Ministry barred by electa una via from pursuing accessory interest after waiving principal claim in criminal case; appeal dismissed, fees reduced to 10,000 RON

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la 11 septembrie 2020, sub nr. de dosar x/2020 s-a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. Bacău la plata sumei de 4.034.690 RON, reprezentând sume accesorii aferente obligaţiei bugetare de 4.336.744,98 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă acordată prin contractul nr. x/2011 de la 21 aprilie 2011 şi până la data restituirii efective, respectiv 8 noiembrie 2019.

În drept, au fost indicate prevederile art. 1.349 alin. (1) şi (2), art. 1.357-art. 1.359, art. 1.373 şi art. 1.381 din C. civ.

Conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea nr. 117 din 3 decembrie 2020, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 2 decembrie 2021, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a constatat necompetenţa materială a Tribunalului Bacău, secţia I civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care prin sentinţa civilă nr. 60 din 10 iunie 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, prin decizia nr. 4791 din 19 octombrie 2022, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 513 din 21 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, şi în consecinţă a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în contradictoriu pârâta A. S.R.L., dată fiind autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 70/D din 4 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2019.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului incident şi a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 513 din 21 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

A admis apelul principal, formulat de apelantul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva aceleiaşi sentinţei civile, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

În rejudecare, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu opinia parţial separată a doamnei judecător B. în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei civile apelate, respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 21 aprilie 2011-11 septembrie 2015, admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata accesoriilor aferente debitului principal în cuantum de 4.336.744,98 RON, pentru perioada 11 septembrie 2015 - 8 noiembrie 2019. A obligat-o pe apelantă la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024 a declarat recurs reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, formulând următoarele critici:

Indicând motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 22 şi art. 27 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

Motivarea instanţei cu referire la faptul că ministerul nu putea cere pe cale separată, la instanţa civilă, decât prejudiciul ivit ulterior ori accesoriile calculate după data pronunţării hotărârii penale nu este corectă, motivat de faptul că nu se poate pune în discuţie raţionamentul că acesta s-a născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă, ci acesta este un prejudiciu cauzat de faptul că beneficiarul nu a aplicat dispoziţiile contractuale, respectiv art. 19 din contractul de finanţare, la momentul restituirii sumei pentru care a fost cercetat.

În mod eronat instanţa de apel şi-a întemeiat decizia pe dispoziţiile art. 22 din C. proc. pen., întrucât prin sentinţa penală nr. 70/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a reţinut cu putere de lucru judecat că MADR a renunţat la constituirea de parte civilă, nu a renunţat la pretenţiile civile.

Instanţa a reţinut în mod greşit că partea civilă era obligată să arate întreg prejudiciul încercat, atât cel principal, cât şi accesoriile, deoarece în calitate de instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, MADR a constatat şi înregistrat în contabilitate prejudiciul suferit la data când acesta a devenit cert, respectiv la data restituirii sumelor acordate în baza contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011, acesta fiind momentul când MADR se putea înscrie ca parte civilă cu debitul principal. Prin urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (6) din C. proc. pen.. Or, prejudiciul reprezentat de aceste sume, cu titlul de accesorii, a fost generat de constatarea debitului principat prin sentinţa penală nr. 70D din 4 martie 2020 şi prin restituirea de către intimata-pârâtă a finanţării nerambursabile primite, recunoaşterea vinovăţiei conducând implicit la constatarea nerespectării clauzelor şi obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtei prin contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/2011, document ce atestă raportul juridic dintre cele două părţi şi care poate fi analizat numai de instanţa civilă.

MADR nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele cu titlu de accesorii la debitul principal, întrucât, la momentul recunoaşterii vinovăţiei şi ca urmare a consemnării sumei pe seama şi la dispoziţia instituţiei noastre, inculpatul nu a achitat şi accesoriile cuvenite debitului principal, calculate conform contractului de finanţare. Mai mult, MADR nici nu a renunţat expres la înscrierea ca parte civilă în privinţa acestor sume. Dreptul de opţiune cu privire la aceste accesorii s-a exercitat doar în momentul formulării acţiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2020, iar nu anterior acestui moment, neexistând o constituire de parte civilă cu privire la acestea, cum în mod corect a reţinut judecătorul care a pronunţat opinia separată. Faptul că debitul principat a fost recuperat, nu poate avea semnificaţia renunţării la accesoriile aferente acestuia.

Acţiunea civilă a fost iniţiată pentru recuperarea accesoriilor datorate de A. S.R.L. bugetului de stat ca urmare a utilizării timp de 8 ani a unor sume din fonduri europene nerambursabile pe care intimata le-a restituit şi pentru care au fost invocate prevederile contractului de finanţare nerambursabilă.

MADR, ca reprezentant al Statului Român, administrator de venituri publice, în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, are obligaţia să dispună toate măsurile legale pentru protejarea intereselor financiare ale statului, inclusiv prin iniţierea unor măsuri de recuperare a prejudiciului adus de către inculpată bugetului general al Uniunii Europene şi bugetului de stat

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, în speţă fiind vorba de un prejudiciu la bugetul de stat, cu atât mai mult se impune reparaţia lui de către cel care l-a creat. Având în vedere că vinovăţia a fost în mod definitiv dovedită în instanţa penală, fapta ilicită, prejudiciul şi raportul de cauzalitate sunt elemente obiective ale răspunderii civile delictuale, a căror dovedire nu ridică dificultăţi.

Nu se poate reţine că procesul civil iniţiat de către instituţie reprezintă o revenire asupra renunţării la constituirea ca parte civilă şi că acţiunea a fost iniţiată pentru aceleaşi pretenţii, întrucât accesoriile au fost calculate după consemnarea debitului principal (fără accesorii, deşi la art. 19 din contractul de finanţare este stipulat că beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în concordanţă cu Codul de procedură fiscală, moment la care s-au şi calculat). Prin urmare, atât timp cât instituţia a renunţat la constituirea ca parte civilă în dosarul penal doar pentru debitul principal, nu şi pentru accesoriile aferente debitului principal (accesorii care de altfel s-au născut progresiv), în mod greşit instanţa a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă, interpretând eronat prevederile art. 22 din C. proc. pen.

Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă - damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat - lucrum cessans), ceea ce în speţă presupune ca societatea intimată să acopere Statului Român prejudiciul raportat la perioada în care a utilizat fraudulos o sumă de bani acordată ca finanţare nerambursabilă.

~Opinia separată a judecătorului este corectă, acesta pornind de la dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care este consacrat de dreptul procesual român şi constatând că pentru suma de 4.034.690 RON, reprezentând accesoriile la debitul principal achitat voluntar, reclamantul nu s-a constituit parte civilă, ci a ales calea formulării acţiunii ce face obiectul prezentului dosar.

Conform art. 27 alin. (6) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanţei civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă. În speţă, se constată pe de o parte că reclamanta s-a constituit parte civila în dosarul penal pentru debitul principal, nu şi pentru accesoriile solicitate în prezenta cauză. Prin urmare, dreptul său la opţiune cu privire la aceste accesorii s-a exercitat doar în momentul formulării prezentei acţiuni.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod nelegal prevederile art. 451 Din C. proc. civ., acordând intimatei cheltuieli de judecată în cuantum exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei şi numărul termenelor de judecată.

Cu privire la eventuala obligare a instituţiei recurente la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, a solicitat respingerea cererii sau cenzurarea cuantumului acestora. În situaţia în care cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată este apreciată întemeiată, a solicitat verificarea înscrisurilor care dovedesc efectuarea acestora şi reducerea cuantumului în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, formulând următoarele apărări:

Recurentul-reclamant s-a constituit parte civilă în dosarul nr. x/2019 pentru recuperarea sumei de 4.336.744,98 RON, reprezentând debit principal, prin adresa din 19 august 2019. În considerarea faptului că intimata-pârâtă a achitat integral pretenţiile civile în cursul procesului penal, reclamantul MADR a renunţat la constituirea ca parte civilă, aspect consfinţit prin sentinţa penală nr. 70D din 4 martie 2020. Prin urmare, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, sunt incidente prevederile art. 22 şi art. 27 alin. (6) din C. proc. pen., astfel că, în virtutea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram, recurentul-reclamant nu mai poate porni un proces civil pentru acelaşi fapt provocator de daune, în măsura în care s-a constituit parte civilă în procesul penal, recuperându-şi prejudiciul reclamat. Revenirea asupra acestei opţiuni este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile legale menţionate, motiv pentru care instanţa de apel a respins, în mod legal, acţiunea ca inadmisibilă.

Accesoriile pretinse sunt prevăzute în art. 19 din contractul de finanţare, ceea ce înseamnă că îi erau cunoscute recurentului-reclamant de la data semnării contractului, acesta fiind obligat să arate întreg prejudiciul suferit şi să se constituie parte civilă cu întreaga sumă reprezentând prejudiciul încercat, deci atât principal, cât şi accesorii. Prin întreaga argumentaţie din cererea de apel, reclamantul a încercat să se folosească de propria culpă constând în omisiunea constituirii ca parte civilă cu privire la accesorii, ceea ce este interzis potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu prelabil, observă că, desi şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile formulate de reclamant, prin care a invocat nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor art. 22 şi art. 27 C. proc. pen., sunt critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin criticile formulate, reclamantul a susţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa de apel şi-a întemeiat decizia pe dispoziţiile art. 22 din C. proc. pen., întrucât prin sentinţa penală nr. 70/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a reţinut cu putere de lucru judecat doar că MADR a renunţat la constituirea de parte civilă, nu la toate pretenţiile civile, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (6) din C. proc. pen. pentru prejudiciul constând în acesoriile debitului principal, constatat şi înregistrat în contabilitate la data restituirii sumelor acordate în baza contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011.

Pornind de la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, pe baza probatoriului administrat, a cărei reevaluare nu mai este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului dat fiind scopul pentru care un atare demers judiciar a fost reglementat prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. - examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine că potrivit acţiunii introductive se solicită plata sumei de 4.034.690 RON, cu titlul de sume accesorii calculate de la data de 21.04.2011 şi până la data restituirii efective în cadrul urmăririi penale, respectiv 08.11.2019, aferente obligaţiei bugetare de 4.336.744,98 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă acordată prin contractul nr. x din 21 aprilie 2011.

Recurentul reclamant s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 4.336.744,98 RON. Având în vedere Acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 18.11.2019, Tribunalul Bacău a pronunţat sentinţa penală nr. 70/D/4.03.2020 în dosarul nr. x/2019 prin care a constatat că partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea pentru POPAM a renunţat la constituirea ca parte civilă în cauză ca urmare a recuperării prejudiciului în faza urmăririi penale, valoarea creanţei principale de 4.336.744,98 RON fiind acoperită prin virarea sumei către MADR la data de 8.11.2019.

Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar, în conformitate cu art. 22 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi cod, partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel. Partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii.

De asemenea, dispoziţiile art. 27 alin. (6) C. proc. pen. stipulează că persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, însă doar pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

Dând eficienţă acestor dispoziţii, prin raporate la situaţia de fapt reţinută în cauză şi la modalitatea în care recurentul reclamant a înţeles să procedeze în cadrul procelului penal, prezenta acţiune nu poate reprezenta o translatare parţială a pretenţiilor civile din instanţa penală în instanţa civilă, fiind în prezenţa unei singure acţiuni civile, exercitate iniţial în cadrul procesului penal.

Înalta Curte observă că, în cuprinsul contractului de finanţare nr. x/2011, la art. 19, s-a prevăzut că, beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în concordanţă cu Codul de procedură fiscală" - aspect invocat şi de reclamant, în susţinerea criticilor formulate prin cererea de recurs. Aşadar, în mod judicios instanţa de apel a apreciat că dobânzile aferente debitului principal reprezintă un prejudiciu pe care partea reclamantă putea şi trebuia să îl cunoască încă de la data formulării plângerii penale.

Împrejurarea că prejudiciul afirmat în prezenta cauză este reprezentat de sume accesorii aferente obligaţiei bugetare de 4.336.744,98 RON nu poate conduce la o altă concluzie având în vedere manifestarea procesuală a recurentului reclamant a fost una expresă şi neechivocă, prin constituirea de parte civilă în procesul penal. Ulterior, recurentul reclamant a renunţat la constituirea ca parte civilă ca urmare a recuperării prejudiciului în faza urmăririi penale, valoarea creanţei principale de 4.336.744,98 RON fiind acoperită prin virarea sumei către MADR la data de 8.11.2019. Câtă vreme sumele accesorii au vizat debitul (constând în finanţare nerambursabilă) a cărui întindere era cunoscută la data constituirii ca parte civilă şi au fost calculate potrivit caluzelor contractului nr. x din 21 aprilie 2011, cuantumul acesoriilor fiind, aşadar, determinabil, nu se poate considera că prejudicul invocat în speţă s-a născut ori a fost descoperit ulterior momentului manifestării dreptului de opţiune în procesul penal.

În mod corect instanţa de apel a apreciat că starea de fapt, astfel cum a fost expusă în cele ce preced, nu intră sub incidenţa prevederilor care reglementează exercitarea ulterioară a unei acţiuni civile pentru recuperarea unui prejudiciu născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă, recurentul reclamant nepoziţionându-se în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 27 C. proc. pen.

Argumentul expus de recurent în sensul că, potrivit art. 27 alin. (6) C. proc. pen., omisiunea includerii unor daune accesorii cunoscute de către parte la momentul valorificării pretenţiilor civile în cadrul procesului penal, permite promovarea unei acţiuni civile distincte în faţa instanţei civile, pentru aceleaşi pretenţii, nu poate fi primit întrucât tinde la eludarea prevederilor art. 22 alin. (3) din acelaşi cod, cu atât mai mult cu cât propria conduită în constituirea ca parte civilă doar cu privire la debitul principal a generat o acoperire parţială a prejudiciului produs prin nerespectarea contractului de finanţare.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte notează că, în situaţia în care s-a produs un prejudiciu prin comiterea unei infracţiuni, persoana vătămată are la îndemnă, în temeiul principiului disponibilităţii, două opţiuni: fie de a solicita repararea prejudiciului pe calea unei acţiuni civile formulate în faţa unei instanţe civile, fie de a se constitui parte civilă în procesul penal care s-a pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea acelei infracţiuni. Totodată, în vederea asigurării securităţii juridice, legiuitorul a instituit caracterul irevocabil al opţiunii, astfel încât, odată ce dreptul de opţiune a fost exercitat de către persoana vătămată, aceasta nu mai poate reveni asupra opţiunii făcute (electa una via no datur recursus ad alteram).

Nerespectarea regulii caracterului irevocabil al opţiunii are drept consecinţă pierderea dreptului persoanei vătămate de a obţine repararea prejudiciului produs prin infracţiune prin formularea unei acţiuni în faţa unei instanţe de judecată, cum este cea civilă, ipoteză regăsită în speţă, în condiţiile în care nu este incidentă nici una dintre situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prejudiciul reprezentat de sumele accesorii aferente obligaţiei bugetare de 4.336.744,98 RON era cert încă de la momentul constituirii reclamantului ca parte civilă în procesul penal, în sensul că partea putea, în mod neechivoc, să cunoască şi să evalueze întinderea acestuia pe baza clauzelor contractului de finanaţare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011. Pe cale de consecinţă, acest prejudiciu nu intră sub incidenţa prevederilor art. 27 alin. (6) C. proc. pen. câtă vreme putea şi trebuia să fie identificat încă de la momentul constituirii ca parte civilă, prin prezentul demers reclamantul urmărind, de fapt, remedierea unei conduite procesuale defectuose manifestate în cadrul proceului penal.

Astfel, Înalta Curte urmează va valida raţionamentul instanţei de apel în sensul că omisiunea reţinută anterior nu mai poate fi valorificată pe calea unei acţiunii civile separate procesului penal, iar neacordarea pretenţiilor (accesorii) reprezintă o consecinţă a neglijenţei procesuale a părţii în a indica în mod complet întreg prejudiciul existent (determinabil) la momentul exercitării dreptului de opţiune în sensul constituirii ca parte civilă.

În final, în ceea ce priveşte susţinerile privind cuantumul disproporţionat al onorariului de avocat acordat de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că acestea nu constituie critici care vizează greşita aplicare a unor dispoziţii legale - singurele care pot fi primite, ci constituie alegaţii care privesc exercitarea dreptului de apreciere de către instanţa de apel. Această apreciere suverană a instanţei de ultim grad de jurisdicţie în fond nu este însă supusă controlului instanţei de recurs.

În acest sens, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 05 martie 2020, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Instanţa supremă a reţinut că nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia (paragraful 33).

Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face (paragraful 34).

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (paragraful 37).

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, Înalta Curte constată că recurentul reclamant este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi, întrucât intimata pârâtă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care le-a şi dovedit cu facturile fiscale şi chitanţele aflate la dosar, urmează să admită această cerere, dar nu în cuantumul solicitat (26651,12 RON), ci într-un cuantum redus ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., şi anume 10.000 RON.

Aceasta întrucât cuantumul onorariului avocaţial astfel cum a fost solicitat de către reprezentanta intimatei pârâte este unul excesiv, disproporţionat în raport de circumstanţele cauzei, care se află la primul termen de judecată, complexitatea apărărilor formulate de parte fiind una medie.

Prin urmare, instanţa apreciază că suma de 10.000 RON este corespunzătoare contextului în care s-au desfăşurat serviciilor avocaţiale prestate, respectiv prezenţa reprezentantului convenţional al intimatei pârâte la un singur termen de judecată şi formularea unei întâmpinări.

Pentru considerentele expuse, reţinând că, în cauză, nu se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva deciziei civile nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi va obliga pe recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 10.000 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva deciziei civile nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 10.000 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.