hotărâri care să poată fi supusă revizuirii, respectiv prin care să se fi dispus condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, ci este o hotărâre prin care a fost recunoscută o pedeapsă dispusă de către o instanţă străină, sentinţa atacată prin calea extraordinară de atac neputând fi supusă revizuirii, în condiţiile art. 452 din C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că apelul formulat este nefondat, întrucât prezenta cerere de revizuire de faţă nu întruneşte cerinţele legale de admisibilitate, având în vedere că persoana condamnată A. a învestit instanţa cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic şi, în mod corect, prima instanţă a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din data de 30 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025.

Faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 753 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din data de 30 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 753 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.