Challenge to ICC arbitration award: Interpretation of conflicting jurisdiction clauses and limits of judicial review of procedural measures and public procurement norms in annulment proceedings

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului arbitral din cadrul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ, la 7 februarie 2020, sub nr. x/HBH, reclamanta ASOCIEREA A. - B.., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., a solicitat emiterea unor declaraţii potrivit cărora:

1. reclamanta este îndreptăţită, conform Contractului de lucrări "Proiectare şi Execuţie Autostrada Sebeş-Turda, Lot 3: km 41+250 - km 53+700" din 23 aprilie 2014, încheiat între aceasta şi pârâtă, la plata sumei de 10.651.733,91 RON (plus TVA) cu privire la furnizarea şi menţinerea unei garanţii de bună execuţie, conform art. 02.01 din graficul de plăţi şi a dobânzii acumulate calculate la această sumă, de la data scadenţei şi până la plata efectivă şi completă, precum şi un ordin privind obligarea pârâtei la plata acestor sume cu efect imediat;

2. reclamanta este îndreptăţită la plata sumei de 22.254.005,01 RON (plus TVA) cu privire la ajustarea de preţ, conform deciziei CAD nr. 1, şi a dobânzii acumulate aplicate la această sumă, de la data scadenţei şi până la plata efectivă şi completă, precum şi un ordin privind obligarea pârâtei la plata acestor sume către reclamantă;

3. reclamanta este îndreptăţită la plata componentei de ajustare de preţ, conform sub-clauzei 13.8 şi/sau conform altor clauze relevante din contract şi din legea română, calculate prin referinţă la valoarea lucrărilor finalizate şi având în vedere indicii curenţi aplicabili pe toată perioada duratei de execuţie revizuite, astfel cum va fi hotărâtă de către tribunal, şi dobânda aferentă acestei sume de la data scadenţei şi până la plata efectivă, precum şi emiterea aceluiaşi tip de ordin;

4. valoarea de contract acceptată în sumă de 420.511.921,44 RON este plătibilă reclamantei conform contractului, pentru proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor şi remedierea oricăror defecte, în baza certificatului de recepţie care confirmă finalizarea cu succes a lucrărilor;

5. decizia CAD nr. 1 este revizuită în mod corespunzător;

6. emiterea unui ordin pentru obligarea pârâtei la plata în totalitate a valorii de contract acceptată în sumă de 38.228.256,49 RON plus TVA şi a dobânzii acumulate aplicabilă sumelor datorate, de la data scadenţei şi până la plata efectivă şi totală a acestora;

7. decizia CAD emisă în legătură cu chestiunea 8 din decizia CAD nr. 1 a fost pronunţată fără competenţă şi este, astfel, nulă şi nu produce niciun efect obligatoriu asupra părţilor;

8. reclamanta este îndreptăţită la prelungirea duratei de execuţie de 753 de zile raportat la evenimentele de întârziere ale pârâtei supuse CAD ca parte din cererea de adjudecare nr. x şi la plăţi suplimentare în valoare de 46.780.776,61 RON plus TVA şi a dobânzii acumulate prin raportare la această sumă, de la data scadenţei şi până la plata efectivă şi completă a acesteia;

9. decizia CAD nr. 2 este, în consecinţă, revizuită în totalitate;

10. emiterea unui ordin pentru obligarea pârâtei la plata tuturor acestor sume;

11. recuperarea tuturor costurilor înregistrate în legătură cu procedura arbitrală;

12. recuperarea taxei pe valoare adăugată în cazurile în care aceasta este aplicabilă potrivit legii române.

Prin hotărârea arbitrală parţială din 15 februarie 2022, Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ a respins excepţia de necompetenţă invocată de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

Prin ordinul procedural nr. 6 din 12 aprilie 2022, tribunalul arbitral a respins cererea de suspendare a arbitrajului până la soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii parţiale din 15 februarie 2022, iar prin ordinul procedural nr. 7 din 27 mai 2022, a dispus disjungerea cererii arbitrale formulate de antreprenor, stabilind că pretenţiile ce au făcut obiectul Deciziei CAD nr. 1 vor fi tratate în următoarea etapă a arbitrajului.

Prin hotărârea arbitrală parţială din 7 iulie 2023 pronunţată de aceeaşi instanţă arbitrală, în dosarul nr. x, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a fost obligată să plătească reclamantei ASOCIEREA A. - B.. sumele de 10.651.733,19 RON plus TVA (dacă şi în cazul în care este aplicabil), precum şi dobândă la această sumă la rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 8%, calculată de la 19 decembrie 2014 până la data plăţii integrale, de 38.228.356,49 RON plus TVA (dacă şi în cazul în care este aplicabil), precum şi dobândă la această sumă la rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 8%, calculată de la 12 iulie 2019 până la data plăţii, de 2.184.694,67 RON plus TVA (dacă şi în cazul în care este aplicabil), precum şi dobândă la această sumă la rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 8%, calculată de la 4 decembrie 2017 până la data plăţii integrale.

De asemenea, s-a decis că sunt nule şi, astfel, nu sunt obligatorii pentru părţi constatările CAD de la alin. (97) din decizia CAD nr. 1 ("CAD reţine (fără a aduce atingere oricărei proceduri ulterioare) că, până la data emiterii CIP 6 rev. 1, nicio modificare în conformitate cu contractul nu pare să fi fost soluţionată în legătură cu nicio parte a revendicării antreprenorului din cererea introductivă (în cadrul Chestiunii nr. 8 - elementul iii) părea să existe") şi partea corespunzătoare din motivarea de la alin. (119) din Decizia CAD nr. 1 ("În consecinţă, opinia CAD este că aprobarea Proiectului Tehnic şi emiterea Autorizaţiei de Construire în sine nu pot fi considerate un mecanism contractual care să conducă la o Modificare şi în consecinţă la solicitarea şi certificarea de Lucrări Suplimentare").

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei costurile şi cheltuielile suportate în legătură cu prima etapă şi cu etapa curentă arbitrajului, în valoare de 938.295,13 RON, iar decizia referitoare la cererea reclamantei privind suma avansată către Curtea ICC, respectiv 515.000 dolari, a rămas rezervată.

Totodată, măsurile reparatorii solicitate de reclamantă în legătură cu revendicările sale de plată în baza art. 02.01 din Graficul de Plăţi, respectiv în temeiul art. 9 din acelaşi grafic (o Declaraţie conform căreia este îndreptăţită, în principal, la plata sumei calculate conform Deciziei CAD nr. 1 - valoare totală per Certificat 2.582.940,69, sau în subsidiar, la suma valoare totală per Certificat 2.582.940,69 sau la orice alte sume considerate de CAD drept datorate reclamantei în conformitate cu Decizia CAD nr. 1, o Declaraţie conform căreia reclamanta are dreptul la plata dobânzii compuse anual), au fost respinse din motive procedurale.

Au fost respinse pe fond şi măsurile reparatorii solicitate de reclamantă în legătură cu revendicarea sa de plată a corecţiilor aplicabile la componenta de actualizare a preţului - o Declaraţie conform căreia este îndreptăţită, în principal, la plata sumei de: CIP 7 Rev. 1 2.009.327,36; CIP 8 1.395.363,21 şi CIP nr. 8 Rev. 1 669.650,80 valoare totală per Certificat, calculate conform Deciziei CAD nr. 1; sau, în subsidiar, la următoarele sume sau la orice alte sume considerate de CAD drept datorate reclamantei în conformitate cu Decizia CAD nr. 1: CIP 7 Rev. 1 1.928.047,50, CIP 8 1.338.918,99, CIP 9 Rev. 1 642.562,56.

Toate celelalte cereri şi pretenţii referitoare la această etapă a procedurii au fost respinse.

2. Împotriva celei de-a doua hotărâri arbitrale parţiale, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat acţiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2023.

La termenul din 3 noiembrie 2023, prima instanţă a luat act de renunţarea pârâtei la excepţia conexităţii prezentului dosar în raport cu dosarul nr. x/2023, conform menţiunilor din cuprinsul încheierii de la acel termen.

Prin sentinţa civilă nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată în cauză.

3. Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea motivelor pe care şi-a întemeiat acţiunea în anulare şi a unor considerente din hotărârea atacată, recurenta, reluând criticile din etapa procesuală anterioară, a susţinut că prin modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare a procedurii arbitrale şi a celei în probaţiune, al cărei scop era dovedirea prejudiciilor pretinse în cauză, precum şi prin măsura disjungerii soluţionării anumitor capete de cerere de către tribunalul arbitral, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Or, lipsa de sancţionare a acestui aspect de către instanţa de fond, care în mod greşit a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., face criticabilă hotărârea pronunţată în primă instanţă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a reproşat primei instanţe că sentinţa pe care a pronunţat-o cuprinde o motivare parţial lacunară, parţial contradictorie, precum şi motive străine de natura cauzei sub aspectul soluţiei de validare a competenţei Curţii de Arbitraj ICC, criticile din acţiunea în anulare referitoare la această chestiune fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare, autoarea căii de atac a susţinut că motivarea curţii de apel este superficială în ceea ce priveşte teza probatorie a probei cu expertiză solicitate în faţa tribunalului arbitral, fiind nesocotite dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivarea în drept care a fundamentat înlăturarea criticilor de ordin procedural îndreptate împotriva hotărârii arbitrale, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi cod.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, inclusiv în cadrul secţiunii prealabile din cererea de recurs, că prin sentinţa atacată, în dezlegarea criticilor întemeiate pe motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 1.266 - 1.268 C. civ., cu precădere art. 1.268 alin. (3), în privinţa concluziei de a valida un for arbitral, contrar voinţei reale a părţilor, de care nu a ţinut seama atunci când a interpretat clauzele contractuale.

Astfel, aceasta a arătat că, în urma aplicării ordinii de prioritate a documentelor contractuale, instanţa de fond trebuia să ajungă la concluzia că menţiunea de la pct. 20.6 din Anexa la Ofertă privind forul arbitral avea prioritate faţă de sub-clauzele 20.6 din Condiţiile Speciale sau din Condiţiile Generale, deoarece nu exista identitate între forul menţionat expres în cuprinsul primului document şi cel la care se referă regulile de procedură din condiţiile contractului.

A mai susţinut titulara memoriului de recurs că prin considerentele sentinţei pronunţate prima instanţă nu a analizat dispoziţiile art. 619 alin. (1) C. proc. civ., pe care trebuia să le aplice pentru a concluziona că textul sub-clauzelor 20.6 din Condiţiile Speciale, respectiv Generale devine lipsit de efecte juridice, astfel că instanţa arbitrală competentă era Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, nu Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ.

De asemenea, curtea de apel nu a făcut nicio referire la prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, pe care trebuia să le interpreteze în mod coroborat, ignorând, totodată, denumirile celor două instanţe arbitrale cu care figurează pe paginile de internet şi mediul local al arbitrajului stabilit de prevederile pct. 1.4 şi pct. 20.6 din Anexa la Ofertă.

Din perspectiva prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., subsumat aceluiaşi motiv de casare, sentinţa atacată a mai fost criticată pe motiv că, prin plasarea susţinerilor privind încălcarea normelor din legea achiziţiilor publice în sfera temeiniciei şi excluderea acestora de la analiză, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, validând, implicit, acordarea unor sume prin hotărârea arbitrală care nu erau prevăzute ca atare în contractul de lucrări, act juridic ce nu a fost supus vreunei modificări prealabile în acest sens.

O ultimă critică formulată în cauză vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului, normă apreciată ca având caracter imperativ, recurenta imputând primei instanţe că aceasta trebuia să verifice dacă soluţia de admitere a pretenţiilor dispusă prin sentinţa arbitrală era în concordanţă cu voinţa exprimată de părţi prin contractul de lucrări, iar în caz contrar, curtea de apel trebuia să invalideze total sau parţial hotărârea pronunţată de tribunalul arbitral cu privire la pretenţiile respective.

4. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecăţii, că obiectul prezentului recurs îl constituie hotărârea prin care a fost respinsă acţiunea pârâtei în anularea unei hotărâri arbitrale, iar prezenta cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, aceasta rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. şi obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva hotărârii, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare conform art. 608 C. proc. civ. sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală, precum şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate şi alte asemenea aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 1/2022 din 31 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 24 martie 2022 (par. 65-66).

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva hotărârii recurate, nu şi acelea care se raportează la hotărârea arbitrală şi a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 din acelaşi cod. Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se răsfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Critica formulată de recurenta-pârâtă, circumscrisă acestui motiv de casare, se referă la încălcarea dreptului său la apărare cauzată de respingerea cererii de suspendare a procedurii arbitrale şi a probei cu expertiză, precum şi de disjungerea soluţionării unor capete de cerere din acţiunea arbitrală, măsuri ce au fost dispuse de către tribunalul arbitral.

Verificând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de aceeaşi parte prin acţiunea în anulare care vizau chestiuni de ordin procedural dezlegate de tribunalul arbitral au făcut obiectul analizei în primă instanţă, care în mod corect a reţinut că măsurile privind administrarea dosarului arbitral, respectiv eventuala suspendare a procedurii arbitrale sau disjungerea unor capete de cerere, reprezintă aspecte care vizează mai degrabă oportunitatea luării unor astfel de măsuri şi nu legalitatea lor prin prisma cerinţelor speciale impuse de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cu privire la cererea în probaţiune, curtea de apel a reţinut că pe calea acţiunii în anulare nu se poate obţine o soluţie diferită asupra admisibilităţii, pertinenţei, concludenţei şi utilităţii unor înscrisuri sau a unor obiective ale expertizei solicitate, dat fiind că teza probatorie viza contravaloarea lucrărilor contractate, deci o chestiune ce intră în sfera temeiniciei, nu a legalităţii hotărârii.

În legătură cu această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că respectarea dreptului la apărare nu înseamnă admiterea tuturor cererilor formulate, întrucât, dacă s-ar considera astfel, s-ar înfrânge suveranitatea instanţei de a aprecia în mod liber, potrivit propriilor convingeri formate după ascultarea părţilor, asupra solicitărilor acestora şi de a dispune pe temeiuri obiective dacă o anumită măsură administrativă se impune a fi luată pentru buna administrare a dosarului sau dacă anumite probe servesc scopului aflării adevărului în cauză.

Pe de altă parte, se constată că susţinerile autoarei căii de atac reprezintă reiterări ale criticilor formulate prin acţiunea în anulare, care au fost cenzurate deja în etapa procesuală anterioară, şi se raportează, în realitate, la hotărârea arbitrală, nu la sentinţa curţii de apel.

Or, configurarea căii extraordinare de atac în această manieră nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru ca instanţa de recurs să aibă reperele în funcţie de care să examineze legalitatea hotărârii recurate prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de casare de care se prevalează recurenta-pârâtă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a cărui invocare necesită individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziţie legală, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reţinute prin hotărârea recurată împotriva cărora se îndreaptă critica şi identificarea divergenţei ivite în raţionamentul instanţei de natură a face nelegală hotărârea pronunţată.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa celor trei teze reglementate de motivul de recurs invocat, care pot afecta legalitatea sentinţei atacate, respectiv existenţa unei motivări parţial lacunare, parţial contradictorii, precum şi a unor motive străine de natura cauzei, toate vizând chestiunea soluţiei de validare a competenţei Curţii de Arbitraj ICC, prin prisma motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Totuşi, evocarea conţinutului motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este dublată de invocarea vreunui viciu concret privind motivarea sentinţei atacate prin care prima instanţă a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., împrejurare care, în absenţa unor critici propriu-zise, face imposibilă verificarea sentinţei atacate în recurs, mai ales că nu se pune problema lipsei totale a motivelor pe care se întemeiază.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, titulara căii de atac a criticat sentinţa atacată, susţinând că aceasta nu respectă standardul de motivare reglementat de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv că nu cuprinde motivarea în drept cu privire la raţiunile pentru care au fost înlăturare criticile de ordin procedural îndreptate împotriva hotărârii arbitrale, circumscrise dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi cod.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat criticile privind încălcarea normelor de procedură pornind tocmai de la textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., redat în integralitate în considerentele sentinţei pronunţate înainte de a trata punctual fiecare critică, urmând o amplă motivare, care a fost încheiată printr-o concluzie clară, în sensul că nu s-a putut reţine încălcarea de către tribunalul arbitral a vreunei norme imperative, chestiunile aduse în discuţie vizând, de fapt, temeinicia sau netemeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, care excede obiectului cenzurii pe calea acţiunii în anulare.

Prin urmare, motivarea curţii de apel conţine argumentele pentru care s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor pârâtei astfel cum au fost formulate prin raportare la motivele de nelegalitate enumerate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. şi nu raportat la fondul litigiului, fiind conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei motivări străine sau contradictorii a hotărârii recurate.

Or, faptul că recurenta-pârâtă nu este de acord cu considerentele primei instanţe nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale va fi respinsă ca nefondată.

Al treilea motiv de casare invocat în cauză este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi priveşte soluţia dată acţiunii în anulare întemeiate pe cele două motive de anulare, respectiv art. 608 alin. (1) lit. c) şi h) din acelaşi cod.

Criticile aduse în susţinerea acestui motiv de recurs sunt nefondate şi vor fi înlăturate pentru raţiunile care succed.

O primă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea prin sentinţa atacată a dispoziţiilor art. 1.266-1.268 C. civ., în special a art. 1.268 alin. (3), întrucât prima instanţă a validat în mod eronat forul arbitral ce a soluţionat cererea de arbitrare, contrar voinţei reale a părţilor manifestată sub forma clauzelor cuprinse în Anexa la Ofertă, care se aplica cu prioritate faţă de cele prevăzute de Condiţiile Speciale şi Condiţiile Generale.

Lecturând hotărârea supusă examinării, Înalta Curte constată că prima instanţă, răspunzând criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care vizau chestiunea competenţei curţii de arbitraj, a reţinut aplicarea corectă de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 592 alin. (1) şi ale art. 608 alin. (2) C. proc. civ., precum şi a legăturii intrinseci dintre etapa constituirii instanţei arbitrale care precedă momentul procesual al verificării competenţei.

De asemenea, curtea de apel a dat eficienţă voinţei părţilor consfinţită în convenţia arbitrală, în sensul reglementat de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reţinând natura juridică de încheiere interlocutorie a primei hotărâri arbitrale parţiale din 15 februarie 2022, pronunţată de tribunalul arbitral, prin care s-a respins excepţia de necompetenţă ridicată în cauză.

În continuare, prima instanţă a aplicat în mod coroborat clauza arbitrală de la art. 20.6 din Condiţiile Generale ale contractului, sub-clauza 20.6 din Condiţiile Speciale şi menţiunea generică de la art. 20.6 din Anexa la Ofertă, conform art. 550 C. proc. civ., pentru a concluziona în sensul că nu este incident motivul de anulare invocat prin acţiunea formulată, părţile fiind de acord ca litigiile dintre acestea să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în conformitate cu regulile de procedură ICC.

Cu privire la această critică, Înalta Curte, validând raţionamentul primei instanţe, constată că stabilirea jurisdicţiei forului arbitral rezultă din interpretarea coroborată a clauzei cu acelaşi număr, respectiv 20.6, care se regăseşte în Condiţiile Generale şi în Condiţiile Speciale ale contractului, precum şi în Anexa la Ofertă, primele făcând trimitere la regulile de arbitraj internaţional din Regulamentul de Arbitrare al Camerei de Comerţ Internaţional, iar anexa indicând drept instanţă de arbitraj Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Aşadar, constituirea instanţei arbitrale s-a realizat în baza clauzelor agreate de părţi şi inserate în actele menţionate în paragraful precedent, acestea, fără a se exclude, fiind aplicate în mod judicios prin coroborare, în condiţiile în care Condiţiile Generale, respectiv cele Speciale fac trimitere la regulile de procedură ale instanţei de arbitraj internaţionale, iar Anexa la Ofertă indică Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, aspecte care conturează fără putinţă de tăgadă voinţa părţilor de a învesti această instanţă cu soluţionarea diferendelor care se ivesc.

Pe cale de consecinţă, critica recurentei-pârâte nu este fondată, dispoziţiile art. 1.268 alin. (3) C. civ. nefiind încălcate prin sentinţa atacată, clauzele în discuţie fiind interpretate în sensul în care au produs efecte, iar voinţa reală a părţilor a fost în mod corect identificată, contrar celor susţinute în recurs, astfel că motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu era incident în cauză, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

De altfel, autoarea căii extraordinare de atac nici nu a contestat reţinerea primei instanţe privind aplicarea în mod coroborat a clauzei de la art. 20.6 din actele în care aceasta a fost inserată.

Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a susţinut că, în soluţionarea acţiunii în anulare, prima instanţă nu a analizat dispoziţiile art. 619 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (2) lit. b) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, ignorând, totodată, denumirile celor două curţi de arbitraj publicate pe paginile de internet ale acestora.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, în condiţiile în care nu există dubiu cu privire la referirea părţilor la regulile de procedură ICC, ceea ce este suficient pentru identificarea instituţiei de arbitraj instituţionalizat, conform art. 550 alin. (1) fraza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, existând o neclaritate cu privire la desemnarea directă a instituţiei de arbitraj instituţionalizat din cauza utilizării unei denumiri prescurtate ("Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional"), echivocul este înlăturat prin aplicarea regulii prevăzute de art. 550 alin. (1) fraza a II-a C. proc. civ. (plecând de la regulile de procedură clar stabilite), astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 619 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (care stabilesc regulile de procedură plecând de la desemnarea instituţiei de arbitraj).

Pentru motivele anterior expuse, nu prezintă relevanţă dispoziţiile Legii nr. 335/2007, sub aspectul denumirii instituţiei de arbitraj, în condiţiile menţionării clare în cuprinsul clauzei compromisorii a regulilor de procedură arbitrală.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a mai criticat sentinţa recurată pe motiv că prin validarea acordării sumelor prin hotărârea arbitrală au fost încălcate prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În acest sens, curtea de apel a reţinut că nu poate primi critica referitoare la presupusa încălcare a normelor din legea achiziţiilor publice, întrucât stabilirea conţinutului clauzelor contractului de lucrări şi a modalităţii în care acesta îşi găseşte aplicarea în concret, inclusiv verificarea valorii preţului contractului, a modalităţii în care este stabilit, respectiv a procedurii contractuale, prin raportare la conţinutul concret al clauzelor contractuale, faţă de constatările celor două decizii CAD nr. 1 din 22 mai 2017 şi nr. 2 din 22 noiembrie 2018, constituie aspecte de fapt, care nu au putut fi supuse examinării pe calea acţiunii în anulare.

Relativ la critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte reţine că aplicarea acestei norme a fost în mod corect exclusă de la examinare de către prima instanţă, având în vedere faptul că, în realitate, chestiunea litigioasă priveşte calculul pretenţiilor deduse judecăţii, acordate prin hotărârea arbitrală din 7 iulie 2023, deci se referă la un aspect de temeinicie, respectiv verificarea întinderii prejudiciului solicitat de reclamantă, care excedează nu numai limitele acţiunii în anulare, ci şi pe cele ale recursului, instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin ultima critică formulată în recurs se impută primei instanţe încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., prin prisma aceluiaşi motiv al acţiunii în anulare, recurenta-pârâtă susţinând caracterul de normă imperativă a textului legal, pe baza căruia curtea de apel trebuia să verifice dacă soluţia admitere a pretenţiilor prin sentinţa arbitrală este în acord cu voinţa părţilor din convenţia scrisă.

Răspunzând aceleiaşi critici formulate prin acţiunea în anulare, prima instanţă a delimitat interpretarea unei clauze contractuale de interpretarea legii, reţinând că sintagma "putere de lege" din art. 1.270 alin. (1) C. civ. semnifică doar forţa obligatorie a contractului, nu identitatea convenţiei cu legea, concluzionând asupra caracterului de normă dispozitivă a textului de lege invocat.

Consolidând silogismul curţii de apel, Înalta Curte constată că libertatea părţilor de a contracta este recunoscută la nivel de principiu, conform art. 1.169 C. civ., acestea fiind libere să încheie orice contracte şi să le determine conţinutul, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

Odată întrunit acordul de voinţe al părţilor, potrivit art. 1.166 C. civ., contractul dobândeşte puteri comparabile cu legea, dar nu se identifică cu un act normativ, legiuitorul stabilind că actul juridic valabil încheiat se impune cu forţă obligatorie între părţile contractante, conform art. 1.270 alin. (1) C. civ.. Prin urmare, drepturile şi obligaţiile agreate de părţi, care alcătuiesc conţinutul contractului, constituie expresia unor interese particulare, fără a conferi normei evocate caracter imperativ.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că art. 1.270 C. civ. reglementează norme dispozitive, cu consecinţa respingerii acţiunii în anulare întemeiate pe motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care se referă în mod expres la norme imperative ale legii.

Conchizând, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. c) şi h) C. proc. civ. au fost în mod judicios aplicate de către curtea de apel, iar hotărârea pronunţată de aceasta nu este afectată de niciun viciu de legalitate prin prisma filtrului prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante ASOCIEREA A.-B.., prin lichidator judiciar C.., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Raportat la aceste norme, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs. Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatei-reclamante, în sensul obligării recurentei-pârâte la plata sumei de 44.364,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 44.364,39 RON, către intimata-reclamantă ASOCIEREA A.-B.., prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.