Recusability of cassation appeals challenging contractual interpretation and evidentiary assessment as mere merits issues rather than errors of law

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, la data de 13.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Cabinet de Avocat B., solicitând obligarea pârâtului la anularea clauzelor contractuale prevăzute la art. 2 pct. 2, pct. 3, pct. 5 şi pct. 7 din Contractul de asistenţă juridică nr. x/02.01.2021, anularea actului adiţional nr. x/15.09.2021 la Contractul de asistenţă juridică nr. x/02.01.2021 având în vedere că nu este semnat de părţile semnatare iniţiale, iar semnătura aplicată din partea societăţii nu aparţine administratorului S.C. A. S.R.L., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul dosar.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., precum şi pe cele ale Legii nr. 51/1995.

La data de 07.01.2022, reclamanta a depus precizări, prin care a indicat valoarea obiectului cererii, respectiv pentru petitul 1 suma de 71.000 euro, pentru petitul 2 suma de 8.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 5684/27.05.2022, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 08.06.2022, sub nr. x/2022.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 521 din 14.03.2023, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de Avocat B., ca neîntemeiată.

A respins cererea martorului C. de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de deplasare.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 270/2024 din 10.07.2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 521 din 14.03.2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

4. . Calea de atac a recursului

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curţi de apel având în vedere că, în speţă, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat deja o soluţie cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta a făcut referire la art. 108 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat (potrivit cărora avocatul desfăşoară activitate juridică), art. 122 lit. d) şi art. 128 alin. (2) din Statut (în sensul că onorariile se prevăd şi determină în contractul de asistenţă juridică la data încheierii sale), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu privire la activitatea profesională a avocatului pentru care are dreptul l0 un onorariu, art. 130 alin. (1) şi (2) din Statut ce reglementează pactul de quota litis.

În raport cu cele expuse, recurenta a susţinut că, în speţă, clauzele contractuale prevăzute la pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 7 reprezintă un pact de quota litis, în sensul dispoziţiilor normative invocate, având în vedere că onorariile solicitate sunt prevăzute exclusiv în raport cu rezultatul cauzei privind vânzarea imobilelor, fiind stabilită în raport de preţul vânzării, fără a se stabili iniţial un onorariu fix la care eventual se adăugă un onorariu de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat, reiterând în acest sens o decizie de speţă (al cărei număr nu l-a indicat) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 135 din Statutul profesiei de avocat, este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, care este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, prin care se fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

În ceea ce priveşte pct. 5 al art. 2 din contract, recurenta a arătat, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că această clauză nu îşi mai produce efecte motivat de rezilierea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/02.01.2021, încetarea contractului de asistenţă juridică fiind recunoscută de intimatul- pârât prin e-mail-ul din data de 08.11.2021 depus la dosar, de unde se poate despinde concluzia că pct. 5 al art. 2 din Contract nu mai poate produce niciun fel de efecte de la data rezilierii acestuia. Atât timp cât pct. 5 al art. 2 stabilea un onorariu referitor la "redactarea acţiunii judiciare şi reprezentarea în instanţă a S.C. A. S.R.L., activitate ce nu a mai fost exercitată de intimatul-pârât motivat de rezilierea contractului de asistenţă juridică, nu se putea încasa un onorariu pentru o activitate neprestată.

A mai reţinut eronat instanţa de apel că nici adresa emisă de Poşta Română nu este în măsură să probeze comunicarea notificării (din 05.04.2021 prin care recurenta a adus la cunoştinţa intimatului că nu va putea efectua niciun act sau demers în numele sau pentru societate, fără informarea scrisă şi acordul implicit, scris, al reprezentantului legal şi al asociatului unic al societăţii), câtă vreme, deşi se referă la faptul că aceasta a fost distribuită la data de 14.04.2021, nu face dovada că a fost primită prin confirmare de către destinatar.

În opinia recurentei, această adresă distribuită echivalează cu primirea corespondenţei de către intimatul-pârât care la data primirii corespondenţei nu mai putea efectua niciun act şi/sau fapt în numele şi pentru societate fără acordul celor doi reprezentanţi ai societăţii, astfel că orice demers contrar contravine art. 134-142 din Statutul profesiei de avocat referitoare la respectarea obligaţiilor profesionale.

Recurenta a mai susţinut că singura motivare a instanţei referitoare la notificarea din 05.04.2021 s-a bazat pe faptul că nu a fost dovedită comunicarea acesteia, complinirea acestui aspect evidenţiind că de la data comunicării, respectiv 14.04.2021 acest înscris produce efecte juridice, orice demers efectuat ulterior fiind lovit de nulitate absolută.

Concluzionând, recurenta a susţinut că de la data rezilierii contractului de asistenţă juridică, 04.11.2021, intimatul-pârât nu a mai prestat nicio activitate juridică în numele şi pentru societate, acesta acceptând încetarea raporturilor contractuale, sens în care niciuna din clauzele contractului de asistenţă juridică şi implicit a actului adiţional nu mai pot produce efecte, fiind ilegală încasarea onorariului fără îndeplinirea obiectului contractului.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 29 octombrie 2024, intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În data de 10 februarie 2025, recurenta a formulat note scrise, prin care a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că în 17 iunie 2024, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost înregistrat dosarul nr. x/2024.

În data de 12 februarie 2025, recurenta a depus la dosar adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov din care reiese că dosarul penal este în curs de soluţionare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susţinerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuţie aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine o greşită aplicare a normelor de drept material, în ceea ce priveşte statuarea instanţei de apel cu privire la clauzele contractului de asistenţă juridică încheiat între părţile litigiului, făcând trimitere la dispoziţii legale din cuprinsul Statului profesiei de avocat şi aducând, însă, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecăţii aflate în calea extraordinară de atac a recursului, elemente de fapt şi de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel ca efect al cercetării conţinutului convenţiei intervenite între părţi.

Astfel, deşi sub aparenţa unei critici de nelegalitate relative la încălcarea dispoziţiilor de drept material din cuprinsul Statului profesiei de avocat, se observă că recurenta s-a limitat la a indica textele legale cuprinse în art. 108 alin. (1) şi (2) din Statut potrivit cu care avocatul desfăşoară activitate juridică, art. 122 lit. d) şi art. 128 alin. (2) din Statut în sensul că onorariile se prevăd şi determină în contractul de asistenţă juridică la data încheierii sale, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu privire la activitatea profesională a avocatului pentru care are dreptul la un onorariu, precum şi art. 130 alin. (1) şi (2) din Statut ce reglementează pactul de quota litis.

Astfel, recurenta a redat textul articolelor indicate, însă şi-a construit întreaga argumentaţie invocând greşita interpretare, de către instanţa de prim control judiciar, a clauzelor contractului intervenit între părţi.

În acest sens, se observă că recurenta s-a rezumat doar la a reda, sub forma citării, texte legale cu trimitere la clauzele contractuale din cadrul contractului de asistenţă juridică încheiat de părţi, respectiv la a evoca împrejurări factuale pe care le consideră ca fiind relevante în speţă.

Drept urmare, în realitate, ceea ce invocă recurenta este o pretinsă încălcare a prevederilor contractuale, iar nu a unor dispoziţii legale, din moment ce întreaga sa argumentaţie vizează efectele juridice ale convenţiei părţilor.

Or, chestiunile legate de interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o critică de nelegalitate, ci reprezintă un aspect ce ţine de temeinicia judecăţii înfăptuite, din moment ce acestea decurg din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei.

Astfel, recurenta a susţinut că, în speţă, clauzele contractuale prevăzute la pct. 2, pct. 3 şi pct. 7 din contract reprezintă un pact de quota litis, făcând trimitere la considerentele unei decizii de speţă pronunţate de instanţa supremă, invocată cu titlu de practică judiciară, în privinţa căreia nu se poate reţine autoritate de lucru judecat în raport cu litigiul pendinte, reţinându-se, totodată, că fiecare decizie de speţă trebuie înţeleasă în contextul cauzei în care a fost pronunţată şi a situaţiei de fapt apreciate de instanţele respective.

În acest sens se observă că recurenta urmăreşte o reinterpretare a contractului încheiat de părţi, urmare a analizei clauzelor contractuale, prin raportare la probele administrate şi stabilirea voinţei părţilor decurgând din actele juridice încheiate de acestea.

Or, interpretarea contractului presupune, în situaţia de faţă, o interpretare a probatoriului, iar acesta din urmă este o etapă esenţialmente legată de stabilirea situaţiei de fapt, apanaj al instanţelor devolutive, şi nu de aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută prin interpretarea probatoriului, ce se realizează în recurs.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta urmăreşte să se dea o altă interpretare situaţiei de fapt şi o reapreciere a probatoriului, fiind nemulţumită de aprecierea dată de instanţa de apel înscrisurilor administrate, respectiv că din înscrisurile depuse la dosar nu reiese că notificarea din 05.04.2021 a fost transmisă avocatului, astfel încât acesta să nu mai efectueze niciun act ori demers în numele şi pentru societate fără informarea scrisă şi acordul implicit, scris, al reprezentantului legal şi al asociatului unic al societăţii.

Astfel, recurenta urmăreşte să se acorde o altă relevanţă notificării din 05.04.2021, odată cu care, în opinia părţii, contractul de asistenţă juridică a încetat, iar orice demersuri ulterioare sunt lovite de nulitate absolută.

Însă, aprecierea asupra probatoriului este o chestiune de temeinicie care excedează controlului efectuat în prezenta cale extraodinară de atac.

În acest context, chiar dacă în urma aprecierii probatoriului instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurentă (cu privire la încetarea contractului de asistenţă juridică), acest aspect nu este unul apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Or, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în faţa curţii de apel presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în această pricină până în prezent, nepermis instanţei de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanţei de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, criticile astfel formulate vizează aprecierea instanţei devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aceasta neconstituind un aspect de nelegalitate, ci, cel mult, de netemeinicie a deciziei recurate.

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde motive care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 270/2024 din data de 10 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentei în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 332,6 RON către intimatul-pârât Cabinet de Avocat B., reprezentând cheltuieli de cazare şi transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 270/2024 din data de 10 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 332,26 RON, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport, în favoarea intimatului-pârât.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.