Inadmissibility of revision challenge against foreign judgment recognition and enforcement order

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul-revizuent A..

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În fapt, prin sentinţa penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul dispoziţiilor art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentinţa penală nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A.. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, 1036 zile. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. B., în cuantum de 400 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Această sentinţă penală a fost modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală. S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoaşterea şi transferul persoanei condamnate şi, rejudecând: S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018 şi de la 31.05.2018 la zi. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În drept, potrivit art. 452 C. proc. pen.., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea poate fi cerută numai în cazurile expres şi limitativ stabilite la art. 453 C. proc. pen., respectiv când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

De asemenea, potrivit art. 455 C. proc. pen.., pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, procurorul poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Or, potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Aşadar, accesul la justiţie, în componenta privind analizarea cauzei de către o jurisdicţie superioară, nu este nelimitat, ci este garantat în condiţiile prevăzute de legea de procedură penală, care stabileşte un mecanism menit să supună mai întâi cauza unei devoluţii integrale în calea ordinară de atac a apelului iar, mai apoi, în situaţia în care au intervenit erori grave de fapt sau de procedură, legalitatea şi temeinicia unei hotărâri definitive să poată fi repusă în discuţie.

Dând eficienţă principiului prev. de art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

De asemenea, din coroborarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. pen.. cu art. 455 C. proc. pen.., rezultă că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac ce vizează exclusiv hotărârile judecătoreşti, prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

În acest sens, este şi decizia nr. 42/14.02.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 17/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicat în Monitorul Oficial nr. 542/17.07.2008 se arată că din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 9/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară".

Aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în raport cu dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute în art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

Or, în speţă, a constatat Curtea că sentinţa penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, la care se raportează petentul-revizuent, nu a avut acest obiect, ci a avut drept obiect recunoaşterea sentinţei penale nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Întrucât petentul-revizuent A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege (existând o dispoziţie legală clară, precisă şi previzibilă), solicitând revizuirea unei sentinţe penale ce nu poate fi supusă revizuirii, deoarece a fost pronunţată în procedura recunoaşterii şi executării unor hotărâri judecătoreşti străine, şi nu în rezolvarea unei acţiuni penale, singura soluţie, legal posibilă, este respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac.

De altfel, din motivarea cererii Curtea a constatat că în realitate revizuentul critică o hotărâre definitivă, respectiv, sentinţa penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală def. prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, fiind nemulţumit de modul în care instanţele naţionale au adaptat pedeapsa aplicată de către instanţele din Marea Britanie.

Cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. vizează exclusiv hotărâri pronunţate de instanţe româneşti, neputându-se constata inconciliabilitatea între o hotărâre pronunţată de o instanţă românească şi una din Marea Britanie.

Curtea a reţinut că petentul încearcă în realitate să exercite un drept epuizat, respectiv să reitereze aceleaşi apărări pe care le-a formulat şi cu ocazia exercitării apelului împotriva sentinţei penale nr. 165/F din data de 28 august 2018.

Împotriva acestei sentinţe, revizuentul A. a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac formulate şi, pe cale de consecinţă, readaptarea pedepselor în mod corect conform hotărârilor pronunţate în Marea Britanie, prin raportare la legislaţia din România referitoare la contopirea pedepselor.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte va nota limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În raport de consideraţiile teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a persoanei condamnate A. vizează sentinţa penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a recunoscut sentinţa penală nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, 1036 zile.

Această sentinţă penală a fost modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 165/F din data de 28 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoaşterea şi transferul persoanei condamnate şi, rejudecând: s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018 şi de la 31.05.2018 la zi.

În acest context, constată Înalta Curte că prin sentinţa penală nr. 165/F din data de 28 august 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată prin decizia penală nr. 331/2018 din data de 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, nu s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, ci doar s-a procedat la recunoaşterea sentinţei penale nr. T20157444 din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston, privind pe condamnatul A. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile, aspect în raport de care cererea de revizuire este inadmisibilă, astfel cum judicios a reţinut şi instanţa de fond.

Apreciază Înalta Curte că în realitate, revizuentul persoană condamnată este nemulţumit de cuantumul mare al pedepsei stabilite ca urmare a readaptării acesteia de către instanţa română, critică ce nu se circumscrie vreunui caz de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 62/F din data de 14.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2025.