Cassation inadmissibility for re-evaluating factual proof of psychoactive substance impairment in driving offense

Şedinţa publică din data de 05 martie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 92 pronunţată la data de 21 august 2024, Judecătoria Haţeg, în baza art. 336 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării acestei obligaţii se face de Serviciul de Probaţiune Hunedoara.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii va fi executată în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara sau în cadrul Primăriei oraşului Călan.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) din C. pen., respectiv asupra faptului că, pe parcursul termenului de supraveghere nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, sau săvârşirea unei noi infracţiuni, va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime.

A luat act că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză se află în stare de concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 499 din 16.12.2022 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. x/2022 definitivă prin decizia penală nr. 624 din 06.07.2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, la următoarele pedepse: 2250 RON amendă penală (150 zile amendă x 15 RON/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (persoană vătămată B.); 2400 RON amendă penală (160 zile amendă x 15 RON/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2400 RON amendă, la care a adăugat un spor de 1/3 din pedeapsa de 2250 RON amendă, acesta urmând să execute pedeapsa finală de 3150 RON amendă penală.

Amenda a fost achitată la 29.08.2023 această pedeapsă fiind deja executată.

Prin decizia penală nr. 868 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 92/2024 pronunţate de Judecătoria Haţeg.

Împotriva deciziei penale nr. 868 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Inculpatul A. a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a invocat că fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare apreciind că în cazul conducerii sub influenţa unor substanţe psihoactive se impune ca prin actele medico-legale, cât şi prin orice alt mijloc de probă relevant administrat în cauză să se dovedească că dincolo de orice îndoială rezonabilă că la momentul la care a avut loc acţiunea de conducere făptuitorul se afla sub influenţa acestor substanţe, care i-au afectat funcţiile fizice şi psihice.

S-a susţinut că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, pe lângă prezenţa substanţelor psihoactive în sânge/urină, trebuie probată şi afectarea capacităţilor psiho fizice ale făptuitorului, prin diminuarea capacităţii de a conduce sau de a se concentra asupra traficului, ori a reacţiilor de prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, s-a arătat că din datele cuprinse în fişa de examinare clinică a inculpatului, a rezultat că nu s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive, ceea ce poate duce la incidenţa principiului dubio pro reo.

A mai invocat existenţa unei sesizări a instanţei supreme cu o hotărâre prealabilă ce are ca obiect aspectele invocate în cuprinsul recursului în casaţie, dar care la momentul formulării cererii de recurs în casaţie nu era soluţionată.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Recursul în casaţie declarat în prezenta cauză este inadmisibil. Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţia, s-a stabilit că, în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

Se constată că la momentul soluţionării apelului formulat de inculpat, instanţa supremă nu pronunţase hotărârea în procesul de unificare a practicii judiciare. Hotărârile prealabile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi sunt obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial, sens în care aceasta nu poate avea un efect real în situaţia inculpatului.

Deşi reală problematica invocată, evaluarea acestei chestiuni nu se mai poate realiza în procedura pendinte, aspectele invocate punând în discuţie readministrarea probatoriului ori reaprecierea mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei.

Se reţine că prin intermediul căii extraordinare de atac inculpatul solicită, în realitate, o reapreciere a materialului probator, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale, aspect ce excedează competenţei funcţionale, instanţa de recurs neavând abilitatea de a proceda la reaprecierea probelor ori de a evalua utilitatea şi fiabilitatea probelor.

Faţă de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu vreunui caz de casare, drept pentru care instanţa urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 17 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 17 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2025.