Suspension of prescription period due to administrative conflicts during corporate insolvency

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 18.10.2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea sumei de 390.539 RON, cu titlu de plată nedatorată, la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra debitului principal, începând cu 16.05.2018 şi până la achitarea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 713/03.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.774,50 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta, prin lichidator judiciar C.. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1350/02.10.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 1.183,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, recurenta a susţinut că a fost împiedicată să formuleze o acţiune privind plata nedatorată, având în vedere refuzul administratorului judiciar de a face demersuri în acest sens; de altfel, a arătat că administratorul special a sesizat judecătorul sindic cu o astfel de cerere, însă aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată - dosar nr. x/2012.

Recurenta a mai susţinut că a putut formula acţiunea privind restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtei la data pronunţării sentinţei civile nr. 720/10.11.2020, prin care judecătorul sindic a dispus reinserţia societăţii în activitatea economică. În aceste condiţii, consideră că data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvenţă - 06.01.2021 - reprezintă momentul de la care se calculează termenul de prescripţie.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici, recurenta a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul judiciar este singura persoană care formulează acţiuni în pretenţii în numele debitorului şi urmăreşte încasarea creanţelor.

Recurenta a evidenţiat existenţa unor divergenţe între administratorul judiciar şi administratorul special cu privire la suma de 390.539 RON, subliniind că instanţa de apel greşit a reţinut că "societatea, prin administrator special, nu şi-a exercitat dreptul de a-l contesta în faţa judecătorului sindic". Aceasta deoarece, prin contestaţia ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a adus la cunoştinţa judecătorului sindic, prin administratorul special, măsurile administratorului judiciar referitoare la refuzul de actualizare a dreptului de creanţă a pârâtei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 390.534 RON; de altfel, a solicitat sesizarea din oficiu a instanţei privind înlocuirea administratorului judiciar. Însă, prin sentinţa nr. 150/CC/09.07.2019 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin decizia nr. 1476/R-COM/06.11.2019 a Curţii de Apel Piteşti, contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată, iar cererea de înlocuire ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

În opinia recurentei, un astfel de impediment constituie un motiv de repunere în termenul de prescripţie, începând cu data reinserţiei societăţii în activitatea economică, respectiv 06.01.2021 - data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvenţă.

Totodată, recurenta a mai afirmat că, chiar şi în ipoteza în care s-ar lua ca punct de referinţă data pronunţării sentinţei nr. 720/10.11.2020 - avută în vedere de instanţa de apel - raportat la faptul că hotărârea judecătorului sindic este executorie de la pronunţare, acţiunea introdusă la 18.10.2023 este anterioară împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani.

Evidenţiind că instanţa de apel greşit a reţinut că în mod ipotetic ar putea fi în situaţia unui motiv de repunere în termen, recurenta a precizat că nu a solicitat repunerea în termen, întrucât, la momentul introducerii acţiunii, termenul de prescripţie calculat de la data reinserţiei şi a redobândirii organelor statutare nu era împlinit.

Conchizând, a susţinut că în perioada cuprinsă între data de 18.09.2019 - data pronunţării deciziei nr. 2360/R-COM, prin care s-a constatat achitarea în plus a sumei de 390.539 RON către B. - şi data de 10.11.2020 - când a fost pronunţată sentinţa nr. 720 privind reinserţia societăţii în activitatea economică - faţă de dispoziţiile art. 2.532 pct. 4 C. civ., nu a curs termenul de prescripţie, societatea fiind lipsită de capacitate de exerciţiu cât timp nu avea un reprezentant legal care să îi apere interesele.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 31.01.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţiile netimbrării recursului şi a lipsei calităţii de reprezentant a recurentei motivând că societatea se află în faliment; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ulterior, în şedinţa publică când au avut loc dezbaterile, intimata a invocat şi excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenta a formulat critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate.

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a reţinut că nu poate fi pusă în discuţie excepţia netimbrării recursului, întrucât recurenta nu datorează taxă de timbru, aceasta fiind în procedura de insolvenţă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei, Înalta Curte a luat act de declaraţia intimatei conform căreia aceasta nu o mai susţine, motiv pentru care nu se mai impune o analiză.

Deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât din conţinutul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată, în urma sintetizării circumstanţelor litigiului, că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în restituire întemeiată pe plata nedatorată a sumei de 390.539 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal, începând cu 16.05.2018 şi până la achitarea efectivă a sumei.

Prima instanţă a respins acţiunea ca fiind prescrisă. Sentinţa astfel pronunţată a fost păstrată în apel, prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată.

O primă critică vizează momentul de la care curge termenul de prescripţie, care în viziunea recurentei ar urma să curgă de la momentul reinserţiei societăţii în activitatea economică, respectiv 06.01.2021 - data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvenţă; argumentaţia recurentei se bazează pe existenţa unui impediment în valorificarea dreptului său, având în vedere refuzul administratorului judiciar şi divergenţele apărute între acesta şi administratorul special, precum şi respingerea demersului său împotriva administratorului judiciar în baza unor excepţii procesuale; în acest context, se prevalează de dispoziţiile art. 2.532 pct. 4 C. civ. şi susţine că pe perioada insolvenţei persoana juridică are o capacitate de exerciţiu restrânsă.

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta nu prezintă critici referitoare la caracterul prescriptibil al acţiunii privind plata nedatorată şi nici critici care să reflecte modul de aplicare a art. 2.528 C. civ.

Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmăreşte să obţină deplasarea în timp a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru acţiunea privind plata nedatorată, invocând ca justificare o pretinsă incapacitate juridică temporară pe durata procedurii insolvenţei în baza Legii nr. 85/2006, determinată de existenţa unei capacităţi de exerciţiu restrânse.

Potrivit art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ., prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară.

Înalta Curte notează că recurenta porneşte de la o premisă eronată, întrucât societatea în insolvenţă are capacitate de exerciţiu, astfel că pe durata procedurii persoana juridică rămâne subiect de drepturi şi obligaţii şi poate sta în judecată fie prin administratorul judiciar, fie administratorul special, după caz, în raport cu art. 209 C. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Argumentele recurentei se bazează pe un impediment de ordin factual, constând în divergenţele dintre administratorul judiciar şi cel special, şi anume refuzul primului de a promova o cerere de restituire a unei sume plătite excedentar, respectiv respingerea unei cereri în acest sens ori de schimbare a administratorului judiciar pe fondul admiterii unor excepţii procesuale.

Însă, aceste aspecte nu reprezintă o cauză legală de suspendare a cursului prescripţiei şi de repunere în termen, având în vedere că divergenţele dintre cei doi administratori nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului, ci eventual o dificultate de ordin intern şi care nu poate fi echivalată cu imposibilitatea obiectivă de valorificare a dreptului de a acţiona în instanţă în termenul legal.

Aşadar, întrucât recurenta nu se află în ipoteza limitativă reglementată de art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ., iar interpretarea extensivă care o propune şi în recurs contravine caracterului special al normei, Înalta Curte notează că termenul de prescripţie a început să curgă de la momentul la care recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată, conform art. 2.528 C. civ.

În cauză, statuându-se că acest moment este cel reprezentat de 18.09.2019 - data pronunţării deciziei nr. 2360/R-COM de către Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat că reclamanta a achitat pârâtei o sumă excedentară faţă de creanţa aprobată prin planul de reorganizare, şi anume 390.539 RON, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 2.528 alin. (1) C. civ.

Astfel, având în vedere considerentele expuse, sunt nefondate criticile recurentei privind stabilirea unui alt moment de la care să curgă termenul de prescripţie, respectiv data reinserţiei societăţii în activitatea economică, întrucât nici data reinserţiei societăţii în activitatea economică - 06.01.2021, data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvenţă -, nici data de 10.11.2020 - data pronunţării sentinţei nr. 720, prin care judecătorul sindic a dispus reinserţia şi descărcarea administratorului judiciar - nu pot constitui repere legale pentru modificarea momentului de început al cursului prescripţiei.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul şi, întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei la plata sumei de 1.184,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 451, art. 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 1350/02.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.184,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2025.