Drug trafficking sentence cut upheld as legal after non-reformatio-in-pejus challenge rejected
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's appeal in cassation against the appellate decision, which had reduced her sentence from 4 years and 6 months to 3 years' imprisonment for high-risk drug trafficking (Art. 2(1),(2) of Law No. 143/2000, with Art. 35(1) and Art. 5 Criminal Code, and Art. 396(10) Criminal Procedure Code, plus Art. 15 of Law No. 143/2000); the appellate decision remains in force. The defendant had invoked the cassation ground under Art. 438(1)(12) Criminal Procedure Code, claiming the appellate court violated the *non reformatio in pejus* principle by aggravating her situation in her own appeal after it had applied the sentence-reduction ground under Art. 15 of Law No. 143/2000, since the prosecutor's appeal did not target her. The Court rejected this, holding that the cassation ground covers only penalties set outside legal limits, not issues of individualized sentencing; because Art. 15 mandates halving the *legal penalty limits* (which had already been reduced by one-third under Art. 396(10)), not halving the sentence imposed by the trial court, the resulting 3-year sentence fell within the applicable 1 year 8 months to 4 years range and did not worsen the defendant's position. The defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen; Drug trafficking sentence cut upheld as legal after non-reformatio-in-pejus challenge rejected: 2(1),(2) of Law No. 143/2000, with Art. 35(1) and Art. 5 Criminal Code, and Art. 396(10) Criminal Procedure Code, plus Art. 15 of Law No. 143/2000); the appellate decision remains in force. The defendant had invoked the cassation ground under Art. 438(1)(12) Criminal Procedure Code, claiming the appellate court violated the *non reformatio in pejus* principle by aggravating her situation in her own appeal after it had applied the sentence-reduction ground under Art. 15 of Law No. 143/2000, since the prosecutor's appeal did not target her. The Court rejected this, holding that the cassation ground covers only penalties set outside legal limits, not issues of individualized sentencing; because Art. 15 mandates halving the *legal penalty limits* (which had already been reduced by one-third under Art. 396(10)), not halving the sentence imposed by the trial court, the resulting 3-year sentence fell within the applicable 1 year 8 months to 4 years range and did not worsen the defendant's position. The defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground to dismiss the appeal as unfounded.
Basis for obliging the appellant to pay court costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 martie 2025
Asupra recursului în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 828 din 28.06.2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 28.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani şi 6 (sase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
(...)
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura Centrală şi inculpata A..
Prin decizia penală nr. 263/A din 08.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura Centrală şi de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 828/F/28.06.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.
(...)
În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
(...)
Împotriva hotărârii instanţei de apel, printre alţii, inculpata A. a declarat recurs în casaţie.
În motivarea recursului în casaţie, inculpata A., prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel, deşi a admis apelul inculpatei şi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, i-a agravat acesteia situaţia în propria cale de atac prin orientarea pedepselor spre maximul prevăzut de lege, în condiţiile în care apelul Parchetului nu a vizat-o pe inculpată.
S-a menţionat, aşadar, că, reţinerea în calea de atac a incidenţei unor cauze de reducere a pedepsei conduce la o diminuare proporţională a sancţiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus şi menţinută, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă şi care nu poate fi agravată.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A., împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
În cauză, inculpata A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, susţinând că instanţa de apel i-a admis apelul şi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, însă i-a agravat situaţia în propria cale de atac prin orientarea pedepselor spre maximul prevăzut de lege, în condiţiile în care apelul Parchetului nu a vizat-o.
Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Dispoziţiile care reglementează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reţinută sau menţinută prin hotărârea atacată şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.
Aşadar, cazul de casare invocat vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.
Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
În ceea ce priveşte legalitatea pedepsei aplicate în cauză, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 828 din 28.06.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani şi 6 (sase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar prin decizia penală nr. 263/A din 08.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, limitele pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc erau de la de la 5 la 12 ani.
Ambele instanţe au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că limitele de pedeapsă prevăzute de lege s-au redus cu o treime, noile limite fiind de la 3 ani, 4 luni la 8 ani închisoare.
Ulterior, prin decizia recurată s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în temeiul cărora recurenta inculpată a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, astfel cum au fost reduse în baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen., noile limite speciale fiind cuprinse, astfel, între 1 an, 8 luni şi 4 ani închisoare.
Prin urmare, examinând criticile recurentei inculpate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată susţinerea că s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, constatând că pedeapsa aplicată de instanţa de apel, de 3 ani închisoare, este stabilită în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc reglementată de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000.
În acest sens, învederând că efectul aplicării legale a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 îl reprezintă reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, iar nu reducerea la jumătate a pedepsei aplicate de instanţa de fond, Înalta Curte constată că motivele recurentei inculpate sunt neîntemeiate, având în vedere că nu s-a încălcat principiul non reformatio in pejus, prin aplicarea unei pedepse în limitele legale, de 3 ani închisoare, faţă de pedeapsă aplicată la fond, de 4 ani,6 luni închisoare, situaţia juridică a inculpatei nefiind agravată în propria cale de atac.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2025.