Fraud charge assigned to Bucharest Sector 2 Court as offense occurred abroad; jurisdiction conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 septembrie 2024, Judec[toria Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 346 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 47 alin. (2) - (4) şi la art. 42 alin. (1) din Codul de procedură, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată de către judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, la termenul de judecată din data de 10.09.2024.

În baza art. 50 din Codul de procedură, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect rechizitoriul nr. x/2019 din data de 05.06.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a arătat în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov faptul că persoana vătămată B. a remis inculpatului suma de 500 de euro în data de 28.06.2019, însă nu este indicată o locaţie precisă în care se afla aceasta la momentul remiterii sumei pentru a putea fi stabilită, în baza acestui fapt, competenţa unei instanţe de pe teritoriul României după criteriul locului săvârşirii infracţiunii potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen.. Totodată, potrivit susţinerii părţii civile de la termenul de judecată din data de 10.09.2024, aceasta se afla pe teritoriul Angliei la momentul remiterii sumei de bani.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României se judecă de către instanţele în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică.

Astfel, luând în considerare faptul că inculpatul are domiciliul în mun. Iaşi, str. x, jud. Iaşi, judecătorul de cameră preliminară a considerat că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă să judece cauza.

Urmare a declinării, cauza având ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2019, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia penală, la data de 30.09.2024, sub nr. x/2024/a2.

Prin încheierea nr. 1011/a2 din data de 29 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Iaşi, în baza art. 346 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 47 alin. (2) - (4) şi la art. 42 alin. (2) din C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, invocată din oficiu şi, în baza art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din C. proc. pen., dacă inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul Bucureşti, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că deşi inculpatul figurează ca având domiciliul în mun. Iaşi, din actele dosarului de urmărire penală, cât şi din susţinerile apărătorului ales al acestuia, a rezultat că inculpatul nu locuieşte în fapt la adresa de domiciliu, nici în prezent şi nici la momentul comiterii presupusei fapte, acesta locuind şi muncind în străinătate, mai exact în Marea Britanie. De altfel, inclusiv din declaraţia dată, la data de 15.07.2020, în calitate de suspect în cursul urmăririi penale a rezultat că acesta locuia la data comiterii faptei în x.

În cursul anului 2024, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi pentru a i se aduce la cunoştinţă noua calitate, organele de cercetare penală l-au contactat pe inculpat prin intermediul aplicaţiei C. având în vedere că acesta locuia în Marea Britanie. La termenele de judecate acordate în cauză inculpatul nu s-a prezentat, fiind reprezentat de apărător ales care, la termenul din 21.11.2024, a arătat că inculpatul nu locuieşte în România, ci în străinătate, acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a prezentat în cauză.

Aşadar, luând în considerare faptul că inculpatul nu locuieşte efectiv la adresa de domiciliu, ci locuieşte în străinătate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 42 alin. (2) din C. proc. pen., competentă fiind în acest caz Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 18.12.2024, sub nr. x/2024/a2.

Prin încheierea din data de 20 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, în baza art. 47 alin. (3) raportat la alin. (2) din C. proc. pen., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu şi, în baza art. 41 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) şi (4) din C. proc. pen., a declinat către Judecătoria Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României se judecă de către instanţele în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică.

Instanţa a reţinut că normele de competenţă teritorială sunt imperative, astfel că nu are relevanţă faptul că urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Luând în considerare faptul că în declaraţia de suspect din data de 15.07.2020, A. a declarat la rubrica domiciliu şi adresa unde locuieşte efectiv, respectiv oraşul Iaşi, judeţul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară, ţinând cont de prevederile art. 42 alin. (1) din C. proc. pen., a apreciat că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă să judece cauza.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Prioritar, Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este stabilirea competenţei teritoriale cu privire la verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2019, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea a unei infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen.

Reglementând competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti, art. 41 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1), că aceasta este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoana fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate, iar, în alin. (2), defineşte noţiunea de "loc al săvârşirii infracţiunii" ca fiind acela unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Din situaţia de fapt, astfel cum se reţine în actul de sesizare a instanţei, respectiv din rechizitoriul emis la data de 05 iunie 2024 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2019 rezultă că: "În data de 22.06.2019, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate B. în sensul că îi va transporta autoturismul din Anglia în România, contra unei sume de 500 de euro pe care a primit-o ulterior în data de 28.06.2019, inculpatul A. a obţinut autoturismul şi l-a vândut ulterior unei alte persoane în data de 11.07.2019, menţinând în eroare persoana vătămată în intervalul de timp 25.07.2019-17.08.2019 prin aceea că i-a comunicat acesteia aspecte neconforme cu realitatea, spunându-i că maşina se stricase pe drumul către România şi că a fost nevoit să o abandoneze pe un drum din Luxemburg, iar apoi că i-a trimis-o în ţară pe o platformă".

Întrucât din actele de urmărire penală nu este indicată o locaţie precisă în care se afla persoana vătămată B. la momentul remiterii, în data de 28.06.2019, către inculpat a sumei de bani şi cum aceasta nu a putut fi stabilită, ca fiind în România, pornind de la declaraţiile date de partea civilă că la momentul propunerii şi remiterii sumei de bani se afla pe teritoriul Angliei şi ale inculpatului că acesta se afla, de asemenea, pe teritoriul Marii Britanii, Înalta Curte constată că presupusa infracţiune s-a desfăşurat în integralitate în străinătate, astfel că în cauză nu-şi găseşte aplicabilitate criteriul prevăzut de art. 41 din C. proc. pen., care se referă la ordinea de stabilire a competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, aceasta se realizează în funcţie de criteriile prevăzute art. 42 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora "Dacă inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul Bucureşti, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel".

Din reţinerea situaţiei de fapt şi din precizarea inculpatului, în cursul anului 2024, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, că locuieşte în Marea Britanie, indiferent de domiciliul cu care figurează inculpatul în România, în municipiul Iaşi, se constată că inculpatul nu locuieşte în fapt la adresa de domiciliu, nici în prezent şi nici la momentul comiterii presupusei fapte de inducere în eroare a părţii civile, acesta locuind în străinătate, respectiv în Marea Britanie.

Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, Înalta Curte în acord cu judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Iaşi constată că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este instanţa competentă să judece cauza prin raportare la dispoziţiile art. 42 alin. (2) din C. proc. pen., atunci când inculpatul nu locuieşte în România, ci în străinătate, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2025.