Revision for conflicting judgments: scope of res judicata and conflict of legal qualifications across procedural cycles

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 84/R/04.05.2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2021.

A arătat revizuentul că decizia civilă nr. 84/R/2023 încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri judecătoreşti definitive: (i) încheierea interlocutorie din 11.10.2019 a Judecătoriei Adjud din dosarul nr. x/2019, (ii) decizia civilă nr. 392 din 17.09.2020 a Tribunalului Vrancea din dosarul nr. x/2019, (iii) sentinţa civilă nr. 1094 din 13.07.2021 a Judecătoriei Adjud din dosarul nr. x/2021 (1675/173/2019 înainte de renumerotare), (iv) decizia civilă nr. 539 din 22.12.2021 a Tribunalului Vrancea din dosarul nr. x/2021.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 143/R din 23 mai 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 84/R/04.05.2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2021.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 143/R din 23 mai 2024 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., revizuentul A..

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent arată că hotărârea este nemotivată, în contextul în care considerentele vizează inadmisibilitatea cererii, fără a se arăta motivele pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pretinde recurentul că dispozitivul hotărârii nu este motivat, sens în care prin decizia nr. 143/R/2024 a fost respinsă cererea de revizuire ca neîntemeiată, iar prin considerente se arată motivele de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

În cazul unei cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respingerea cererii ca neîntemeiată poate interveni ca urmare a judecăţii pe fond, adică ca urmare a analizei dacă între hotărârile invocate există contrarietate - încălcare a autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Făcând trimitere la considerentele de la pagina 7 a hotărârii atacate, recurentul învederează că instanţa de revizuire nu a realizat o analiză a existenţei încălcării autorităţii de lucru judecat a celor dintâi hotărârii, ci a enumerat în considerente doar motive prin care a arătat, în esenţă, inadmisibilitatea cererii: nu îndeplineşte condiţiile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, în situaţia în care cererea de revizuire nu ar îndeplini condiţiile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ar însemna că nu a fost formulată o cerere în acord cu calea de atac prevăzută de lege, iar raportat la prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de revizuire trebuia să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă pentru că nu a fost formulată o cale de atac prevăzută de lege şi nicidecum ca neîntemeiată, dispozitiv care ar fi implicat o cercetarea a existenţei sau inexistenţei contrarietăţii de hotărârii, analiză pe care chiar instanţa de revizuire a arătat că nu a realizat-o.

Altfel spus, respingerea unei cereri de revizuire ca neîntemeiată se poate dispune doar în cazul unei cereri de revizuire care respectă condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru calea de atac şi poate avea în susţinere doar considerente privind motivele de revizuire prevăzute de lege (în cauză, motive privind lipsa contrarietăţilor invocate sau lipsa încălcării autorităţii de lucru judecat) şi nicidecum motive de inadmisibilitate ale căi de atac, deoarece astfel ne aflăm în cazul unei contrarietăţi între considerente şi dispozitivul hotărârii.

Anume, din considerentele hotărârii reiese că a fost formulată o cale de atac neprevăzută de lege, instanţa de revizuire reţinând că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din dispozitivul hotărârii reiese că nu există hotărâri contradictorii, instanţa de revizuire respingând cererea ca neîntemeiată.

Subsumat motivului de casare reglementat de pct. 5 al prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi făcând trimitere la considerentele de la pagina 6 a hotărârii atacate, recurentul arată că instanţa de revizuire nu a respectat prevederile art. 27 C. proc. civ. şi a soluţionat revizuirea prin prisma jurisprudenţei generate de vechiul C. proc. civ., deşi ne aflăm sub imperiul noului C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018.

Învederează recurentul că legiuitorul a urmărit prin norma adoptată (art. 513 alin. (4) C. proc. civ.) să indice soluţia de urmat în cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice, arătând expres atât soluţia pentru încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat (anularea hotărârii din urmă), cât şi pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat (anularea hotărârii din urmă şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca astfel să fie rejudecată cu respectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat).

Având în vedere că la momentul soluţionării cererii de revizuire exista şi încă există prevăzută în legislaţie o soluţie asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice la nivelul considerentelor, adică în cazul nerespectării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este evident şi neechivoc că instanţa de revizuire a nesocotit şi a încălcat prevederile art. 27 C. proc. civ. atunci când a soluţionat revizuirea prin prisma jurisprudenţei generate de vechiul C. proc. civ. şi a doctrinei anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Totodată, raportându-se la jurisprudenţa generată de vechiul C. proc. civ. şi la o doctrină anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 şi reţinând că motivul de revizuire evocat ar permite revizuirea doar pentru contrarietatea dispozitivelor hotărârilor, instanţa a încălcat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., mai arată că instanţa de revizuire a reţinut că se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor unor hotărâri anterioare, respectiv al efectului pozitiv al considerentelor privind calificarea juridică a primului capăt de cerere.

Cu toate acestea, instanţa de revizuire nu a făcut o aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în acord cu soluţia care poate fi pronunţată în revizuire conform art. 513 alin. (4) din acelaşi cod, ci a ales să interpreteze art. 509 alin. (1) pct. 8 în sensul că norma ar permite revizuirea pentru contrarietate de hotărâri doar pentru încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, nu şi pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cum prevede art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În raport cu prevederile art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., recurentul arată că efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi motivele specifice admise de legiuitor, legiuitorul, prin art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (4) din acelaşi cod, reglementând calea de atac a revizuirii pentru contrarietatea de hotărârii şi când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, aspect pe care instanţa de revizuire l-a încălcat, motiv pentru care în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se impune casarea decizie civile nr. 143/R/2024, în rejudecare admiterea revizuirii şi trimiterea la rejudecare a cererii de recurs conform prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii B. şi C. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Arată intimaţii că nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu există contrarietate între decizia nr. 84/2023 şi alte hotărâri definitive pronunţate în alte litigii şi prin care să se fi încălcat autoritatea de lucru judecat.

Criticile dezvoltate în susţinerea recursului, în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit art. 27 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ. sunt nefondate.

De esenţa căii de atac a revizuirii este împrejurarea că instanţa competentă să o soluţioneze verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

Faptul că în cadrul aceluiaşi litigiu, iniţial înregistrat sub nr. x/2019 au fost pronunţate două hotărâri şi două decizii în calea de atac a apelului, nu înseamnă că pot fi analize hotărârile desfiinţate prin comparaţie cu decizia care a soluţionat cauza în mod definitiv.

În susţinerea raţionamentului, intimaţii fac trimitere la Decizia nr. 346/2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1104 din 19 noiembrie 2020 şi Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, pronunţate de Curtea Constituţională.

Recurentul a depus note scrise prin care solicită limitarea controlului judiciar la motivele de recurs invocate, cu excluderea aspectelor noi ridicate de intimaţi prin întâmpinare, care vizează fondul cererii de revizuire şi nu sunt de competenţa instanţei de recurs raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ. şi Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.

În lumina acestor exigenţe, rezultă că analiza ce urmează a se efectua se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecăţii prin cererea de recurs, care pe de o parte, vizează greşita determinare a sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., dispoziţii indicate de revizuent ca temei de drept al cererii sale şi, pe de altă parte, se referă la vicii ale motivării hotărârii recurate.

Astfel, subsumat motivului prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin recursul declarat este supusă analizei de legalitate a instanţei de control judiciar încălcarea, de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, a prevederilor art. 27, art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Arată recurentul că prezentei cauze nu îi sunt aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ. (astfel cum a reţinut curtea de apel) deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16.07.2019, iar dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, incidentă în cauză) "lămuresc motivul privitor la existenţa unor hotărâri potrivnice în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia şi care se concretizează în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă".

Criticile, astfel formulate, nu susţin nelegalitatea hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că pentru a-şi fundamenta concluzia în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile subsumate motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri, instanţa de revizuire a reţinut, pe de o parte, că decizia a cărei revizuire se solicită şi hotărârile cu privire la care se invocă autoritatea de lucru judecat au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cauze, pe parcursul ciclurilor procesuale şi în soluţionarea diferitelor căi de atac ale aceleiaşi pricini (astfel că hotărârile pretins a fi potrivnice nu au fost pronunţate în cauze/dosare diferite), iar pe de altă parte, că "motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. priveşte doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului potrivit art. 430 alin. (2) teza I C. proc. civ..".

În ce priveşte interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) şi art. 27 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi îndreptăţit raţionamentul teoretic al recurentului privitor la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, acesta nu lipseşte de temei legal soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, de respingere a cererii de revizuire.

Cazul de revizuire instituit de dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. vizează situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În privinţa aplicării prevederilor art. 430 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.

Pentru această situaţie, alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în forma anterioară, stabilea că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 din cod, în sensul că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune sancţionarea încălcării autorităţii de lucru judecat, iar art. 430 - 431 din acelaşi cod consacră deopotrivă, efectul pozitiv şi cel negativ al autorităţii lucrului judecat. Astfel, este reglementată expres calea de urmat pentru cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care noul C. proc. civ. a reconfigurat instituţia efectelor lucrului judecat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, fiind astfel consacrată extinderea efectelor autorităţii de lucru judecat, prin recunoaşterea, pe plan normativ, şi a efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, determinarea sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. presupune analiza acestuia corelat cu dispoziţiile art. 430-431 din acelaşi cod, cele care dau expresie autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti. Conform acestor prevederi, este recunoscut efectul autorităţii de lucru judecat nu doar dispozitivului unei hotărâri şi considerentelor decisive care îl justifică, ci şi considerentelor prin care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecinţa acestor argumente, care le substituie şi completează corespunzător pe cele ale instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine că recurentul pretinde, contrar realităţii juridice, existenţa unor hotărâri potrivnice, deşi considerentele celei de-a doua decizii nu contrazic dezlegările şi efectele lucrului judecat ale primelor hotărâri.

Revizuentul circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împrejurarea că într-un ciclu procesual anterior (prin încheierea din 11.10.2019 a Judecătoriei Adjud şi decizia civilă nr. 392/17.09.2020 a Tribunalului Vrancea pronunţate în dosarul x/2019, precum şi prin sentinţa nr. 1094/13.07.2021 a Judecătoriei Adjud şi decizia nr. 539/22.12.2021 a Tribunalului Vrancea din dosarul nr. x/2021, respectiv nr. 1675/173/2019 înainte de renumerotare) instanţele de fond au reţinut că obiectul capătului I al cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea unui drept de folosinţă a terenului, iar în stabilirea competenţei s-a reţinut caracterul timbrabil al cererii -prin raportare la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.-, pentru ca, în al doilea ciclu procesual (prin decizia a cărei revizuire se solicită, nr. 84/R/2023), instanţa de recurs să reţină, potrivnic, faptul că obiectul primului capăt de cerere al acţiunii este reprezentat de o acţiune în constatarea unui drept de trecere.

Astfel, ceea ce se invocă prin cererea de revizuire este încălcarea dezlegărilor din primul ciclu procesual, or aceste chestiuni trebuie deduse judecăţii instanţelor de control judiciar în noul ciclu procesual.

De altfel, din actele şi lucrările dosarului reiese că decizia nr. 84/R/2023 (pronunţată de instanţa de recurs în al doilea ciclu procesual) a valorificat autoritatea de lucru judecat ataşată deciziei nr. 10R/13.01.2021 a instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual, prin raportare la considerentele ce vizează calificarea acţiunii deduse judecăţii în dosarul nr. x/2019 (înregistrat în rejudecare sub nr. x/2021), respectiv "trei capete de cerere principală, primul vizând o acţiune în constatare drept de trecere, al doilea o acţiune de carte funciară iar cel de-al treilea o obligaţie de a face cu caracter nepatrimonial", pretenţia ce formează obiectul capătului I al cererii făcând parte din categoria celor prevăzute de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ. (capetele II şi III de cerere făcând parte din categoria celor prevăzute de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.), astfel că recursul a fost respins, ca inadmisibil.

Este de necontestat că dezlegările date prin decizia nr. 10R/13.01.2021 -reţinute ca atare prin decizia a cărei revizuire a fost solicitată- nu au fost contrazise în rejudecare (prin sentinţa nr. 1094/13.07.2021 şi decizia nr. 539/22.12.2021), sens în care instanţele de fond au constatat că reclamanţii au un drept de folosinţă asupra terenurilor cu lăţimea de 1 m, aflate lângă proprietăţile reclamanţilor, care formează patru corpuri cadastrale, înscrise în cartea funciară a UAT Hemeiuş cu nr. x, aflate în proprietatea pârâtului şi au constatat că acestea au destinaţia de cale de acces, constituind corp comun cu terenul cu care se învecinează, la vest, cu lăţimea de 5 m, care are destinaţia de cale de acces, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Hemeiuş, obiect ce vizează limitele dreptului de proprietate şi se încadrează în dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., fiind lipsită de relevanţă, în analiza dedusă judecăţii, împrejurarea că prin încheierea din 11.10.2019 s-a reţinut competenţa judecătoriei din perspectiva caracterului timbrabil al cererii.

În considerarea celor ce preced, analiza instanţei de revizuire privind sfera de aplicare a motivului de revizuire evocat de parte nu dă loc la casare, instanţa de recurs fiind îndreptăţită să expună motivele de drept pentru care nu pot fi primite argumentele revizuentului.

Aşa fiind, sunt nefondate şi criticile recurentului-revizuent subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare evocat are în vedere ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele de care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs -nemotivarea hotărârii- deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice în cauza pendinte şi în consecinţa dezlegărilor din prezenta hotărâre se menţine mai departe ca valabil dispozitivul hotărârii recurate relativ la caracterul neîntemeiat al cererii de revizuire.

Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 143/R din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.