Recognition of foreign criminal judgment for execution in Romania: dual criminality assessment and consent waiver for domestic residents

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2025

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 172 rap. la art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a dispus executarea de către A. a pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din această pedeapsă prevenţia de la data de 24.08.2022 şi până la data de 9.11.2023.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1) rap. la art. 167 din Legea 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoaşterea sentintei penale nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg prin care A. a fost condamnat la pedeapsele de 3 ani închisoare.

În sesizare s-a arătat că solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Germania a fost însoţită de următoarele documente: certificatul prevăzut de lege, copia certificată pentru conformitate a hotărârii de condamnare, dovada rămânerii definitive a hotărârii, dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate.

Din verificările efectuate de Ministerul Justiţiei a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 rep.

De asemenea, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că cetăţeanul român A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede, definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de jaf prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. german şi vătămare corporală prev. de art. 223 alin. (1) C. pen. german.

În fapt, s-a reţinut că, atunci când reclamanta B. se îndrepta spre casă, pe jos, în noaptea de 25.01.2020 spre 26.01.2020, în jurul orei 01:00 noaptea, după ce a participat la o petrecere de firmă în restaurantul C., la intersecţia An den Eichen, în Wiefestede, acuzatul a atacat-o din spate pentru a-i sustrage geanta de mână. Acesta era mascat cu batic cu model roşu şi alb, astfel încât era vizibilă doar zona ochilor şi a frunţii. Acuzatul a ţinut cu o mână partea superioară a corpului persoanei vătămate şi cu cealaltă mână i-a strâns gura şi nasul. Întrucât persoana vătămată s-a apărat, cei doi s-au îmbrâncit iniţial şi s-au deplasat câţiva metri pe stradă, dar în cele din urmă ambii au căzut la pământ, unde, în ciuda rezistenţei considerabile, acuzatul a continuat să strângă gura şi nasul persoanei vătămate. După ce persoana vătămată nu a mai putut opune rezistenţă, inculpatul şi-a slăbit şi el strânsoarea şi a rostogolit-o pe jos pe persoana vătămată. Astfel cum planificase, i-a smuls geanta purtată pe umăr împreună cu conţinutul ei şi a fugit. Persoana vătămată a suferit vânătăi şi zgârieturi la tâmpla stângă şi la obrazul drept. În plus, în urma atacului, a suferit deficienţe psihice grave sub formă de tulburare de stres post-traumatic, care se manifestă printre altele prin tulburări de somn şi anxietate, din cauza cărora, imediat după comiterea faptei, a fost şi continuă să fie în concediu medical la intervale neregulate.

În continuare, Curtea a reţinut că, în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română si realizând conţinutul constitutiv al infractiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

În ceea ce priveşte infracţiunea prin care s-a adus atingere integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei vătămate (calificată drept vătămare corporală potrivit legislaţiei germane), aceasta este absorbită legal în infracţiunea de tâlhărie.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în cauză nu este incident vreunul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, de refuz de recunoaştere a hotărârii penale străine şi de neexecutare.

Potrivit certificatului, persoana condamnată nu a putut fi audiata în vederea exprimării consimţământului cu privire la executarea pedepsei întrucât se află în România. Din verificările efectuate de lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Ilfov- SIC, a rezultat că numitul A. este încarcerat în Penitenciarul Bucureşti-Jilava din data de 06.11.2024, fiind transferat din Cehia pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus recunoaşterea hotărârii din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021 şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Persoana condamnată a fost de acord cu transferarea sa.

Totodată, din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare germane, a rezultat că, din pedeapsa de 3 ani închisoare, persoana condamnată a executat în stare de arest preventiv 401 zile, de la data de 24.08.2022 şi până la data de 28.09.2023.

Aşadar, având în vedere că nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, pentru aceleaşi fapte, hotărâre care să fi fost recunoscută în România, Curtea a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede, definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. De asemenea, constatând că persoana condamnată este cetăţean român, hotărârea pronunţată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii române, Curtea a dispus executarea de către A. a pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Împotriva sentinţei penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat apel persoana condamnată A., fără a o motiva în scris.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ipoteza în care persoana condamnată se află în România, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din acelaşi act normativ şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine.

Astfel, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetăţenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimţământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte sentinţa penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât aceasta este definitivă şi executorie.

De asemenea, aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de jaf prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. german şi vătămare corporală prev. de art. 223 alin. (1) C. pen. german, constând în aceea că, în noaptea de 25.01.2020 spre 26.01.2020, în jurul orei 01:00 noaptea, când reclamanta B. se îndrepta spre casă, pe jos, la intersecţia An den Eichen, în Wiefestede, acuzatul a atacat-o din spate pentru a-i sustrage geanta de mână, a ţinut cu o mână partea superioară a corpului persoanei vătămate şi cu cealaltă mână i-a strâns gura şi nasul, însă întrucât persoana vătămată s-a apărat, cei doi s-au îmbrâncit iniţial şi s-au deplasat câţiva metri pe stradă, dar în cele din urmă ambii au căzut la pământ, unde, în ciuda rezistenţei considerabile, acuzatul a continuat să strângă gura şi nasul persoanei vătămate, iar după ce persoana vătămată nu a mai putut opune rezistenţă, inculpatul şi-a slăbit şi el strânsoarea, a rostogolit-o pe jos pe persoana vătămată şi, astfel cum planificase, i-a smuls geanta purtată pe umăr împreună cu conţinutul ei şi a fugit, persoana vătămată suferind vânătăi şi zgârieturi la tâmpla stângă şi la obrazul drept, precum şi tulburare de stres post-traumatic.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în certificat şi în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Germania având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele de conţinut ale infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. (infracţiunea prin care s-a adus atingere integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei vătămate, calificată drept vătămare corporală potrivit legislaţiei germane, fiind absorbită legal în infracţiunea de tâlhărie potrivit legislaţiei din România), ce este sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român cu domiciliul în România.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că persoana condamnată nu a putut fi audiată de autorităţile judiciare din Germania în vederea exprimării consimţământului cu privire la executarea pedepsei întrucât se afla în România, încarcerată în Penitenciarul Bucureşti-Jilava din data de 06.11.2024, fiind transferat din Cehia pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare (aplicată prin hotărârea din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021, recunoscută prin sentinţa penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curţii de Apel Bucureşti).

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancţiunii stabilite, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârşirea infracţiunilor, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, care corespunde ca natură şi cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare, apelantul având executate 443 zile la data de 16 decembrie 2024.

De asemenea, contrar susţinerilor persoanei condamnate privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de statul german, fiind liberat condiţionat după executarea unei perioade de 1 an şi 3 luni închisoare, Înalta Curte constată că, din informaţiile transmise de autorităţile din Germania rezultă că apelantul A. mai are de executat 635 de zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, acesta nefiind eliberat condiţionat, ci transferat înapoi în Cehia (de unde, iniţial, a fost transferat temporar în Germania pentru desfăşurarea procedurii), şi ulterior, în România, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021, pedeapsă recunoscută prin sentinţa penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşadar, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, republicată, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Germania şi pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, dispunând executarea sancţiunii penale recunoscută într-un penitenciar din România şi deducând din durata acesteia perioada executată de la data de 24.08.2022 până la data de 09.11.2023.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2025.