Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6154/2004 AI generated

Challenging criminal non-initiation resolution without exhausting superior prosecutor review under Art. 278 CPC

Case Number Decizia nr. 6154/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of his complaint and ordering him to pay 800,000 lei in judicial expenses to the State. The dispute involved a civil litigant who filed a direct complaint with the Court of Appeal against a prosecutor's resolution of non-initiation of criminal proceedings for abuse in office, challenging the conduct of a judge in a prior civil trial; the appellate court had previously rejected the complaint because the appellant failed to first pursue the mandatory administrative review by the hierarchically superior prosecutor. The Supreme Court affirmed that under Articles 278 and 278¹ of the Code of Criminal Procedure, a complaint against a resolution of non-initiation of criminal proceedings is only admissible before a court after the interested party has exhausted the remedy of appealing to the superior prosecutor within the statutory 20-day deadline; consequently, the appellant's subsequent filing was deemed an invalid memorandum rather than a legal complaint, rendering the lower court's rejection lawful and well-founded.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 278 alin. (3) C. proc. pen; Challenging criminal non-initiation resolution without exhausting superior prosecutor review under Art. 278 CPC: Astfel, în dosarul nr. 2593/P/2003, prin rezoluția din 21 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus în baza art. 228 alin. (4), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Keywords

AI generated
filing of criminal complaint conduct of proceedings non-administrative dispute cassation review inaction of public prosecutor procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
2593/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a pus în vedere petiționarului să facă dovada că împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângeri potrivit art. 2781 C. proc. pen.
art. 278 C. proc. pen
2593/P/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a comunicat că nu a fost înregistrată nici o plângere formulată conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., de către petiționarul D.O.
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
(4), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.
art. 246 C. pen
pen., neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 278 alin. (3) C. proc. pen
În reglementarea art. 278 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 aprilie 2004, petiționarul D.O. s-a adresat Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu o plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 2593/P/2003 în ce privește pe judecătorul N.I. de la Judecătoria Giurgiu, pe motiv că acesta a pronunțat sentința civilă nr. 5352 din 2 noiembrie 2001 prin săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu.

Se invocă în plângere, faptul că hotărârea respectivă se întemeiază pe probe false, iar judecătorul a admis cereri care au favorizat partea adversă.

La plângerea respectivă, petiționarul a atașat răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 23 ianuarie 2004 prin care i se comunica că plângerea formulată împotriva judecătorului a fost soluționată cu neînceperea urmăririi penale.

În cursul soluționării, la cauza respectivă a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 2593/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a pus în vedere petiționarului să facă dovada că împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângeri potrivit art. 2781 C. proc. pen.

La termenul de judecată din 25 iunie 2004, petiționarul a depus la dosar comunicarea datată 22 iunie 2004 privind răspunsurile la memoriile adresate și din care rezultă că plângerea împotriva soluției pronunțate în dosarul nr. 2593/P/2003 a fost înaintată, împreună cu dosarul, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.

La termenul de judecată din ziua de 20 iulie 2004, ca urmare a solicitării de a se comunica stadiul soluționării plângerii împotriva soluției din dosarul nr. 2593/P/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a comunicat că nu a fost înregistrată nici o plângere formulată conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., de către petiționarul D.O. împotriva soluției respective.

Pe baza acestor probe, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins plângerea petiționarului D.O.

Împotriva acestei soluții, petiționarul a declarat recurs.

În motivele de recurs depuse în scris la dosar, el a susținut că sentința nu este legală și temeinică, nefiind mulțumit de modul în care judecătorul N.I. a soluționat cauza sa civilă, pronunțând astfel o soluție greșită.

Sub acest aspect a menționat că judecătorul a soluționat cauza fără să verifice împuternicirile avocațiale și actele depuse la dosar, iar avocații i-au susținut cauza în mod abuziv fără consimțământul său.

Recursul nu este întemeiat.

Analizând hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, se constată că este legală și temeinică.

Astfel, în dosarul nr. 2593/P/2003, prin rezoluția din 21 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus în baza art. 228 alin. (4), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Rezoluția respectivă a fost comunicată petiționarului la data de 23 ianuarie 2004 și acesta fără să se adreseze procurorului ierarhic superior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la 8 aprilie 2004 a sesizat instanța Curții de Apel București cu plângere împotriva soluției menționate. Așa cum a procedat, petiționarul a încălcat dispozițiile art. 278 C. proc. pen., care prevăd că plângerea împotriva măsurilor și a actelor efectuate de procuror, se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În reglementarea art. 278 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, orice persoană interesată se poate adresa în termen de 20 de zile de la data înștiințării cu plângere împotriva soluției de respingere dispusă la urmărirea penală, la instanța competentă.

În cauza de față, așa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul s-a adresat cu un memoriu împotriva aceleiași rezoluții din dosarul nr. 2593/P/2003 și P.N.A. ce a fost trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a comunicat că nu o poate soluționa deoarece dosarul de urmărire penală a fost înaintat instanței.

Ca atare, demersul întreprins de petiționar nu reprezintă o plângere penală împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, ci un memoriu în care relata unele nemulțumiri ale sale, astfel încât nu se poate susține că el a respectat prevederile art. 278 și art. 2781 C. proc. pen.

În consecință, recursul urmează să fie respins, ca nefondat, deoarece sentința Curții de Apel București, secția a II-a penală, este legală și temeinică.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petiționarul D.O. împotriva sentinței penale nr. 83 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul N.I., ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2004.