Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 419/2025 AI generated

State liability for defense costs in criminal acquittal proceedings: State’s appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 419/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the State's appeal in full, upholding the appellate court's order for the State (via the Ministry of Finance) to pay the claimant approximately 215,000 RON in compensation for legal fees and transport costs incurred during a criminal proceeding that ended in a definitive acquittal. The dispute arose after the claimant, a former vice-president of a county council, sued the State for material and moral damages and litigation costs following an unjustified period of detention and subsequent exoneration in a criminal case. The State argued that it could not be held liable for the acquitted defendant's defense costs because the State was not the "losing party" in the civil sense and its initiation of the prosecution was a lawful public duty, not a procedural fault. The Court ruled that under Article 276(6) of the Code of Criminal Procedure, read in conjunction with Article 453(1) of the Code of Civil Procedure, when a criminal case ends in acquittal and there is no civil party to bear the costs, the obligation to reimburse the defendant's judicial expenses falls to the State; the Court further rejected the State's arguments regarding the quantification of damages and the sufficiency of reasoning for transport costs, finding no violation of substantive or procedural law.

Legislator headnote

AI generated

art. 539 C. proc. pen, art. 276 alin. (6) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ; State liability for defense costs in criminal acquittal proceedings: State’s appeal dismissed: A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri în temeiul art. 539 C. proc. pen. pentru măsura privării de libertate, excepţie invocată de pârâtul Statul Român, şi în consecinţă, a respins capătul de cerere cu acest obiect.

Keywords

AI generated
liability for costs criminal prosecution defense costs costs of detention state compensation duty to state reasons

Cited Legislation

AI generated
art. 539 C. proc. pen
A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri în temeiul art. 539 C. proc. pen.
art. 276 alin. (6) C. proc. pen
Or, recurentul-pârât a contestat hotărârea instanţei de apel, susţinând că aceasta a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen., în corelare cu art.
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
coroborate cu cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nici în răspunderea civilă delictuală de drept comun.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
(2) al aceluiaşi articol este incidentă atunci când niciuna dintre criticile formulate de parte nu poate fi încadrată în motivele de casare la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte reţine că sancţiunea reglementată de art.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
civ., excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte reţine că sancţiunea reglementată de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., critici ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Totodată, recurentul-pârât a reproşat instanţei de apel nemotivarea soluţiei privind acordarea cheltuielilor de transport, critică susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 544/2024
Prin decizia civilă nr. 544/2024-A din 15 mai 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 25.01.2022, sub Dosar nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de: 855,678 RON şi 23.547,89 euro echivalent în RON la curs BNR la data efectivă a plăţii, reprezentând daune materiale, constând în cheltuieli cu deplasarea, venituri nerealizate (salarii în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare), cheltuieli cu onorariu avocat, ocazionate de urmărirea penală şi faza judecăţii în dosarul penal x/2016, respectiv cheltuieli medicale tratament oncologic; 4 milioane RON reprezentând daune morale, constând în suferinţele cauzate pe perioada în care a fost supus măsurilor preventive (reţinere, arest la domiciliu şi control judiciar), prejudiciul de imagine şi denigrarea în faţa comunităţii, cercetarea sa în mod nelegal în dosarul penal x/2016 finalizat cu soluţia de achitare definitivă prin decizia numărul 213/A/30 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 252/D din 31 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2022, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanţelor - prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - prin A.J.F.P. Satu Mare invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Satu Mare.

A fost obligat pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor - prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - prin A.J.F.P. Satu Mare, să plătească reclamantului A. suma totală de 335.529 RON, reprezentând daune materiale şi morale cauzate de desfăşurarea procesului penal înregistrat sub dosar nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Satu Mare, ce se compune din: suma de 213.508 RON, reprezentând onorarii de avocat dovedite ca fiind achitate în dosarul penal mai sus menţionat, suma de 1.609 RON reprezentând cheltuieli de transport dovedite ca fiind achitate în dosarul penal mai sus menţionat, suma de 10.412 RON reprezentând daune materiale constând în indemnizaţia netă aferentă funcţiei de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare pe perioada privării de libertate (decembrie 2015 - ianuarie 2016), suma de 10.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a măsurii privative injuste de libertate constând în reţinerea din data de 16.12.2015, pe o perioadă de 24 ore şi suma de 100.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a măsurii privative injuste de libertate constând în arestarea preventivă din perioada 23.12.2015 - 22.01.2016.

Au fost respinse în rest, pretenţiile formulate, ca neîntemeiate.

A fost obligat pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor - prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - prin A.J.F.P. Satu Mare să plătească reclamantului A. suma de 6.392 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 544/2024-A din 15 mai 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 252/D din 31.10.2023 a Tribunalului Satu Mare.

A admis apelurile declarate de apelanţii Statul Român Prin Ministerul Finanţelor, Prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Prin Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Satu Mare şi Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei civile nr. 252/D din 31.10.2023 a Tribunalului Satu Mare.

A schimbat, în parte, sentinţa, sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri în temeiul art. 539 C. proc. pen. pentru măsura privării de libertate, excepţie invocată de pârâtul Statul Român, şi în consecinţă, a respins capătul de cerere cu acest obiect.

A înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.412 RON, reprezentând daune materiale, constând în indemnizaţia netă aferentă funcţiei de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare pe perioada privării de libertate, a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a măsurii privative injuste de libertate constând în reţinerea din data de 16.12.2015, precum şi dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a măsurii privative injuste de libertate constând în arestarea preventivă din perioada 23.12.2015-22.01.2016.

A redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă la suma de 5.000 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 544/2024-A din 15 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, pentru motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, apreciind că obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocaţiale plătite de cel cercetat în calitate de inculpat în procesul penal, finalizat cu achitarea sa, nu îşi poate găsi un temei legal nici în dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nici în răspunderea civilă delictuală de drept comun.

Recurentul a arătat că statul, prin organele de urmărire penală, are obligaţia de a declanşa acţiunea penală în cazurile prevăzute expres de lege, în vederea identificării faptelor penale, a autorilor şi a pedepsirii acestora, în scopul restaurării ordinii de drept.

Astfel, scopul statului este restaurarea ordinii de drept şi aflarea adevărului şi nu condamnarea inculpaţilor, aşa încât nu se poate considera că statul ar fi vinovat că a permis ca reclamantul să poată fi anchetat penal şi acuzat pentru fapte în privinţa cărora instanţele de judecată penală au stabilit ulterior că nu sunt prevăzute de legea penală, aşa cum în mod greşit au reţinut instanţele de fond.

A menţionat că dispoziţia de achitare nu stabileşte în sine o culpă procesuală a Statului Român, titular al acţiunii penale, pentru a putea fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate inculpatului achitat de către instanţa de judecată, în temeiul dispoziţiilor legii civile. Trimiterea în judecată a unei persoane pe baza probelor administrate în cadrul cercetării penale reprezintă o activitate pe care legea o permite şi o dă în competenţa procurorului.

Drept urmare, a considera că Statul Român se află în culpă procesuală şi că a "pierdut procesul", ar însemna a se ignora specificul cercetării judecătoreşti care permite administrarea de probe suplimentare în apărare, iar pe de altă parte, s-ar impune procurorului ca, la data întocmirii rechizitoriului şi punerii în mişcare a acţiunii penale, să aibă certitudinea unei condamnări penale.

Totodată, în ipoteza în care nu se va considera fondată critica formulată şi se va aprecia că Statul Român poate fi obligat la acoperirea cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât a solicitat diminuarea cuantumului acestora, având în vedere că nu a fost dovedită existenţa întregului prejudiciu pretins.

Prin ultima critică formulată,recurentul a imputat instanţei de apel o lipsă de motivare a soluţiei de acordare a cheltuielilor de transport, nefiind expus, în opinia acestuia, nici un argument care să fundamenteze soluţia de acordare a acestor cheltuieli.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la care a fost obligat în cauza pendinte, în apel, recurentul a apreciat că se impune ca şi aceste sume să fie reformate pentru identitate de raţiune.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs invocate nu se pot încadra în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind, pe de o parte, aceleaşi susţineri invocate în faţa instanţelor de fond, care au primit deja dezlegare, iar, pe de altă parte, fiind aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu este afectată de vicii de nelegalitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte reţine că sancţiunea reglementată de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. intervine în situaţia în care lipeşte motivarea căii de atac, iar cea prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol este incidentă atunci când niciuna dintre criticile formulate de parte nu poate fi încadrată în motivele de casare la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, recurentul-pârât a contestat hotărârea instanţei de apel, susţinând că aceasta a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen., în corelare cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., critici ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, recurentul-pârât a reproşat instanţei de apel nemotivarea soluţiei privind acordarea cheltuielilor de transport, critică susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 489 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât.

II.2. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin prima critică formulată, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul a reclamat greşita soluţionare a cererii reclamantului care viza plata cheltuielilor judiciare suportate în faza de urmărire penală.

În esenţă, s-a susţinut aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., fiind invocat faptul că Statul Român nu a avut calitatea de parte în procesul penal, ci doar de participant, care îndeplineşte un serviciu public de restaurare a ordinii de drept. Cum soluţia de achitare nu poate avea semnificaţia că Statul Român are calitatea de "parte care a pierdut procesul", în sensul art. 453 C. proc. civ., pârâtul a apreciat că nu poate fi antrenată în sarcina sa vreo culpă procesuală în acest sens.

S-a învederat că, în caz contrar, s-ar ignora, pe de o parte, specificul cercetării judecătoreşti care permite administrarea de probe suplimentare în apărare ori valorificarea nulităţii actelor de procedură iar, pe de altă parte, s-ar impune procurorului ca, la data întocmirii rechizitoriului şi punerii în mişcare a acţiunii penale, să aibă certitudinea unei condamnări penale, lucru care este de nepermis.

Critica recurentului, deşi susceptibilă de încadrare în cazul de nelegalitate invocat, este neîntemeiată.

În cauză, reclamantul a solicitat, printre altele, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata cheltuielilor judiciare avansate de acesta în cursul unui proces penal, finalizat cu soluţia de achitare.

Demersul judiciar al reclamantului a avut ca fundament juridic ideea de culpă procesuală a pârâtului, ca parte care a pierdut procesul şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare.

În cauzele penale, modalitatea de acordare a cheltuielilor judiciare suportate de părţi este reglementată de dispoziţiile art. 276 din C. proc. pen., în vigoare la data soluţionării definitive a litigiului penal ce constituie premisa formulării acţiunii pendinte.

În ceea ce priveşte obligaţia suportării cheltuielilor judiciare, în ipoteza achitării, prevederile art. 276 alin. (1)-(5) din C. proc. pen. stabilesc în sarcina persoanei vătămate/părţii civile obligaţia de a plăti cheltuieli judiciare în măsura în care au fost provocate de acestea. Cu privire la celelalte cazuri, nereglementate în mod expres la art. 276 alin. (1) - (5), C. proc. pen. prevede, prin alin. (6) al aceluiaşi articol că instanţa stabileşte obligaţia de restituire conform legii civile.

În ceea ce priveşte sintagma "celelalte cazuri" inserată în art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., în contextul în care această normă nu distinge, rezultă că se poate circumscrie şi situaţiei în care inculpatul, faţă de care s-a pronunţat o soluţie de achitare, a efectuat cheltuieli în procedura judiciară penală în care a fost angrenat, iar în cauză nu există parte vătămată sau parte civilă.

Astfel, articolul mai sus menţionat reglementează un alt mecanism juridic de restituirea sumelor de bani reprezentând cheltuieli judiciare decât cel prevăzut de normele procesual penale, mecanism ce presupune aplicarea legii civile.

Or, în litigiul pendinte, se reţine că acţiunea penală nu a fost declanşată prin plângerea penală a persoanei vătămate, ci prin rechizitoriu şi a fost finalizată prin adoptarea soluţiei de achitare a reclamantului.

Întrucât nicio culpă procesuală nu poate fi reţinută în sarcina altor subiecţi procesuali îndrituiţi să declanşeze activitatea judiciară, în cauză sunt incidente, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, prevederile art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., care face trimitere la legea civilă.

Se impune a fi observat, deopotrivă, că legea procesual penală nu interzice, în mod expres, solicitarea cheltuielilor judiciare pe cale separată, caz în care regimul aplicabil acestora nu poate fi decât cel stipulat în art. 276 din C. proc. pen.

Într-adevăr, Statul Român nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) din C. proc. pen., însă acesta este titularul dreptului de a trage la răspundere penală a autorului infracţiunii, iar exercitarea acestui drept prin acţiune penală, reprezintă din punct de vedere procesual instrumentul juridic pus la dispoziţia celor în drept, prin intermediul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal.

Chiar dacă activitatea jurisdicţională în materie penală este supusă normelor dreptului public, funcţionarea normală a acestei activităţi poate produce şi efecte de natură civilă (cum este cazul avansării unor cheltuieli de judecată de către inculpatul faţă de care, ulterior, se pronunţă o soluţie de achitare), efecte care cad, potrivit art. 276 alin. final din C. proc. pen., sub incidenţa legii civile.

Or, nu se poate nega dreptul reclamantului de a recupera cheltuielile de judecată pe care le-a avansat în exercitarea dreptului său la apărare într-un proces penal soluţionat prin pronunţarea unei soluţii de achitare, în ipoteza în care acestea nu pot fi imputate în sarcina unui alt subiect procesual.

Împrejurarea că art. 276 alin. (6) C. proc. pen. nu stabileşte expres subiectul de drept care este titularul obligaţiei de plată a despăgubirilor constând în cheltuielile de judecată necesare pentru organizarea apărării în procesul penal, nu poate justifica aplicarea, în acest caz particular, a unei cauze exoneratoare de răspundere, aspect inadmisibil în lipsa unui norme legale.

O astfel de interpretare a prevederilor textului de lege anterior menţionat ar fi contrară şi principiului echităţii - principiu recunoscut în mod constant şi protejat de către instanţele judecătoreşti - întrucât, în acest caz particular, inculpatul faţă de care se pronunţă o soluţie de achitare s-ar vedea nevoit nu numai să avanseze cheltuielile de judecată aferente pregătirii şi susţinerii apărării într-un litigiu pe care nu l-a declanşat, ci şi să suporte toate aceste cheltuieli în integralitate, deşi, prin ipoteză, nu se află în culpă procesuală.

În strânsă legătură cu acest motiv de recurs, recurentul-pârât a susţinut şi că hotărârea recurată ar fi nemotivată, întrucât instanţa de apel nu a expus niciun argument în susţinerea soluţiei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de transport, în cuantum de 1.609 RON, susţinere care, deşi subsumabilă motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Noţiunea de cheltuieli judiciare are un caracter generic, acoperind o varietate de categorii de cheltuieli suportate de partea câştigătoare în legătură cu desfăşurarea procesului. Acestea includ, cu titlu exemplificativ, onorariile avocaţilor şi ale apărătorilor aleşi, taxele judiciare de timbru, onorariile experţilor şi ale interpreţilor, costurile ocazionate de administrarea probelor (cum sunt cheltuielile cu deplasarea martorilor), precum şi cheltuielile de transport şi cazare efectuate pentru prezentarea în faţa organelor judiciare.

Aceste categorii, deşi diferite ca natură, se supun aceloraşi principii de acordare: să fie necesare pentru buna desfăşurare a procesului, să fie efectuate în legătură directă cu cauza şi să fie dovedite în mod corespunzător. Din acest motiv, motivarea instanţei cu privire la acordarea cheltuielilor judiciare poate fi una comună, care să privească ansamblul acestora, fără obligaţia de a relua analiza pentru fiecare tip de cheltuială în parte, în măsura în care raţionamentul este aplicabil tuturor.

În speţă, instanţa de apel a expus, în mod detaliat, considerentele privind temeinicia pretenţiilor reclamantului referitoare la recuperarea cheltuielilor efectuate în procesul penal, reprezentând onorarii avocaţiale, argumentaţie ce se aplică, mutatis mutandis, şi cheltuielilor de transport acordate, fără a fi necesară o argumentaţie separată pentru fiecare cheltuială în parte, atâta vreme cât acestea se încadrează în aceeaşi categorie juridică şi sunt acoperite de argumentele generale deja reţinute.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a prezentat în mod suficient şi explicit raţiunile pentru care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de acordare a cheltuielilor de deplasare, îndeplinind astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica care vizează cuantumul despăgubirilor decurgând din cheltuielile de judecată din dosarul penal ce a fost acordat de instanţa de apel, aceasta nu poate fi primită, în contextul în care această chestiune litigioasă nu se transpune într-o critică de nelegalitate, ci priveşte în mod exclusiv aprecierea probatoriului - cuantificarea daunelor decurgând din aprecierea, pe baza mijloacelor de dovadă administrate, a existenţei şi întinderii prejudiciului încercat de reclamant.

Or, o atare apreciere, reprezintă o chestiune de fapt, ce pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, aceste aspecte nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, câtă vreme se raportează, în mod explicit, la modul de interpretare şi evaluare a circumstanţelor concrete ale cauzei ce ţin de situaţia de fapt conturată de probele administrate.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa susţinerilor recurentului referitoare la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel în prezenta cauză. Acestea nu pot face obiectul analizei, întrucât recurentul nu a contestat temeiurile juridice care au determinat obligarea sa la plata cheltuielilor constând în onorariu de avocat, ci s-a limitat la a susţine, în esenţă, că, în lipsa culpei sale procesuale în declanşarea litigiului, soluţia privind cheltuielile judiciare ar trebui modificată. Prin urmare, afirmaţiile sale referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu constituie veritabile critici de nelegalitate privind interpretarea ori aplicarea dispoziţiilor legale de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată necesar a menţiona că, pentru declanşarea controlului de legalitate, partea recurentă este obligată să indice norma de drept încălcată, să explice modul în care a fost încălcată şi să formuleze obiecţii precise împotriva raţionamentului juridic al instanţei de apel.

Simpla susţinere/nemulţumire a recurentului nu este aptă de a genera controlul de legalitate, întrucât instanţa de recurs nu poate/nu trebuie să deducă ce anume se contestă, ci partea recurentă trebuie să argumenteze în mod clar aspectele din raţionamentul juridic al instanţei de apel care sunt greşite.

Drept urmare, nefiind dezvoltate critici care să se grefeze pe raţionamentul instanţei de apel, aceste argumente vor fi înlăturate ca inadmisibile în recurs.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva deciziei nr. 544/2024-A din 15 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2025.