Recognition and enforcement of Dutch trafficking sentence upheld; transfer to Romanian prison ordered; sentence deemed fully served by 2026.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea şi executarea pedepsei de 1620 zile închisoare aplicată condamnatului A. prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunţată de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023 pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 197 lit. a) din C. pen. olandez, care are corespondent în dispoziţiile art. 263 alin. (1) din C. pen. român (trafic de migranţi).

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. dintr-un penitenciar din Olanda într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 1620 zile închisoare sub condiţia respectării regulii specialităţii.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei în acest sens.

S-au dedus din pedeapsa de 1620 zile închisoare perioadele executate conform art. 73 din C. pen., respectiv durata arestului preventiv de la 11.05.2019-17.04.2020, de la 31.08.2022-26.01.2023, durata arestului provizoriu în vederea executării mandatului european de arestare de la 17.08.2022 -31.08.2022, precum şi perioada de detenţie în Olanda de la 26.01.2023 la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Cluj a constatat că prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 pronunţată la data de 30.06.2022 de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 1620 zile închisoare (4 ani şi 6 luni) pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de persoane, reţinându-se că la data de 11.05.2019, în timp ce se afla în Vlaardingen, împreună cu alte persoane, în calitate de şofer al camionului cu nr. x, a ajutat un număr de 34 de persoane de diferite naţionalităţi, să intre şi să tranziteze Ţările de Jos în scopul de a ajunge în Anglia, cunoscând faptul că acea intrare sau acel tranzit sau acea şedere era ilegală.

Curtea a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat numitul A. are corespondent în C. pen. român, fiind incriminată de prevederile art. 263 alin. (1) din C. pen. (trafic de migranţi), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Din certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în UE, emis de autorităţile Tărilor de Jos, a rezultat că numitul A. a executat până în prezent din pedeapsă: perioada 11.05.2019-17.04.2020 (343 zile) în stare de arest preventiv; perioada 17.08.2022-31.08.2022 (14 zile) în stare de detenţie în România în vederea predării; perioada 31.08.2022-26.01.2023 (149 zile) în stare de arest preventiv; perioada 26.01.2023- la zi în stare de detenţie, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată la data de 13.02.2026.

De asemenea, s-a constatat că persoana condamnatăl nu şi-a exprimat consimţământul de a fi transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a sentinţa penale de condamnare, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, sub acest aspect reţinând că executarea hotărârii judecătoreşti în România nu ar fi contrară principiului non bis in idem, deoarece din cazierul judiciar al condamnatului nu rezultă că ar fi fost condamnat în România pentru faptele de mai sus; persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină; persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină.

Totodată, din certificatul ataşat a rezultat că persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procesul penal în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă având cunoştinţă de proces a mandatat un avocat sau i s-a desemnat un avocat care să îl reprezinte în proces.

Împotriva acestei sentinţe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat în principal admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea solicitării de recunoaştere şi executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România. În subsidiar, a solicitat adaptarea pedepsei la legislaţia naţională.

A învederat că acesta nu locuieşte pe teritoriul României, că nu doreşte să execute restul de pedeapsă în ţară, considerând că reintegrarea sa socială se poate realiza mai uşor în străinătate.

S-au invocat prevederile art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) şi ale art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum şi art. 76 alin. (1) din C. pen., solicitându-se reducerea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de legislaţia română şi, pe cale de consecinţă, reţinerea limitei de 1 an - 3 ani şi 6 luni închisoare, întrucât instanţa din Ţările de Jos a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu prezintă gravitate excesivă, iar periculozitatea apelantului nu este una ridicată şi mai mult, instanţa străină a aplicat pedeapsa închisorii de 4 ani 5 luni şi 10 zile, reprezentând jumătatea limitei maxime din pedeapsa prevăzută de legislaţia naţională. Având în vedere raţionamentul instanţei străine, s-a solicitat aplicarea pedepsei reprezentând jumătatea limitei maxime prevăzute de C. pen. pentru această infracţiune, respectiv de 2 ani, ori pedeapsa de 2 ani şi 8 luni ce a fost executată deja în România, conform art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

S-a arătat că legislaţia străină prevede limita maximă a pedepsei de 8 ani închisoare pentru fapta reţinută, fiind mai mare decât limita maximă prevăzută de legislaţia română, respectiv 3 ani şi 6 luni, în urma reţinerii circumstanţelor atenuante.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a cetăţeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunţată de o instanţă din Ţările de Jos, stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie.

Din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Ţările de Jos rezultă că hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunţată de Tribunalul Rotterdam, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la o pedeapsă de 1620 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de de trafic de persoane, prevăzută de art. 197 lit. a) din C. pen. al Ţărilor de Jos, a rămas definitivă la data de 26.01.2023.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea prevăzută de art. 263 alin. (1) din C. pen. (trafic de migranţi).

Totodată, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte notează că durata pedepsei de 1620 de zile închisoare pe care trebuie să o execute persoana condamnată este compatibilă cu pedeapsa prevăzută de legea română în cazul infracţiunii de natura celor comise de apelant.

Astfel, se reţine că potrivit art. 263 alin. (1) din C. pen. român, săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Prin urmare, pedeapsa unică de 1620 de zile închisoare (4 ani şi 6 luni) la care a fost condamnat cetăţeanul român A. de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea corespunzătoare, nefiind, astfel, necesară adaptarea pedepsei conform art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Cu referire la solicitarea apărării de a se reţine prevederile art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) şi ale art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum şi art. 76 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că acestea reprezintă criterii de individualizare a pedepsei (art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) din C. pen.) şi circumstanţe atenuante judiciare (art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.), care au fost avute în vedere de instanţa străină la momentul individualizării judiciare a pedepsei şi nu aspecte care să impună adaptarea pedepsei, cu consecinţa ce decurge din art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată pentru instanţa de preluare a executării pedepsei.

În conformitate cu art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, adaptarea pedepsei se impune atunci când durata pedeapsei stabilită de autorităţile judiciare străine depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Or, după cum se observă, în speţă, durata pedepsei de 1620 zile de închisoare pe care persoana condamnată o are de executat se încadrează între limitele de la 2 la 7 ani închisoare, prevăzute de art. 263 alin. (1) din C. pen.

c) persoana condamnată are cetăţenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetăţean român, astfel cum rezultă din lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj Napoca.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte constată că, deşi apelantul persoană condamnată A. nu şi-a dat consimţământul pentru a fi transferat în România în vederea continuării executării pedepsei de 1620 zile închisoare, acordul persoanei condamnate nu este necesar în situaţia în care acesta este cetăţean român, cu domiciliul în România, astfel că este îndeplinită condiţia supusă analizei.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reţine că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei; apelantul, deşi nu a fost prezent la judecată în statul de condamnare, a avut cunoştinţă de proces, a mandatat un avocat sau i s-a desemnat un avocat care să îl reprezinte în proces conform menţiunilor din certificatul emis de autorităţile judiciare din Ţările de Jos; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenţie, a pedepsei de 1620 zile de închisoare, aplicată prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunţată de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.