Lethality and intent of assault with a hatchet in attempted murder classification

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 59/2024 pronunţată de Tribunalul Hunedoara la data de 14.06.2024, în dosarul nr. x/2023, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 404 alin. (1) lit. b), art. 399 alin. (1), alin. (4) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul A..

În temeiul art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) si 2 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, cu executare în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În temeiul art. 371 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu executare în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În baza art. 39 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate, stabilindu-se o pedeapsă de 5 ani la care s-a adăugat un spor de 6 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 6 luni închisoare, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pe care inculpatul o va executa în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală, durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, din data de 28.07.2023 până la zi.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-au decis următoarele:

1. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 59/2024 pronunţate de Tribunalul Hunedoara la data de 14.06.2024, în dosarul nr. x/2023.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub aspectul conţinutului pedepselor complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului.

2. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul apelant A. împotriva sentinţei penale nr. 59/2024 pronunţate de Tribunalul Hunedoara la data de 14.06.2024, în dosarul nr. x/2023.

În fapt, s-a reţinut că la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict pre-existent între acesta şi persoana vătămată B., inculpatul s-a înarmat cu o macetă şi un tub spray cu substanţă iritantă, ulterior deplasându-se pe terasa cu acces public a magazinului S.C. C. S.R.L. din loc. Sântandrei, atacând persoana vătămată B. care stătea la una dintre mese, pulverizându-i substanţa iritantă în zona feţei şi încercând în repetate rânduri să o lovească cu maceta, ţintind astfel zona superioară a corpului şi a capului, fapta anterior descrisă tulburând ordinea şi liniştea publică, fiind derulată în public, în prezenţa mai multor persoane.

III. Împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere că instanţele fondului nu au interpretat probele şi în favoarea sa şi nu au ţinut cont de principiul in dubio pro reo, încălcând regulile de procedură şi dispunând condamnarea în baza unor prezumpţii.

În susţinerea acestei critici, a arătat că actele de vătămare reţinute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise de instanţe, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.

În acest sens, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor din punct de vedere al laturii obiective, întrucât actele de punere în executare a omorului, prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite, denotă intenţia de a vătăma, şi nu aceea de a ucide.

A motivat faptul că pentru a exista tentativa la omor nu este suficient ca doar obiectul folosit să fie apt să producă moartea, ci este obligatoriu ca şi zona vizată să fie vitală, iar actele de executare trebuie să fie pasibile să producă moartea victimelor, condiţie care în prezenta cauză nu este îndeplinită.

Deşi infracţiunea de omor presupune intenţia directă, inculpatul nu a urmărit rezultatul final, respectiv moartea victimei, în cauză nefiind dovedit acest aspect.

În condiţiile în care singurele lovituri aplicate victimei au fost la nivelul membrelor superioare, nu se poate aprecia că inculpatul a avut intenţia de a ucide, aspect întărit şi de circumstanţele în care s-a produs incidentul (zonă luminată, pe timp de zi, în faţa unui bar şi în prezenţa unor martori).

Prin urmare, a conchis că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, rezultat pe care nici măcar nu l-a acceptat, ci a acţionat doar cu intenţia de a vătăma.

Un al doilea motiv al recursului în casaţie a vizat faptul că, deşi în apel au fost invocate critici vizând soluţionarea laturii civile, instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10.01.2025 sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 12.02.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost îndeplinită.

La data de 11.02.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.,. însă doar în ceea ce priveşte motivul vizând neprevederea faptei în legea penală.

IV. Prin încheierea din 12.02.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., însă doar în ceea ce priveşte motivul vizând neprevederea faptei în legea penală.

Referitor la critica vizând faptul că, deşi în apel au fost invocate critici vizând soluţionarea laturii civile, instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra acestora, Înalta Curte a reţinut că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pen., întrucât se critică, pe de o parte, legalitatea constituirii de parte civilă, iar, pe de altă parte, temeinicia hotărârii sub acest aspect.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 12.02.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

De asemenea, nu poate fi invocat acest caz de casare pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi al solicitării de achitare vizează, în esenţă, neîntrunirea elementelor laturii obiective a infracţiunii de tentativă la omor din perspectiva elementului material şi al urmării imediate, în sensul că loviturile aplicate de inculpat nu au fost apte să producă decesul victimei, nepunând în pericol viaţa persoanei vătămate, întrucât nu au fost vizate zone vitale ale corpului.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict pre-existent între acesta şi persoana vătămată B., inculpatul s-a înarmat cu o macetă şi un tub spray cu substanţă iritantă, ulterior deplasându-se pe terasa cu acces public a magazinului S.C. C. S.R.L. din loc. Sântandrei, atacând persoana vătămată B. care stătea la una dintre mese, pulverizându-i substanţa iritantă în zona feţei şi încercând în repetate rânduri să o lovească cu maceta, ţintind astfel zona superioară a corpului şi a capului, fapta anterior descrisă tulburând ordinea şi liniştea publică, fiind derulată în public, în prezenţa mai multor persoane.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) si (2) C. pen.. Prin urmare, faptele inculpatului vor fi analizate din perspectiva acestei încadrări juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.

Aşadar, potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol: Tentativa se pedepseşte.

Nu în ultimul rând, conform art. 32 alin. (1) C. pen.: Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esenţă, că infracţiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenţie a vieţii, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Referitor la tentativa la infracţiunea de omor, din perspectiva dispoziţiilor art. 32 alin. (1) C. pen., aceasta constă în punerea în executare a intenţiei de a ucide, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul, rămânând fără rezultat.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, pe fondul unui conflict preexistent, dar şi al consumului de alcool, a lovit persoana vătămată B. cu o macetă în repetate rânduri, vizând zona superioară a corpului şi a capului, după ce, în prealabil, a încercat să-i înfrângă victimei rezistenţa prin pulverizarea unor substanţe iritante în zona feţei.

În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Analizând criticile formulate şi acţiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte reţine că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor săvârşită de inculpatul A., fapta neputând constitui în circumstanţele date, o infracţiune contra integrităţii şi sănătăţii corporale.

Astfel, este adevărat că în cazurile în care se exercită violenţe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrităţii corporale a acesteia, apare ca fiind dificilă distincţia între tentativă la infracţiunea de omor şi una dintre infracţiunile contra integrităţii corporale, când acţiunea tentantă a fost realizată printr-o multitudine de acte încercate (întrerupte sau terminate), dar rămase fără obiect.

O astfel de ipoteză este invocată în speţa de faţă de recurentul-inculpat care susţine că acţiunile sale nu au fost apte să producă decesul şi nu au determinat leziuni caracteristice infracţiunii de omor, nefiind vizate zone vitale ale corpului. Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele laturii obiective a infracţiunii de omor, respectiv elementul material şi urmarea imediată.

În examinarea acestei critici, Înalta Curte porneşte de la definiţia infracţiunii de tentativă la omor şi are în vedere că, fiind o formă a infracţiunii, tentativa trebuie să realizeze toate cerinţele de esenţă ale acesteia. Pe de altă parte, constituind un tip de infracţiune care se abate de la caracteristicile obişnuite, se deosebeşte de infracţiunea consumată prin neproducerea rezultatului cerut de legiuitor în dispoziţiile art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv decesul victimei.

Deşi tentativa la omor nu obţine rezultatul cerut de norma de incriminare - decesul unei persoane, aceasta produce o urmare periculoasă pentru ordinea de drept penal, urmarea imediată constând în starea de pericol ce se creează pentru dreptul la viaţă al persoanei agresate.

Practic, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, pentru a fi reţinută această formă a infracţiunii, este necesar ca faptele inculpatului să presupună acte ce caracterizează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită (dreptul la viaţă), acte care, la momentul săvârşirii lor, erau susceptibile de a produce urmarea vizată, respectiv decesul victimei.

Pentru a verifica incidenţa acestei ipoteze şi pentru a încadra activitatea făptuitorului ca fiind tentativă la omor se impune realizarea unui examen care presupune verificarea dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită şi dacă rezultatul susceptibil de a fi produs poate fi consecinţa stării de pericol create prin acţiune.

Aşadar, în situaţia în care se exercită violenţe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrităţii corporale a acesteia, pentru a putea aprecia că acţiunea făptuitorului realizează elementele constitutive ale unei infracţiuni de omor în formă tentată este necesar a se analiza:

- dacă a fost folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea;

- dacă acţiunea (atacul) făptuitorului a vizat o zonă vitală;

- care au fost gradul de intensitate al loviturilor aplicate şi numărul acestora;

- alte împrejurări (participarea mai multor persoane la agresiune, consum de alcool, stări conflictuale etc.);

- urmările produse.

În ceea ce priveşte această ultimă împrejurare, Înalta Curte are în vedere că lipsa unor leziuni grave suferite de victimă nu are relevanţă determinantă asupra încadrării juridice a faptei, infracţiunea de tentativă la omor subzistând şi în cazul lipsei unor leziuni vizibile/grave, când făptuitorul a început executarea acţiunii circumscrise elementului material (uciderea), dar aceasta a fost întreruptă ori nu şi-a produs efectul, putându-se concluziona că activitatea infracţională a fost curmată din cauze exterioare voinţei făptuitorului. Practic, pentru existenţa infracţiunii de omor în formă tentată, nu este absolut necesar că leziunile traumatice să pună în primejdie viaţa victimei, astfel cum apărarea solicită să se constate, în acest caz acţiunile exercitate trebuind a fi susceptibile de a produce decesul victimei.

Analizând cauza dedusă judecăţii prin raportare la situaţia de fapt reţinută definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. a constat în acţiunea violentă a inculpatului, de a lovi victima B. cu o macetă de mari dimensiuni peste mâini, zonele vizate fiind capul şi partea superioară a corpului, după ce, în prealabil, a încercat să-i înfrângă victimei rezistenţa prin pulverizarea unor substanţe iritante în zona feţei.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare, loviturile aplicate de inculpat cu ajutorul unei macete de aproximativ 30 de centimetri, obiect vulnerat care are prin natura sa aptitudinea de a produce decesul unei persoane, nu au vizat membrele superioare ale victimei, ci capul şi zona superioară a corpului, chiar dacă au fost atinse şi alte părţi ale acestuia.

Astfel, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, loviturile aplicate de inculpat au fost dirijate într-o anumită direcţie, respectiv în zona capului, doar apărarea victimei, care a parat loviturile cu ajutorul membrelor superioare şi al unui scaun, făcând să nu se producă urmări mai grave sau chiar decesul.

Prin modalitatea în care inculpatul a acţionat, se poate aprecia că a prevăzut şi acceptat că prin lovirea hazardată a întregului corp al victimei putea fi atinsă şi o zonă vitală (capul sau alte organe interne), împrejurare care ar fi fost de natură să conducă la decesul victimei.

Referitor la numărul şi intensitatea loviturilor, instanţa de casaţie constată că acestea au fost exercitate în număr foarte mare cu o intensitate deosebită, victima fiind lovită pe aproximativ întreaga suprafaţă a corpului (zona capului, feţei, membrelor superioare etc.), instanţa de apel reţinând că localizarea leziunilor traumatice sugerează că acestea s-au produs în încercarea victimei de a se apăra. Deşi nu s-a reţinut în raportul de expertiză medico-legală, instanţele fondului au constatat din planşele foto realizate la faţa locului, înainte de a fi preluată de ambulanţă, că persoana vătămată prezenta lovituri nu doar la nivelul membrelor, ci şi al feţei şi al capului.

Contrar celor susţinute de apărare, leziunile prezentate de victimă nu au fost unele superficiale, intensitatea loviturilor fiind deosebit de puternică şi profundă. Dovadă în acest sens sunt multiplele plăgile tăiate suferite de victimă, ce au impus efectuarea mai multor suturi.

Nu trebuie pierdut din vedere în aprecierea distincţiei între tentativă la infracţiunea de omor şi una dintre infracţiunile contra integrităţii corporale, faptul că acţiunea idonee, materializată în acţiunile violente ale inculpatului, a fost aptă să conducă la realizarea urmării imediate, respectiv a decesului persoanei vătămate.

Prin urmare se poate conchide că, acţionând de această manieră, inculpatul a prevăzut că se poate produce urmarea imediată, respectiv decesul persoanei agresate, în condiţiile în care aceasta a fost lovită cu o macetă de dimensiuni mari, în zona capului, loviturile fiind multiple şi de o intensitate deosebit de ridicată.

În ceea ce priveşte urmarea imediată şi faptul că loviturile aplicate nu au determinat leziuni caracteristice unei infracţiuni contra vieţii, Înalta Curte apreciază că existenţa tentativei la infracţiunea de omor nu este condiţionată de punerea în primejdie a vieţii.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, care, prin decizia nr. 480/21.12.2015, a reţinut că aprecierea medico-legală în legătură cu punerea în primejdie a vieţii nu poate constitui prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale, respectiv intenţie, regiune corporală vizată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.

Având în vedere circumstanţele comiterii faptei (folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, intensitatea ridică a loviturilor şi numărul multiplu al acestora, zonele vizate de lovituri, acţiunea prealabilă a inculpatului de a încerca să înfrângă rezistenţa persoanei vătămate, urmările produse, dar şi ameninţările prealabile, concomitente, cât şi ulterioare epuizării faptei), Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului a fost aptă în sine să conducă la suprimarea vieţii victimei B.. În aceste condiţii, circumstanţele de săvârşire depăşesc sfera unor prezumţii, transformându-se în certitudini concrete, reliefate de instanţa de apel prin probele de la dosarul cauzei.

În speţă, urmarea imediată nu s-a produs datorită hazardului, acţiunii victimei de a se apăra şi intervenţiei unor factori externi (strigătele unor martori). Aşadar, decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa inculpatului, ceea ce a făcut ca infracţiunea de omor să rămână în faza tentativei, chiar dacă leziunile suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei B., aceasta având nevoie de un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Conchizând sub acest aspect, Înalta Curte constată că faţă de dinamica activităţii infracţionale şi de criteriile anterior evocate, în cauză se impune reţinerea comiterii tentativei la infracţiunea de omor, chiar dacă din raportul de expertiză medico-legală rezultă că leziunile traumatice constatate nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A., care la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict pre-existent, i-a pulverizat victimei B. substanţă iritantă în zona feţei după care a lovit-o cu maceta în repetate rânduri peste membrele superioare, vizând zona superioară a corpului şi a capului, realizează latura obiectivă a infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul-inculpat, precum şi pentru intimata-parte civilă, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 720 RON, şi apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-parte civilă B., în cuantum de 540 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.