Res judicata effect of summary payment order refusals and validity of contractual late-payment penalties

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 344.463,48 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de 1% din valoarea obligaţiei, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părţi, aferente facturilor fiscale emise pentru efectuarea serviciilor de mentenanţă terenuri fotbal, scadente şi achitate prin poprirea conturilor pârâtei în data de 21 decembrie 2021, după cum urmează:

- nr. x/01.05.2020, rest de plată 53,13 RON, penalitate 315,59 RON;

- nr. x/30.05.2020, rest de plată 4.212 RON, penalitate 23.797,80 RON;

- nr. x/23.06.2020, rest de plată 2.201 RON, penalitate 11.907,41 RON;

- nr. x/30.07.2020, rest de plată 6.087 RON, penalitate 30.678,48 RON;

- nr. x/28.08.2020, rest de plată 5.000 RON, penalitate 23.750,00 RON;

- nr. x/02.10.2020, rest de plată 5.458,10 RON, penalitate 24.015,64 RON;

- nr. x/30.10.2020, în cuantum de 15.743,70 RON, penalitate 64.864,04 RON;

- nr. x/30.11.2020, în cuantum de 13.685 RON, penalitate 52.139,85 RON;

- nr. x/14.01.2021, în cuantum de 6.015,45 RON, penalitate 20.211,91 RON;

- nr. x/22.02.2021, în cuantum de 9.520 RON, penalitate 28.274,40 RON;

- nr. x/15.03.2021, în cuantum de 11.751,25 Iei, penalitate 21.387,28 RON;

- nr. x/16.04.2021, în cuantum de 12.197.50 Iei, penalitate 22.199,45 RON;

- nr. x/16.05.2021, în cuantum de 11.495,40 RON, penalitate 20.921,63 RON;

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, în principal, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în conformitate cu art. 432 din C. proc. civ., cu privire la suma de 279.955,12 RON, iar cu privire la suma de 64.508,36 RON, ca neîntemeiată. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, ca urmare a constatării, pe cale incidentală, a nulităţii art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020.

Reclamanta a depus cerere de completare şi modificare a acţiunii introductive, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 396.728,28 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de 1% din valoarea obligaţiei, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părţi, aferente facturilor fiscale emise pentru efectuarea serviciilor de mentenanţă terenuri fotbal, scadente şi achitate prin poprirea conturilor pârâtei în data de 21 decembrie 2021, precum şi în data de 19 aprilie 2022.

Prin întâmpinarea la cererea de completare şi modificare a acţiunii promovate de reclamanta A. S.R.L., pârâta B. S.A. a solicitat respingerea acesteia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1094/2023 din 3 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 396.728,28 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de 1% din valoarea obligaţiei, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părţi; totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.050 RON.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1094/2023 din 3 mai 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă; apelanta-pârâtă B. S.A. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 11 ianuarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând desfiinţarea deciziei recurate şi respingerea în tot a acţiunii introductive, în principal, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în conformitate cu art. 432 din C. proc. civ., cu privire la suma de 332.219,92 RON, iar cu privire la suma de 64.508,36 RON, ca neîntemeiată. În subsidiar, recurenta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, ca urmare a constatării pe cale incidentală a nulităţii art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Autoarea căii de atac a arătat că potrivit susţinerilor reclamantei şi calculului de penalităţi anexat, suma de 279.955,12 RON reprezintă penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale nr. x/01.05.2020, nr. y/30.05.2020, nr. z/23.06.2020, nr. w/30.07.2020, nr. t/28.08.2020, nr. s/02.10.2020, nr. q/30.10.2020, nr. r/30.11.2020, nr. 171/14.01.2021, nr. 175/22.02.2021, nr. 217/15.06.2021 şi nr. 226/11.08.2021.

Cu privire la penalităţile de întârziere aferente acestor facturi, instanţa s-a pronunţat deja prin hotărâre definitivă, în sensul respingerii pretenţiilor, prin hotărârile date în cauza nr. x/2021, cauza nr. x/2021 şi cauza nr. x/2021), întrucât pârâta nu le datorează, intenţia părţilor fiind aceea de a exclude clauza referitoare la penalităţile de întârziere din contractul de prestări servicii.

Întrucât pretenţiile intimatei-reclamante A. S.R.L. privind aceste penalităţi de întârziere decurg din acelaşi raport juridic şi au acelaşi temei (contractul de prestări servicii), recurenta-pârâtă apreciază că există identitate de părţi şi cauză cu privire la suma de 332.219,92 RON. Aşadar, pentru pretenţiile din cauzele anterior menţionate, se impunea admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat potrivit art. 432 şi art. 430 din C. proc. civ., cu consecinţa respingerii acestora.

Analizând excepţia, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că instanţele care au soluţionat ordonanţele de plată nu au soluţionat şi capetele accesorii privind penalităţile de întârziere, lăsând soluţionarea acestora pe calea dreptului comun. Din examinarea acestor hotărâri, rezultă clar că instanţele au soluţionat şi aceste capete de cerere, respingându-le motivat. Mai mult, în cazul sentinţei civile nr. 8435 din 27 iulie 2021, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, a fost dată şi o hotărâre în acţiunea în anularea ordonanţei de plată, respinsă pentru aceleaşi raţionamente.

Prin urmare, faţă de suma de 332.219,92 RON, instanţa de fond trebuia să admită excepţia autorităţii de lucru judecat.

În subsidiar, cu privire la efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti menţionate, instanţa de apel trebuia să le ia în considerare în vederea stabilirii voinţei reale a părţilor, în sensul că acestea au dorit eliminarea penalităţilor pentru plata cu întârziere a facturilor.

Referitor la suma de 64.508,36 RON, recurenta a menţionat că aceasta reprezintă penalităţi de întârziere aferente facturilor nr. x/15.03.2021, nr. y/16.04.2021 şi nr. 210/16.05.2021, pentru perioada 22.06.2021 - 21.12.2021. Aceste facturi nu au făcut obiectul analizei instanţelor de judecată în cauzele anterior menţionate.

Potrivit recurentei, sunt neîntemeiate pretenţiile formulate de reclamantă cu privire la aceste sume.

În primul rând, autoarea căii de atac a susţinut faptul că beneficiază de efectul de lucru judecat, conform art. 430 din C. proc. civ. constatările instanţei din sentinţa civilă nr. 10294 din 8 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021 (n.b. - soluţionarea cererii în anulare) privind manifestarea de voinţă a părţilor de a elimina clauza referitoare la penalităţile de întârziere. Deşi nu există o "ierarhie" explicită a hotărârilor judecătoreşti, recurenta consideră că interpretarea făcută în sentinţa civilă nr. 10294 din 8 octombrie 2021, fiind pronunţată într-un complet de doi judecători (definitivă prin respingerea acţiunii în anulare) are o forţă mai mare decât o hotărâre dată într-un complet format dintr-un singur judecător (definitivă prin neapelare). Efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate trebuia să fie avut în vedere şi la stabilirea voinţei reale a părţilor, opinia recurentei-pârâte fiind aceea că părţile au urmărit eliminarea penalităţilor pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale. Odată eliminată fizic această dispoziţie din contract, ea nu poate avea ca efect "reactivarea" dispoziţiilor generale din contract privind executarea cu întârziere a oricărei obligaţii.

În al doilea rând, titulara recursului a arătat că în situaţia în care s-ar admite recalificarea penalităţilor de întârziere din contract în clauză penală, aceasta este nulă prin raportare la prevederile art. 1.541 alin. (2) din C. civ.. Sub acest aspect, recurenta a făcut referire la faptul că dobânda legală penalizatoare între profesionişti este la un nivel de aproximativ 15% pe an, iar clauza penală fixată de părţi duce această dobândă la un cuantum de 365% pe an. De asemenea, chiar dacă aceasta nu ar fi catalogată ca fiind nulă, dispoziţiile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din C. civ. stabilesc că instanţa poate reduce penalitatea în mod excepţional, atunci când este mult disproporţionată faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului, astfel încât se aplică şi în cauza dedusă judecăţii. Recurenta a concluzionat în sensul că nu există niciun motiv pentru a nu putea aplica acest raţionament şi contractelor încheiate între profesionişti.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenţei şi întinderii lor.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 aprilie 2024 s-a fixat termen la data de 13 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În raport cu temeiul juridic al cererii de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material a fost invocat în mod formal, întrucât recurenta nu a dezvoltat nicio critică în susţinerea acestui caz de casare.

Totodată, cum încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanţei de control judiciar în funcţie de criticile formulate şi de conţinutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, instanţa de recurs sesizează că recurenta-pârâtă opune în calea extraordinară de atac încălcarea, de către instanţa de apel, a normelor de procedură circumscrise autorităţii de lucru judecat, ceea ce conduce la încadrarea ei în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar nu în cel de la pct. 7 al aceleiaşi norme de drept, astfel că examinarea recursului va fi realizată adaptat acestui temei.

Înalta Curte reaminteşte că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi ea presupune tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză), iar a doua corespunde efectului pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, care nu mai pot fi contrazise şi care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu şi încălcarea efectului pozitiv, concluzie desprinsă din soluţia pe care art. 497 teza finală din C. proc. civ. o reglementează, potrivit căruia, atunci când casarea intervine pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, "cererea se respinge ca inadmisibilă" - măsură justificată doar în cazul efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, al cărui rost este cel de a opri a doua judecată.

În cazul încălcării efectului pozitiv, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi ori, dimpotrivă, reţinerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate, conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei, analizând excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că instanţele care au soluţionat ordonanţele de plată nu au soluţionat şi capetele accesorii privind penalităţile de întârziere, lăsând soluţionarea acestora pe calea dreptului comun. Din examinarea acestor hotărâri, rezultă clar că instanţele au soluţionat şi aceste capete de cerere, respingându-le motivat. Mai mult, în cazul sentinţei civile nr. 8435 din 27 iulie 2021, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, a fost dată şi o hotărâre în acţiunea în anularea ordonanţei de plată, respinsă pentru aceleaşi raţionamente. Prin urmare, faţă de suma de 332.219,92 RON, instanţa de fond trebuia să admită excepţia autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, întrucât este legală hotărârea instanţei de apel care a reţinut că soluţia pronunţată în procedură simplificată nu are autoritate de lucru judecat în sensul art. 430-431 din C. proc. civ., cât timp dreptul creditorului de a acţiona din nou debitorul, în procedura de drept comun, este expres prevăzut de lege.

Sub acest aspect, se reţine că alin. (1) al art. 1021 din C. proc. civ. reglementează situaţia în care apărările debitorului sunt întemeiate şi duc la respingerea cererii de ordonanţă de plată, în timp ce alin. (2) reglementează cazul în care instanţa nu se poate lămuri cu privire la caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei, aspecte pentru lămurirea cărora ar fi nevoie de administrarea unor probe invocate de debitor, dar inadmisibile pe calea specială a ordonanţei de plată. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acţiunea pe drept comun în ambele cazuri, de unde se poate reţine concluzia că în toate cazurile, încheierea de respingere a cererii de ordonanţă de plată este lipsită de autoritate de lucru judecat.

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect, nefiind incidentă situaţia în care avea obligaţia să confere valoare de lucru judecat unor aspecte care fuseseră dezlegate anterior.

Prin urmare, nu au fost încălcate normele de drept procesual, care reglementează efectele hotărârii judecătoreşti, cuprinse în art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., texte legale potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Susţinerile referitoare la faptul că în situaţia în care s-ar admite recalificarea penalităţilor de întârziere din contract în clauză penală, aceasta este nulă prin raportare la prevederile art. 1.541 alin. (2) din C. civ., nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile identice ale aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel.

Cu toate că recurenta-pârâtă B. S.A. se dovedeşte a fi partea care a pierdut procesul şi care, în aceste condiţii, ar fi putut să fie obligată să suporte cheltuielile de judecată, în speţă, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus documente justificative în susţinerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., cererea urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.