Restitution claim by regional finance directorate lacks standing; appeal rejected, lower court dismissal final.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS), să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 20 RON, 15.598.193,32 RON şi 1.530.401 RON (echivalentul a 4.499.591,33 USD) reprezentând suma achitată de instituţia reclamantă prin Ministerul Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite, către creditoarea S.C. A. S.A. prin BEJ B., conform OP nr. x/18.01.2018, OP nr. x/18.01.2018 şi OP nr. x/02.04.2018, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data virării fiecărei sume în contul BEJ B., respectiv 18.01.2018 şi 02.04.2018 până la data plăţii efective a debitului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1384 şi art. 1345 C. civ.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a DGRFP Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AAAS, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 7161/16.11.2018, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1238/05.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei DGRFP Bucureşti şi a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 313A/23.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei, a anulat sentinţa, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondate; a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor de 20 RON, 15.598.193,32 RON şi 1.530.401 RON, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânzile legale aferente, ambele calculate de la data virării fiecărei sume în contul BEJ B., respectiv 18.01.2018 şi 02.04.2018, până la data plăţii efective a debitului.

Prin decizia nr. 648/29.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei mai sus menţionate; a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 475A/28.03.2023 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 1238/05.06.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 475/A/28.03.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv în mod eronat s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active în cauză.

A arătat recurenta că unul dintre motivele de recurs ale pârâtei din primul ciclu procesual viza soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în soluţionarea recursului, a respins acest motiv, admiţând recursul pentru cu totul alte considerente, fără să mai pună în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestei instituţii. Prin urmare, este greşit demersul instanţei de apel de a relua soluţionarea acestei excepţii şi, cu atât mai mult, este eronată soluţia de respingere a apelului declarat de DGRFP Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale active.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din motivarea deciziei civile nr. 648/29.03.2022, Înalta Curte a casat decizia nr. 313/A/23.02.2021 şi a trimis cauza spre rejudecare cu obligarea instanţei de apel de a analiza efectele hotărârii de validare (sentinţa nr. 316/20.01.2014 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2013). S-a stabilit că instanţa de apel "ar trebui să aibă în vedere şi să analizeze dacă în cadrul procesului, plata de către reclamantă a creanţei iniţiale către S.C. A. S.A. a reprezentat, în realitate, executarea propriei obligaţii, ca efect al cesiunii de creanţă şi dacă se poate reţine, în aceste condiţii, o îmbogăţire a pârâtei AAAS pe seama reclamantei, dar şi dacă un asemenea beneficiu patrimonial este sau nu este justificat în raport de situaţiile expres prevăzute de art. 1346 C. civ., precum şi faptul dacă reclamanta avea deschisă o altă acţiune pentru a obţine restituirea sumelor sus menţionate".

Prin urmare, instanţa de apel este ţinută de hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trebuia să analizeze fondul cauzei dedusă judecaţii.

Recurenta solicită înlăturarea motivării instanţei de apel în sensul că "DGRFPB nu a făcut dovada că obligaţia de plată ar fi fost evidenţiată drept o cheltuială în bugetul reclamantei, că sumele solicitate în prezenta acţiune de la pârâtă au fost efectuate de către Ministerul Finanţelor din bugetul de stat, iar destinaţia sumei de bani ce s-ar recupera ar fi returnată la bugetul de stat, în sensul că beneficiar este Ministerul Finanţelor, dar şi că nu s-a făcut dovada unui mandat de reprezentare între reclamantă şi Ministerul Finanţelor".

Recurenta învederează că nu a achitat de bună voie debitul datorat de intimata-pârâtă AAAS, ci urmare a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 10/2011 al BEJ B., la cererea creditoarei A. S.A..

Recurenta are calitate procesuală activă şi a promovat prezenta acţiune în considerarea faptului că în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, prin sentinţa nr. 316/20.01.2014, a validat poprirea şi a obligat terţul să plătească creditoarei A. S.A. în limita creanţei datorată de către debitorul AAAS, deci recurenta a preluat locul debitoarei iniţiale AAAS, devenind debitoare directă a creditoarei A. S.A..

Conform dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 34/2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, în realizarea funcţiilor sale, acesta are mai multe atribuţii, printre care aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propiu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost organizată prin H.G. nr. 520/2013, care prevede la art. 1 că ANAF se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor. Prin acelaşi act normativ s-au înfiinţat în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, direcţiile generale regionale.

Prin OPANAF nr. 1878/2017 s-a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a DGRFP Bucureşti care, la art. 2 prevede că Regulamentul stabileşte structura organizatorică, organizarea şi funcţionarea structurilor interne precum şi atribuţiile specifice activităţii DGRFP Bucureşti, precum şi a structurilor sale subordonate.

Din coroborarea textelor de lege antemenţionate, rezultă că între DGRFP Bucureşti şi Ministerul Finanţelor în calitate de ordonator principal de credite, există relaţii de subordonare, fără a exclude posibilitatea conferită prin H.G. nr. 520/2013 mandatarilor recurentei în scopul susţinerii intereselor Statului Român/Ministerului Finanţelor/Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală în faţa instanţelor de judecată.

Mai mult, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislaţiei privind creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanţelor şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor judecătoreşti definitive ale instanţelor judecătoreşti, cheltuielile rezultate în urma soluţionării de către Ministerul Finanţelor, pe cale amiabilă, se aprobă de către Ministerul Finanţelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat.

Aşadar, în temeiul textelor de lege sus-mentionate au fost emise ordine de plată în care plătitor figurează Ministerul Finanţelor, iar beneficiar BEJ B.. Aceste cheltuieli au fost angajate de către Ministerul Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 21 din Legea nr. 500/2002, direct din venituri ale bugetului de stat, iar nu din venituri repartizate în prealabil în bugetul propriu al DGRFPB.

Referitor la motivarea instanţei că nu s-a făcut dovada unui mandat de reprezentare între reclamantă şi Ministerul Finanţelor, recurenta arată că nu este necesar un mandat de reprezentare prevăzut de art. 7 din O.U.G. nr. 7/2013, aceasta având calitatea de a participa în nume propriu la raportul dedus judecăţii.

Pe fondul recursului, arată că Ministerul Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite, a achitat creanţa datorată de intimatul-pârât AAAS (respectiv suma de 20 RON, suma de 15.598.193,32 RON si suma de 1.530401 RON) către S.C. A. S.A., fără ca între DGRFPB-Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti şi intimatul-pârât AAAS să existe un raport obligaţional sau să datoreze sume de bani acesteia.

Aşadar, este evident faptul că intimata-pârâtă AAAS a obţinut un beneficiu patrimonial, prin stingerea debitului la plata căruia era obligată, iar recurenta a suferit un prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului său cu sumele ce fac obiectul prezentului litigiu.

Potrivit art. 1345 C. civ. cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Art. 1347 alin. (1) C. civ. prevede că restituirea nu este datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei, iar art. 1348 C. civ. reglementează caracterul subsidiar al cererii de restituire, în sensul că cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are drept la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Astfel, pentru admiterea unei actio de in rem verso, acţiune în restituire, este necesar să se constate îndeplinite următoarele condiţii materiale şi juridice:

- condiţiile materiale sunt mărirea unui patrimoniu, fie prin dobândirea unei valori, fie prin diminuarea unor datorii, micşorarea unui patrimoniu, ca o consecinţă a măririi patrimoniului altuia, existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiaşi cauze;

- condiţiile juridice sunt reprezentate de absenţa unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, mărirea patrimoniului în detrimentul micşorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogăţit, acesta fiind de bună-credinţă şi absenţa oricărei acţiuni în justiţie pentru recuperarea pierderii suferite.

Conform dispoziţiilor art. 1384 alin. (1) C. civ. cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urma nu este răspunzător pentru prejudicial cauzat.

Această plată a condus în mod evident la o mărire nejustificată a patrimoniului pârâtei şi la o diminuare corespunzătoare a patrimoniului recurentei, fiind aplicabile regulile ce guvernează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

În cazul unei acţiuni întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, calitatea procesuală pasivă aparţine persoanei al cărei activ este mărit ori al cărei pasiv este diminuat pe seama patrimoniului altei persoane.

În speţă, îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă faptul ilicit care dă naştere unui raport obligaţional avându-le ca subiecte pe titularul unui patrimoniu (subiect pasiv al raportului juridic) al cărui activ este mărit ori al cărui pasiv este diminuat pe seama patrimoniului unei alte persoane (subiectul activ al raportului izvorât din faptul juridic), în conţinutul căruia se regăsesc dreptul subiectului activ (al titularului patrimoniului pe seama căruia s-a realizat îmbogăţirea fără justă cauză) de a solicita şi obţine restituirea şi obligaţia corelativă a subiectului pasiv.

Îmbogăţirea fără justă cauză invocată în prezentul litigiu a avut loc ca urmare a somării terţului poprit pentru o obligaţie generată de validarea popririi, calitatea procesuală pasivă aparţinând persoanei care a figurat în dispozitivul hotărârii de validare în calitate de debitor, respectiv AAAS.

Asa cum deja s-a arătat, plata sumei sus menţionate s-a făcut de către Ministerul Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite, întrucât pârâtul AAAS nu avea sume în contul deschis la trezorerie care să poată fi indisponibilizate.

Prin virarea acestor sume din contul Ministerului Finanţelor, ca efect al validării popririi în care DGRFP-ATCPMB a avut calitatea de terţ poprit obligat la plata debitului datorat de către debitoarea AAAS, este evident că s-a produs o mărire a patrimoniului AAAS, constând în faptul că în acest mod şi-a diminuat datoriile.

10. Întâmpinare

În termen legal, intimata-pârâtă AAAS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile materiale şi juridice ale restituirii sumelor solicitate prin acţiune, conform art. 1345 C. civ., întrucât reclamanta nu face dovada calităţii procesuale active, nu face dovada că a fost mandatată să asigure reprezentarea structurii ierarhic superioare, respectiv Ministerul Finanţelor, care este ordonatorul principal de credite, potrivit dispoziţiilor legale în materie.

Totodată, AAAS nu a fost parte procesuală în dosarul de executare nr. 93/2014 al BEJ B., iar DGRFP în mod nelegal a achitat de bunăvoie sumele respective, ca urmare a validării popririi cu titlu de sancţiune conform art. 460 alin. (2) C. proc. civ. din culpa tertului poprit, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă intrată în autoritatea de lucru judecat.

Mai arată intimata că există o cauză legitimă, un temei juridic justificativ reprezentat de sentinţa civilă nr. 316/20.01.2014 a Judecătoriei Sector 4 Bucuresti, de validare a popririi, intrată în autoritate de lucru judecat, prin care terţul poprit DGRFP Bucureşti a devenit debitorul direct al creditorului A. S.A..

În cauza nr. x/2013, intimata a formulat toate apărările legale la fond, a declarat în termenul legal căile de atac, astfel încât nu se poate reţine culpa acesteia, iar prin sentinţa civilă nr. 316/20.01.2014 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti nu a fost stabilită nici o obligatie legală în sarcina AAAS.

Intimata nu şi-a mărit patrimoniul în detrimentul micşorării patrimoniului reclamantei, deoarece nu exista o legatură directă în sensul legii, respectiv o cauză unică a celor două raporturi juridice (cererea de validare a popririi şi prezenta cerere întemeiată pe dispozitiile art. 1347 C. civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză).

Plata nu a produs o micşorare a patrimoniului apelantei reclamante pe seama măririi patrimoniului debitorului obligat la plata sumelor menţionate, în speţă pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), deoarece plata s-a efectuat, în realitate, din bugetul Ministerului Finanţelor şi nu din bugetul apelantei-reclamante.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (chiar neinvocat expres prin memoriul de recurs) dar şi în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a fost invocat de către recurentă).

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 octombrie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 475/A din 28 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 12 februarie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate - încadrabile, potrivit încheierii de admitere în principiu a recursului din data de 9 octombrie 2024, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. întrucât vizează modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra calităţii procesuale active, cu trimitere atât la normele de drept procesual, cât şi la normele de drept material ce reglementează îmbogăţirea fără justă cauză - Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat eronat asupra lipsei calităţii procesuale active, sens în care partea reclamantă a invocat nesocotirea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare întrucât pe de o parte, instanţa de apel a reluat analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active - deşi recursul nu ar fi fost admis pentru aceste considerente- şi, pe de altă parte, curtea de apel avea a analiza efectele hotărârii de validare a popririi (sentinţa civilă nr. 316/20.01.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013) şi trebuia să cerceteze fondul cauzei deduse judecăţii.

Totodată, recurenta pretinde că nu era necesar mandatul de reprezentare reglementat de prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 7/2013 întrucât aceasta are calitatea de a participa în nume propriu la raportul dedus judecăţii.

Criticile sunt nefondate.

În ce priveşte limitele rejudecării, ele au fost corect reţinute de instanţa de apel, cu referire la dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare (decizia nr. 648/29.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă) în sensul că "excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă fără clarificarea pe deplin a situaţiei de fapt".

Aşa fiind, susţinerea recurentei conform căreia prin decizia de casare a fost admis recursul "pentru cu totul alte considerente, fără să mai pună în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active" este una lipsită de fundament şi nesocoteşte dezlegările deciziei de casare.

Aceasta deoarece decizia anterioară din recurs a statuat că, în speţă, "se impunea a se verifica dacă în bugetul reclamantei sau, după caz, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost înscrisă obligaţia de plată stabilită prin hotărârea de validare a popririi şi în legătură cu care s-a considerat de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice, că trebuie "acoperită" din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat, în termenii art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009".

Totodată, prin decizia de casare s-a reţinut că "era necesară verificarea destinaţiei sumei de bani ce s-ar recupera de la pârâta din prezenta cauză, în situaţia admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul dacă aceasta trebuie returnată la bugetul de stat ori rămâne în patrimoniul reclamantei".

La rejudecare, instanţa de apel a dat efect dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare, conform art. 501 C. proc. civ., cercetând, în mod corect, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale active prin raportare la prevederile legale analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv art. 12 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2009, art. 7 din O.U.G. nr. 74/2013, art. 8 alin. (1) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 şi la Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3336/2017.

Anume, clarificând aspectele indicate de instanţa de recurs, curtea de apel a tranşat circumstanţele factuale ale cauzei privind neînscrierea în bugetul recurentei a obligaţiei de plată stabilită prin hotărârea de validare a popririi - plata fiind efectuată de către Ministerul Finanţelor din bugetul de stat -, precum şi faptul că suma de bani -dacă ar fi recuperată- ar fi returnată la bugetul de stat, având ca beneficiar Ministerul Finanţelor.

În acest context, critica recurentei potrivit căreia instanţa de apel nu ar fi trebuit să analizeze, încă o dată, cadrul procesual din perspectiva calităţii procesuale active este una care ignoră, în mod nepermis, coordonatele judecăţii tranşate în realitate prin Decizia nr. 648/29.03.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Sunt, de asemenea, lipsite de fundament criticile privind obligaţia instanţei de apel de a cerceta efectele sentinţei civile nr. 316/20.01.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, precum şi fondul cauzei deduse judecăţii.

Ceea ce este relevant sub aspectul legalităţii este faptul că mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză constă în trecerea unei valori economice din patrimoniul însărăcitului în cel al îmbogăţitului, iar prin decizia de casare s-a reţinut că verificarea îndeplinirii condiţiei privind existenţa unei pierderi patrimoniale efectiv suferite de reclamantă din cauza unui act sau a unei fapte a pârâtei - ca exigenţă obligatorie instituită de art. 1345 C. civ.- prezintă relevanţă atât pentru fondul raportului juridic dedus judecăţii, cât şi pentru legitimarea procesuală activă.

În egală măsură, dezlegarea Înaltei Curţi privind necesitatea analizării în rejudecare a efectelor hotărârii de validare a popririi vizează clarificarea împrejurărilor de fapt în raport cu situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1346 C. civ. (când îmbogăţirea este justificată) fiind, deci, subsumată fondului cauzei.

În primul ciclu procesual, fiind invocate deopotrivă motive de recurs privind calitatea procesuală activă şi fondul cauzei ce implică o consecutivitate logică a analizei, instanţa de recurs s-a aplecat asupra tuturor motivelor invocate de pârâtă, dând îndrumări şi dezlegări utile tuturor criticilor de nelegalitate, iar instanţa de rejudecare a analizat, cu prioritate, lipsa calităţii procesuale active a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, excepţie peremptorie ce exclude alte analize (precum cele ce vizează fondul cauzei).

În raport cu statuările instanţei de recurs privind chestiunile de fapt ce trebuie clarificate şi dând eficienţă adresei emise sub nr. x/24.03.2023, instanţa de rejudecare a concluzionat că "nu s-a făcut dovada că obligaţia de plată ar fi fost evidenţiată drept o cheltuială în bugetul reclamantei", iar cu privire la destinaţia sumei s-a reţinut că valoarea ce s-ar recupera ar fi returnată la bugetul de stat în capitolul bugetar 50.01, având ca beneficiar Ministerul Finanţelor, aspecte de fapt ce exced controlului de legalitate şi limitelor recursului pendinte, date prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, cum recurenta-reclamantă nu a probat o pierdere patrimonială proprie, în contextul în care nu a dovedit că obligaţia de plată stabilită prin hotărârea de validare a fost înscrisă în bugetul său (sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală), iar suma nu ar fi rămas în patrimoniul reclamantei (în situaţia admiterii cererii de cererii de chemare în judecată), singura concluzie care s-a impus judecăţii, reţinută ca atare în mod legal în rejudecarea apelului, a fost aceea a lipsei calităţii procesuale active a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.

Calitatea procesuală activă trebuie apreciată în raport cu situaţia afirmată prin cererea de chemare în judecată, supusă analizei jurisdicţionale.

În speţă, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a promovat acţiunea în restituire întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 C. civ., justificându-şi calitatea procesuală activă prin invocarea plăţilor efectuate ca urmare a validării popririi înfiinţată în dosarul de executare nr. 10/2011, prin sentinţa civilă nr. 316/20.01.2014 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013.

Situaţia afirmată este supusă verificărilor instanţei, în cauză dovedindu-se că prin plăţile efectuate nu s-a adus o atingere a patrimoniului propriu al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, astfel că nu există identitate între reclamantă şi titularul dreptului afirmat.

În mod contradictoriu şi incoerent afirmă recurenta-reclamantă, în justificarea calităţii procesuale active, pe de o parte că "în situaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză, calitatea procesuală activă aparţine persoanei al cărei activ a fost micşorat" şi că aceasta poate sta în judecată în nume propriu, nefiind necesar un mandat de reprezentare a Ministerului Finanţelor şi, pe de altă parte, că "aceste cheltuieli au fost angajate de către Ministerul Finanţelor...direct din venituri ale bugetului de stat, iar nu din venituri repartizate în prealabil din bugetul propriu al DGRFPB".

În contextul în care fondurile necesare stingerii datoriei nu au fost alocate din bugetul recurentei, simpla invocare a unui raport de subordonare faţă de ordonatorul principal de credite nu susţine legitimarea procesuală activă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti întrucât temeiul juridic invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată implică, în mod necesar, să existe o însărăcire a reclamantului, respectiv o pierdere patrimonială proprie a titularului demersului judiciar, condiţie neîndeplinită în cauză, astfel cum s-a arătat.

Tot astfel, posibilitatea de a reprezenta în faţa instanţelor de judecată interesele Ministerului Finanţelor -conferită de H.G. nr. 520/2013- presupune existenţa unui mandat de reprezentare, or este necontestat că, în cauză, acesta lipseşte.

Invocând Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1628/8.02.2019, recurentei îi scapă din vedere că, prin decizia de casare, Înalta Curte a efectuat analiza efectelor actului administrativ cu caracter normativ (raportându-se la Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 3336/2017, în vigoare la data plăţilor din prezenta cauză, 2018) faţă de prevederile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009, iar prin memoriul de recurs, reclamanta reiterează incidenţa ordinului, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.

Or, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse anterior, toate criticile formulate fiind găsite nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 475 A din 28 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 475 A din 28 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.