Annulment of arbitral award: statute of limitations reasoning and denial of expert evidence as violation of right to defense

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A.. a solicitat Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.180.789,29 RON (4.961.118,33 RON sumă estimată provizoriu, respectiv, 7.180.789,29 RON conform precizării câtimii pretenţiilor din data de 26.05.2023) reprezentând beneficiul nerealizat (profitul pe care reclamanta nu l-a putut obţine în calitate de asociat al societăţii C. S.R.L.) din cauza conduitei pârâtului şi la plata dobânzii legale penalizatoare de 9,25 %, calculată de la data pronunţării hotărârii arbitrale şi până la data achitării integrale a debitului, precum şi a tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea litigiului.

Prin încheierea din data de 03.04.2023, tribunalul arbitral a respins solicitarea reclamantei de administrare a probei cu expertiză tehnică contabilă, ca nefiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Prin hotărârea arbitrală nr. 84 din data de 01.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, în privinţa penalităţilor fundamentate pe obligaţia de a nu efectua niciun fel de activităţi care ar putea avea ca rezultat fie încetarea relaţiilor economice şi contractuale cu clienţii actuali sau potenţiali ai societăţii, fie angajarea de către terţe persoane a salariaţilor şi a oricăror alţi colaboratori ai societăţii şi, pe cale de consecinţă, a respins în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu B., ca fiind prescrisă. De asemenea, tribunalul arbitral a respins în rest cererea arbitrală introdusă de reclamanta A.. în contradictoriu cu B., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată şi a luat act că pârâtul şi-a rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale şi a încheierii din data de 03.04.2023 a formulat acţiune în anulare reclamanta A..

Prin sentinţa civilă nr. 42F din 09.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea încheierii din data de 03.04.2023, invocată de către pârât, ca neîntemeiată. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare invocată din oficiu. A fost respinsă acţiunea în anularea încheierii din data de 03.04.2023 şi a sentinţei arbitrale nr. 84 din data de 01.11.2023, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, A.. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că instanţa de fond a înlăturat motivul de anulare invocat de către aceasta referitor la lipsa motivării hotărârii arbitrale şi întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fără a argumenta în mod concret, respingând cererea ca inadmisibilă.

Potrivit recurentei, instanţa de fond nu a argumentat de ce consideră că înlăturarea principalului motiv invocat cu privire la întreruperea prescripţiei nu constituie veritabile critici aduse hotărârii arbitrale. Potrivit recurentei, dacă ar fi fost avut în vedere motivul referitor la întreruperea cursului prescripţiei de către tribunalul arbitral şi curtea de apel, soluţia ar fi fost de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Mai arată recurenta că aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul omisiunii instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii raportat la motivul întemeiat pe prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probei cu expertiză contabilă.

Potrivit recurentei, motivarea curţii de apel încalcă prevederile art. 9 alin. (3) C. civ., referitoare la interpretarea legii de către instanţa de judecată, faţă de cele susţinute prin cererea în anulare, respectiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţia României, prin respingerea probei cu expertiză contabilă . În continuare, recurenta face trimitere la considerentele sentinţei arbitrale şi arată că respingerea probei cu expertiză îi încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Totodată, recurenta arată că toată motivarea curţii de apel referitoare la criticile aduse de aceasta cu privire la proba cu expertiza contabilă sunt străine de natura cauzei.

Printr-o altă critică, recurenta susţine că au fost încălcate de către curtea de apel norme de drept material, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (3) C. civ., coroborate cu prevederile art. 2506 alin. (4) şi urm. din C. civ., referitoare la prescripţie. În acest sens, recurenta arată că respingând ca inadmisibil motivul invocat cu privire la nemotivarea tribunalului arbitral referitoare la omisiunea de a analiza argumentul acesteia privind prescripţia, curtea de apel a aplicat greşit în cauza dedusă judecăţii chiar prevederile de drept material ale art. 2506 C. civ.

Mai arată recurenta că au fost încălcate de către curtea de apel şi prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 12 februarie 2025, instanţa supremă a respins excepţia nulităţii, cu motivarea reţinută în practicaua prezentei decizii.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare şi deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situaţia de fapt, probele administrate şi aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare.

Înalta Curte reţine că autoarea căii de atac susţine că prin sentinţa recurată nu s-a argumentat în mod concret de ce au fost înlăturate criticile privind întreruperea prescripţiei. Totodată, recurenta critică omisiunea motivării de către curtea de apel în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii, raportat la motivul întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., susţinând că prin respingerea probei cu expertiză contabilă i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentinţa curţii de apel referitor la soluţia dată cu privire la motivele de anulare întemeiate de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care care au format convingerea instanţei la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În cauză, instanţa supremă constată că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desfiinţată dacă nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri.

Or, din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a arătat la fila x că tribunalul arbitral a avut în vedere toate argumentele principale ale reclamantei legate de cursul prescripţiei extinctive, precum caracterul pretins continuu al faptei şi obţinerea situaţiilor financiare ale societăţii în cursul anului 2020.

Contrar susţinerilor recurentei, din considerentele sentinţei rezultă raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că acest text de lege vizează aspecte formale ale hotărârii arbitrale, respectiv absenţa motivării, iar nu la pretinsele insuficienţe sau lacune ale acesteia din perspectiva inexistenţei unui răspuns exhaustiv la toate susţinerile părţilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a argumentat în mod clar şi concis că tribunalul arbitral nu s-a mai raportat la pretinsa întrerupere a cursului termenului de prescripţie prin recunoaşterea dreptului pe parcursul litigiului arbitral şi la renunţarea la prescripţie, deoarece sunt chestiuni prezentate prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor şi care nu mai puteau fi analizate, aspect care nu poate echivala cu nemotivarea soluţiei asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Nici criticile privind omisiunea motivării de către curtea de apel în ceea ce priveşte critica privind respingerea probei cu expertiză contabilă, încadrată la motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nu pot fi primite.

Din considerentele sentinţei recurate reiese că s-a reţinut în mod judicios de către curtea de apel că aspectele criticate cu privire la respingerea probei cu expertiză nu vizează posibilitatea de a propune probe şi de a dezbate utilitatea lor, ci reprezintă nemulţumiri ale recurentei legate de soluţia instanţei arbitrale asupra utilităţii probei, ce nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Referitor la susţinerile recurentei prin care arată că tribunalul arbitral, respingând proba cu expertiză, i-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, cu trimitere la prevederile art. 9 C. civ., art. 21 şi art. 24 din Constituţie, instanţa supremă constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate, în realitate acestea vizează nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată de instanţa arbitrală sub acest aspect.

De asemenea, instanţa supremă constată că susţinerile recurentei, potrivit cărora motivele curţii de apel referitoare la respingerea probei cu expertiza contabilă sunt străine de natura cauzei, nu pot fi analizate din perspectiva vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât autoarea căii de atac nu argumentează în concret de ce respectivele considerente sunt străine de natura cauzei, criticile fiind invocate formal.

Totodată, referirile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) C. civ., coroborat cu prevederile art. 2506 alin. (4) şi urm. din C. civ., privind prescripţia, nu justifică incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din punctul de vedere al nerespectării normei de drept material, întrucât aduc în discuţie aspecte care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susţinerile din acţiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în faţa curţii de apel şi nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi că recursul declarat de A.. este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva sentinţei civile nr. 42 F din 9 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.