Admissibility of constitutional challenge regarding legal adviser regulations in stamp duty dispute

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul recursului

Prin încheierea de şedinţă din 4 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, invocată de recurentul-reclamant A..

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, la data de 5 martie 2025, petentul A. a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la aceeaşi dată, sub nr. x/2021/a6*, fiind repartizat aleatoriu completului 9, astfel cum rezultă din fişa ECRIS şi procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar.

În motivarea recursului, recurentul-petent a susţinut că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată.

A mai susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum şi că nu are niciun suport legal susţinerea că excepţia privind neconstituţionalitatea art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024 pronunţată în recursul în interesul legii nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât recursul ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 este declarat împotriva deciziei nr. 2337/23.04.2024 a Curţii de Apel Piteşti prin care a fost anulat apelul ca netimbrat. Faptul că, prin decizia pronunţată în apel, a fost anulat ca netimbrat apelul, ceea ce constituie o evidentă eroare judiciară, aşa cum menţionează art. 268 din Legea nr. 303/2022, respectiv art. 96 din Legea nr. 303/2004, fiind respinsă ca tardivă cererea de ajutor public, ceea ce e absolut inadmisibil şi hotărârea este lovită de nulitate absolută, nu înseamnă nicidecum că soluţionarea dosarului nr. x/2021 nu are legătură cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, atât timp cât s-a invocat decizia nr. 7/2024 pronunţată în recursul în interesul legii în respingerea nulităţii întâmpinării formulate de persoane care nu exercită legal profesia de consilier juridic potrivit Legii nr. 514/2003 şi Statutului profesiei, conform cărora sunt lovite de nulitate absolută cererile întocmite şi semnate de persoane care nu au calitatea de consilier juridic înscrise în Tabloul cu drept de exercitare al CCJ judeţean sau Bucureşti.

A mai menţionat recurentul-petent că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024 pronunţată în recursul în interesul legii a invocat-o în zeci de dosare pe care le are pe rolul instanţelor şi o va invoca şi în multe alte dosare pe care urmează a le introduce contra statului şi altor persoane juridice publice sau private care formulează întâmpinări sau sunt reprezentate de persoane care nu exercită legal profesia.

Totodată, a menţionat că prezentul recurs trebuie soluţionat de Completul de 5 judecători al instanţei supreme, iar nu de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât este declarat împotriva unei hotărâri a acestei secţii, iar hotărârea ce se va pronunţa va a fi lovită de nulitate absolută, Aşadar, prezentul dosar trebuie înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

I.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a solicitat respingerea cererii de recurs şi menţinerea soluţiei Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, în temeiul art. 489 alin. (2), respectiv art. 496 alin. (1) C. proc. civ., intimatul a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând soluţia dispusă asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va examina susţinerea recurentului-petent, potrivit căreia prezenta cerere de recurs este de competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu de competenţa secţiei I civile a instanţei supreme, care a pronunţat încheierea recurată.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 "(3) secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate".

Aşadar, având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu este de competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci de competenţa secţiei I civile a aceleiaşi instanţe, întrucât încheierea recurată a fost pronunţată de un complet al acestei din urmă secţii, respectiv Completul 5.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul B., prin întâmpinare, se constată că, în cauză, nu poate fi reţinută nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii căii de atac intervine numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare care nu se verifică în speţa de faţă.

Astfel, sancţiunea nulităţii priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât ea nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. - şi chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmăreşte schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, aşadar omisso medio.

În cauză însă, din cuprinsul cererii de recurs, se decelează critici de nelegalitate, cum ar fi cele privind o pretinsă nemotivare a încheierii recurate, precum şi o pretinsă interpretare greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, acestea putând fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, având în vedere că susţinerile recurentului-reclamant se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-pârât şi va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

În ceea ce priveşte prezentul recurs, se constată că recurentul-petent a formulat, în dosarul nr. x/2021 - ce are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2337 din 23 aprilie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă - o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii nr. 7/22.04.2024, motivat de faptul că se încalcă dispoziţiile art. 61, art. 124, art. 126 alin. (1)-(3), art. 53, art. 16 alin. (1)-(2), art. 15 alin. (1), art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2) din Constituţie.

Prin încheierea recurată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se, în considerente, că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atât timp cât, în cauză, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate care dispune ca prevederile legale pretins a fi neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale a declarat recurs petentul, susţinând că încheierea recurată nu este motivată, precum şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale cu privire la care a invocat excepţia de neconstituţionalitate având legătură cu cauza, întrucât a invocat excepţia nulităţii întâmpinării.

Relativ la critica prin care se invocă nelegalitatea încheierii recurate prin prisma faptului că aceasta nu este motivată, critică subsumată motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte observă că aceasta este nefondată, astfel că nu o poate primi.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, motivare ce constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Acest caz de casare conţine diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa nu a răspuns criticilor părţilor, când utilizează argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii, precum şi atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată.

Cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în prezent în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clară şi completă. În acest sens, instanţa are obligaţia de a demonstra de ce s-a oprit la soluţia dată, de ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, de ce a dat o anumită valoare probatorie unei probe administrate, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, iar aceasta constituie o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

În acelaşi timp, în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, între garanţiile dreptului la un proces echitabil se înscrie şi obligaţia tribunalelor de a-şi motiva deciziile lor. În jurisprudenţa dezvoltată în jurul prevederilor art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a formulat cerinţe privitoare la desfăşurarea unui proces pentru ca el să fie echitabil, inclusiv din perspectiva obligaţiei instanţelor de a-şi motiva hotărârile pronunţate. Astfel, s-a apreciat că «textul implică obligaţia tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate de reclamanţi, al argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor, având a aprecia pertinenţa acestora pentru decizia pe care el o va adopta» (cauzele Kraska c. Suisse; Van de Hurk c. Olandei).

În cauza Albina c. României, Curtea reaminteşte că «dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004 1, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]».

În mod similar, în Hotărârea pronunţată în data de 15.02.2007 în cauza Boldea c. României, Curtea a statuat că absenţa sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătoreşti are semnificaţia juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv şi, prin urmare, la un proces echitabil şi violează art. 6 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind o abatere sancţionată cu condamnarea Statului la despăgubiri. Fără ca această interpretare să conducă la ideea că instanţa ar fi obligată să răspundă separat fiecărui argument invocat de parte, se reţine în jurisprudenţa Curţii că «dacă un justiţiabil invocă în scris un argument suficient de clar şi de precis, pe deasupra susţinut de probe şi de natură să aibă o incidenţă asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în respectivul litigiu, este necesar ca instanţa să analizeze acest argument şi să formuleze un răspuns explicit şi specific».

În acelaşi timp însă, în mai multe decizii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Măsura în care se aplică această obligaţie de motivare poate varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie determinată în funcţie de circumstanţele cauzei. Chiar şi omisiunea de a răspunde unui argument nu ridică probleme pe tărâmul Convenţiei, cât timp respectivul argument nu era hotărâtor în soluţionarea cauzei (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, cauza Jahnke şi Lenoble c. Franţei).

În aceste coordonate, se reţine că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. În principiu, şi gruparea argumentelor este legalmente admisibilă, atât timp cât instanţa răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.

Verificând încheierea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată, contrar susţinerii recurentului-petent, că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale procedând la analizarea condiţiilor specifice de admisibilitate care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, considerentele relevante în acest sens fiind următoarele:

"Verificând, din această perspectivă, cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că primele două condiţii legale şi ultima sunt îndeplinite, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, învestite cu soluţionarea unui recurs, şi are ca obiect prevederile art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate neconstituţionale până la acest moment de către Curtea Constituţională.

Cea de-a treia condiţie de admisibilitate, însă, nu este îndeplinită, întrucât prevederile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia mai-sus arătată, se reţine că dispoziţia legală ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului, iar legătura textului de lege cu soluţionarea cauzei nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rol, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională a României, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

În acest sens, Curtea Constituţională a arătat că "(...) relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10l.2022).

Apreciind asupra relevanţei textului de lege contestat asupra soluţionării recursului, Înalta Curte reţine în primul rând că prin cererea de recurs s-a solicitat casarea deciziei civile nr. 2337 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care a fost anulat ca netimbrat apelul pe care petentul l-a formulat împotriva sentinţei civile nr. 1134 din 2 februarie 2023.

Or, în această împrejurare, constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea articolelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă nu prezintă niciun impact în analiza motivelor de recurs referitoare la anularea ca netimbrată a căii de atac a apelului formulate de recurent.

Prin urmare, invocarea neconstituţionalităţii art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, apare ca neavând legătură cu soluţionarea recursului, întrucât eventuala admitere a excepţiei nu ar mai putea produce un efect real, concret asupra unui recurs referitor la problema timbrajului cererii de apel".

Examinând considerentele încheierii recurate, anterior redate, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut că a treia condiţie de admisibilitate, respectiv aceea ca prevederile pretins a fi neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, nu este îndeplinită.

În acest sens, a reţinut că, prin recursul cu care a fost învestită, s-a solicitat casarea deciziei instanţei de apel prin care a fost anulat ca netimbrat apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, situaţie în care constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, nu prezintă niciun impact în analiza motivelor de recurs referitoare la anularea ca netimbrată a căii de atac a apelului formulate de recurent, întrucât eventuala admitere a excepţiei nu ar putea produce un efect real, concret asupra unui recurs referitor la problema timbrajului cererii de apel.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus reţinute că s-a făcut o analiză judicioasă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinerile în sens contrar formulate de recurentul-petent fiind nefondate.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că încheierea atacată nu este motivată, recurentul-petent îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluzia la care instanţa a ajuns. Or, împrejurarea că partea recurentă este nemulţumită de concluziile la care a ajuns instanţa de judecată nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nu determină incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Argumentele inserate în cuprinsul încheierii recurate, mai sus redate, relevă raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu este justificată critica de nemotivare la care se referă motivul de recurs în discuţie.

În consecinţă, reţinând că încheierea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor deduse judecăţii în recurs, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţiile cu privire la care recurentul-petent a susţinut că sunt neconstituţionale au legătură cu cauza, motivat de faptul că a invocat excepţia nulităţii întâmpinării, Înalta Curte o va analiza din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în realitate, se critică interpretarea greşită a normelor de procedură reprezentate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, în acord cu aprecierile instanţei ce a pronunţat încheierea recurată, se constată că posibilitatea legală recunoscută unei instanţe judecătoreşti de a respinge o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu o excepţie de neconstituţionalitate este dată de prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, referitoare la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, respectiv: i. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; ii. calitatea titularului cererii, de parte sau de procuror care participă în proces; iii. excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; iv. prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; v. legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate o competenţă specială, având ca obiect verificarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de alin. (1)-(3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, în jurisprudenţa sa (par. 22 din Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023), instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi (par. 22).

Or, în cauza dedusă judecăţii, normele a căror neconstituţionalitate s-a invocat (dispoziţiile art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii) nu au înrâurire asupra modului de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2337/23.04.2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului reiese că recurentul a solicitat casarea deciziei instanţei de apel, invocând că această decizie, prin care a fost anulat ca netimbrat apelul său, este lovită de nulitate absolută, întrucât instanţa a încălcat normele de procedură.

Faţă de criticile deduse judecăţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, Completul 5, şi de prevederile legale pretins a fi încălcate de către instanţa de apel în soluţionarea cererii de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 1134 din 2 februarie 2023, pronunţarea unei soluţii ce vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluţionarea căii extraordinare de atac.

De asemenea, se impune a se menţiona şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

Or, în cauză, nici judecata recursului şi nici pronunţarea soluţiei nu au fost întemeiate pe niciuna dintre dispoziţiile cu privire la care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, astfel că nu se pune problema interpretării sau aplicării niciuneia dintre cele două dispoziţii legale.

Astfel, cum prin cererea de recurs ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a solicitat casarea hotărârii prin care s-a anulat apelul ca netimbrat, nepunându-se astfel în discuţie aplicarea prevederilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii - în recurs instanţa fiind chemată a verifica posibilitatea încadrării criticilor recurentului în cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi succesiv, dacă va fi cazul, a aprecia asupra temeiniciei recursului, în sensul de a verifica dacă instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la timbrarea cererii de apel - chestiunea modului de desfăşurare a activităţii consilierilor juridici astfel cum este reglementată de textele pretins a fi neconstituţionale menţionate de recurentul-petent, nu îşi găseşte locul în demersul logico-juridic necesar a fi realizat în acest scop de instanţa de recurs.

Mai mult, recurentul-petent nu a realizat o motivare propriu-zisă a excepţiei invocate, în sensul că nu a evocat argumente juridice privitoare la relaţia de contrarietate dintre dispoziţiile art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 şi dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate. Astfel, prin întreaga motivare a cererii, se critică decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, fără a se expune argumente care să susţină în mod concret chestiunea neconstituţionalităţii.

Contrar susţinerii recurentului-petent, în recursul formulat de acesta împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti, în cadrul căruia acesta a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, chestiunea nulităţii întâmpinării nu are efect asupra soluţinării căii de atac, aceasta fiind limitată strict la problema timbrajului aferent cererii de apel.

Prin urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate, din moment ce acestea nu sunt în măsură, chiar în situaţia unei eventuale declarări a neconstituţionalităţii lor, să producă un efect juridic concret asupra recursului ce vizează timbrarea cererii de apel.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-petent A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii Tribunalul Olt, Baroul Olt şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-petent A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii Tribunalul Olt, Baroul Olt şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.