Appeal against decision rejecting admissibility of contestation in annulment: finality of preliminary admissibility rulings under Article 431 CPP

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 121 din 6.06.2024, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. x/2023, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă pedepsei principale, exercitarea drepturilor a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani, cu menţiunea că pedeapsa complementară se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă pedepsei principale, exercitarea drepturilor a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani, cu menţiunea că pedeapsa complementară se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse principale mai sus aplicate şi s-a stabilit în sarcina inculpatului A., o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul), pe o durată de 2 ani, cu menţiunea că pedeapsa complementară se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. în referire la art. art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul), ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani care constituie termen de supraveghere, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., termen ce se calculează de la data când prezenta hotărâre rămâne definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, căruia i se încredinţează supravegherea inculpatului, la datele ce vor fi stabilite de consilierul de probaţiune din cadrul acestui serviciu; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

Datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen., s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Olt.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizat în colaborare cu instituţii de comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Tătuleşti sau Spineni, jud. Olt, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În art. 404 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 91 alin. (4) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul nu respectă măsurile de supraveghere sau a obligaţiilor prevăzute mai sus stabilite în sarcina sa.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă totală de 500 RON, din care suma de 300 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1140/A din 10 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 395 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de apelantul-inculpat A..

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 121 din data de 06.06.2024, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva deciziei nr. 1140 din data de 10.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire invocând temeiul prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., situaţie faţă de care, având în vedere şi susţinerile apărătorului ales, la termenul de judecată din data de 31.03.2025 Curtea a calificat cererea drept contestaţie în anulare.

Prin decizia penală nr. 378/A din data de 31 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024 în baza dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 1140 din data de 10.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În esenţă, Curtea a constatat că persoana condamnată a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive, şi este introdusă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea a reţinut că, este necesar ca la dosarul cauzei să fi existat probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, iar instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită să fi omis să constate intervenită acea cauză de încetare.

Prin urmare, numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare.

Curtea a reţinut că instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal invocată de către contestator în prezenta cauză, respectiv incidenţa prescripţiei, expunând pe larg argumentele care au fundamentat această concluzie, situaţie faţă de care s-a apreciat că aceste aspecte nu mai pot fi supuse analizei instanţei pe calea contestaţiei în anulare.

S-a mai arătat că prin decizia nr. 10/HP/2017, instanţa supremă a considerat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Observând faptul că se invocă doar în mod formal incidenţa cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care în considerentele deciziei penale nr. 1140 din data de 10.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti este analizată cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., Curtea a apreciat că nu există situaţia premisă pentru a se trece la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anlare.

Împotriva deciziei penale nr. 378/A din data de 31 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024 a formulat apel contestatorul A..

Examinând cauza prin prisma excepţiei vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 378/A din data de 31 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 1140 din data de 10.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Aşadar, prin sentinţa penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul A., respingând cererea acesteia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Potrivit art. 431 din C. proc. pen., cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul sentinţei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015, respectiv:

"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Se constată, aşadar, că apelantu-contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de apelanta B. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 378/A din data de 31 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 378/A din data de 31 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.