Transfer of convicted person under reciprocal recognition: global sentence for concurrent offenses and absence of need for penalty adaptation

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 15/F din data de 21 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raională Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin decizia nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare (echivalentul a 4384 zile închisoare).

S-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate prin sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raională Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin decizia nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, Ungaria şi transferarea condamnatului A., deţinut în Penitenciarul Marianosztra, Ungaria, în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 12 ani închisoare (echivalentul a 4384 zile închisoare).

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost dedusă din pedeapsa de 12 ani închisoare pe care condamnatul A. o va executa, durata pedepsei privative de libertate deja executate de 1166 zile (calculate până la data de 09.06.2023), precum şi a pedepsei executate, începând cu data de 09.06.2023 la zi, data expirării la termen a pedepsei fiind 27.03.2032.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, la data rămânerii definitive a prezentei, hotărârea şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii vor fi comunicate autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. În baza art. 166 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, sentinţa se comunică persoanei condamnate direct sau prin intermediul autorităţii desemnate de statul emitent.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, s-a reţinut că prin referatul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în data de 17.03.2025, s-a solicitat Curţii de Apel Braşov recunoaşterea sentinţei nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raională Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin decizia nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta şi transferul condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare (4384 zile) aplicată de instanţele judecătoreşti din Ungaria.

În motivarea referatului se arată că prin adresa nr. x/10.03.2025 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în data de 11.03.2025, Ministerul de Justiţie a înaintat cererea formulată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 modificată prin Legea 236/2017, prin care s-a solicitat transferul persoanei condamnate A. (pentru a continua executarea pedepsei de pedepsei de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie prev. de art. 356 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar şi tentativă la vătămare corporală prev. de art. 164 alin. (1), alin. (6), lit. d) din C. pen. maghiar, ambele în stare de recidivă potrivit art. 459 alin. (1) pct. 31 lit. a) din C. pen. maghiar, aplicată prin sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raională Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin decizia nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, finalizarea executării totale a pedepsei urmând a fi împlinită în data de 27.03.2032.

Din cuprinsul documentelor transmise de autorităţile judiciare din Ungaria, atât în limba maghiară, cât şi în limba română (adresa nr. x/2024 a Ministerului Justiţiei-Departamentul de drept penal internaţional, prin sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raionului Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin hotărârea nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, procesul-verbal întocmit la data de 13.04.2023 privind consimţământul persoanei condamnate la transfer, dispoziţiile legale aplicabile şi certificatul din 04.09.2024 ce cuprinde informaţii privind executarea pedepsei) a rezultat că numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare în regim de detenţie şi 10 ani interdicţia de a exercita anumite drepturi (de a se afla pe teritoriul Ungariei şi de a exercita drepturi civile).

Fiind descrisă detaliat situaţia de fapt s-a arătat că încadrarea juridică dată faptelor este tentativă la tâlhărie prev. de art. 356 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar, tentativă la vătămare corporală prev. de art. 164 alin. (1), alin. (6), lit. d) din C. pen. maghiar, ambele în stare de recidivă potrivit art. 459 alin. (1) pct. 31 lit. a) din C. pen. maghiar. Cu privire la starea de recidivă a inculpatului, s-a arătat că numitul A. a condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de jaf armat, prin sentinţa Judecătoriei Dabas nr. 1. B.216/2013/10 definitivă prin decizia nr. 1Bf. 160/2014/4 a Tribunalului Zonal Budapesta. A fost liberat condiţionat la data de 22.11.2016, pedeapsa considerându-se executată la data de 11.11.2018. Prin aceeaşi sentinţă s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 5 ani. Cu toate acestea inculpatul a revenit în Ungaria în noiembrie 2018, locuind la rudele sale din zona Ocsa şi lucrând ocazional, context în care a săvârşit fapta pentru care se solicită prezenta recunoaştere.

S-a mai arătat că inculpatul A. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, de recunoaştere parţială a faptelor, apărările acestuia fiind combătute prin administrarea de probe.

În final, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de 10 ani (dreptul de a se afla pe teritoriul Ungariei şi drepturile civile) pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă la tâlhărie prev. de art. 356 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar şi tentativă la vătămare corporală prev. de art. 164 alin. (1) şi alin. (6), lit. d) din C. pen. maghiar, ambele în stare de recidivă potrivit art. 459 alin. (1) pct. 31 lit. a) din C. pen. maghiar.

În prezent, numitul A. este deţinut într-un penitenciar cu regim închis şi semideschis din Marianosztra, Ungaria, iar condamnarea, potrivit legii statului emitent, va fi executată integral la 27.03.2032.

Conform certificatului transmis de autorităţile judiciare din Ungaria, persoana condamnată a executat 1166 zile până la data de 09.06.2023, dată calculată a începerii pedepsei fiind 28.03.2020, iar pedeapsa de 4384 zile (12 ani) va fi considerată executată la data de 27.03.2032.

Autorităţile judiciare din Ungaria au mai menţionat că, potrivit dreptului intern al statului emitent, persoana condamnată poate fi liberată condiţionat după executarea a trei pătrimi(3/4) din pedeapsa aplicată.

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 13.04.2023 cu ocazia audierii, persoana condamnată A. a solicitat şi a fost de acord să fie transferată în România în vederea executării restului de pedeapsă.

Din verificările efectuate (accesarea sistemului "ECRIS Global Persons Search") a rezultat că persoana condamnată A. nu este cercetată penal în România pentru aceeaşi infracţiune pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină.

S-a constatat că în cauză nu sunt incidente niciunul dintre cazurile prev. la art. 142 alin. (2) din Legea 302/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 236/2017.

În final, s-a menţionat că numitul A. este cetăţean român, are domiciliul pe teritoriul statului român şi şi-a exprimat consimţământul de a fi transferat în vederea executării pedepsei în România.

Referatul procurorului este însoţit de sesizarea Ministerului Justiţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prin care se arată că persoana condamnată A. este cetăţean român şi este de acord să fie transferată în România.

Au fost ataşate certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, traducerea sentinţei penale 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raionului Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin hotărârea nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, acordul condamnatului A. şi copia de pe cazierul judiciar al inculpatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

În evaluarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 140 şi urm. din Legea nr. 302/2004, Curtea a subliniat că din cuprinsul Certificatului completat de autorităţile statului emitent dar şi din cuprinsul hotărârii judecătoreşti de condamnare rezultă că numitul A. a fost condamnat pentru o singură infracţiune, în raport de care s-a stabilit o pedeapsă unică de 10 ani închisoare, majorată cu 2 ani urmare a reţinerii stărilor şi circumstanţelor cauzei, fiind astfel stabilită o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare. Aşadar, în cauză, deşi sunt enumerate denumirile a două infracţiuni - tentativă la tâlhărie calificată şi tentativă la vătămare corporală gravă, în fapt ele nu constituie infracţiuni distincte, ci relevă cele două texte de lege incidente în prezenta situaţie de fapt. Astfel, în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că, în cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru fiecare infracţiune în parte.

În acest context, Curtea a reţinut că numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare (echivalentul a 4384 zile închisoare), pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie calificată şi tentativă la vătămare corporală gravă, prin sentinţa penală nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raionului Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin hotărârea nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta.

Din datele comunicate de autorităţile străine, a rezultat că numitul A. execută pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis şi semideschis din Marianosztra, Ungaria, iar din datele menţionate în certificatul emis de către autorităţile maghiare, la data de 09.06.2023, persoana condamnată A. executase 1166 zile, iar pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, va fi executată complet la data de 14.02.2024, fiind menţionat că, potrivit legislaţiei maghiare, persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen sau condiţionat, după executarea a două treimi din pedeapsă.

Faptele pentru care s-a dispus condamnarea prin hotărârea străină sunt, potrivit certificatului menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, sunt în esenţă următoarele:

"în seara zilei de 27.03.2020, în jurul orelor 23:00, fiind în stare de ebrietate, inculpatul A. s-a deplasat la imobilul din localitatea Ocsa, str. x, aparţinând persoanei vătămate B., cu scopul de a obţine bani ori alte valori. (...)Ulterior, inculpatul a intrat în garajul imobilului, prin uşa neasigurată şi de aici în bucătăria de vară. A aprins lumina în această cameră, iar de pe un raft de lângă uşă, a luat un cuţit cu mâner de lemn, cu lama de lungime de 22 cm, pe care persoana vătămată îl folosea la tăierea porcilor. Inculpatul s-a deplasat apoi la uşa de la intrarea în clădirea principală a imobilului şi, întrucât aceasta era încuiată, (...) a spart geamul uşii de acces în locuinţă folosind parul luat din grădina de flori, iar prin deschizătura creată, a deschis uşa cu cheia care se afla pe interior.

În acest timp, persoana vătămată B. dormea într-o cameră de la capătul holului, iar fiica sa, persoana vătămată C. vorbea la telefon în camera sa. La orele 23:17, persoana vătămată C. a ieşit din camera sa auzind zgomote persistente, întâlnindu-se cu inculpatul. Acesta din urmă, fără să spună ceva, a ridicat cuţitul cu lama de 22 cm în mâna dreaptă deasupra capului şi, cu o mişcare lentă a lovit, o singură dată, cu forţă uşoară, în direcţia feţei persoanei vătămate. Persoana vătămată a ridicat mâna stângă în faţa feţei pentru a se apăra, fiind evitată înjunghierea, însă lovitura a atins degetele mânii stângi. Imediat, inculpatul A. a împins-o pe persoana vătămată, iar aceasta, speriată, a făcut un pas înapoi, împiedicându-se de un cablu şi căzând cu spatele de un dulap. Imediat inculpatul s-a apropiat şi a încercat să o înjunghie în zona ochiului stâng aplicând mai multe lovituri în această direcţie, însă au fost blocate de persoana vătămată C., care a prins lama cuţitului cu ambele mâni. Cu toate acestea loviturile au provocat leziuni în partea stângă a nasului persoanei vătămate şi pe ambele palme. Persoana vătămată l-a împins cu putere pe inculpat şi a început să strige, fapt care l-a determinat pe acesta să fugă de la faţa locului, fără a mai sustrage bunuri."

În contextul faptic anterior menţionat Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi art. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute au corespondent în legislaţia română şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen. român (limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia penală din România fiind de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi).

Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 141 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină.

În continuare, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 141 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română (…) Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Curtea a apreciat că în cauză nu se impune adaptarea pedepsei câtă vreme prin noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege se înţelege potrivit art. 187 C. pen. "pedeapsă prevăzută de lege care incriminează faptă în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei."

Aşadar, pedeapsa de 12 ani stabilită de autorităţile maghiare este egală cu maximul special prevăzut de legea română pentru infracţiunea săvârşită de persoana condamnată, pedeapsă respectând cerinţele de legalitate, nefiind necesară adaptarea ei.

În continuare, Curtea a reţinut că persoana condamnată A. are cetăţenie română, iar potrivit certificatului emis de autorităţile maghiare, condamnatul A. a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea de condamnare şi acesta a fost de acord cu comunicarea sentinţei şi a certificatelor necesare obţinerii executării.

La dosar este depus şi procesul-verbal încheiat de judecătorul de executare a pedepselor, prin care se arată că la data de 13.04.2023, condamnatul A. a solicitat să fie transferat în ţara sa, în România, pentru a executa partea rămasă din pedeapsă.

Instanţa a constatat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004, din certificatul emis de instanţa străină rezultând că acesta a fost prezent la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea de condamnare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.04.2025, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 04.06.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului apelantului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind detaliate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.

În esenţă, prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat soluţia primei instanţe, sub aspectul nelegalităţii, privind contradicţia dintre dispozitivul hotărârii atacate şi considerente, întrucât instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raionului Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin hotărârea nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare (echivalentul a 4384 zile închisoare), însă în considerente a fost recunoscută doar infracţiunea de tentativă la tâlhărie, în condiţiile în care prin sentinţa mai sus menţionată numitul A. a fost condamnat în concurs pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie prev. de art. 356 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar şi tentativă la vătămare corporală prev. de art. 164 alin. (1), alin. (6), lit. d) din C. pen. maghiar, ambele în stare de recidivă potrivit art. 459 alin. (1) pct. 31 lit. a) din C. pen. maghiar.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - republicată, reglementează, în art. 164 şi urm., procedura transferării persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.

Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din aceeaşi lege şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine transmise de statul emitent.

Conform art. 162 din Legea nr. 302/2004 prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român. Potrivit dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, care reglementează condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

În conformitate cu dispoziţiile art. 163 din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Totodată alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

În cauză se constată că prima instanţă a analizat judicios actele dosarului şi a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare maghiare, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză.

Astfel, similar primei instanţe, Înalta Curte constată că prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză, respectiv sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raională Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin decizia nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare (echivalentul a 4384 zile închisoare) pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie calificată şi tentativă la vătămare corporală gravă, (având corespondent în legislaţia românească şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen. român (limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia penală din România fiind de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi).

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a reţinut în mod legal întrunirea tuturor condiţiilor pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile din Ungaria, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii, existenţa dublei incriminări (infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen. român), statutul condamnatului de cetăţean român, precum şi neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, din certificatul emis de instanţa străină rezultând că acesta a fost prezent la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea de condamnare.

Totodată, în cauză, se reţine că persoana condamnată A. şi-a dat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, pentru a executa partea rămasă din pedeapsă aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de judecătorul de executare a pedepselor.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 302/2004 necesare pentru a se dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei în România dispusă prin sentinţa nr. 15. B.20/2021/50 a Judecătoriei Raionului Dabas, definitivă la data de 23.11.2022 prin hotărârea nr. 2Bf. 347/2022/27 a Tribunalului Districtual Budapesta, avându-se în vedere că, persoana condamnată şi-a dat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, iar apelantul A. este cetăţean român, cu domiciliul în România.

În aceste condiţii, se constată îndeplinită în cauză şi condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, similar primei instanţe, se reţine că în cauză nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaştere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c)-f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, în cauză nu se impune adaptarea pedepsei având în vedere că a fost stabilită o pedeapsă globală de 12 ani pentru un concurs de infracţiuni astfel cum s-a precizat mai sus.

Aplicarea unei singure pedepse pentru toate faptele pentru care persoana condamnată a fost găsită vinovată prin hotărârea de condamnare, astfel cum a procedat autoritatea străină, nu atrage adaptarea pedepsei potrivit art. 166 din Legea nr. 302/2004, republicată, în condiţiile în care pedeapsa aplicată şi ce urmează a se executa în ţară are aceeaşi natură şi nu depăşeşte maximul general prevăzut de legislaţia naţională.

Prin urmare, pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. de autorităţile judiciare maghiare, în cuantum de 12 ani, nu depăşeşte maximul prevăzut de legea naţională.

În ceea ce priveşte critica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov privind existenţa neconcordanţei între considerente şi dispozitivul hotărârii, motivat de faptul că s-a recunoscut doar infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, în condiţiile în care prin sentinţa sus arătată (numitul A. a fost condamnat în concurs pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie prev. de art. 356 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar şi tentativă la vătămare corporală prev. de art. 164 alin. (1), alin. (6), lit. d) din C. pen. maghiar, ambele în stare de recidivă potrivit art. 459 alin. (1) pct. 31 lit. a) din C. pen. maghiar) nu poate fi primită.

În cauză s-a reţinut, în mod întemeiat că, deşi sunt enumerate denumirile a două infracţiuni - tentativă la tâlhărie calificată şi tentativă la vătămare corporală gravă, în fapt ele nu constituie infracţiuni distincte, ci relevă cele două texte de lege incidente în prezenta situaţia de fapt. Astfel, în acord cu instanţa de fond în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că, în cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru fiecare infracţiune în parte.

Înalta Curte notează că în această situaţie pentru întregul comportament infracţional al persoanei în cauză, autorităţile judiciare ungare au aplicat o singură pedeapsă globală, deşi în cauză au fost reţinute mai multe infracţiuni, aspect care nu prezintă relevanţă în aprecierea îndeplinirii condiţiilor privind recunoaşterea hotărârii de condamnare, aceasta, deoarece, pe de o parte analiza acestor aspecte nu intră în competenţa funcţională a instanţei de executare, aceasta fiind învestită doar cu verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004. Pe de altă parte, modalitatea de incriminare şi sancţionare a faptelor penale ţine de politica penală a fiecărui stat, neformând obiectul verificării în procedura recunoaşterii reglementată prin Legea nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 15/F din data de 21 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată, în cuantum de 1.217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 15/F din data de 21 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată, în cuantum de 1.217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.