Limits of judicial review in cassation for new factual allegations and evidence assessment in civil liability claims for compensatory prison days

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 15 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Penitenciarul-Spital Mioveni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, în compensarea prejudiciului suferit ca urmare a efectuării unui număr suplimentar de 300 zile de închisoare şi a condiţiilor inumane din perioada detenţiei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7723/2022 a Judecătoriei Piteşti, a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, instanţă pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 27 decembrie 2022.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 320 din 3 iulie 2023, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Penitenciarul - Spital Mioveni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 3205 din 6 iunie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 320 din 3 iulie 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Mioveni şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prioritar, recurentul a prezentat, detaliat, aplicaţiile informatice utilizate de sistemul penitenciar românesc pentru evidenţa persoanelor condamnate şi disfuncţionalităţile de sincronizare pe care le-a sesizat şi care au contribuit la crearea situaţiei sale incerte.

După expunerea largă a împrejurărilor de fapt care au generat acest conflict, cu accent pe pedepsele la care a fost condamnat şi perioadele executate, arată că nu este lămurit cu privire la modul de aplicare a recursului compensatoriu şi că, în opinia sa, Curtea de Apel Piteşti a achiesat cu uşurinţă la valoarea probatorie a documentelor emise de pârâţi, ca autorităţi publice, prezumând că acestea exprimă adevărul, deşi era necesară o verificare profundă a situaţiei şi coroborarea cu alte mijloace de probă.

Instanţa de fond a stabilit că i se cuvin, în baza dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, un număr de 300 de zile considerate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie, pentru perioada 24 iulie 2012 - 22 noiembrie 2016 şi 84 de zile cu aceeaşi natură juridică, pentru perioada 2 noiembrie 2017 - 12 februarie 2019, zile care ar fi fost scăzute din pedeapsa de 8 ani şi 10 luni închisoare, la care a fost condamnat. Prin urmare, instanţa de fond a conchis că ar fi beneficiat de un număr de 384 zile considerate ca executate, ca măsură compensatorie, ceea ce a avut ca efect diminuarea pedepsei rămase de executat.

Însă, acest raţionament este eronat. Prin sentinţa penală nr. 8MF din 6 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeş a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru mai multe infracţiuni, în care s-a inclus şi restul de pedeapsă de 690 de zile, rămas din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 345 din 12 octombrie 2006 a aceleiaşi instanţe. A fost eliberat condiţionat, la data de 22 noiembrie 2016, cu un rest de pedeapsă de 661 de zile. Ulterior, a fost judecat pentru o altă infracţiune, iar prin sentinţa penală nr. 2253 din 18 decembrie 2017 a Judecătoriei Piteşti s-a procedat la o nouă contopire, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare. Nu a inclus şi restul de pedeapsă de 661 de zile, din pedeapsa anterioară.

Instanţa de apel, prin decizia recurată, a admis, indirect, că nu a beneficiat de cele 384 de zile care au rezultat în urma analizei comisiei legal constituite la nivelul administraţiei locurilor de detenţie şi care i se cuveneau, fiind executate suplimentar ca măsură compensatorie, şi a pus în discuţie şi analiză perspectiva supraaglomerării spaţiilor de detenţie în care a executat pedeapsa, evaluarea relelor tratamente la care a fost supus, concluzionând că sunt de ordin general.

Este evidentă, însă, lipsa condiţiilor din penitenciare, aspect pentru care statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, în cauză, această împrejurare a fost doar subsidiară, putând să intervină doar în situaţia în care nu i se acordă zilele cu caracter compensatoriu. Oricum, este şi irelevată din moment ce a existat o lege în acest sens, iar organele administrative au stabilit deja existenţa condiţiilor necorespunzătoare, şi, în consecinţă, au stabilit deja numărul zilelor considerate ca executate suplimentar.

Curtea de Apel Piteşti s-a canalizat pe analiza condiţiilor de detenţie şi a reţinut, la pagina 5 din decizia recurată, că nu a fost deţinut pentru un număr mai mare de zile, deşi acest aspect este străin cauzei. Nu a cerut mai multe zile, ci să se constate că cele la care este îndreptăţit nu i-au fost acordate, motiv pentru care se impune acordarea unei sume pentru acoperirea acestui prejudiciu. Susţine că motivarea nu are legătură cu speţa.

De asemenea, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ.

Recurentul afirmă că instanţa de apel a interpretat, în mod eronat, că acesta ar fi solicitat o dublă recompensare a prejudiciului suferit şi a mers la interpretarea normativă specifică acestei situaţii, care nu este adevărată.

Prin urmare, instanţa de apel a motivat soluţia, invocând argumente străine de natura pricinii, întrucât nu a cerut să fie dublu recompensat şi, de asemenea, a aplicat greşit normele de drept material, privind justa soluţionare a pricinii.

Faţă de aceste precizări, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 septembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Intimatul arată că, în opinia sa, recurentul nu susţine elemente de nelegalitate, ci se limitează să facă afirmaţii generale şi să reitereze susţinerile din etapele procedurale anterioare. Prin urmare, demersul judiciar este inadmisibil. Mai mult, nu dovedeşte că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale pentru a obţine daunele morale solicitate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 septembrie 2024, intimatul Penitenciarul Mioveni a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât recurentul nu a dovedit fapta ilicită care să ducă la prejudicierea sa.

Prin întâmpinarea formulată la data de 25 septembrie 2024, intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia netimbrării căii extraordinare de atac şi a solicitat decăderea recurentului din dreptul de a propune probe. După prezentarea unor aspecte legale referitoare la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, intimata arată că nu se face dovada că recurentul a îndeplinit această obligaţie. Dacă, însă, se trece peste această susţinere, afirmă că, în opinia sa, recurentul este decăzut din dreptul de a propune probe, întrucât nu le menţionează în cererea de recurs. De asemenea, susţine că decizia recurată este legală, întrucât, în mod corect, s-a reţinut că recurentul a beneficiat de măsurile compensatorii.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi excepţia de netimbrare, invocată de intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi a rămas în pronunţare asupra recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 3205A din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Penitenciarul Mioveni şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Recurentul critică decizia menţionată, susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurentul prezintă, în detaliu, situaţia sa particulară de fost deţinut în Penitenciarul Mioveni, ce a generat, în opinia sa, prejudiciul solicitat, cu referire la pedepsele pe care trebuia să le execute şi disfuncţionalităţile pe care le-a sesizat în aplicaţiile informatice din dotarea sistemului peniteniciar românesc.

Înalta Curte constată, însă, că aceste argumente referitoare la situaţia de fapt se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs. Stabilirea situaţiei de fapt este un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive, nu poate fi examinată în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, în cadrul prezentării elementelor care au generat litigiul, recurentul susţine situaţii şi argumente noi, care nu au fost indicate în actele procedurale anterioare şi nici nu au făcut obiect al cercetării instanţelor devolutive.

Astfel, criticile de natură tehnică referitoare la sistemul informatic din penitenciare, aplicaţiile utilizate şi disfuncţionalităţile de sincronizare, pe care le pretinde recurentul, sunt invocate ommiso medio, neexistând nicio referire la ele în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al cererii de apel. Nu s-au făcut apărări pe aceste aspecte, nu s-au administrat probe. Abia prin cererea de recurs s-au formulat critici şi s-a solicitat instanţei să facă demersuri pentru depunerea de înscrisuri, ceea ce este inadmisibil.

Trebuie avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului, sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, aceste prime critici, care vizează sistemul informatic al penitenciarelor şi situaţia de fapt care l-a determinat pe recurent să învestească instanţa de judecată cu prezenta acţiune, nu pot fi examinate în această fază procesuală.

Recurentul mai susţine că hotărârea recurată este nelegală întrucât Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a achiesat, cu uşurinţă, la valoarea probatorie a documentelor emise de pârâţi, prezumând că exprimă adevărul, deşi trebuia să verifice mai aprofundat mijloacele de probă.

Această critică, referitoare la aprecierea probatoriilor, se plasează însă în afara controlului judiciar al instanţei de recurs. Examinarea probatoriilor şi determinarea puterii probante a fiecărei probe, în parte, reprezintă aspecte ce se circumscriu exclusiv prerogativelor instanţelor devolutive, motiv pentru care nu pot constitui obiect al verificării jurisdicţionale în această fază procesuală.

În afara considerentelor actului jurisdicţional atacat se plasează şi susţinerile recurentului referitoare la conduita instanţei de fond care a stabilit că i se cuvin, în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, un număr de 300 de zile constatate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie, pentru perioada 24 iulie 2012 - 22 noiembrie 2016, şi 84 de zile cu aceeaşi valoare juridică, pentru perioada 2 noiembrie 2017 - 12 februarie 2019, care ar fi fost scăzute din pedeapsa de 8 ani şi 10 luni închisoare la care a fost condamnat.

De altfel, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel, se constată că aceste aşa-zise critici de nelegalitate reprezintă, la rândul lor, doar o reiterare mult mai amplă a argumentelor formulate în calea devolutivă de atac, declarată de recurent împotriva sentinţei primei instanţe.

Or, obiectul recursului, conform celor expuse anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de decizia pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

În această situaţie, preluarea criticilor din calea de atac exercitată anterior, fără a se combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate.

Recurentul critică, totodată, soluţia instanţei de apel sub aspectul motivării, apreciind că decizia recurată ar cuprinde motive străine de natura cauzei. Aceste critici, subsumate motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

În argumentarea acestui motiv de nelegalitate, recurentul arată că instanţa de apel a recunoscut, în mod indirect, că nu a beneficiat de toate zilele care au rezultat în urma analizei comisiei legal constituite la nivelul administraţiei locului de detenţie şi care se cuveneau a fi considerate ca fiind executate suplimentar, ca măsură compensatorie, şi scăzute efectiv din pedeapsă. Cu toate acestea, în opinia recurentului, curtea a pus în discuţie şi a analizat condiţiile de detenţie, deşi nu a fost învestită în acest sens şi, mai mult, condiţiile inumane erau evidente, nefiind necesară verificarea lor în particular.

În raport de aceste critici trebuie subliniat că, prin acţiunea promovată, după cum rezultă din petitul acesteia, recurentul a urmărit antrenarea răspunderii civile a intimaţilor pentru săvârşirea unor fapte ilicite în perioada în care a fost deţinut în închisoare. Astfel, acesta a solicitat obligarea intimaţilor la despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, întrucât, pe de o parte, a efectuat un număr de 300 de zile suplimentare, iar, pe de altă parte, condiţiile din perioada de detenţie au fost inumane.

De asemenea, prin cererea de apel, recurentul a susţinut că nu a beneficiat de măsura compensatorie oferită de legiuitor şi că şi-a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, soluţia de respingere a demersului său judiciar fiind neîntemeiată.

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a procedat la soluţionarea apelului cu care a fost învestită, cu respectarea limitelor efectului devolutiv al căii de atac determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum judicatum), potrivit regulilor prevăzute la art. 477 şi art. 478 din C. proc. civ.

Astfel, aceasta a analizat ambele critici, argumentând în fapt şi în drept soluţia de respingere a căii de atac, fără a fi expuse motive străine cauzei, cum neîntemeiat pretinde recurentul.

Prin urmare, hotărârea recurată cuprinde, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia de respingere a apelului, argumentele se raportează, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, fiind pronunţată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurentul mai susţine încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 476 din C. proc. civ., însă, fără nicio altă precizare care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate.

De asemenea, afirmă că instanţa de apel a interpretat eronat faptul că ar fi solicitat o dublă recompensare a prejudiciului suferit, astfel că, şi sub acest aspect, argumentele cuprinse în decizia recurată ar fi străine de natura pricinii.

Nici această critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu este fondată.

Analizând apelul cu care a fost învestită, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a reţinut din probele administrate că recurentul a beneficiat de măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 254/2013, astfel că nu poate pretinde despăgubiri pentru încălcarea acestui drept. De asemenea, a constatat că nu au fost dovedite alte prejudicii legate de condiţiile necorespunzătoare de detenţie, care să justifice acordarea de daune morale. Chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa, existenţa condiţiilor necorespunzătoare de detenţie şi a problemelor structurale ale sistemului penitenciar din România, caracterul ilicit al faptei invocate de recurent nu se poate stabili decât în mod concret, prin raportare la condiţiile particulare ale speţei, acestuia revenindu-i obligaţia de a proba cele susţinute prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată. În consecinţă, s-a stabilit că prejudiciul de această natură suferit a fost acoperit, prin diminuarea perioadei de detenţie, neexistând vreun prejudiciu suplimentar care să necesite o reparaţie pecuniară suplimentară.

Aşadar, Curtea de Apel Piteşti a analizat raporturile dintre părţi, prin raportare la criticile din cererea de apel, motivarea nefiind străină cauzei, aşa cum se susţine în cererea de recurs.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.