Compensation for illegal preventive detention: appeal dismissed as unfounded, upholding partial award of moral damages and rejection of lost dividends

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată la 6.04.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata: sumei de 1.000 Euro pentru fiecare zi de detenţie petrecută în perioada 06.06.2000-25.04.2001, respectiv suma de 324.000.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, pentru un număr de 324 de zile de detenţie, cu titlu de daune morale pentru arestare şi detenţie nelegală; sumei de 2.000.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice suportate ca urmare a arestării nelegale, pentru prejudiciul de imagine şi sănătate personală şi a familiei sale, precum şi pentru tratamente inumane şi degradante aplicate acestuia pe durata detenţiei preventive din Penitenciarul Brăila, Jilava şi Colibaşi, precum şi pentru durata excesivă de peste 17 ani şi jumătate a procesului penal, ce a depăşit cu mult termenul rezonabil fără vreo justificare obiectivă; sumei de 1.660.481 USD, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune interese materiale, reprezentând dividendele nerealizate până la data de 31.12.2000, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. B., din contractele de vânzare-cumpărare distilat de vid nr. x/24.03.2000 şi prestări servicii (procesare) nr. 49/24.03.2000; sumei de 78.375.000 USD, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune interese materiale reprezentând dividendele nerealizate la data de 31.12.2000, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. B., din contractul de asociere nr. x/05.06.2000 şi vânzarea la export a cherestelei obţinute din procesarea a 2000 mc, material lemnos; sumei de 55.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, reprezentând daune materiale constând în desele deplasări la diverse instanţe din ţară, ce au implicat cheltuieli de combustibil, cazare, masă şi onorarii avocaţi.

În drept, a invocat prevederile art. 5 pct. 5 din CEDO, art. 3 din Protocolul nr. 7, adiţional CEDO, art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi art. 539 alin. (1) C. proc. pen.

Prin precizarea depusă la data de 03.08.2021, reclamantul a arătat că sumele solicitate cu titlu de daune morale şi materiale nu includ pe cele pentru durata procesului, întrucât a formulat o cerere distinctă înregistrată pe rolul instanţelor.

2. Sentinţa Tribunalului Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 548 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului A. suma de 2.000.000 USD, la cursul BNR la data plăţii efective, reprezentând daune morale şi suma de 1.552.559 USD, la cursul BNR la data plăţii efective, reprezentând daune materiale.

A fost obligat pârâtul, către reclamant, la plata sumei de 5.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 1.11.2021, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei civile nr. 548 din 27.09.2021, în sensul că se va menţiona corect moneda în EURO a daunelor morale în cuantum de 2.000.000, şi nu în USD, astfel cum eronat a fost consemnat în minută.

Prin încheierea din 5 iulie 2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 548/27.09.2021, în sensul că se va menţiona corect moneda în EURO a daunelor morale în cuantum de 2.000.000, şi nu în USD, astfel cum eronat a fost consemnat în dispozitiv.

3. Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 459 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelurile formulate de reclamantul A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 548 de la 27 septembrie 2021 şi a încheierii de la 05 iulie 2022, ambele pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect pretenţii; a schimbat în parte sentinţa apelată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de şedinţă pronunţate la 1.11.2021 şi 5.07.2022; a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A.; a respins pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru ziua de 6.06.2000; a respins ca nefondate capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând dividende nerealizate; a admis în parte capătul de cerere având ca obiect daune morale în sensul că: a obligat pârâtul Statul Român la plata daunelor morale către reclamantul A. astfel: suma de 2051 RON daune morale pentru o zi de arestare nelegală (25.04.2001), suma de 64.400 EURO la cursul BNR de la data plăţii efective pentru arestare nedreaptă (07.06.2000-24.04.2001) şi suma de 20.000 EURO la cursul BNR de la data plăţii efective reprezentând prejudiciu de imagine şi pentru afectarea sănătăţii reclamantului; a admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în cheltuieli judiciare din procesul penal şi obligă pârâtul Statul Român la plata sumei de 19.638 RON; a respins cererea apelantului reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind obligarea pârâtului Statul Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.300 RON.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul A..

Prin recurs, reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că faţă de aspectele dezlegate prin Decizia nr. 136/2021 a Curţii Constituţionale, acţiunea iniţială a statului nu poate fi calificată decât ca o faptă nejustificată şi, în consecinţă, ilicită, care angajează răspunderea sa delictuală în temeiul art. 1349 din C. civ., astfel că ea trebuie valorizată în procedura specială reglementată de art. 539 din C. proc. pen.. Din acest considerent al instanţei de contencios constituţional reiese că în cauză se aplică şi prevederile C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, alături de prevederile art. 539 C. proc. pen.

Cu privire la capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în dividende nerealizate, respinse în apel, recurentul arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 539 C. proc. pen. şi a art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009, deoarece, din perspectiva acestor prevederi legale, instanţa de apel ar fi trebuit să-i acorde despăgubiri cu acest titlu, atât pentru pierderea suferită, cât şi pentru câştigul nerealizat, sens în care recurentul face trimitere la prevederile art. 1381 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., precum şi la doctrină şi la Decizia nr. 16/1964 de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem.

Învederează că instanţa de apel a reţinut că nu a dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgând din dividendele nerealizate din profitul pe care societatea părţii l-ar fi putut realiza din derularea contractelor cu C. şi cu Primăria Zărneşti.

Preambulul art. 539 alin. (1) C. proc. pen. (în forma modificată şi completată prin Legea nr. 201/2023) reglementează dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale sau injuste de libertate, paguba (sau prejudiciul) constând atât în pierderea suferită ("damnum emergens"), cât şi în câştigul nerealizat ("lucrum cessans"), aceasta rezultând din dispoziţiile art. 1385 alin. (3) C. civ. 2009, pe care instanţa de apel le-a ignorat, la fel cum a ignorat şi principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat la alin. (1) al aceluiaşi articol.

Recurentul pretinde că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ. (în vigoare de la data de 01.10.2011), precum şi art. 539 alin. (1) C. proc. pen. în forma modificată şi completată prin Legea nr. 201/2023, deoarece raportul juridic litigios nu este epuizat şi normele juridice în vigoare sunt de imediată aplicare, iar, pe de altă parte, oricum, la data introducerii acţiunii (06.04.2017), noul C. civ. era în vigoare.

Arată recurentul că instanţa de apel face referire în considerente (pag. 31, penultimul paragraf) la art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009, acceptând implicit aplicabilitatea acestui text în cauză, chiar dacă contractele, de care se prevalează au fost încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864, care nu reglementează prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse, dar care consacră, la art. 1084, principiul reparării integrale a prejudiciului, la fel ca art. 1385 alin. (1) C. civ. 2009.

Recurentul învederează că analiza motivului de casare constând în greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 539 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009 nu se poate realiza decât în strânsă corelare cu starea de fapt privind modul de derulare a contractului cu C. pe care instanţa de apel a reţinut-o incomplet, ceea ce face ca fondul cauzei să nu fie cercetat complet. Faţă de configuraţia actuală a recursului, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., pentru reevaluarea cuantumul daunelor materiale în vederea reparării prejudiciului material suferit prin arestarea nelegală şi nedreaptă.

Recurentul face referire la concluziile raportului de expertiză financiar contabilă din care ar reieşi că derularea contractului cu C. începuse anterior arestării reclamantului şi la modalitatea de derulare a acestuia, sens în care învederează că dovedeşte în prezenta cauză, inclusiv cu înscrisurile anexate cererii de recurs, faptul că exista o şansă reală de a obţine profit din contractul încheiat cu C. în sensul art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009.

Recurentul expune raţionamentul şi face trimitere la probele ce susţin concluzia părţii în sensul că societatea administrată de reclamant ar fi realizat profit din derularea contractului cu C. şi, deci, ar fi putut realiza dividende dacă nu ar fi fost arestat preventiv. Totodată, recurentul arată că în decizia penală nr. 217/R/24.04.2001 a Curţii de Apel Piteşti s-a reţinut că acesta a desfăşurat activităţi de comerţ până la data constatării faptelor care au făcut obiectul procesului penal, în care a fost inculpat, fără să fi comis fapte cu caracter antisocial în cadrul desfăşurării activităţii comerciale.

Considerentul instanţei de apel potrivit căruia recurentul nu a fost în măsură să depună documente contabile ale societăţii din perioada anterioară arestării este nefondat, afirmaţiile fiind dovedite cu înscrisuri, printre acestea existând şi facturi fiscale emise de C. anterior arestării, ce dovedesc operaţiuni de procesare a distilatului de vid, iar facturile fiscale constituie documente justificative în care se consemnează operaţiuni economico-financiare efectuate, facturile stând la baza înregistrării în contabilitate, după cum prevede art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Susţine recurentul că instanţa de apel nu a manifestat suficient rol activ în vederea aflării adevărului, contrar art. 22 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a solicitat bilanţuri doar pârâtului şi nu i-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisuri care să facă dovada derulării contractului încheiat cu C., în contextul în care expertul contabil desemnat a constatat această împrejurare.

Pe cale de consecinţă, recurentul a fost împiedicat să-şi desfăşoare activitatea comercială începând cu data de 06.06.2000, şi, astfel, a suferit un prejudiciu material, care trebuie reparat integral.

Acest principiu al reparării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită a unei autorităţi publice a fost consacrat şi prin decizia nr. 1160/26.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent cu titlu de practică judiciară.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii privind anvergura activităţii comerciale desfăşurate de reclamant şi lipsa de credibilitate a susţinerii părţii privind posibilitatea de a obţine profit şi dividende dacă nu era arestat preventiv.

Astfel, instanţa de apel a reţinut (pag. 28, par. 4 din decizie) că "în mod corect a apreciat deci prima instanţă că arestarea reclamantului a produs un impact puternic în viaţa sa, prin raportare la vârsta, anvergura activităţii comerciale desfăşurate în aceea perioadă...", iar la pag. 29 par. 5 din decizie a reţinut că recurentul derula mai multe afaceri cu produse petroliere şi construcţie de drumuri, din aceste considerente rezultând temeinicia pretenţiilor reprezentând daunele materiale constând în dividende nerealizate.

În antiteză cu aceste considerente, instanţa de apel a reţinut că nu este credibilă susţinerea recurentului că, în situaţia în care nu ar fi intervenit măsura arestării preventive şi procesul penal, societatea reclamantului ar fi realizat profit, iar acesta ar fi obţinut dividendele solicitate.

Contradictorii sunt şi considerentele de la pagina 32, par. 3 potrivit cărora "înscrisurile aflate la filele x şi urm. din vol. II al dosarului de fond, constând în avize de însoţire a mărfii şi facturi nu pot fi apreciate ca relevante, câtă vreme acestea sunt anterioare încheierii contractelor în discuţie, putând eventual a fi luate în considerare în reţinerea naturii activităţii prestate de către reclamant anterior arestării sale, respectiv de comercializare de produse petroliere, necontestată de către apelantul pârât şi de către Parchet". Aceste considerente întăresc caracterul nelegal al hotărârii recurate, întrucât tocmai faptul că înscrisurile de la filele x şi urm. din vol. II al dosarului de fond, chiar dacă sunt anterioare încheierii contractelor în discuţie, demonstrează activitatea de comercializare de produse petroliere, trebuia să determine instanţa de apel să pronunţe o hotărâre prin care să-i fie reparat integral prejudiciul material constând şi în dividendele nerealizate consemnate în raportul de expertiză, în acord cu dispoziţiile art. 1385 alin. (1), (3) şi 4 C. civ. 2009.

Referitor la contractul nr. x/05.06.2000, recurentul arată că instanţa de apel a validat incorect raţionamentul instanţei de fond întrucât înregistrarea contractului în evidenţele Primăriei oraşului Zărneşti nu reprezintă o condiţie de validitate a acestuia, relevant fiind faptul că respectivul contract a fost semnat de reprezentanţii legali ai părţilor, însă acesta nu a mai fost derulat ca urmare a faptului că recurentul a fost arestat.

Arată recurentul că a dovedit că a existat o şansă reală de a obţine profit şi din acest contract, în sensul art. 1385 alin. (4) C. civ., astfel cum reiese din înscrisurile anexate cererii de recurs şi din depoziţia martorului D..

Recurentul susţine că este lipsită de relevanţă împrejurarea că nu mai deţinea licenţă de export valabilă, în contextul în care nu era necesar să exporte lemnul, buştenii putând fi valorificaţi în piaţa internă. Licenţa de export la care face referire instanţa de apel a fost depusă la dosar pentru a dovedi vasta activitate comercială desfăşurată de societate anterior arestării preventive a recurentului.

Pretinde recurentul că instanţa de apel a cuantificat daunele morale prin raportare la salariul mediu net pe economie din septembrie 2023, însă o atare cuantificare nu este de natură a-i asigura repararea completă a prejudiciului moral cauzat, întrucât nu era salariat la momentul arestării, ci om de afaceri - astfel că nu obţinea doar suma de 4.593 RON/lună-, respectiv administra o societate care desfăşura o activitate comercială de anvergură, după cum chiar instanţa de apel a reţinut la pag. 28, par. 4 din decizie. Din acest motiv, daunele morale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la activitatea comercială desfăşurată.

Recurentul apreciază că este nejustificat tratamentul discriminatoriu între cuantumul daunelor morale acordate pentru perioada 07.06.2000-24.04.2001, fiindu-i acordată suma de 200 euro/zi şi cuantumul daunelor morale acordate pentru ziua de 25.04.2001, adică 2.051, RON (aproximativ 413 euro), deoarece nu este nicio diferenţă între arestarea nelegală şi cea nedreaptă din punct de vedere al valorilor sociale lezate prin măsura arestării.

Pe cale de consecinţă, recurentul arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ., în contextul în care chiar curtea de apel a reţinut impactul puternic produs de arestarea recurentului prin raportare la anvergura activităţii comerciale desfăşurate, viaţa mea de familie, precum şi creditul recurentului moral şi social, de care se bucura anterior privării de libertate, în antiteză cu răsturnarea şi distrugerea ireversibilă a tuturor acestor valori sociale, resimţite profund de parte, atât în timpul, cât şi ulterior încetării acelei măsuri.

Arată recurentul că este nejustificată şi discrepanţa dintre decizia recurată şi decizia civilă nr. 700/09.02.2015 a Curţii de Apel Craiova dată în dosarul nr. x/2014 prin care reclamantului din acel dosar i s-au acordat daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru o singură zi de reţinere (4.000 euro la cursul valutar actual leu/euro), dat fiind că reţinerea, deşi traumatizantă, nu presupune cu necesitate ca persoana vizată de această măsură să petreacă cele 24 ore în arest.

Relativ la daunele materiale constând în cheltuielile suportate cu ocazia procesului penal, singurul aspect pe care îl contestă este acela privind numărul termenelor de judecată reţinut de instanţă în vederea determinării calculului cuantumului daunelor. Arată recurentul că ulterior datei de 25.04.2001 s-a prezentat la mai multe termene de judecată în cauza penală (nu doar la 14 termene de judecată, cum a reţinut instanţa de apel), după cum rezultă din încheierile depuse la dosar şi după cum va dovedi cu încheieri anexate recursului. Din acest motiv cuantumul daunelor materiale trebuie mărit prin raportare la termenele de judecată din procesul penal, la care s-a prezentat, în vederea reparării integrale a prejudiciului în acord cu dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. 2009.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Făcând trimitere la Decizia nr. 573 din 16 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimatul arată că recurentul invocă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, astfel că argumentele acestuia nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimatul că recurentul nu a dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgând din dividendele nerealizate din profitul pe care societatea sa l-ar fi putut realiza din derularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.03.2000 şi a contractului de prestări servicii (procesare) nr. 49/24.03.2000.

Faţă de data încheierii celor două contracte, cu mai puţin de 3 luni înaintea arestării preventive a reclamantului şi faţă de lipsa unor probe privind derularea acestora, instanţa de apel corect a apreciat că operaţiunile decurgând din cele două convenţii erau în fază incipientă, neputându-se prefigura un rezultat profitabil. Invocând lipsa unor documente contabile ale societăţii administrate de recurent din perioada arestării sale, intimatul arată că expertiza s-a bazat doar pe actele normative în vigoare.

Or, repartizarea profitului se poate face numai după stabilirea în mod real şi util a realizării acestuia. Prin realitate se înţelege realizarea lui efectivă, iar prin utilitate se înţelege ca distribuirea să se facă fără a-i prejudicia pe creditorii sociali. Realitatea profitului înseamnă stabilirea sa în mod cert prin bilanţul contabil corect întocmit la sfârşitul exerciţiului financiar.

Intimatul susţine că nu este dovedită legătura de cauzalitate între reţinerea şi arestarea preventivă a reclamantului şi pierderea stocului de marfă de către societatea B. S.R.L..

Invocând practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3223 din 21 mai 2010, Decizia nr. 320 din 1 februarie 2018), intimatul arată că suma ce trebuie acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să fie excesivă, ci doar susceptibilă de a oferi satisfacţii de ordin moral care să compenseze într-o oarecare măsură privaţiunile suferite.

În termen procedural, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului având în vedere că argumentele invocate în memoriul de recurs se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, recurentul a solicitat respingerea apărărilor intimatului şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat. Susţine recurentul că înscrisurile noi, depuse în acord cu prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., schimbă şi situaţia de fapt avută în vedere de către instanţa de apel, iar această împrejurare este de natură a determina casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de apel să reevalueze starea de fapt prin prisma probatoriului administrat în recurs.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul este admisibil şi este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., astfel: (i) critica ce vizează încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. este susceptibilă de analiză din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (ii) criticile referitoare la exista unor considerente contradictorii sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.); (iii) criticile referitoare la determinarea prejudiciului material constând în dividende nerealizate şi cheltuieli generate de procesul penal, precum şi criticile privind daunele morale vor fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar în măsura în care se raportează la considerentele hotărârii recurate şi pot fi identificate aspecte de nelegalitate, respectiv încălcarea unor dispoziţii legale ori principii de drept (invocate în faţa instanţei de apel care au primit dezlegare prin decizia recurată), iar nu aspecte de netemeinicie ale judecăţii anterioare; (iv) criticile vizând starea de fapt şi reaprecierea probatoriului nu se pot constitui în veritabile critici de nelegalitate, astfel cum impun prevederile art. 488 C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare nu poate fi reţinută, având în vedere că recursul promovat de recurentul-reclamant este susceptibil de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele menţionate în raport.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 octombrie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 12 februarie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată că solicitarea de casare a hotărârii recurate întemeiată pe dispoziţiile art. 497 teza I coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, în considerarea celor ce succed.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată fost pronunţată cu încălcarea art. 22 C. proc. civ. prin care se reglementează, cu valoare de principiu, rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Se susţine că instanţa de apel, dacă aprecia ca probele administrate sunt insuficiente, în respectarea principiului menţionat, avea a-i pune în vedere să depună la dosar documentele contabile ale S.C. B. S.R.L., al cărei unic asociat şi administrator era la momentul arestării, ce demonstrau ca fiind credibile susţinerile sale potrivit cărora, dacă nu intervenea măsura preventivă şi procesul penal, societatea putea realiza profitul preconizat din derularea contractelor încheiate şi putea plăti dividendele a căror contravaloare s-a fost solicitat în procesul pendinte cu titlu de despăgubiri materiale.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 22 C. proc. civ., rolul judecătorului în aflarea adevărului include, printre altele, potrivit alin. (2), posibilitatea de a dispune "administrarea probelor pe care le consideră necesare (...) chiar dacă părţile se împotrivesc. ".

Această posibilitate este subordonată însă puterii de apreciere recunoscute judecătorului fondului în materie de probatorii, astfel că nemulţumirile părţilor în această privinţă nu pot face obiect al verificării instanţelor de control judiciar.

Art. 255 alin. (5) C. proc. civ. reglementează explicit sub acest aspect, statuând că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Propunerea şi administrarea probelor este şi rămâne, potrivit legii, în sarcina părţilor, care au a se supune în această privinţă regulilor impuse de disciplina procesuală şi de imperativul soluţionării cu celeritate a cauzei, astfel că ele nu se pot sustrage de la această îndatorire sub motiv că şi judecătorul poate dispune administrarea de probe.

Prin urmare, justificată fiind prin omisiunea instanţei de apel de a fi ordonat obligarea sa la prezentarea de înscrisuri suplimentare, ce ar fi putut proba existenţa faptelor pe care le-a deduse judecăţii, solicitarea părţii reclamante de casare a hotărârii şi de trimitere a cauzei în vederea completării probatoriilor se priveşte ca fiind lipsită de temei legal, sens în care va fi respinsă.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată expune motive contradictorii cât priveşte aspectele de fapt pe care se sprijină soluţia de respingere a cererii de acordare cu titlu de despăgubiri materiale a contravalorii dividendelor cuvenite din profitul posibil a fi fost realizat de S.C. B. S.R.L..

Se susţine că instanţa de apel, deşi a reţinut ca fiind dovedită anvergura activităţilor pe care le desfăşura la momentul arestării, contradictoriu, a reţinut că sunt lipsite de credibilitate susţinerile prin care a învederat profitul ce putea fi realizat de către societate, dacă nu intervenea măsura arestării, din derularea contractelor încheiate de către societate la acel moment, îndeosebi, a contractului de prestări servicii nr. x/24.03.2000 încheiat cu S.C. C. S.A. pentru procesarea "distilatului de vid" achiziţionat în baza contractului DV/01-24.03.2000 încheiat cu E..

Se critică ca fiind contradictorii şi considerentele prin care instanţa de apel a concluzionat că înscrisurile de la filele x şi urm. din vol. II al dosarului de fond (avize de însoţire a mărfii şi facturi) nu sunt relevante judecăţii, partea susţinând că aceste înscrisuri, deşi întocmite anterior momentului încheierii contractelor menţionate, probează faptul pretins, desfăşurarea de către societate de activităţi cu produse petroliere.

Critica nu poate fi primită, întrucât argumentele dezvoltate în susţinerea sa nu sunt apte să atragă incidenţa motivului de recurs invocat.

Statuând prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. că se poate cere casarea când hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, legiuitorul a avut în vedere formularea unor astfel de motive în legătură cu aceleaşi elemente de fapt ale cauzei, aspect de natură să împiedice exercitarea controlului judiciar, întrucât, contrazicându-se, nu se poate stabili care dintre acestea au stat la baza aplicării legii prin hotărârea pronunţată.

Or, aşa cum se învederează în susţinerea criticii, anvergura activităţilor desfăşurate de către reclamant se numără printre elementele de fapt pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că măsura arestării a produs un impact negativ puternic în viaţa sa personală, cauzându-i prejudiciile morale a căror indemnizare, prin acordarea de despăgubiri în procesul pendinte, s-a reţinut că este justificată.

Acest element factual nu se regăseşte expus şi în cuprinsul considerentelor prin care instanţa de apel a statuat asupra caracterului incert al prejudiciului material pretins cauzat prin faptul exhibat, că măsura arestării a împiedicat societatea B. să deruleze contractele încheiate şi să realizeze profitul estimat.

Reflectând evaluarea probelor vizând o chestiune de fapt punctuală a cauzei, considerentele în baza cărora instanţa de apel a reţinut caracterul ipotetic al prejudiciului material mai sus arătat nu sunt potrivnice acelora prin care s-a reţinut existenţa prejudiciului moral, care reflectă evaluarea, în ansamblu, a tuturor elementelor de fapt ale cauzei vizând situaţia personală a părţii reclamante.

Cât priveşte înscrisurile indicate prin memoriul de recurs, se constată că partea reclamantă nu identifică în cuprinsul hotărârii recurate motive de fapt contradictorii, ci înţelege să combată aprecierea dată acestora de către instanţa de apel, susţinând contrariul, anume că erau relevante cauzei deoarece probau faptul că societatea desfăşura, în mod obişnuit, activităţi cu produse petroliere.

Dezvoltând astfel argumentaţia, partea reclamantă omite că relevanţa probelor, adică aptitudinea acestora fi pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, este dată de către legiuitor în puterea de apreciere a judecătorilor fondului, care nu cenzurabilă pe calea recursului.

Pretinse greşeli săvârşite de către instanţa de apel în evaluarea probelor nu pun în discuţie încălcarea legii şi nu deschid părţilor litigante potrivit normelor procesual civile calea extraordinară de atac a recursului, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, astfel cum obligă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu şi pentru motive de netemeinicie.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se va constata că partea reclamantă invocă în mod formal incidenţa în cauză a motivului de recurs bazat pe motivarea contradictorie, sens în care susţinerile dezvoltate sub acest aspect prin memoriul de recurs vor fi respinse.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1385 alin. (1) C. civ., care obligă la repararea integrală a prejudiciilor materiale cauzate prin fapte ilicite.

Se învederează că despăgubirea, potrivit alin. (3) al normei de drept, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat, cât şi câştigul pe care acesta ar fi putut să îl realizeze în condiţii obişnuite şi de care a fost lipsit, respectiv că norma obligă, prin alin. (4), la repararea şi a prejudiciului determinat de pierderea şansei de a obţine un avantaj.

Se susţine că instanţa de apel, în respectarea dispoziţiilor legale menţionate, avea a dispune obligarea părţii pârâte la plata contravalorii dividendelor pe care le putea încasa, în condiţii obişnuite, din profitul S.C. B. S.R.L., avantaj de care a fost lipsit, contrar aprecierii greşite a instanţei de apel, prin chiar faptul arestării sale, fapt care a împiedicat şi societatea să onoreze contractele încheiate şi să realizeze profitul estimat.

Critica este nefondată.

Normele de drept substanţial menţionate consacră principiul reparaţiei integrale a prejudiciilor în cazul răspunderii delictuale.

Pentru angajarea acestui tip de răspundere civilă trebuie întrunite, cumulativ, mai multe condiţii, printre care şi condiţia existenţei unui prejudiciu, ceea ce presupune că acesta poate fi dovedit.

Caracterul cert al prejudiciului este reglementat prin dispoziţiile art. 1532 C. civ. cu care se coroborează cele ale art. 1385 C. civ.

În speţă, potrivit considerentelor de fapt ale hotărârii recurate, care nu fac obiectul controlului instanţei de recurs, partea reclamantă nu a dovedit prin probele administrate existenţa prejudiciilor materiale pretins cauzate prin neîncasarea de dividende, respectiv nu a dovedit că nerealizarea de către S.C. B. S.R.L. a profiturilor estimate prin încheierea contractelor cu S.C. C. S.A. şi Primăria Oraşului Zărneşti s-a datorat arestării sale.

În atare condiţii, susţinerile părţii privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1385 alin. (1) şi (3) C. civ. se privesc ca fiind lipsite de temei legal, cât timp norma obligă la repararea prejudiciilor a căror existenţă a fost probată şi care sunt în legătură cu fapta ilicită pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii delictuale.

Ca lipsite de temei legal se privesc şi susţinerile potrivit cărora hotărârea încalcă şi prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ., prin care se reglementează dreptul la repararea prejudiciului constând în pierderea unei şanse, întrucât şi acest tip de prejudiciu intră tot în sfera prejudiciilor certe, a căror existenţă este sigură.

Prin urmare, solicitarea de casare a hotărârii, argumentată prin aceea că în cauză, contrar statuărilor instanţei de apel, era îndeplinită condiţia privind existenţa prejudiciilor materiale examinate, se priveşte ca fiind lipsită de suport în situaţia de fapt a cauzei stabilită la judecata apelului, sens în care va fi respinsă.

În susţinerea criticii, partea reclamantă pretinde şi că instanţa de apel a apreciat, greşit, ca fiind relevante analizei vizând cauzele neexecutării contractului de asociere şi vânzare la export de cherestea nr. 103/5.06.2000 încheiat cu Primăria Zărneşti faptul neînregistrării acestuia în evidenţele administrative şi faptul expirării licenţei de export deţinute de către societate.

Prin susţinerile menţionate partea reclamantă tinde să obţină o reevaluare de către instanţa de recurs a probelor şi recunoaşterea realităţii faptului pretins, a cărui inexistenţă a fost constatată de către instanţa de apel, că neexecutarea contractului menţionat de către societate ar fi fost cauzată de faptul arestării sale.

Or, aducând în discuţie evaluarea probelor, susţinerile menţionate nu pot fi verificate, întrucât se subsumează unor critici de netemeinicie, ce nu pot fi invocate pe calea recursului, astfel cum s-a arătat anterior.

Aprecierea probelor este dată, potrivit art. 264 C. proc. civ., în sarcina instanţelor fondului, cărora le incumbă obligaţia de a stabili existenţa sau inexistenţa faptelor pretinse de către părţi, instanţa de recurs având a verifica doar dacă legea a fost corect aplicată la situaţia de fapt stabilită de către aceste instanţe.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- Partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ. şi prin modalitatea în care instanţa de apel a determinat cuantumul despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciilor morale.

Se susţine că instanţa de apel, pe de o parte, s-a raportat la un criteriu de cuantificare greşit, venitul mediu pe economie, care nu respectă realitatea faptelor stabilite în proces, ce relevă că la momentul arestării era om de afaceri şi desfăşura activităţi comerciale de mari proporţii, şi, pe de altă parte, că a omis criteriul jurisprudenţial, exhibând o hotărâre judecătorească prin care s-a acordat victimei suma de 20000 RON (cca. 4000 euro) pentru o singură zi de arest preventiv.

Se critică, totodată, ca fiind inechitabilă, opţiunea instanţei de apel de a stabili despăgubiri diferite ca valoare pentru zilele de arestare nelegală şi cele de arestare nedreaptă.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

În stabilirea întinderii prejudiciului moral, reprezentat de atingerile aduse atributelor esenţiale ale fiinţei umane (viaţa, libertatea, integritatea fizică, reputaţia etc.) şi a căror atingere se manifestă prin suferinţe fizice şi/sau morale pe care le resimte victima, instanţele de judecată au în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia victimei (statut social, educaţie, standard de moralitate, etc.) şi circumstanţele concrete în care s-a săvârşit fapta ilicită.

În speţă, hotărârea recurată relevă faptul că existenţa prejudiciilor morale reclamate în procesul pendinte a fost constatată în considerarea consecinţelor negative produse de măsura arestării asupra situaţiei personale a părţii reclamante, constând în suferinţe fizice şi morale ce au condus la deteriorarea stării sale de sănătate şi la afectarea imaginii publice.

Rezultă, totodată, că în aprecierea asupra cuantumului daunelor cuvenite pentru aceste prejudicii, a avut în vedere criterii care au ţinut seama de elementele de fapt ale cauzei, precum durata măsurii preventive (324 de zile), vârsta părţii reclamante (persoană tânără), anvergura activităţilor desfăşurate de aceasta (om de afaceri prosper), buna reputaţie de care se bucura în familie şi societate.

Prin urmare, se privesc ca fiind străine de conţinutul hotărârii recurate susţinerile părţii potrivit cărora instanţa de apel nu a ţinut seama în cuantificarea daunelor morale de calitatea de om de afaceri deţinută la momentul arestării şi de amploarea activităţilor desfăşurate.

Tot astfel, ca fiind străine conţinutului hotărârii recurate, se privesc şi susţinerile potrivit cărora instanţa de apel a cuantificat daunele morale prin raportare la venitul salarial mediu net la nivel naţional.

Potrivit considerentelor hotărârii recurate, instanţa de apel a stabilit valoarea despăgubirilor, de 200 euro pentru fiecare zi de arestare nedreaptă şi de 20.000 euro pentru prejudiciul de imagine şi pentru afectarea sănătăţii, prin apreciere, ţinând seama de criteriile mai sus arătate.

Rezultă că indicatorul statistic - salarial mediu net la nivel naţional - a fost folosit de către instanţa de apel ca termen de comparaţie pentru a evidenţia caracterul nerealist al sumelor de bani solicitate de către partea reclamantă.

În acest scop, instanţa de apel a arătat că suma de 1000 euro solicitată de către partea reclamantă pentru fiecare zi de arestare nedreaptă nu ţine seama de faptul că în luna septembrie 2023 câştigul salarial mediu net pe economie era de 4593 RON/lună (mai puţin de 1000 euro) şi că suma de 2000000 euro solicitată pentru repararea prejudiciului de imagine şi pentru afectarea sănătăţii reprezintă echivalentul a 2323 de salarii medii nete de care poate beneficia o persoană în cca. 193 de ani de muncă.

Cât priveşte criteriul jurisprudenţial, se constată că acesta, contrar aprecierii părţii reclamante, are un rol orientativ în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, nefiind un criteriu absolut.

Prin urmare, invocarea acestui criteriu în recurs, prin trimitere la o hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză ce nu relevă circumstanţe de fapt similare celor din procesul pendinte, nu poate fundamenta soluţia de casare a hotărârii recurate.

Se constată, totodată, că instanţa de apel a justificat acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 2.051 RON, rezultată din actualizarea sumei de 1000 RON, pentru ziua de arestare nelegală din data de 25.04.2001.

Anume, a arătat că acordarea acestei sume de bani (nu a sumei de 200 euro stabilită pentru o zi de arestare nedreaptă) s-a impus în considerarea cuantificării la această valoare a despăgubirii deja acordate părţii pentru o altă zi de arestare nelegală, 06.06.2000, prin hotărârea pronunţată anterior în dosarul nr. x/2005, anume prin decizia civilă nr. 99/24.03.2006 a Curţii de Apel Alba, rămasă definitivă prin decizia nr. 1080/01.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Distincţia operată între cuantumul despăgubirii acordate pentru zilele în care privarea de libertate s-a dispus cu încălcarea legii penale şi, respectiv, zilele în care privarea s-a dispus cu respectarea legii penale (caracterul nedrept al arestării fiind consecinţa respingerii pe fond a acuzaţiei penale, prin hotărârea de achitare), nu aduce, de altfel, în discuţie, cum eronat se susţine prin recurs, aplicarea unui tratament discriminatoriu, dreptul la despăgubire, care nu se confundă cu obiectul creanţei, fiind recunoscut părţii reclamante în ambele situaţii.

Rezultă, de asemenea, că în aprecierea instanţei de apel, despăgubirile stabilite şi acordate prin hotărârea recurată repară în integralitate prejudiciile morale examinate, astfel că susţinerile părţii reclamante potrivit cărora instanţa de apel a nu a avut în vedere, în operaţiunea de cuantificare, principiul prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ., se privesc ca fiind străine cauzei.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se constată că şi solicitarea de casare a hotărârii recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea reevaluării cuantumului daunelor morale este lipsită de temei factual şi legal, sens în care va fi respinsă.

- Printr-o ultimă critică, partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată este nelegală şi cât priveşte cuantumul despăgubirii acordate pentru repararea prejudiciului material cauzat prin plata sumelor de bani avansate în vederea deplasării la termenele de judecată fixate pentru judecata procesului penal în care s-a dispus arestarea sa şi care s-a finalizat cu soluţia de achitare.

Se susţine că instanţa de apel a stabilit greşit că s-ar fi prezentat în faţa instanţei penale la doar 14 termene de judecată şi că se va depune în recurs, cu respectarea prevederilor art. 492 C. proc. civ., încheierile de şedinţă întocmite în dosarul penal ce probează participarea sa la mai multe termene de judecată, pentru care s-a omis acordarea de despăgubiri.

Astfel argumentată, critica nu poate fi primită, întrucât pune în discuţie omisiunea administrării tuturor probelor deţinute de către parte în vederea dovedirii temeiniciei acestei pretenţii de despăgubire, chestiune ce nu poate fi subsumată vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Statuând prin dispoziţiile art. 492 C. proc. civ. că în instanţa de recurs se pot produce înscrisuri noi, legiuitorul a avut în vedere înscrisuri care nu au fost cunoscute de părţile litigante pentru a fi administrate cu ocazia judecăţii în fond a cauzei şi care, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţa de judecată, ar fi putut determina o altă soluţie decât cea atacată cu recurs, pretins nelegală.

Or, pe lângă faptul că înscrisurile la care se face trimitere, încheierile de şedinţă din procesul penal, au fost cunoscute de către partea reclamantă şi puteau fi înfăţişate în faţa instanţei de apel, omisiunea fiindu-i imputabilă, prin solicitarea de casare, aceasta urmăreşte menţinerea soluţiei atacate cu recurs, de admitere a cererii, însă prin reaprecierea cuantumului despăgubirii materiale pe baza unor probe suplimentare, dar neadministrate cu respectarea cerinţelor procedurale la judecata apelului.

Cum despăgubirea criticată, în aprecierea instanţei de apel, acoperă integral prejudiciul cauzat prin avansarea cheltuielilor de deplasare în faţa instanţei penale, astfel cum acesta a fost probat în proces, susţinerile părţii reclamante potrivit cărora hotărârea recurată a fost pronunţată şi sub acest aspect cu încălcarea prevederilor art. 1531 alin. (1) C. civ. se privesc ca fiind nefundamentate, sens în care vor fi respinse.

În acest context al analizei, se impune şi precizarea că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin care se reglementează recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ, derogă de la regimul de drept comun al recursului reglementat prin dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ., astfel că nu sunt aplicabile litigiului pendinte.

Prin urmare, nici practica judiciară constituită la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme în materia casării cu trimitere invocată prin recurs nu este de natură să sprijine, cum eronat se afirmă, solicitarea de casare a hotărârii civile recurate în prezentul proces.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, care fac lipsită de interes examinarea altor argumente, în baza art. 496 (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 459 din 18 decembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.