Civil liability for illegal preventive detention: quantification of moral damages and the limits of cassation review on factual equitable assessments

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând supra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 10.02.2022, sub număr unic de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 17.623 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 200.000 Euro, reprezentând daune morale, prejudicii cauzate prin arestarea nelegală în perioada 09.02.2018 -30.03.2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 539, 540 şi 541 C. proc. pen., Decizia CCR nr. 136/2021, art. 1349 C. civ., precum şi textele de lege menţionate în cuprinsul acesteia.

2. Sentinţa Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 1276 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 14.443,20 RON cu titlu de daune materiale.

Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

3. Decizia Curţii de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 132/C din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1276 din data de 21.04.2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1276 din data de 21.04.2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că:

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 4857,2 RON cu titlu de daune materiale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au formulat recursuri reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

4.1. Recursul formulat de reclamantul A.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia atacată, arătând că instanţa de apel nu ar fi avut în vedere normele de drept indicate prin cererea introductivă de instanţă (art. 539, art. 540 şi art. 541 C. proc. pen.), nefăcând referire la acestea şi neraportându-se la criteriile de stabilire a cuantumului prejudiciului atunci când a stabilit suma ce urma a se acorda cu titlu de daune morale. Singurul criteriu avut în vedere la momentul cuantificării prejudiciului moral a fost durata arestării preventive, fiind ignorate celelalte criterii reglementate prin normele de drept material amintite, respectiv durata procedurii, consecinţele produse asupra persoanei, consecinţele produse asupra familiei celui privat de libertate, situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi natura daunei produse.

Totodată, instanţa a reţinut, în stabilirea existenţei prejudiciului, valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, pentru ca mai apoi, când procedează la stabilirea întinderii prejudiciului, să aprecieze că aceleaşi declaraţii sunt subiective şi că, astfel, nu pot fi luate în considerare iar că, din moment ce nu s-ar fi prezentat acte medicale în dovedirea prejudiciului moral, acesta ar fi depăşit momentele dificile. Aşadar, motivarea curţii de apel este una contradictorie, pe de-o parte apreciind că există un prejudiciu, pentru ca mai apoi să stabilească că acesta nu a fost dovedit.

Conchizând, afirmă recurentul-reclamant că instanţa de apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel formulate şi niciuna dintre criticile aduse sentinţei tribunalului.

4.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

Cât priveşte recursul declarat de pârât, prin acesta se critică, în esenţă, cuantumul daunelor morale la a căror plată a fost obligat de instanţele fondului, considerând că suma de 20.000 RON ar fi excesivă, prin raportare la numărul de zile în care reclamantul a avut restrânsă libertatea, ţinând seama şi de valorile morale lezate şi de practica europeană.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 21.10.2024, în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtului (impropriu denumită inadmisibilitate).

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-pârât la 18.10.2024, care nu a formulat răspuns la aceasta.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în timp ce recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, este nul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

II.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Cu titlu prioritar se impune a se sublinia că toate criticile din recursul reclamantului sunt îndreptate împotriva soluţiei pronunţate de curtea de apel asupra apelului formulat de această parte, şi care viza exclusiv modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral stabilit de prima instanţă a fondului pentru privarea nelegală/injustă de libertate. Astfel, acesta a formulat critici împotriva deciziei din apel susţinând, în esenţă, că hotărârea este nemotivată şi contradictorie, precum şi dată cu aplicarea normelor de drept material, dat fiind că instanţa nu ar fi avut în vedere, la momentul cuantificării prejudiciului moral, toate criteriile prevăzute de art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., deşi acestea au fost invocate expres atât în cererea introductivă e instanţă, cât şi în memoriul de apel, precum şi că instanţa, deşi a reţinut existenţa unui prejudiciu, ulterior a apreciat că acesta nu a fost dovedit cu înscrisuri medicale, fără a exprima vreo nemulţumire concretă în legătură cu raţionamentul curţii de apel în legătură cu prejudiciul material, al cărui cuantum a fost micşorat, ca urmare a admiterii căii de atac declarate de pârât.

Drept urmare, soluţia pronunţată de curtea de apel asupra cererii de acordare a daunelor materiale, nefiind atacată cu recurs de către niciuna dintre părţi, a dobândit putere de lucru judecat, Înalta Curte rămânând învestită cu verificarea legalităţii hotărârii recurate doar în privinţa petitului având ca obiect acordarea daunelor morale.

Astfel, prin acţiunea civilă dedusă judecăţii, reclamantul a pretins, în temeiul art. 539-541 C. proc. pen. şi art. 1349 C. civ., despăgubiri materiale în cuantum de 17.623 RON şi daune morale în cuantum de 200.000 euro, pentru prejudiciul cauzat prin arestarea sa nelegală, în perioada 09.02.2018-30.03.2018, în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Medgidia, finalizat prin achitare.

Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1276 din 21 aprilie 2023, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 14.443,20 RON cu titlu de daune materiale. Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, care a pretins majorarea cuantumului daunelor morale, cât şi pârâtul, care a criticat hotărârea tribunalului sub toate aspectele hotărârii, care au condus la admiterea în parte a acţiunii.

Analizând criticile din calea de atac a apelului, formulate în legătură cu existenţa şi cuantumul prejudicului moral, cu a căror soluţionare a fost învestită, Curtea de Apel Constanţa a validat raţionamentul primei instanţe a fondului, apreciind, pe de-o parte că art. 539 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanţei, recunoaşte dreptul reclamantului la repararea pagubei cauzate prin privarea nelegală de libertate, precum şi că suma de 20.000 RON, reprezentând contravaloare a prejudiciului moral, a fost determinată corect, cu luarea în considerare a criteriilor care se impun a fi avute în vedere sub acest aspect, prin prisma art. 540 C. proc. pen. şi a jurisprudenţei în materie.

Criticile recurentului potrivit cărora instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 539-541 C. proc. pen., prin neluarea în considerare a criteriilor pentru stabilirea întinderii şi naturii prejudiciului, şi neindicarea în mod expres a temeiurilor care conferă reclamantului dreptul la daune morale, nevalorificând nici declaraţiile martorilor audiaţi în faţa tribunalului, deşi susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate indicate prin cererea de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., ignoră în realitate şi nu combat în niciun fel statuările instanţei de apel, conform cărora, în ipoteza suferinţelor morale, întinderea sau cuantificarea prejudiciului moral se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată, prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate respectivele valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi durata privării de libertate.

Nu se susţin argumentele recurentului în condiţiile în care curtea de apel a analizat motivele invocate prin cererea de apel a reclamantului, făcând referire expresă la criteriile de cuantificare a prejudiciului moral, reglementate prin art. 540 C. proc. pen., iar nu s-a limitat la a avea în vedere doar durata privării de libertate şi jurisprudenţa CEDO în materie, aşa cum eronat se susţine prin motivele de recurs.

S-a reţinut în mod corect şi concret de către Curtea de Apel Constanţa că, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru prejudiciul moral nu se face doar prin raportare la durata privării de libertate, ci şi prin raportare la aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicaţiile pe care măsurile restrictive penale le-au avut asupra psihicului acesteia şi consecinţele pe plan social şi familial resimţite pe timpul şi ulterior perioadei de încarcerare .

În acord cu jurisprudenţa naţională şi europeană, curtea de apel, în prezentul dosar, a reţinut corect faptul că, atunci când acordă despăgubiri morale, instanţele nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autorităţile penale şi a consecinţelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viaţa sa particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probatoriile administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

În acest context, Înalta Curte constată că operaţiunea de cuantificare a daunelor, care este în competenţa instanţelor care devoluează fondul, a fost corect aplicată în speţă, instanţa de apel având în vedere inclusiv dispoziţiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., reţinând în mod corect că la stabilirea cuantumului daunelor morale se are în vedere atât durata privării injuste de libertate, precum şi consecinţele produse asupra reclamantului şi familiei sale, aşa cum se prevede în textul legal enunţat.

A reţinut instanţa că lipsirea de libertate a reclamantului pentru o perioadă de 42 zile a fost de natură să-i afecteze viaţa familială şi socială, intensitatea suferinţelor psihice fiind una moderată în raport nu doar cu durata încarcerării, cât şi în raport cu consecinţele produse vieţii personale şi sociale. Contrar argumentaţiilor din recurs, instanţele fondului au avut în vedere, sub acest aspect, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (Bârzan Gheorghe şi B.), care au relatat că atitudinea reclamantului în societate şi în familie s-a schimbat, atât acesta, cât şi familia sa fiind demoralizaţi şi marginalizaţi, reclamantul fiind şi ameninţat şi devenind obiectul unei campanii de denigrare în oraş.

Au constatat, aşadar, instanţele fondului că reclamantul a suferit un prejudiciu moral multiplu şi complex, un prejudiciu psihic, profesional şi de imagine, fiind supus unei reacţii dezaprobatoare sau chiar de respingere socială, şi un prejudiciu relativ la viata sa familială şi la condiţia de om liber, fiind supus unor constrângeri incompatibile cu dreptul personal la libertate şi mişcare, şi privat de interacţiunea cu membrii familiei.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere toate acele criterii ce trebuie evaluate la stabilirea unui cuantum rezonabil al despăgubirilor ce se acordă pentru daunele morale, astfel cum rezultă acestea din practica judiciară internă şi europeană. Drept urmare, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei s-a apreciat că suma de 20.000 RON este de natură a reprezenta o satisfacţie echitabilă şi rezonabilă pentru a cuantifica, din punct de vedere pecuniar, prejudiciul moral suferit de reclamant pentru privarea nelegală de libertate în perioada 14.02.2018-28.03.2018, sens în care nu se poate reţine nelegalitatea deciziei recurate sub acest aspect.

Cât priveşte aprecierile instanţei, din perspectiva cuantumului despăgubirilor, acestea nu poate face obiectul cenzurii în faţa instanţei de recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în exercitarea controlului de nelegalitate, neputând interveni în sensul reaprecierii cuantumului daunelor morale stabilite de curtea de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 539 - 540 din C. proc. pen., reţinând în mod legal că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri reprezentând daune morale pricinuite de perioada în care a fost lipsit de libertate în mod nedrept, iar, în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului, instanţa de apel a avut în vedere criteriile indicate în susţinerea cererii de recurs, confirmate doctrinar şi jurisprudenţial, sens în care nu se poate susţine, în mod întemeiat, că hotărârea atacată ar fi nemotivată ori contradictorie din această perspectivă.

În consecinţă, reţinând că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-pârât nu justifică casarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

II.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că recurentul nu a învederat argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunţată în urma interpretării şi/sau aplicării greşite a normelor de drept incidente.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-pârât urmăreşte doar o reevaluare a cuantumului daunelor morale acordate, criticând cuantumul exagerat al acestora.

Deşi a invocat incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât nu invocă, în realitate, o interpretare eronată a vreunei norme de drept material, ci pretinde reevaluarea situaţiei de fapt din dosar, cu consecinţa micşorării cuantumului daunelor morale acordate reclamantului pentru cele 42 de zile în care a fost nelegal privat de libertate. Recurentul invocă greşita a interpretare a probelor, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond. Rezultă cu caracter de principiu din jurisprudenţă că aprecierea cuantumului daunelor morale constituie o chestiune de fapt, cu un caracter pronunţat cazuistic, fiind în sine o chestiune lăsată la aprecierea motivată a instanţelor de fond, iar nu o veritabilă chestiune de nelegalitate, cenzurabilă din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei recurate, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, simplele nemulţumiri, respectiv aprecieri de ordin subiectiv cu privire la repararea justă a prejudiciului moral nefiind veritabile critici de nelegalitate.

Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, şi va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.