Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 130/A/2025 AI generated

Recognition of Hungarian criminal sentence: whether suspension of execution under foreign decree converts deprivation of liberty into alternative sanction requiring adaptation under Romanian law

Case Number Decizia nr. 130/A/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the convicted individual, upholding the Timișoara Court of Appeal’s decision to recognize and enforce a Hungarian criminal sentence, ordering the execution of the remaining three-year imprisonment term in a Romanian penitentiary after deducting 389 days previously served. The dispute concerned the transfer of sentence execution from Hungary to Romania under mutual recognition frameworks, where the appellant argued that because Hungarian authorities had suspended the sentence after partial execution pursuant to a government decree allowing foreign convicts to leave the country, the Romanian court should have recognized a suspended sentence under supervision rather than imposing actual imprisonment. The court determined that the Hungarian decree merely interrupted execution pending transfer and did not alter the nature of the deprivation-of-liberty penalty, validating the recognition under Article 167 of Law No. 302/2004, which requires dual incrimination and the absence of grounds for non-recognition under Article 163, and confirming that the underlying acts constituted migrant smuggling and drug possession under Romanian law.

Legislator headnote

AI generated

art. 172 din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; Recognition of Hungarian criminal sentence: whether suspension of execution under foreign decree converts deprivation of liberty into alternative sanction requiring adaptation under Romanian law: The dispute concerned the transfer of sentence execution from Hungary to Romania under mutual recognition frameworks, where the appellant argued that because Hungarian authorities had suspended the sentence after partial execution pursuant to a government decree allowing foreign convicts to leave the country, the Romanian court should have recognized a suspended sentence under supervision rather than imposing actual imprisonment. The court determined that the Hungarian decree merely interrupted execution pending transfer and did not alter the nature of the deprivation-of-liberty penalty, validating the recognition under Article 167 of Law No. 302/2004, which requires dual incrimination and the absence of grounds for non-recognition under Article 163, and confirming that the underlying acts constituted migrant smuggling and drug possession under Romanian law.

Keywords

AI generated
suspension of sentence foreign law imprisonment grounds for cassation the term 'judgment' framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 172 din Legea nr. 302/2004
x/2025, în temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 raportat la art.
art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
302/2004 raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Ungaria.
art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr.
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 1095 zile (3 ani) închisoare aplicate persoanei condamnate A..
art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A.
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul acestei proceduri au rămân în sarcina acestuia.
art. 272 alin. (1) din C. proc. pen
În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 636 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded, resulting in the confirmation of the lower court's decision.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision applied to obligate the appellant to pay judicial costs to the state due to procedural fault.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Provision determining that the fees for the legal aid counsel remain the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 32/PI/CC din data de 17.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Ungaria.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 3. B.25/2024/27 a Judecătoriei Raionului Battanya, din data de 29.05.2024, rămasă definitivă la aceeaşi dată, prin care inculpatul A., a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1095 zile (3 ani) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 353 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen. maghiar şi deţinere de droguri prevăzută de art. 178 alin. (1) şi alin. (5) lit. a) din C. pen. maghiar, precum şi la expulzarea de pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 6 ani, fapte incriminate de legea penală română prin art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 1095 zile (3 ani) închisoare aplicate persoanei condamnate A..

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. o perioadă de 389 zile închisoare deja executate.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul acestei proceduri au rămân în sarcina acestuia.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 636 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin sesizarea nr. 33540/II-5/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a solicitat admiterea cererii formulate de către autorităţile judiciare din Ungaria, privind recunoaşterea sentinţei penale şi executarea în România a unui rest de pedeapsă de 706 zile de închisoare, din totalul unei pedepse de 1095 zile (3 ani) închisoare din care au fost executate 389 zile de închisoare, aplicată numitului A..

În motivare s-a arătat că, prin adresa nr. x/2024, din data de 13.12.2024, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 171 alin. (1) rap. la art. 164 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cererea formulată de către autorităţile judiciare din Ungaria cu privire la recunoaşterea sentinţei penale şi executarea în România a unui rest din pedeapsa aplicată numitului A..

La cererea formulată, autorităţile judiciare solicitante au ataşat: adresa nr. x/2024 a Ministerului Justiţiei din Ungaria, din data de 09.12.2024 (în limba engleză); certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; sentinţa penală nr. 3. B.25/2024/27 a Tribunalului Districtului Battonya, din data de 29.05.2024; procesul-verbal nr. x Szv. 830/2024/4 al Tribunalului Szeged, secţia Executări Penale (încheiat în vederea întreruperii executării pedepsei, conform căruia persoana condamnată şi-a dat consimţământul pentru a executa restul de pedeapsă în România).

Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Ungaria rezultă că din totalul pedepsei de 1095 zile (3 ani) persoana condamnată a executat 389 de zile, în perioada 18.09.2023 - 11.10.2024, aceasta, în prezent, fiind eliberată pentru suspendarea executării pedepsei.

Cu privire la sentinţa de condamnare, în cuprinsul certificatului s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 3. B.25/2024/27 a Tribunalului Districtului Battonya, din data de 29.05.2024, rămasă definitivă la aceeaşi dată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a) şi b) din C. pen. maghiar şi posesie de droguri, prev. de art. 178 alin. (1), (5) pct. a) din C. pen. maghiar, precum şi la măsura expulzării de pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 6 ani.

Referitor la starea de fapt, în cuprinsul certificatului, autorităţile judiciare din Ungaria au precizat următoarele:

1. În cursul lunii septembrie 2023, inculpatul A., determinat de o persoană necunoscută, a acordat ajutor în două rânduri, în cunoştinţă de cauză, unui număr de 40 de persoane care au trecut frontiera de stat cu încălcarea legii şi în mod neautorizat, transportându-le din sud-estul Ungariei în interiorul tării cu un vehicul condus de el, pentru a le permite să ajungă în alte ţări europene. Astfel:

a. La data de 18.09.2023, inculpatul, însărcinat de o persoană necunoscută, a condus camionul x cu numărul de înmatriculare x, închiriat de la un prieten căruia i-a spus că o să-l folosească pentru a transporta aparatură tehnică, până la periferia localităţii Battonya, pentru a transporta în Italia cetăţenii străini care îl aşteptau în acel loc. Ajungând la borna kilometrică 55 a drumului 4444 de la Battonya la Mezohegyes, în jurul orei 19:00, inculpatul A. a oprit şi a aşteptat cu uşile de încărcare ale autovehiculului deschise până cei 16 străini (6 din Bangladesh, 7 nepalezi şi 3 indieni) au intrat din lanul de porumb în vehicul, aceştia anterior trecând fraudulos frontiera de stat, cu încălcarea legii şi în mod neautorizat, fapt cunoscut şi de către inculpat. După aceea, inculpatul a pornit cu autovehiculul spre interiorul Ungariei şi a condus pe tronsonul de drum dintre localităţile Battonya - Mezohegyes, iar în jurul orelor 19:05, patrulele postului de poliţie de frontieră Battonya au supus controlului autovehiculul condus de către acesta şi persoanele care călătoreau în interiorul acestuia. Anterior, membrii familiilor şi cunoscuţii migranţilor transportaţi de inculpat depuseseră între 3.000 şi 3.200 de euro/fiecare pentru transportul acestora în Italia de către traficanţi necunoscuţi;

b. Anterior săvârşirii primei fapte, la data de 09.09.2023, fiind însărcinat de o persoană necunoscută, inculpatul a mai intrat în Ungaria cu scopul de a transporta migranţi din sud-est spre destinaţia lor finală. în zorii zilei de 09.09.2023, inculpatul, care se afla pe teritoriul judeţului Csongrad-Csanad, într-o locaţie şi un interval de timp care nu se pot preciza cu exactitate, în timp ce conducea autoutilitara, proprietate a societăţii economice B. S.R.L., a urcat în spaţiul destinat mărfurilor 24 de persoane cu cetăţenie necunoscută, despre care ştia că au trecut frontiera cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi i-a transportat în apropierea frontierei de stat dintre Ungaria şi Slovacia, într-o locaţie stabilită de persoana care l-a însărcinat, unde a dat jos migranţii din autoutilitară. Inculpatul a intrat în posesia autoutilitarei şi a cheilor acesteia la Arad, într-un loc stabilit de persoana care l-a însărcinat, respectiv a ţinut legătura cu acea persoană pe telefonul x, care ulterior i-a fost confiscat. Acesta a convenit cu persoana necunoscută că va primi bani pentru livrări dacă va face două transporturi, însă suma nu a fost convenită.

2. Inculpatul A. a dobândit la o dată necunoscută, în împrejurări nespecificate şi a păstrat în posesia sa până la confiscarea din data de 19.09.2023, din cursul măsurilor întreprinse de poliţie faţă de el, o pulbere cristalină albă de 0,91 grame, care conţinea drogul 3-CMC. Conţinutul de bază 3-MCM din cele 0,91 grame din pulberea aflată în posesia inculpatului a fost estimat la 0,09-0,82 grame, ceea ce era sub limita superioară a intervalului de minim 9-82%.

Faptele comise de persoana condamnată sunt incriminate în legislaţia penală din România de dispoziţiile art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 25 alin. (1) din C. pen. - traficul de migranţi şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri - deţinerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

Din copia de pe cazierul judiciar al numitului A. a rezultat că acesta are înscrisă pedeapsa la care a fost condamnat în Ungaria.

Curtea a reţinut că persoana condamnată şi-a exprimat acordul privind executarea restului de pedeapsă în România.

La data de 22.01.2025, au fost efectuate verificări în baza de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH, cu privire la condiţiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constatându-se că nu sunt incidente niciunul din cazurile prevăzute expres.

De asemenea, au fost verificate şi dispoziţiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, rezultând că, nu există niciun motiv aplicabil persoanei condamnate.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 3. B.25/2024/27 a Tribunalului Districtului Battonya, pronunţată la data de 29.05.2024, rămasă definitivă la aceeaşi dată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a) şi b) din C. pen. maghiar şi posesie de droguri, prev. de art. 178 alin. (1), (5) pct. a) din C. pen. maghiar, precum şi la măsura expulzării de pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 6 ani.

Organele judiciare maghiare au reţinut că, la data de 09.09.2023, inculpatul a intrat în Ungaria cu scopul de a transporta migranţi din sud-estul ţării spre destinaţia lor finală. În zorii zilei de 09.09.2023, aflându-se pe teritoriul judeţului Csongrad-Csanad, într-o locaţie şi un interval de timp care nu au putut fi precizate cu exactitate, în timp ce conducea autoutilitara, proprietate a S.C. B. S.R.L., inculpatul a urcat în spaţiul destinat mărfurilor 24 de persoane cu cetăţenie necunoscută, despre care ştia că au trecut frontiera cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi i-a transportat în apropierea frontierei de stat dintre Ungaria şi Slovacia, într-o locaţie stabilită în prealabil, unde a coborât migranţii din autoutilitară.

Ulterior, la data de 18.09.2023, inculpatul A. a condus camionul x cu numărul de înmatriculare x, închiriat de la un prieten căruia i-a spus că o să-l folosească pentru a transporta aparatură tehnică, până la periferia localităţii Battonya, scopul real fiind acela de a transporta în Italia mai mulţi cetăţeni străini care îl aşteptau în acel loc. Ajungând la borna kilometrică 55 a drumului 4444 de la Battonya la Mezohegyes, în jurul orei 19:00, inculpatul A. a oprit şi a aşteptat cu uşile de încărcare ale autovehiculului deschise până când cei 16 străini (6 din Bangladesh, 7 nepalezi şi 3 indieni) au intrat vehicul, ieşind dintr-un lan de porumb, aceştia anterior trecând fraudulos frontiera de stat, fapt cunoscut şi de către inculpat.

În continuare, s-a reţinut că inculpatul a pornit cu autovehiculul spre interiorul Ungariei şi a condus pe tronsonul de drum dintre localităţile Battonya - Mezohegyes, iar în jurul orelor 19:05, patrulele postului de poliţie de frontieră Battonya au supus controlului autovehiculul condus de către acesta şi persoanele care călătoreau în interiorul acestuia.

Anterior, membrii familiilor şi cunoscuţii migranţilor transportaţi de inculpat depuseseră între 3.000 şi 3.200 de euro/fiecare pentru transportul acestora în Italia.

S-a mai reţinut că, la data de 19.09.2023, inculpatul A. a deţinut o pulbere cristalină albă de 0,91 grame, care conţinea drogul 3-CMC. Conţinutul de bază 3-MCM din cele 0,91 grame din pulberea aflată în posesia inculpatului a fost estimat la 0,09-0,82 grame, ceea ce era sub limita superioară a intervalului de minim 9-82%.

În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă şi executorie de condamnare, instanţa a constatat că faptele inculpatului au corespondent şi în legislaţia penală română, acestea întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen. şi deţinere de droguri în vederea propriului consum, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din legea specială şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 302/2004, necesare pentru recunoaşterea sentinţei penale nr. 3. B.25/2024/27 a Tribunalului Districtului Battonya, pronunţate la data de 29.05.2024, rămasă definitivă la aceeaşi dată.

Astfel, curtea a apreciat că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă şi executorie (hotărârea a rămas definitivă la data de 29.05.2024), faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie şi în România infracţiuni şi autorul acestora ar fi sancţionabil (conform C. pen. român, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. pen. şi deţinere de droguri în vederea propriului consum, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000).

Totodată, instanţa a constatat că persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România, unde are şi domiciliul.

De asemenea, instanţa a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceleaşi fapte şi nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceleaşi fapte, nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei şi nici amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor.

În acelaşi timp, s-a constatat că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanţa străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât natura acestei pedepse corespunde, sub aspectul denumirii şi al regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni (traficul de migranţi fiind pedepsit cu închisoarea de maxim 10 ani).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., solicitând prin motivele de apel respingerea sesizării privind recunoaşterea hotărârii, întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la art. 167 din Legea nr. 302/2004, care reglementează transferul persoanelor condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 202-217 din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti care stabilesc măsuri de probaţiune sau sancţiuni alternative, întrucât a fost liberat din executarea pedepsei în data de 12 octombrie 2024, în urma executării unei fracţiuni din pedeapsă (389 zile), fiind în prezent în stare de libertate. În consecinţă, apelantul a apreciat că hotărârea ar fi trebuit recunoscută în sensul măsurilor alternative dispuse de instanţa străină, iar nu în sensul executării privative de libertate într-un penitenciar din România. În subsidiar, apelantul persoană condamnată a considerat că în situaţia în care instanţa apreciază că hotărârea străină poate fi recunoscută în România potrivit temeiurilor invocate, a solicitat adaptarea pedepsei, având în vedere că instanţa din Ungaria a dispus suspendarea executării pedepsei după executarea unei fracţiuni din pedeapsă, iar mijlocul cel mai asemănător din legislaţia română este suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reglementat de art. 91-98 din C. pen.

Apelantul a subliniat că în Ungaria beneficiază de o suspendare a executării pedepsei, iar executarea în România s-ar realiza în mod privativ de libertate care nu respectă natura sancţiunii impuse de instanţa emitentă, sub aspectul regimului de executare. Acesta a arătat că a fost de acord cu executarea pedepsei în România, însă nu a consimţit să execute pedeapsa în regim de detenţie efectivă, ci doar să continuie executarea în România în aceleaşi condiţii stabilite de instanţa emitentă, respectiv cu suspendarea executării după ce executase o parte din pedeapsă.

Prin urmare, a apreciat că executarea în România ar trebui să se realizeze în aceleaşi condiţii ca în Ungaria, cu menţinerea regimului de suspendare a executării, fără transformarea acestuia într-o pedeapsă privativă de libertate, cu impunerea unor măsuri de conformitate cu legislaţia naţională, astfel încât hotărârea străină să fie recunoscută fără a altera natura pedepsei dispuse iniţial şi cu respectarea principiului echivalenţei şi recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale în Uniunea Europeană, astfel încât măsura dispusă de instanţa emitentă să fie pusă în aplicare fără agravarea regimului sancţionator.

Pe cale de consecinţă, a arătat că şi-a exprimat consimţământul pentru o detenţie efectivă, iar transformarea executării pedepsei într-o încarcerare în România reprezintă o modificare nejustificată a hotărârii străine, contrară prevederilor Legii nr. 302/2004.

Astfel, s-a considerat că în speţă, instanţa română avea obligaţia de a adapta pedeapsa conform dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 şi de a respecta principiul echivalenţei sancţiunilor între statele membre ale Uniunii Europene.

Apelantul a susţinut că hotărârea străină stabilea în mod clar o pedeapsă de 3 ani închisoare, însă instanţa română în ciuda faptului că aceasta a fost suspendată după executarea efectivă a 389 de zile, a dispus executarea în România în regim de detenţie efectivă, ignorând faptul că se afla deja în stare de libertate începând cu data de 12 octombrie 2024. Prin această conversie automată a unei pedepse suspendate într-o pedeapsă cu executare efectivă, a considerat apelantul că instanţa română nu doar că a modificat regimul sancţiunii, dar a şi afectat grav principiul recunoaşterii reciproce şi al conformităţii cu dispoziţiile statului emitent. Potrivit art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa trebuia să adapteze pedeapsa numai în măsura în care aceasta nu corespundea cu sistemul penal român. Or, în acest caz, legislaţia penală română prevede în mod expres posibilitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei, conform art. 91 din C. pen., astfel că nu există niciun impediment pentru recunoaşterea pedepsei în forma stabilită de instanţa maghiară.

Pe cale de consecinţă, apelantul a apreciat că recunoaşterea hotărârii pronunţate de Tribunalul Districtului Battonya şi dispunerea executării pedepsei într-un penitenciar din România încalcă principiul echivalenţei măsurilor penale între statele membre ale Uniunii Europene.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţa de fond apreciind în mod corect ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare maghiare.

Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ipoteza în care persoana condamnată se află în România, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din acelaşi act normativ şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine.

Astfel, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetăţenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimţământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).

Faţă de aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală nr. 3. B.25/2024/27 a Tribunalului Districtului Battonya, pronunţată la data de 29.05.2024, rămasă definitivă la aceeaşi dată, 29.05.2024, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani (1095 zile) închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a) şi b) din C. pen. maghiar şi posesie de droguri, prev. de art. 178 alin. (1), (5) pct. a) din C. pen. maghiar.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în certificat şi în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare din Ungaria având corespondent în legislaţia română şi realizând, în situaţia în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, elementele de conţinut ale infracţiunilor de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. pen. şi deţinere de droguri în vederea propriului consum, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român cu domiciliul în România, care şi-a manifestat acordul cu privire la continuarea executării pedepsei în România . Astfel, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. x din 16 iulie 2024 întocmit de Tribunalul Szeged, secţia executări pedepse, condamnatul A. a arătat că a înţeles că urmează să execute restul de pedeapsă în România, că este obligat să părăsească teritoriul Ungariei şi să se reîntoarcă în România, că are obligaţia de a nu se întoarce în Ungaria înainte de împlinirea termenului de executare a pedepsei privative de libertate sau a sistării posibilităţii punerii în executare a acesteia, respectiv pe durata de timp în care este valabilă interdicţia de intrare şi şedere şi că este de acord cu executarea privării de libertate în România. Apelantul şi-a exprimat acordul pentru executarea privării de libertate în altă ţară, respectiv să fie executată în România .

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Din perspectiva sancţiunii stabilite, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârşirea infracţiunii mai sus amintite, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani (1095 zile) închisoare, care corespunde ca natură şi cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare, pedeapsă din care a executat 389 de zile, în perioada 18.09.2023 - 11.10.2024, când a fost eliberată pentru suspendarea executării pedepsei.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului în sensul că în Ungaria ar fi beneficiat de suspendarea executării pedepsei, motiv pentru care se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de instanţa română, potrivit art. 91-98 din C. pen. român, Înalta Curte constată că executarea pedepsei aplicate cetăţeanului român A. a fost suspendată la 11.10.2024 în baza Ordinul Guvernului nr. 3/2023, fiind eliberat din arest şi expulzat din Ungaria pentru o perioadă de 6 ani. În conformitate cu prevederile Ordinului guvernamental (1.12) 3/2023, intrat în vigoare la 13 ianuarie 2023, în cazul persoanelor condamnate străine executarea pedepsei privative de libertate se întrerupe până la predarea executării. Pentru a beneficia de acest ordin, persoana condamnată trebuie să declare că părăseşte teritoriul Ungariei şi nu se întoarce înainte de încheierea executării pedepsei privative de libertate sau de încetarea executării acesteia sau de expulzare sau, în cazul în care se dispune expulzarea poliţienească a străinului, în perioada respectivă, a interdicţiei de intrare şi de şedere. Aşadar, consimţământul prealabil al condamnatului străin pentru executarea pedepsei privative de libertate într-un alt stat este o condiţie a întreruperii executării pedepsei privative de libertate. În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, condamnatul şi-a manifestat acest consimţământ, procesul-verbal doveditor fiind ataşat la dosar.

Totodată, se apreciază că, în speţă, nu se poate dispune nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rămasă de executat, din executare efectivă în suspendarea executării sub supraveghere, aşa cum a solicitat apelantul, câtă vreme autorităţile judiciare maghiare au decis ca pedeapsa privativă de libertate să se execute în închisoare şi în această modalitate să fie continuată executarea pedepsei şi de autorităţile române, în condiţiile stabilite de instanţa emitentă şi la care apelantul a achiesat. De altfel, autorităţile de condamnare au solicitat recunoaşterea hotărârii de condamnare şi preluarea executării pedepsei în temeiul Deciziei cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi nu în temeiul Deciziei cadru nr. 2008/947/JAI a Consiliului privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative, iar persoana condamnată este în eroare cu privire la efectele Ordinului Guvernului maghiar nr. 3/2023 care nu a condus la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei cu închisoarea (din executare în regim închis în suspendare sub supraveghere), ci doar a întrerupt executarea acesteia până la preluarea executării, astfel cum rezultă din chiar textul actului normativ invocat. Pedeapsa aplicată este în continuare privativă de libertate şi a fost recunoscută astfel cum a fost aplicată de autorităţile maghiare, fără a se impune conversia acesteia.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare maghiare şi pedeapsa aplicată de 3 ani (1095 zile) închisoare, dispunând executarea sancţiunii penale recunoscută într-un penitenciar din România şi deducând din durata acesteia perioada executată în statul emitent, respectiv 389 de zile, în perioada 18.09.2023 - 11.10.2024.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 32/PI/CC din data de 17 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la Actul adiţional nr. x din 16.04.2025 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 32/PI/CC din data de 17 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.