Limitation of nullity appeal to procedural errors and res judicata admissibility in revision proceedings

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1230 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 4785 din 2 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor-intimaţi B. şi C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

2. Cererea de revizuire

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A., înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că există hotărârea civilă nr. 266/2014 a Tribunalului Cluj, potrivnică deciziei civile atacate.

Prin decizia civilă nr. 1630/A/2022 din 6 decembrie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, la 22 decembrie 2022, sub nr. x/2022.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 80/A/2023 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1230 din 3 octombrie 2022 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o, şi a obligat revizuentul să plătească intimaţilor B. şi C. suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 437 din 14 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 80/A/2023 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă. A obligat recurentul-revizuent la plata către intimaţii B. şi C. a sumei de 4.670 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 437 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare recurentul A..

Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate, cu consecinţa soluţionării recursului formulat de acesta, printr-o nouă hotărâre.

Susţinând incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a soluţionat calea de atac cu aplicarea greşită a legii, cu nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare în administrarea probelor.

Totodată, a arătat că instanţa de recurs a nesocotit mijloacele de probă, înscrisurile de la dosar, omiţând să analizeze toate înscrisurile probante, făcând, în ultimele pagini ale contestaţiei (pag. 7-final) o expunere a acestor înscrisuri şi a forţei probante a acestora.

Totodată, a învederat că instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor, nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat, invocată prin cererea de recurs, a sentinţei civile nr. 9294/2001 şi a sentinţei civile nr. 12307/2014, fiind incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii B. şi C. au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

În susţinerea poziţiei lor procesuale, intimaţii au arătat că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, având în vedere că, în cuprinsul contestaţiei în anulare, nu se dezvoltă nicio critică de natură a fi încadrată în motivele prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare.

În acest sens, au arătat că nu sunt arătate expres şi concret erorile materiale, aspectele invocate fiind mai degrabă critici care vizează modalitatea de interpretare a temeiurilor de drept indicate în recurs, precum şi aspecte de fapt şi istoric al litigiilor derulate între părţi.

În ceea ce priveşte criticile de interpretare şi aplicare greşită a legii, intimaţii au arătat că, în cadrul contestaţiei în anulare, nu se analizează nelegalitatea sau netemeinicia deciziei date în recurs, ci doar chestiuni formale, cu caracter procedural, această cale de atac neputând fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţia în anulare în raport cu dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cale extraordinară de atac este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin intermediul contestaţiei în anulare, prevalându-se de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că maniera de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 80/A/2023 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, este rezultatul unei erori materiale, instanţa de recurs încălcând principiile fundamentale ale procesului civil, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare în administrarea probelor, şi, în acelaşi timp, a omisiunii instanţei de recurs de a analiza critica de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva autorităţii de lucru judecat a hotărârilor nr. 9294/2001 şi nr. 12307/2014, invocate prin cererea de recurs.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează numai erorile materiale cu caracter procedural care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind vorba de o contestaţie în anulare ce nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres şi limitative prevăzute de lege, noţiunea "eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv şi deci, pe această cale, nu pot fi îndreptate eventuale greşeli de judecată, respectiv de reinterpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente. A îndrepta pe calea unei căi de atac extraordinare de retractare o eroare de judecată echivalează cu redeschiderea unei judecăţi tranşate definitiv cu încălcarea securităţii raporturilor juridice.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar "erorile de fapt" care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căii de atac de reformare. Întrucât legea vizează exclusiv situaţiile în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, acest text nu poate constitui temei pentru reexaminarea fondului cauzei prin prisma aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente.

Or, aspectele prezentate de contestator nu privesc erori materiale de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată în cauză, ci chiar rezultatul procesului de evaluare a considerentelor instanţei de apel, adică greşeli de judecată, deducând judecăţii critici precum încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii. Însă, acestea nu mai pot reevaluate în cadrul contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac ce nu deschide oportunitatea utilizării unui recurs deghizat spre a provoca un control judiciar al hotărârii atacate, pentru că s-ar deturna rolul şi scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv înlăturării neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii.

Dat fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, Înalta Curte subliniază că, pe calea contestaţiei în anulare, nu se poate verifica raţionamentul logico-juridic al instanţei de recurs, întrucât prin intermediul acestei căi extraordinare de atac nu se realizează un control judiciar al hotărârii contestate, ci se urmăresc anularea ei şi procedarea la o nouă judecată, în considerarea unor neregularităţi stabilite în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Ca atare, nefiind în discuţie confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunţarea soluţiei, aceste susţineri ale contestatorului nu se circumscriu noţiunii de eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Invocând acest motiv de contestaţie în anulare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat autoritatea de lucru judecat a sentinţelor civile nr. 9294/2001 şi nr. 12307/2014, deşi această chestiune a fost dedusă judecăţii prin cererea de recurs.

Însă, condiţiile prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât instanţa de recurs a analizat toate criticile formulate de contestator şi le-a respins, ca nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că recurentul a făcut referire la sentinţa civilă nr. 9294/2001 şi la sentinţa civilă nr. 12307/2014, susţinându-le autoritatea de lucru judecat, însă această critică nu poate fi analizată în recurs, în condiţiile în care aceste hotărâri judecătoreşti nu au fost invocate prin cererea de revizuire.

Prin urmare, neanalizarea acestor argumente referitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinţelor civile nr. 9294/2001 şi nr. 12307/2014 a fost voită, din perspectiva inadmisibilităţii lor, fapt ce nu permitea analiza acestora în recurs, iar nu prin omisiune a lor, în înţelesul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Or, astfel cum s-a detaliat mai sus, instanţa care judecă contestaţia în anulare nu se poate poziţiona într-una de control judiciar, pentru a cenzura decizia anterioară, ci este limitată strict la a vedea dacă ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este îndeplinită, iar nu în înţelesul părţii, nemulţumită de modul în care s-a produs evaluarea criticii dedusă judecăţii.

Pronunţarea de către instanţa de recurs a unei soluţii contrare aşteptărilor părţii şi neînsuşirea motivului de casare invocat nu echivalează cu omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În raport cu aprecierile expuse anterior privind natura juridică şi finalitatea căii de atac de retractare, aceste motive de contestaţie în anulare nu pot avea în vedere decât situaţia în care instanţa de recurs nu a făcut nici un fel de analiză asupra acestor motive de casare, iar nu şi pe aceea în care le examinează şi expune în acest sens un anumit raţionament juridic, întrucât ţine de esenţa judecăţii.

Concluzia contrară ar presupune, astfel cum s-a arătat anterior, că în cadrul contestaţiei în anulare s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis. În acest context, este de menţionat că exigenţele motivării hotărârii sunt diferite din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., comparativ cu cele ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare neputând să admită calea de atac decât în ipoteza absenţei totale a unui răspuns cu privire la un argument invocat de parte, care în principiu este rezultatul unei omisiuni involuntare, iar această omisiune trebuie să reiasă ca atare chiar din considerentele hotărârii, ce nu poate fi supusă unui control judiciar în vederea identificării unor greşeli de judecată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele expuse de contestatorul A., în cuprinsul contestaţiei în anulare, privind nelegalitatea deciziei nr. 437 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o va respinge, ca neîntemeiată.

De asemenea, reţinând culpa procesuală a contestatorului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga la plata sumei de 5.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii B. şi C., conform înscrisurilor doveditoare, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 437 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul A. la plata sumei de 5.800 RON către intimaţii B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2025.