Transfer of Romanian prisoner to serve UK sentence: dual criminality and waiver of consent via deportation order

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72/F din data de 09.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transfer a condamnatului - persoană transferabilă A., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. T20227386-1/1 din data de 05.06.2023, pronunţată de Curtea Magistraţilor South East London (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord), definitivă şi executorie în data de 18.09.2023.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererea de transfer a condamnatului - persoană transferabilă A., în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare şi a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.

A dedus, din durata pedepsei de 12 ani închisoare, perioada executată de la data de 21.12.2022 până la zi.

În temeiul art. 141 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 555 C. proc. pen., a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului - persoană transferabilă la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin adresa nr. x/18.12.2024, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Internaţională a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 137 alin. (1), respectiv art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, raportul poliţiei, foaia de înregistrare a procesului, ordinul de detenţie, precum şi rechizitoriul (documente transmise atât în limba engleză, cât şi traduse în limba română).

Potrivit art. 141 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a pedepselor privative de libertate aplicate de instanţele din state terţe îl constituie verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art. 142 din Legea nr. 302/2004 republicată şi, în cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar a persoanei condamnate.

Din analiza documentelor emise de autorităţile judiciare britanice, Curtea a constatat îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei închisorii, astfel:

1. Hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie - art. 142 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată:

Din raportul poliţiei şi ordinul de detenţie a rezultat că hotărârea judecătorească de condamnare, pronunţată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraţilor South East London, este definitivă şi executorie din data de 18.09.2023, dată la care Curtea a ordonat ca inculpatul să execute 12 ani de închisoare.

2. Faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, infracţiuni şi autorul ar fi fost sancţionabil; având în vedere că pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni,verificarea acestei condiţii se face pentru fiecare infracţiune în parte - art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată:

Din raportul poliţiei şi ordinul de detenţie, a rezultat că persoana transferabilă a fost condamnată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- viol asupra unei femei cu vârsta de 16 ani sau mai mare, prevăzută în secţiunea 1 (1) din Legea infracţiunilor sexuale 2003, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare;

- ştrangularea intenţionată şi agresarea persoanei prin cauzarea de vătămare corporală efectivă, prevăzută în secţiunea 75a(1)(a) şi (5) din Legea infracţiunilor grave 2015, pentru care a fost condamnat la pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare;

- comportament controlant sau coercitiv într-o relaţie intimă sau de familie, prevăzute în secţiunea 76(1) şi (11) Legea infracţiunilor grave 2015, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

- în data de 18.12.2022, cu intenţie A. a penetrat cu penisul său gura şi vaginul numitei B., care nu a consimţit la acea penetrare, iar A. nu crezuse în mod rezonabil că aceasta consimţise;

- în data de 18.12.2022, cu intenţie A. a ştrangulat-o şi a sufocat-o cu o pernă pe B., cauzându-i vătămare corporală efectivă;

- între prima zi a lunii decembrie 2021 şi 18.12.2022, în mod repetat sau în mod continuu, A. s-a implicat într-un comportament care era controlant şi coercitiv, controlând accesul acesteia la telefon, împiedicând-o să contacteze liber sau să socializeze cu familia, ţinând-o reţinută într-o cameră în domiciliul familiei atunci când era plecat, a folosit şi ameninţat cu violenţa, a împiedicat-o să ceară îngrijire medicală şi a folosit limba abuziv şi batjocoritor la adresa lui B., faţă de care A. era conectat personal şi anume era într-o relaţie intimă, i-a cauzat alarmare gravă sau supărare care a avut un efect advers substanţial asupra ei în activităţi de zi cu zi ale acesteia.

Raportat la art. 142 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat următoarele:

- infracţiunea de viol are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen.;

- infracţiunea de vătămare corporală are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen. (violenţă în familie);

- infracţiunea de comportament controlant sau coercitiv într-o relaţie intimă sau de familie are corespondent în legea penală română, fiind prevăzută în art. 205 alin. (1) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal);

Din informaţiile privind sentinţa, Curtea a mai reţinut că persoana transferabilă a început să execute pedeapsa (la care a fost condamnată de autorităţile judiciare britanice) din data de 21.12.2022.

De asemenea, din informaţiile privind sentinţa rezultă că pedeapsa urmează a fi complet executată în data de 20.12.2034.

3. Persoana condamnată are cetăţenie română şi domiciliul în România: aceste aspecte rezultă din procesul-verbal întocmit în data de 14.01.2025 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

4. Persoana condamnată nu este de acord să execute pedeapsa în România.

Cu toate acestea, consimţământul persoanei condamnate nu este necesar întrucât aceasta este cetăţean român şi, deşi - potrivit propriei declaraţii - din anul 2018 locuieşte şi munceşte în Regatul Unit, va fi expulzată în România: - art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În acest sens, Curtea a avut în vedere ordinul de deportare întocmit, în baza Legii Migraţiei 1971 şi a legii Frontierelor Regatului Unit 2007, de către Ministerul de Interne britanic în data de 14.03.2024 (formular aflat la dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că Secretarul de Stat îi cere lui A. să părăsească teritoriul ţării şi îi interzice acestuia să mai intre în Regatul Unit cât timp acest ordin este în vigoare.

5. Nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, obligatorii şi/sau facultative, prevăzute în art. 140 alin. (2) şi art. 142 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată:

Astfel, Curtea a constatat următoarele:

- din procesele-verbale întocmite în data de 14.11.2025 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi din fişa de cazier judiciar, rezultă că persoana transferabilă nu este cercetată penal nici în România şi nici în alt stat pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost condamnată de către autorităţile judiciare britanice, astfel că executarea în continuare a pedepsei pe teritoriul României nu este contrară principiului Ne bis in idem, iar în sistemul Ecris GPS nu figurează ca persoană cercetată penal în România pentru altă faptă;

- persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

- persoana condamnată răspunde penal potrivit legii penale române;

- pedeapsa aplicată persoanei condamnate nu vizează asistenţă psihiatrică sau medicală;

- potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare britanice;

- persoana condamnată a fost prezentă personal la judecata în urma căreia autorităţile judiciare britanice au pronunţat hotărârea judecătorească de condamnare;

- potrivit legii penale române, nu a intervenit nici amnistia, nici graţierea şi nici dezincriminarea faptei pentru care persoana transferabilă a fost condamnată de către autorităţile judiciare britanice.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii penale atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţele române recunosc şi pun în executare hotărârile judecătoreşti de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracţiune potrivit legii penale române, iar autorul ei este sancţionabil; persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni verificările menţionate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracţiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.

Aplicând aceste dispoziţii legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Aşadar, reţine Înalta Curte că hotărârea judecătorească de condamnare, pronunţată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraţilor South East London, prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate A. la 12 ani închisoare, este definitivă şi executorie din data de 18.09.2023.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar reţine că şi aceasta este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menţionată au corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută în art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen.; violenţă în familie prevăzută în art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.; lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 205 alin. (1) C. pen.

Cu ocazia recunoaşterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat şi s-a constatat, în mod explicit, că pedepsa de 12 ani închisoare este compatibilă cu legea penală română, atât ca natură, cât şi ca durată, aceasta putând fi aplicată condamnatului, ca atare, şi în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanţă română, conform principiului personalităţii, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

Înalta Curte reţine din relaţiile înaintate de autoritatea emitentă că persoana condamnată nu a fost de acord în vederea continuării executării pedepsei în România, însă consimţământul acesteia nu este necesar, întrucât este cetăţean român şi a fost emis ordinul de deportare întocmit, în baza Legii Migraţiei 1971 şi a legii Frontierelor Regatului Unit 2007, de către Ministerul de Interne britanic în data de 14.03.2024, în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că Secretarul de Stat îi cere lui A. să părăsească teritoriul ţării şi îi interzice acestuia să mai intre în Regatul Unit cât timp acest ordin este în vigoare.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii judecătoreşti de condamnare, pronunţată în data de 05.06.2023 de Curtea Magistraţilor South East London.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte că prin sentinţa penală atacată s-a dedus din durata pedepsei de 12 ani închisoare, perioada executată de la data de 21.12.2022 până la zi.

Pentru considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul persoană transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 72/F din data de 09.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

Va obliga apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul persoană transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 72/F din data de 09.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2025.