Compensation under Law 165/2013: tort liability rejected for statutory annual installment payments rather than lump sum

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2023, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, să se dispună: obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 216.168,89 RON compusă din: suma de 101.634,724 RON, reprezentând actualizarea cu inflaţia pentru suma de 661.684,4 RON începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei transe) şi până la 07.12.2022, la care se adaugă suma de 114.534,17 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare (conform Ordonanţei nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, art. 3 alin. (2)1 este dobânda remuneratorie + 8%) pentru suma de 661.684,4 RON începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei transe) şi până la 07.12.2022, obligarea la actualizarea cu inflaţia la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare (conform Ordonanţei nr. 13/2011, art. 3 alin. (2)1) pentru suma de 2.028.775 RON (restul de plată, confirmat prin Decizia de compensare nr. 50340/08.07.2022) începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei tranşe) şi până la plata efectivă, integrală, a acestei sume.

De asemenea, a solicitat şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocaţial de 20.000 RON.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 704/25.10.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 269/21.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, şi respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus note de şedinţă privind cuantificarea finală a prejudiciului, raportat la momentul îndeplinirii de către pârâte a tuturor obligaţiilor stabilite anterior de instanţă, la suma de 1.306.402 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa nr. 431/05.10.2023, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 122/A/16.04.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7, 8 C. proc. civ., reclamanta A., învederând următoarele aspecte:

I. Instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015 (sentinţa nr. 225F/25.04.2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, respectiv decizia nr. 178/A/30.09.2020 şi încheierea din 12.10.2022 ale Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă), a hotărârilor pronunţate în dosar nr. x/2021 (sentinţa nr. 704/25.10.2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă şi decizia nr. 269/A/21.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă), a sentinţei nr. 81/13.02.2023 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2022 (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.).

În susţinerea acestei critici, recurenta a expus soluţiile pronunţate în dosarele anterior menţionate şi a arătat că, în urma acestor litigii (în cadrul cărora s-a dezbătut cererea recurentei de acordare despăgubiri în temeiul legilor speciale de reparaţie şi plângerile formulate împotriva modalităţii în care au fost acordate punctele în compensare) pârâta ANRP a fost obligată să emită un titlu de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte acordate în compensare pentru imobilele solicitate şi nerestituite.

Recurenta învederează că prin decizia recurată sunt expuse în mod trunchiat extrase din aceste hotărâri, de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a dispozitivului titlurilor executorii în sensul aplicării art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reţinându-se că aceasta nu ar fi îndreptăţită la un asemenea tratament juridic.

Totodată, prin decizia recurată, deşi se face vorbire despre respingerea cererii de lămurire dispozitiv formulată de recurentă în cadrul dosarului nr. x/2015, nu sunt expuse considerentele decizorii reţinute de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă prin încheierea din 12.10.2022, prin care s-a statuat că dispozitivul este suficient de clar, în sensul emiterii unui singur titlu de plată, de îndată, şi că nu se justifică lămuriri suplimentare.

Dispozitivul titlurilor executorii iniţiale nu este susceptibil de mai multe înţelesuri, pentru a trebui să se recurgă la interpretarea lingvistică sau gramaticală sau să se caute sensurile prin prisma cererilor formulate, a considerentelor decisive sau decizorii, astfel încât cele reţinute în decizia criticată sunt de neînţeles.

Este nelegal ca instanţa să atribuie alt sens decât cel care reiese din text, pentru a forţa o anumită interpretare, cu totul străină autorului, înfrângând astfel şi denaturând sever conţinutul titlului executoriu.

Astfel, ulterior redării considerentelor sentinţei nr. 704/25.10.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2021 şi cele ale sentinţei nr. 81/13.02.2023 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2022, recurenta afirmă că temeiul admiterii recursului declarat se regăseşte în limpezimea dispozitivului titlurilor executorii iniţiale şi a considerentelor decisive ale hotărârilor ulterioare.

Nu se poate relua judecarea în fond a dosarului nr. x/2015 (cum au procedat practic instanţele fondului), dispozitivul deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2015 trebuind a fi pus în executare ca atare, pentru că altfel s-ar înfrânge brutal autoritatea de lucru judecat, cu reiterarea împrejurării că emiterea ultimului titlu de plată (nr. x/13.03.2023, pentru tranşele 3, 4 şi 5 din despăgubirile stabilite prin titlurile executorii) reprezintă o peremptorie recunoaştere a încălcării de către pârâte a obligaţiei de plată uno ictu a sumei la care este îndreptăţită.

Este evident că cele reţinute prin decizia recurată contrazic statuările (considerentele decisive) intrate în puterea lucrului judecat, respectiv dispozitivul din deciziile anterioare, emiterea neconformă a deciziei de compensare de către CNCI fiind incompatibilă cu inexistenţa faptei ilicite stabilite prin decizia recurată, încălcându-se astfel în mod evident autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterior menţionate, dat fiind că autoritatea de lucru judecat interzice reluarea dezbaterilor asupra a ceea ce s-a tranşat deja jurisdicţional.

Mai arată recurenta că, după ce constată cele reţinute în dispozitivul titlurilor executorii iniţiale, decizia recurată infirmă statuările deja dezlegate prin hotărârile anterioare, sugerând că dispozitivul titlurilor executorii nu este susţinut de considerente, fiind de preferat considerentele dispozitivului .

Apoi, sfidând realitatea, instanţa de apel constată, în acord cu prima instanţă, că în sarcina pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu se poate reţine existenţa obligaţiei de a emite un singur titlu de plată pentru achitarea întregii sume printr-o tranşă unică, aceasta nefiind stabilită în acest fel în litigiul anterior.

Arată că cele stabilite de instanţa de apel intră în coliziune directă cu încheierea civilă din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de a Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, cu referire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A/30.09.2020 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a statuat că este extrem de clar dispozitivul în ceea ce priveşte modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP, anume de îndată după ce hotărârea pronunţată a rămas definitivă.

II. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală prin reţinerea inexistenţei faptei ilicite, hotărârea pronunţată conţinând, totodată, motive contradictorii şi străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.).

Prin decizia recurată s-a reţinut inexistenţa faptei ilicite, fără a se mai cerceta in concreto liceitatea şi conformitatea stabilirii de către pârâta CNCI, prin Deciziile de compensare nr. 39113/16.02.2021 şi nr. 50340/08.07.2022, emise în executarea hotărârilor judecătoreşti, ca modalitatea de plată a sumei să fie în condiţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, în cinci tranşe anuale, în ciuda menţiunilor exprese din titlurile executorii privind emiterea de îndată a titlului de plată şi aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013 reţinută în titlurile executorii mai sus expuse (care presupune plata tuturor tranşelor până la 1 ianuarie 2019).

De asemenea s-a făcut abstracţie de dispozitivul sentinţei nr. 225/F/25.04.2019 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2015 şi a deciziei nr. 178/A/30.09.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţată în acelaşi dosar, precum şi de considerentele decisive ale încheierii din 12.10.2022 cu referire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A/30.09.2020, sentinţei nr. 704/25.10.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 269/A/21.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, şi a sentinţei nr. 81/13.02.2023 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit în mod consecvent în ceea ce priveşte modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP.

Astfel, această pârâtă trebuia să emită titlul de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte de îndată ce hotărârea pronunţată a rămas definitivă.

Nu se poate reţine nici vreo atitudine pasivă, culpabilă a recurentei, care să ştirbească dreptul de a obţine daune-interese, câtă vreme a formulat cereri de executare voluntară conformă a obligaţiilor, respectiv cerere de executare silită împotriva debitoarelor.

În concluzie, dacă pârâtele-intimate şi-ar fi îndeplinit conform şi la timp obligaţiile stabilite în titlul executoriu, CNCI emiţând dispoziţia de compensare pentru suma corectă şi cu menţiunea plăţii în condiţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, respectiv ANRP emiţând un singur titlu de plată pentru întreaga sumă datorată (sau cinci titluri de plată, concomitent, care să acopere întreaga sumă), recurenta ar fi încasat la 14.05.2021 (data virării primei transe) întreaga sumă datorată, iar nu doar o tranşă de 1/5 din aceasta şi astfel nu ar mai fi suferit un prejudiciu.

Faţă de îndeplinirea defectuoasă şi cu întârziere a acestor obligaţii de către pârâtele-intimate, recurenta a încasat la data de 14.05.2021 doar o cotă de 1/5 din suma prevăzută în titlurile executorii, în loc să încaseze întreaga sumă, prejudiciul fiind cuantificabil în condiţiile art. 1.530 şi urm. C. civ.

Prejudiciul produs recurentei este cert, lichid şi exigibil, fiind echivalentul devalorizării sumei ce i se cuvine, precum şi plata dobânzilor legale penalizatoare, consecinţă imediată a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de către pârâtele-intimate.

Raportat la stare de fapt expusă, precizează că în cauză există o faptă ilicită, constatată prin hotărârile la care a făcut trimitere, modul defectuos şi întârziat de punere în aplicare a titlurilor executorii obţinute de recurentă împotriva pârâtelor generându-i un prejudiciu prezumat irefragabil de art. 1.535 C. civ.

Mai arată că, prin titlurile executorii antemenţionate, a dobândit un bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO, aceasta fiind titulara unui drept de creanţă, aşadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei Europene, având o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.

Pe cale de consecinţă, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditorului, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie.

O apreciere contrară ar însemna golirea de conţinut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului, cu consecinţa prelungirii la infinit a termenului de plată, fără vreun remediu legal.

Astfel, dreptul recurentei ar fi iluzoriu dacă s-ar permite ca o hotărâre executorie şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părţi, motiv pentru care se impunea ca pârâtele să depună toate diligenţele pentru a executa obligaţia de bunăvoie şi conform.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor necesare antrenării răspunderii delictuale, reiterează împrejurarea că emiterea titlului de plată pentru tranşele 3, 4 şi 5 din despăgubirile stabilite prin titlurile executorii reprezintă o peremptorie recunoaştere a faptei ilicite anterioare, a încălcării de către pârâte a obligaţiei de plată uno ictu a sumei la care este îndreptăţită recurenta.

În acest sens, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 1.516 C. civ., al căror conţinut îl redă, indicând, totodată că acestea se completează cu dispoziţiile art. 1.527 C. civ. (atunci când se impune executarea silită în natură a unei obligaţii), art. 1.528 C. civ. (atunci când este vorba de executarea obligaţiei de a face) şi art. 1.529 C. civ. (atunci se impune executarea silită a obligaţiei de a nu face), precum şi cu textele art. 1.530-1.535 C. civ., art. 1.349 (răspunderea delictuală), art. 1.385 (întinderea reparaţiei), art. 1.386 (formele reparaţiei) şi 1.370 din acelaşi cod (solidaritatea).

Încălcând obligaţia de emitere conformă a Deciziei de compensare, neindicând aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013 (şi nu art. 31, aşa cum eronat a procedat CNCI), apoi ANRP încălcând obligaţia de emitere a titlului de plată pentru întreaga sumă de 885.425,49 RON (ci doar pentru fracţiunea de 1/5 a parte din suma de mai sus), în sarcina pârâţilor, care aveau obligaţiile mai sus indicate a izvorât obligaţia, prevăzută în art. 1.357 alin. (1) C. civ., aceea de a repara prejudiciul produs.

Acestei obligaţii îi corespunde dreptul de creanţă al reclamantei de a obţine despăgubiri care să compenseze prejudiciul produs în patrimoniul său.

În analiza vinovăţiei pârâtelor, arată că pe lângă dispoziţiile art. 1.357 alin. (2) C. civ., potrivit cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, sunt relevante şi dezlegările Curţii Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunţată în cauza Văleanu şi alţii împotriva României, redând conţinutul acesteia.

III. Hotărârea instanţei de apel este pronunţată de un complet nelegal constituit (art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.), cu încălcarea art. 389 C. proc. civ. şi art. 59 alin. (3) din Legea nr. 340/2022.

Având în vedere obiectul învestirii instanţei (răspundere civilă delictuală) şi criticile punctuale formulate în apel, raportat la dispoziţiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia să indice în concret care sunt chestiunile care au generat divergenţa (care din criticile din apel au dus la scindarea opiniilor, respectiv care din elementele răspunderii civile delictuale ar lipsi).

Este de neconceput că toate chestiunile deduse judecăţii (autoritatea de lucru judecat, îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale, interpretarea titlurilor executorii iniţiale) au rămas în divergenţă.

Indicând doar generic şi formal existenţa divergenţei cu privire la soluţia asupra apelului, fără a indica punctual chestiunea aflată în divergenţă, instanţa a eludat practic dispoziţiile procedurale sus amintite, ajungând să pronunţe soluţia asupra apelului în complet de 3 judecători, cu încălcarea dispoziţiilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ. şi a art. 59 alin. (3) din Legea nr. 340/2022.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, cu un conţinut identic, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Menţionează, cu privire la critica întemeiată pe pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, că în mod corect a stabilit instanţa de prim control judiciar că în sarcina intimatei-pârâte ANRP nu se poate reţine existenţa obligaţiei de a emite un singur titlu de plată pentru achitarea întregii sume printr-o tranşă unică, aceasta nefiind stabilită în acest fel în litigiul anterior.

De asemenea, întrucât intimata-pârâtă CNCI şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, întreaga suma cuvenită recurentei, stabilită prin Decizia de compensare nr. 50340/08.07.2022, fiind achitată integral, intimatele consideră că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Referitor la critica întemeiată pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că nu este suficientă, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, dovada săvârşirii unei fapte ilicite, ci este necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu şi a raportului de cauzalitate al acestuia cu fapta ilicită astfel săvârşită.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările intimatelor-pârâte, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acestora şi admiterea căii de atac formulate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea şi decizia recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Asupra legalităţii încheierii atacate

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenta a invocat pronunţarea deciziei atacate, de către un complet de apel compus în mod nelegal din 3 judecători, cu încălcarea regulilor de judecată în complet de divergenţă prevăzute de art. 399 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 59 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, întrucât în încheierea de şedinţă din 02.04.2024 s-a indicat generic şi formal existenţa divergenţei cu privire la soluţia asupra apelului, iar nu punctual chestiunea aflată în divergenţă, fiind de neconceput ca toate chestiunile deduse judecăţii să fi rămas în divergenţă.

Criticile sunt nefondate.

Parcursul procedural al litigiului pendinte, în faza de judecată a apelului, din perspectiva etapei judecării divergenţei, vizată de critica de nelegalitate, evidenţiază că la termenul de judecată din 19.03.2024, instanţa de apel - în compunerea de 2 judecători, prevăzută de art. 59 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, în vigoare la data pornirii procesului, 27.03.2023 - a închis dezbaterile în fond şi a reţinut cauza pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii, iar după amânarea de pronunţare asupra cauzei, a dispus repunerea cauzei pe rol prin încheierea de şedinţă din 02.04.2024, constatând ivită divergenţa "în privinţa soluţiei apelului".

La termenul de judecată din 16.04.2024, fixat în acest scop, au fost reluate dezbaterile în faţa completului de divergenţă, în compunerea de 3 judecători, constituit conform art. 398 alin. (3) din C. proc. civ., consemnate în partea introductivă a deciziei instanţei de apel, în cuprinsul căreia s-a menţionat că pricina "s-a repus pe rol, pentru soluţionarea acesteia în complet de divergenţă, întrucât nu a putut fi realizată unanimitatea în luarea hotărârii", că la data de 03.04.2024 s-au depus concluzii scrise de către apelanta-reclamantă şi că, în cadrul susţinerilor prezentate oral, reprezentantul convenţional al acesteia "reiterează concluziile formulate la data de 19.03.2024", pe care le-a arătat în detaliu, făcând trimitere şi la argumentele expuse "pe larg în concluziile scrise depuse la dosar".

Înalta Curte are în vedere că, potrivit normei de ordine publică consacrate de art. 399 alin. (2) din Codul de procedură, "Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergenţă şi care se anunţă părţilor în şedinţă, instanţa fiind îndreptăţită, atunci când apreciază că este necesar, să administreze noi dovezi şi să ordone orice alte măsuri îngăduite de lege".

În cauza de faţă, chestiunea rămasă în divergenţă, în accepţiunea normei anterior redate, şi care a fost anunţată părţilor atât în şedinţă publică, cât şi anterior prin încheierea de repunere pe rol, a vizat însăşi soluţia asupra apelului exercitat de reclamantă.

Este adevărat că obiectul divergenţei poate purta asupra anumitor împrejurări, cereri, excepţii; în egală măsură, însă, membrii completului iniţial învestit pot avea opinii diferite asupra soluţiei în ansamblu, raţiunea normei edictate pentru judecarea divergenţei fiind aceea ca părţile să nu fie luate prin surprindere în privinţa oricărei dezbateri purtate în şedinţă publică, numai astfel putându-se considerat a fi satisfăcut imperativul garantării efectivităţii principiilor fundamentale ale procesului civil, precum dreptul la apărare, contradictorialitatea, publicitatea şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrate de art. 13, art. 14, art. 17 şi art. 22 din C. proc. civ.

Or, se cuvine observat că, în cauză, atât cu prilejul dezbaterilor în faţa completului de divergenţă purtate la termenul din 16.04.2024 când s-a pronunţat decizia din apel, cât şi anterior, în cuprinsul încheierii de repunere pe rol din 02.04.2024, instanţa de apel a încunoştinţat părţile asupra chestiunii care a generat divergenţa de opinii, adică soluţia globală asupra apelului.

În consecinţă, recurenta a avut posibilitatea concretă şi efectivă de a depune în timp util note scrise, cu argumente amplu detaliate, şi de a dezbate oral aspectele esenţiale ale căii de atac în faţa completului de divergenţă, precum şi de a reitera chestiunile şi argumentele dezbătute în faţa completului iniţial de apel, toate aceste elemente demonstrând faptul că aceasta a beneficiat de dezbaterea "chestiunilor rămase în divergenţă" cu asigurarea plenară a garanţiilor dreptului la un proces echitabil.

Contrar susţinerilor recurentei, părţile nu au fost informate "generic şi formal" ci, dimpotrivă, dreptul lor la judecata în faţa unui complet de divergenţă a dobândit efectivitate, întrucât a fost însoţit de posibilitatea reală de a aduce argumente, susţineri, clarificări, în deplină cunoştinţă asupra chestiunii rămase în divergenţă (soluţia în întregul ei). În acest mod, toţi membrii completului de divergenţă au putut hotărî într-o cauză la dezbaterile căreia au participat, iar soluţia pronunţată în unanimitate de către cei 3 judecători, ce evidenţiază reconsiderarea opiniei unui membru al completului iniţial, se încadrează în ipoteza normei înscrise în art. 399 alin. (4) din C. proc. civ., în sensul că judecătorii au dreptul de a reveni asupra părerii lor care a provocat divergenţa.

Aşadar, informarea părţilor, în maniera anterior prezentată, satisface exigenţele normei de ordine publică cuprinse în art. 399 alin. (2) din C. proc. civ., neputându-se susţine, cu temei, că ar fi vorba despre vreun drept golit de conţinut, motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 şi 5 din acelaşi cod fiind nefondate.

II.2. Asupra legalităţii deciziei atacate

II.2.1. Principalul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., vizează fie ignorarea, fie greşita valorificare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2021 şi nr. 4165/117/2022, cu privire specială asupra dispozitivului sentinţei civile nr. 225/F din 25.04.2019 a Tribunalului Cluj şi a considerentelor decisive ale încheierii de lămurire din 12.10.2022 a Curţii de Apel Cluj, prin care, în opinia recurentei, s-a tranşat chestiunea litigioasă referitoare la obligaţia de plată uno ictu conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar nu în tranşe anuale, a sumelor de bani reprezentând măsuri compensatorii sub formă de puncte.

În esenţă, recurenta susţine că, prin dispozitivul titlului executoriu iniţial, pârâta ANRP a fost obligată să emită un titlu de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte acordate în compensare pentru imobilele solicitate şi nerestituite, iar prin încheierea de respingere a cererii de lămurire dispozitiv s-a statuat că acesta este extrem de clar în ceea ce priveşte modalitatea de emitere a titlului de plată, şi anume de îndată după ce hotărârea pronunţată a rămas definitivă, astfel că, prin interpretarea trunchiată şi contrară dezlegărilor jurisdicţionale anterioare, instanţa de apel a realizat o analiză greşită asupra condiţiilor răspunderii civile delictuale şi, implicit, asupra pretenţiilor deduse judecăţii în actualul proces.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că obiectul litigiului pendinte declanşat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de instanţele de fond, îl reprezintă obligarea pe temeiul răspunderii civile delictuale la despăgubiri civile, cu titlu de actualizare cu rata inflaţiei şi dobândă legală penalizatoare, aferente sumelor de bani corespunzătoare măsurilor compensatorii sub formă de puncte; faptele ilicite imputate pârâtelor constau în nerespectarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, în sensul că CNCI ar fi emis în mod neconform decizia de compensare, cu neindicarea aplicabilităţii art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar ANRP nu ar fi respectat obligaţia de emitere a unui singur titlu de plată de îndată pentru întreaga sumă, iar nu pe parcursul a 5 ani.

Instanţa devolutivă de control judiciar a păstrat ca fiind legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii reclamantei, argumentaţia vizând, în esenţă, împrejurarea că, deşi au existat mai multe litigii privind modalitatea de plată, niciuna dintre hotărârile pronunţate nu a stabilit obligaţia de plată într-o singură tranşă cum pretinde reclamanta, ci s-a dispus ca ANRP să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată, aceasta urmând să se facă potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, adică în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale. Ca atare, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite de natură a atrage răspunderea delictuală, câtă vreme în dosarul nr. x/2015 nu au fost impuse în sarcina pârâtelor obligaţiile a căror neîndeplinire o pretinde reclamanta.

Pe de altă parte, fiind necesar a se proceda la identificarea elementelor raportului juridic litigios dezbătute şi definitivate în cele 3 procese anterioare şi a chestiunilor tranşate în realitate, cu autoritate de lucru judecat, se cuvine a fi evidenţiate următoarele aspecte relevante, ce interesează analiza motivului de casare evocat în memoriul de recurs:

Cu referire la dosarul nr. x/2015 (litigiul primar) al Tribunalului Cluj, guvernat de Legea nr. 165/2013, este de observat că prin sentinţa civilă nr. 225/F din 25.04.2019 s-a dispus, conform pct. VI, VII şi VIII din dispozitiv, "acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei A. prin compensare cu 5.986.315 puncte, pentru terenurile şi construcţiile imposibil de restituit în natură sau prin compensare cu bunuri oferite în echivalent", obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor "la emiterea deciziei de compensare prin 5.986.315 puncte pentru imobilele preluate şi imposibil de restituit în natură sau prin compensare cu bunuri oferite în echivalent", precum şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor "să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată pentru suma corespunzătoare celor 5.986.315 puncte de mai sus". Sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 178/A din 30.09.2020 a Curţii de Apel Cluj, fiind diminuat doar numărul de puncte la 2.954.212 şi păstrate dispoziţiile referitoare la acordarea de măsuri reparatorii şi obligarea la emiterea deciziei de compensare şi a titlului de plată.

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A din 30.09.2020, formulată de reclamantă, "în sensul indicării în concret a modului în care vor fi emise titlurile de plată pentru suma de 2.954.212 puncte (...) în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, într-o singură tranşă", a fost respinsă ca nefondată prin încheierea civilă din 12.10.2022 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Considerentul decisiv care fundamentează soluţia de respingere a cererii de lămurire are următorul conţinut:

"După cum întemeiat au susţinut pârâţii, dispozitivul deciziei civile nr. 178/A/2020 a Curţii de Apel Cluj este extrem de clar în ceea ce priveşte modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP. Astfel, această pârâtă trebuie să emită titlul de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte de îndată după ce hotărârea pronunţată a rămas definitivă".

Cu referire la dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 39113/2021 (emisă în executarea hotărârilor din primul dosar), formulată în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, este de observat că prin sentinţa civilă nr. 704 din 25.10.2021, păstrată prin decizia civilă nr. 269/A din 21.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a fost acordată actualizarea cu indicele de creştere a preţurilor de consum (3.352.144 puncte) şi a fost respinsă solicitarea de obligare a ANRP să emită titlul de plată în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 într-o singură tranşă, reţinându-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în primul dosar, nr. x/2015

În fine, cu referire la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Cluj, este de observat că are ca obiect o nouă contestaţie de acelaşi tip, formulată împotriva deciziei de compensare nr. 50340/2022 (emisă în executarea hotărârilor din cel de-al doilea dosar), prin care s-a solicitat modificarea art. 3 (modalitatea de plată în condiţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, în 5 tranşe anuale) şi obligarea ANRP să emită titlul de plată în condiţiile art. 41 din aceeaşi lege, într-o singură tranşă.

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 13.02.2023 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei, fiind valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive din procesele anterioare, cu argumentul că a fost tranşată deja modalitatea de aplicare a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, iar instanţele anterioare "s-au pronunţat explicit asupra cadrului în care se va emite titlul de plată".

În privinţa temeiului de drept indicat la art. 3 din decizia de compensare contestată, s-a subliniat aspectul că, deşi aceasta face trimitere la prevederile art. 31 din Legea nr. 165/2013, totuşi cadrul în care ANRP urmează să-şi execute obligaţia emiterii titlului de plată nu poate fi decât cel evidenţiat prin sentinţa civilă nr. 225/F/2019 a Tribunalului Cluj, decizia civilă nr. 178/A/2020 a Curţii de Apel Cluj şi încheierea dată în cererea de lămurire dispozitiv din 12.10.2022, toate pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Or, "împrejurarea esenţială în cauză" pe care a fost construit şi în jurul căreia a fost dezvoltat întreg raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul sentinţei civile nr. 81 din 13.02.2023 este tocmai dezlegarea jurisdicţională anterioară, dată modalităţii de executare a obligaţiei de emitere a titlului de plată, conform statuărilor definitivate în chiar primul proces purtat între părţi, în care a fost disputată şi chestiunea aplicabilităţii normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013.

În acest punct al analizei, Înalta Curte notează că scopul adoptării Legii nr. 165/2013, aşa cum rezultă din expunerea de motive, corespunde transpunerii în dreptul intern a exigenţelor şi recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia restituirii proprietăţilor, în urma pronunţării hotărârii-pilot în cauza B. şi alţii împotriva României, fiind stabilite măsuri simplificate şi un sistem de despăgubiri cu o previzibilitate sporită.

Instanţa de contencios constituţional este constantă în a statua, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, prevăzută de Legea nr. 165/2013, că modul de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile legale sunt în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 202/2013 şi nr. 74/2021).

Norma tranzitorie stipulată în art. 41 din lege, pretins a fi fost greşit aplicată de instanţele de fond, în contra unor statuări anterioare favorabile recurentei, reglementează modalitatea concretă de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea legilor reparatorii, în ipotezele arătate de textul de lege.

Astfel, potrivit alin. (1) al articolului precitat, "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", iar conform alin. (4), "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

În acest context normativ, apare lipsită de orice suport juridic critica recurentei potrivit căreia modalitatea de executare a obligaţiei ANRP este nelegală, sub motiv că plata nu s-a efectuat integral, uno ictu, prin emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă de bani corespunzătoare punctelor acordate prin decizia de compensare, ci în tranşe anuale.

În realitate, în calitatea, necontestată, de creditoare a unui titlu de plată emis în procedura Legii nr. 165/2013, recurenta nu este şi titulara unei creanţe (corelative obligaţiei stabilite în sarcina ANRP) a cărei modalitate concretă de executare să fi fost stabilită, fie prin hotărâre judecătorească, fie prin lege, în maniera afirmată de aceasta, adică dintr-o dată, într-o singură tranşă.

Susţinerea recurentei, de fapt, nu face decât să adauge elemente străine de conţinutul obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească în sarcina ANRP, care îi denaturează fizionomia juridică şi o îndepărtează de la cadrul configurat prin titlul executoriu, ce constituie sursa acestei obligaţii.

Or, modalitatea concretă de realizare a obligaţiei de emitere a titlului de plată a fost dezbătută în chiar primul proces purtat între părţi, în care a fost disputată şi chestiunea aplicabilităţii normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cum, de altfel, au argumentat şi instanţele anterioare (hotărârile din dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2022), care şi-au fundamentat soluţiile de respingere a pretenţiilor de plată într-o singură tranşă, pe valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat în procesele anterior purtate între părţi.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte observă că, niciunde în hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în procesele în care părţile şi-au disputat prestaţia/conduita la care era ţinută debitoarea şi în care instanţele au tranşat cu suficientă claritate şi precizie asupra obligaţiei stabilite în sarcina ANRP şi a modului concret de aducere a ei la îndeplinire, nu s-a stabilit o modalitate de plată integrală, într-o singură tranşă, a sumei de bani prin care sunt valorificate punctele acordate recurentei.

Este, aşadar, corect raţionamentul instanţei de apel care a subliniat că, deşi în dispozitivul sentinţei civile nr. 225/F/2019 s-a dispus obligarea ANRP "să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată pentru suma corespunzătoare" numărului de puncte cuvenite reclamantei, dispoziţie reluată în cuprinsul deciziei din apel, nr. 178/A/2020, totuşi această împrejurare nu este de natură să conducă la ideea că debitoarea ar fi fost obligată să emită un singur titlu, plătibil într-o unică tranşă, aferent numărului total de puncte cuvenit ca măsură compensatorie.

Se cuvine reiterat considerentul decisiv al încheierii de respingere a cererii de lămurire, în care s-a reţinut că dispozitivul hotărârii - adică sursa obligaţiei contestate din perspectiva manierei de executare - este unul "extrem de clar în ceea ce priveşte modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP", adică "de îndată după ce hotărârea pronunţată a rămas definitivă".

În contextul expus, apare evidentă concluzia că, în realitate, critica recurentei tinde să extindă în mod nepermis procedural sfera de acţiune a obligaţiei debitoarei, dincolo de limitele clar conturate în cuprinsul dispozitivului şi a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, aşa încât nu i se poate reproşa instanţei de apel vreo ignorare, repunere în discuţie ori contrazicere a unei dezlegări jurisdicţionale definitive în chestiunea controversată privind plata sumei de bani în tranşe anuale.

Concluziv, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 este nefondat.

II.2.2. Prin următoarele două motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., ce se impun a fi grupate şi abordate unitar, recurenta susţine, în esenţă, că decizia atacată este, pe de o parte, motivată contradictoriu, iar, pe de altă parte, rezultatul aplicării greşite a normelor generale ale C. civ. în materie de răspundere delictuală şi a normei speciale din Legea nr. 165/2013, art. 41 alin. (1).

Criticile sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei, considerentele vizate de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, şi anume, ultimele două paragrafe de la pagina 5 şi primul paragraf de la pagina 6 din cuprinsul deciziei atacate, sunt caracterizate de atributele clarităţii, coerenţei şi preciziei, nefiind nicidecum contradictorii.

Astfel, răspunzând criticii apelantei-reclamante referitoare la nesocotirea autorităţii de lucru judecat din perspectiva pretinsei obligaţii de plată uno ictu, instanţa de apel a subliniat corect reperele obligaţiei stabilite în primul proces în sarcina ANRP, arătând că prin decizia nr. 178/A/2020 a fost diminuat doar numărul de puncte, fiind păstrate dispoziţiile sentinţei nr. 225/F/2019 referitoare la acordarea de măsuri reparatorii şi obligarea la emiterea deciziei de compensare şi a titlului de plată, pentru ca, mai apoi, să justifice, cu argumente specifice, explicite şi cuprinzătoare, concluzia potrivit căreia, deşi au existat mai multe litigii privind emiterea titlului de plată, niciuna dintre hotărârile pronunţate nu a stabilit, ca mod de executare, plata într-o singură tranşă cum pretinde reclamanta.

Critica expusă denotă, mai degrabă, dezacordul recurentei în raport cu soluţia pronunţată, aspect ce-i plasează demersul în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu referire la criticile subsumate punctului 8 al art. 488, se impune a fi remarcată construcţia argumentativă a instanţei de apel care, reţinând inexistenţa faptei ilicite, similar primei instanţe, a apreciat corect asupra caracterului nerelevant juridic al aspectelor privitoare la restul condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, dată fiind cerinţa întrunirii lor cumulative.

Mai mult decât atât, validând raţionamentul judecătorului fondului cu privire la inexistenţa faptelor ilicite imputate pârâtelor CNCI şi ANRP, instanţa de apel a cercetat tocmai elementele litigioase în care se obiectivează, în opinia recurentei, ilicitatea conduitei acestora, mai exact pretinsa nerespectare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, prin emiterea de către CNCI, în mod neconform, a deciziei de compensare şi, respectiv, prin neemiterea de către ANRP a titlului de valorificare uno ictu (dintr-o dată), şi nu în tranşe anuale, a punctelor acordate ca măsură reparatorie.

Însă, modul de executare - în tranşe, iar nu dintr-o dată - a plăţii sumei de bani, reprezentând despăgubiri aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, a fost tranşat definitiv în procesele anterioare purtate între părţi, în care a fost disputată şi chestiunea aplicabilităţii normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013, o analiză detaliată şi răspunsul la aspectele esenţiale aduse în discuţie prin memoriul de recurs regăsindu-se în cele ce precedă, în corpul de considerente dedicate primului motiv de casare examinat.

Nu în ultimul rând, susţinerile recurentei cu trimitere generică la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Primul Protocol adiţional) şi la jurisprudenţa CEDO nu se grefează pe raţionamentul instanţei de apel şi nu combat de o manieră efectivă considerentele deciziei atacate, or, este ştiut că instanţa de recurs judecă hotărârea instanţei de apel, iar nu procesul, scopul recursului fiind verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 2 aprilie 2024 şi a deciziei nr. 122/A/2024 din data de 16 aprilie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.