Conflict of jurisdiction over judge's wage claim against judicial bodies resolved in favor of Bucharest Tribunal under CPC Art. 127 option rule

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.10.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat instanţei să dispună recunoaşterea stării de discriminare, obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului prin plata diferenţelor dintre sumele datorate potrivit titlurilor executorii sau, în subsidiar, prin plata diferenţelor dintre sumele datorate potrivit titlurilor executorii pentru tranşe scadente în 2023, la plata diferenţei dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie, obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la asigurarea fondurilor necesare, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8137 din 19 decembrie 2024,Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a invocat dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii în raport de aspectul că reclamanta are domiciliul şi locul de muncă în judeţul Sibiu.

A reţinut că nu există niciun element care să atragă competenţa instanţei din municipiul Bucureşti şi că art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care arată că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", nu poate fundamenta competenţa Tribunalului Bucureşti, deoarece această instanţă nu se afla în raza unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta, respectiv Tribunalul Sibiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1628 din 27 iunie 2025, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 266 din Codul muncii, având în vedere că reclamanta îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, şi interpretarea dată dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din respectiva ordonanţă prin decizia nr. 10/2016 din 23.05.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

A arătat instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, în materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscriptie se află domiciliul sau resedinţa persoanei fizice, respectiv sediul persoanei juridice ori locul de muncă al acesteia. Astfel, prin raportare la criteriul locului de muncă, instanţa a considerat că Tribunalului Vâlcea îi revine competenţa, neavând importanţă actualul loc de muncă al reclamantei, invocând în acest sens decizia nr. 271/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă.

Având în vedere faptul că prezenta acţiune a fost formulată în contradictoriu cu Tribunalul Vâlcea, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., reclamanta învestind Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea litigiului ca instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 30 iulie 2025.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă reţine că reclamanta A. are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Sibiu şi că a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, întrucât cererea a fost introdusă şi împotriva Tribunalului Vâlcea, instanţă căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2), raportat la alin. (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, "Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege".

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă, reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Vâlcea, care se află în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.