Transfer of convicted person for sentence execution under Framework Decision 2008/909/JAI; dual criminality and statutory grounds for refusal.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A fost recunoscută hotărârea penală din 23.11.2023 a Tribunalului Nurnberg -Fürth, Germania, din dosarul nr. x, definitivă la data de 30.04.2024, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. (...), în vederea continuării executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 (şase) ani şi 8 (opt) închisoare.

S-a dedus din pedeapsa sus-menţionată perioada executată de la 21.05.2023, la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 05.02.2025, pe rolul instanţei a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind persoana condamnată A. pentru a aprecia cu privire la cererea de transfer formulată de autorităţile judiciare din Germania, referitor la continuarea executării pedepsei cu închisoarea într-un penitenciar din România.

În referatul parchetului, s-a reţinut că, la data de 16.01.2025, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, adresa nr. x/09.01.2025 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept internaţional şi Cooperare Judiciară prin care, în temeiul art. 164, 165 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost transmisă cererea de transfer formulată de autorităţile judiciare din Germania, privind pe numitul A., condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani şi 8 luni (2.435 zile) închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german, în prezent în stare de detenţie în penitenciarul din St. Georgen-Bayreuth - Germania.

La dosar, au fost înaintate următoarele înscrisuri: certificatul emis de către Ministerul Federal de Justiţie din Germania; copia hotărârii de condamnare nr. x, pronunţată de Tribunalul Nürnberg - Fürth (Germania), la data de 23.11.2023, rămasă definitivă la data de 30.04.2024.

În referatul întocmit de Parchet s-a reţinut că, prin hotărârea pronunţată la data de 23.11.2023, de către Tribunalul Nürnberg - Fürth, definitivă la data de 30.04.2024, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Din cuprinsul referatului şi al documentelor înaintate, a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită şi judecată în România pentru faptele ce fac obiectul sentinţei penale din Germania, conform fişei de cazier judiciar a acesteia.

De asemenea, din interogarea bazei de date ECRIS Global Persons Search, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru faptele ce fac obiectul hotărârii judecătoreşti amintite anterior.

În ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că hotărârea este definitivă şi executorie, faptele reţinute în sarcina condamnatului au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen., persoana condamnată are cetăţenia română, şi-a dat acordul să fie transferată în România, nefiind incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Procurorul a mai reţinut că, numitul A. a fost arestat în Danemarca la data de 21.05.2023 şi a rămas în stare de arest în vederea predării până la transferarea sa în Germania, la data de 16.06.2023, iar, începând cu data de 26.06.2023, s-a aflat în arest preventiv la penitenciarul Nürnberg.

Aşadar, s-a arătat că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate este de 519 zile la data de 30.10.2024, iar, pedeapsa va fi executată complet la data de 28.01.2030.

La dosar au fost ataşate următoarele înscrisuri: proces-verbal de accesare a aplicaţiei Ecris GPS, proces-verbal de efectuare verificări în aplicaţia informatizată aparţinând "Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor", proces-verbal de efectuare verificări în aplicaţia informatizată ROCRIS, copie de pe cazierul judiciar al persoanei transferabile A., adresa din 09.01.2025 emisă de Ministerul Justiţiei - Direcţia drept internaţional şi cooperare judiciară, cerere de preluare a executării pedepsei, certificat menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, proces-verbal înregistrat în cadrul şedinţei nepublice a judecătoriei Bayreuth la 04.10.2024, hotărârea pronunţată în dosarul nr. x la data de 23.11.2023, definitivă din 30.04.2024, de Tribunalul Nürnberg-Fürth - Camera penală a 2-a (în limbile română şi germană).

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că a fost învestită în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate în procedura prevăzută de art. 153-170 din Legea 302/2004, prin care au fost transpuse în legislaţia internă dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare certificatul prevăzut în anexa 5 la lege.

S-a reţinut că cetăţeanul român A. a fost condamnat prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Nürnberg-Fürth, la data de 23.11.2023, rămasă definitivă la data de 30.04.2024, nr. dos. x, la pedeapsa privativă de libertate de 6 ani şi 8 luni (2435 zile) închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă prev. de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Sub aspectul situaţiei de fapt, în sarcina persoanei condamnate s-a reţinut că, la data de 12.06.2022, în jurul orei 01:10, martora B. a intrat în Fürth venind de pe Gustavstraße şi îndreptându-se în direcţia Ludwigsbrücke, cu scopul de a se întoarce la locuinţa sa din Rudolf-Schießl-Straße. Anterior fusese însoţită de o prietenă, iar acum se îndrepta spre casă pe jos. În dreptul Henri-Dunant-Straße 11, condamnatul a atacat-o pe B. de la spate, cu scopul de a-i fura bunurile de valoare, aşa cum de altfel plănuise de la bun început. Condamnatul a prins-o cu braţul în jurul gâtului şi i-a cerut să meargă cu el. Când persoana păgubită vătămată nu s-a conformat cerinţei condamnatului, acesta a tras-o puţin în direcţia unui tufiş aflat lateral pe marginea drumului. Persoana păgubită vătămată a început să ţipe, moment în care condamnatul i-a acoperit gura cu cealaltă mână. Temând-se de o agresiune sexuală, persoana păgubită vătămată s-a lăsat apoi să cadă în genunchi şi a izbucnit o încăierare între ea şi condamnat, în timpul căreia acesta din urmă a încercat în mod repetat să o tragă pe persoana păgubită vătămată B. în tufişul de lângă drum. Martora B. îşi purta poşeta din piele cu cureaua de piele prinsă în diagonală în jurul părţii superioare a corpului. Când condamnatul şi-a dat seama că persoana păgubită vătămată nu va merge cu el, a scos un briceag pe care îl avea cu el având lama de aproximativ 8 cm lungime, l-a ţinut cu vârful îndreptat spre corpul persoanei păgubite vătămate, i-a spus acesteia "Uite ce am eu" şi i-a cerut persoanei păgubite vătămate să îi dea poşeta. Persoana păgubită vătămată a observat cuţitul şi s-a gândit "Alarmă! Alarmă! Ascuţit! Ascuţit!" şi s-a temut de intenţia condamnatului de a-i face mai mult rău.

În momentul în care persoana păgubită vătămată nu s-a conformat nici cerinţei condamnatului de a-i preda poşeta, acesta a tăiat cu cuţitul cureaua din piele a poşetei şi i-a smuls poşeta, pe care martora încerca în continuare să o ţină bine cu ambele mâini. În timp ce mânuia cuţitul, aşa cum de altfel cel puţin a anticipat şi a acceptat în mod tacit el însuşi, condamnatul a rănit-o pe martoră în zona antebraţului stâng şi i-a provocat două leziuni sub formă de tăieturi de aproximativ 2 cm lungime, care au sângerat abundent şi au necesitat tratament la clinica Fürth cu pansament Adaptic şi benzi sterile. Apoi condamnatul a luat poşeta şi conţinutul acesteia asupra lui cu scopul de a păstra bunurile pentru el însuşi şi a fugit cu ele, iniţial fără a fi detectat.

Poşeta şi obiectele valoroase din aceasta aveau o valoare totală de aproximativ 2.000,00 Euro. În poşetă se aflau telefonul x aparţinând persoanei păgubite vătămate, având o valoare justă de cel puţin 1.200,00 Euro, un portmoneu cu numerar în valoare de cel puţin 200,00 Euro, un card Eschen [card cadou] cu credit de 120,00 Euro, acte de identitate, cârduri bancare şi chei. Poşeta în sine avea o valoare de cel puţin 500,00 Euro.

Din cauza consumului de bere şi vin din seara precedentă, în momentul comiterii faptei condamnatul avea - ceea ce nu poate fi contestat - un comportament dezinhibat pe fondul influenţei alcoolului.

Incidentul a afectat grav stilul de viaţă al persoanei păgubite vătămate, care nu mai iese singură din locuinţă seara şi nu mai poate lucra în ture târzii la locul său de muncă în calitate de vânzătoare, în special când au loc diferite târguri. Pe lângă acestea, persoana păgubită vătămată are două cicatrici, care între timp mai sunt foarte puţin vizibile.

Curtea a mai constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, sentinţa a cărei recunoaştere se solicită a rămas definitivă la data de 30.04.2024, iar persoana condamnată se află în arest din data de 21.05.2023 şi până în momentul de faţă.

S-a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 pct. 1 lit. b) şi e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, hotărârea de condamnare fiind definitivă, iar faptele care au atras condamnarea numitului A. au corespondent în legislaţia penală română, tâlhăria calificată fiind incriminată de dispoziţiile 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a mai reţinut că numitul A. este cetăţean român şi că acesta şi-a manifestat consimţământul în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea în România, astfel încât este realizată condiţia prevăzută de lege.

Potrivit certificatului menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană s-a arătat că persoana condamnată a solicitat transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului.

Pe de altă parte, din actele aflate la dosar a mai rezultat că persoana condamnată A. nu a fost urmărită şi judecată în România pentru faptele ce fac obiectul sentinţei penale din Germania, conform fişei de cazier judiciar a acesteia. De asemenea, din interogarea bazei de date ECRIS Global Persons Search, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România, pentru faptele ce fac obiectul hotărârii judecătoreşti amintite anterior.

Aşadar, instanţa de fond a constatat că, în speţă, nu este incident niciunul dintre motivele pentru care se poate refuza recunoaşterea hotărârii străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, apreciind totodată că executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu sunt depăşite limitele maxime prevăzute de legea română, iar, pedeapsa aplicată este compatibilă cu legea penală română.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., fără a expune în scris motivele invocate.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant a arătat, că în Germania condiţiile de detenţie sunt mai bune decât cele din penitenciarele din România.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată la data de 27 mai 2019, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 167 şi nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere reglementate de art. 163 din actul normativ.

Faţă de aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Nürnberg-Fürth, la data de 23.11.2023, nr. dos. x, rămasă definitivă la data de 30.04.2024, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă prev. de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în certificat şi preluată în referatul procurorului, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Germania având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele de conţinut ale infracţiunilor de tâlhărie calificată, prevăzută de dispoziţiile art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că, potrivit menţiunilor de la lit. k) din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, persoana condamnată, aflată în statul emitent, a solicitat transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului, precum şi declaraţia acestuia prin care şi-a dat consimţământul să fie transferat în România.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia ori dezincriminarea faptei).

Împrejurarea că în Germania persoana condamnată ar beneficia de condiţii de detenţie mai bune decât cele din penitenciarele din România, pe lângă faptul că nu este dovedită, nu este aptă să conducă la admiterea apelului promovat, acest aspect neregăsindu-se printre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare expres reglementate de Legea nr. 302/2004.

Sub aspectul sancţiunii aplicate, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârşirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, care corespunde ca natură şi cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare, condiţii în care nu se impune adaptarea acesteia.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare germane, dispunând transferul persoanei condamnate în România, recunoscând pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi deducând din durata acesteia perioada executată de la 21.05.2023, la zi.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2025.